Atitudini

Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia, somat să înlocuiască paradele în uniforme militare habsburgice cu spectacolul intrării triumfătoare în oraș a unificatorului Mihai Viteazul

  APELUL GENERALULUI(r.) dr. MIRCEA CHELARU                             […]

 

APELUL

GENERALULUI(r.) dr. MIRCEA CHELARU

                                         Către,

                                                Primarul oraşului Alba Iulia,

                                                Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia,

                                                Preşedintele Consiliului Judeţean Alba,

                                               Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale,

                                              Departamentul „Centenar” din cadrul Guvernului României,

                                             Toţi cetăţenii Albei Iulia, capitala Marii Uniri a românilor

În numele tuturor trăitorilor din toate colţurile locuite de români care în aceste zile ridică rugăciune de pomenire Voievodului Martir Mihai Viteazul, vă aducem salutul nostru de frăţietate şi de dreaptă credinţă. Şi mai aducem Laudă lui Dumnezeu că ne-a îngăduit în marea Lui bunătate să trăim şi să ne bucurăm împreună de rodul lucrării prea vrednicilor noştri înaintaşi, Întemeietori de Ţară.

În urmă cu 418 ani Mihai Voievod Viteazul a ridicat din umilinţe Neamul Românilor Transilvăneni, cu conştiinţa luminată de Credinţa în Dreptatea lor, în Libertatea lor, în Demnitatea lor, aşa cum de altfel s-a scris în toate cronicile vremii şi mult timp după aceea.

Ridicând barda Eliberării către Cer, El a trecut brâul Munţilor Carpaţi de două ori şi a încins cu acelaşi Steag pământurile vechii Dacii.

Intrarea glorioasă dar şi primirea sa triumfală în Cetatea Alba Iulia este reperul istoric de căpătâi al demnităţii şi conştiinţei naţionale a oricărui român. Acest moment nu a fost oferta imperiilor şi nici rodul întâmplării ci recompensa divină pentru jertfa de secole a unui Neam Ales, împlinită în cele din urmă în anul 1918!

Acest moment nu trebuie uitat niciodată ci dimpotrivă, trebuie scrijelit în memoria fiecărei generaţii, în veacul vecilor!

De aceea vă cerem, cu condescendenţă dar imperativ, ca imediat să se instituie Marele Ceremonial Alegoric de Intrare Triumfală a lui Mihai Viteazul în Cetatea Alba Iulia desfăşurat săptămânal în ziua şi la ora istorică coincidentă. Acest Ceremonial să intre în atributul permanent al Ministerului Culturii şi IDENTITĂŢII NAŢIONALE şi susţinut după cum este firesc de toate autorităţile locale şi centrale convergente.

Dacă în forturile cetăţii austriece de tip Voban, din rațiuni motivate comercial, astăzi se practică spectacolul schimbării gărzilor cu salve de tun, reactivând memoria a unui imperiu opresor al naţiei române, este firesc şi obligatoriu ca în Centenarul Marii Uniri să fie recuperată Autenticitatea Istorică, Demnitatea Românității şi Suveranitatea Naţiunii Române.

Este obligaţia dumneavoastră instituţională dar şi de conştiinţă a propriei identităţi să instituiţi acest moment simbolic!

Aduc iarăşi, Laudă lui Dumnezeu pentru gândul cel bun şi înţelept ce vă va călăuzi în hotărârea ce o veţi lua!

                                                            General(r) dr. Mircea Chelaru

              Vicepreședinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni

Bucureşti                                                     La 6 august 2018, de Ziua Schimbării la Faţă

Vă invităm să citiți și aceste articole:

Cum se sărbătorește centenarul Marii Uniri în Ardeal? Prin tendințe secesioniste: La Alba Iulia se defileză zilnic cu gărzile austriece ale imperiului habsburgo-austro-ungar! Sibiul sărbătorește prin promovarea în prima ligă de fotbal cu echipa F.C. Hermannstadt, numele săsesc al orașului de pe vremea când românilor le era interzis înnoptatul în cetate!

Timișoara serbează centenarul Marii Uniri în uniformele habsburgice ale ucigașilor de români

După modelul Alba Iulia, și Timișoara scoate gărzile criminalilor habsburgi la defilare

Propagandă secesionistă în Transilvania

Saşi corciţi şi români trădători militează pentru dezmembrarea României

2 Comments

  1. Cetatean

    La momente din astea se desparte graul de neghina. Aviz votantilor

  2. Sergiu

    Sa ne fie rusine ca acceptam acest fel de manifestatii si zi de zi ne uitam eroii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*