Puncte de vedere

Mișcarea legionară – o pagină mereu ascunsă și interzisă din istoria României (II)

  Continuăm discuția cu profesorul universitar Corvin Lupu despre Mișcarea Legionară. Cititorii noștri, care nu au parcurs prima parte a […]

 

Continuăm discuția cu profesorul universitar Corvin Lupu despre Mișcarea Legionară. Cititorii noștri, care nu au parcurs prima parte a interviului, au  posbilitatea să o facă acum accesând acest link: Mișcarea Legionară – o pagină mereu ascunsă și interzisă a istoriei României (I).

     „Legionarii nu au fost nici naziști și nici fasciști…”

Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, v-ați referit la faptul că partidele politice care conduceau România interbelică nu agreau Mișcarea Legionară și ați arătat unele dintre motive. Totuși, eu insist să vedem de ce politicieni români, „arbitrând” conflictul dintre evrei și legionari, care erau români, au luat partea evreilor. „S-a făcut sângele apă”, sau ce s-a întâmplat?

Corvin Lupu: Așa cum am arătat, programul legionar avea în vedere înlăturarea prin alegeri democratice, prin voință națională, a partidelor politice de la conducerea societății românești. Pe lângă faptul că erau corupte în adâncul lor, ele reprezentau grupuri de interese ale căror acțiuni politice interne și externe erau dezavuate de morala legionară și nu slujeau interesele profunde ale românismului, așa cum erau ele văzute de legionari.

Am menționat corupția mare din acele timpuri. Evreii aveau multe și mari interese în România, ca și astăzi. Pătrunderea capitalului evreiesc în România era dăunătoare societății românești, motiv pentru care cei mai patrioți dintre liberali, au conștientizat fenomenul și au promovat doctrina Prin noi înșine!, care i-a consacrat și le-a adus mari succese în guvernarea României. Evreii aduceau bani în țară, acaparau activitățile economice și le integrau sistemului lor comercial, din care majoritatea românilor era exclusă. După primul război mondial, Ionel I.C. Brătianu a promovat cu mult succes această doctrină, dar nu i-a putut opri pe evrei să-și extindă controlul asupra societății românești. Evreii au găsit soluții de promovare a propriilor interese, având ca „vârf de lance” băncile evreiești. Una dintre acestea era Banca Marmorosch, Blank & Co. Pentru promovarea intereselor evreiești, printre altele, banca acorda credite și garanții bancare politicienilor români de vârf care le susțineau interesele. Cu alte cuvinte îi cumpărau. Se acordau credite fără termen fix de rambursare, un fel de credite nerambursabile, pe care eu îmi permit să le numesc taxă de protecție. Sumele erau foarte mari. Ca și astăzi… Vedeți cazurile Microsoft, EADS, Siemens și multe altele. Politicienii din România sunt cumpărați de companii străine, în schimbul acaparării pieței. Peste aceste afaceri, astăzi, ca și în perioada interbelică, justiția „independentă” pune mușamaua, dar asta nu înseamnă că faptele nu există. Așa era și atunci. Or, Corneliu Codreanu, ajuns deputat în Parlamentul României a trecut și la deconspirarea acestor politicieni și a sumelor uriașe pe care le acordau băncile evreiești politicienilor români. În 1931, în plenul Parlamentului, Corneliu Codreanu a dat citire unei liste cuprinzând pe Carol Davila, Rudolf Brandsch, Nicolae Titulescu, Virgil Madgearu, Constantin Argetoianu, Eugenia Goga, Mihail Popovici și alții, care primiseră sume foarte mari de bani de la Marmorosch, Blank & CO, pe care, după cum s-a văzut ulterior, nu le-au mai restituit, banca intrând în faliment. Corneliu Codreanu era un justițiar, spunea ce gândea, nu făcea compromisuri și nu menaja pe nimeni, ca urmare, nici sistemul corupt de atunci nu îl agrea și toți se temeau de el și de mișcarea lui, în ansamblu.

Marius Albin Marinescu: L-a citit în Parlament și pe Titulescu…

Corvin Lupu: Da, l-a citit cu suma de 19.000.000 (nouăsprezece milioane) lei. Era o sumă foarte mare. O pereche de boi de jug costa 200 de lei… Vă dați seama ce putere de cumpărare aveau acei bani. Dar să nu credeți că plătind atâta mită băncile evreiești pierdeau. Nu, ele câștigau, fiindcă acționarii lor erau recompensați cu comenzi de produse, cu lucrări de investiții, de reparații, primeau acces la resurse naturale etc. Fiindcă ați pomenit de Titulescu, doresc să amintesc că el a fost și a rămas toată viața omul evreilor, care i-au promovat mereu o imagine excepțională. Eu nu îi neg calitățile de diplomat, carisma, cultura, într-un cuvânt valoarea. Dar a fost cumpărat de evrei, cum s-a dovedit. Titulescu, pe lângă realizările diplomatice importante pe care le-a avut, a contribuit foarte mult la declanșarea și menținerea adversității Germaniei și Italiei față de România, în perioada interbelică. Această adversitate a fost de negestionat de către România. Ea a avut urmări dramatice pentru țară, conducând la prăbușirea României Mari, în 1940. Multă lume a dat vina exclusiv pe regele Carol al II-lea, care era, ca și președinții de mai târziu ai țării, conducătorul politicii externe românești, dar ministrul Titulescu a jucat și el un rol foarte important și, adeseori, l-a influențat pe rege. Titulescu a adunat și el o mare avere, în parte, de la evrei. Atât el cât și alți politicieni au plecat din țară și au trăit ca niște nababi, din banii adunați din politică, pe bază de corupție, nu din salariile de demnitari de stat.

În anii 1995-1997, am studiat mult arhiva diplomatică a Legației SUA la București. Ea fusese oferită României de Departamentul de Stat al SUA, la schimb cu alte documente secrete ale statului român. Printre aceste documente, am găsit o copie a unui raport înaintat Departamentului de Stat de la Washington de către ambasadorul SUA la Paris, William Bullitt. Acesta își informa superiorii că Nicolae Titulescu a predat guvernului Franței documente secrete ale statului român. Vedeți, domnule director, poporul român are nevoie de modele, de repere, de mari personalități la care să se raporteze, dar, de multe ori, dacă cercetezi aceste repere, ajungi la concluzii triste, uneori, la concluzia că unele personalități nu-și merită faima. Există și situația inversă, când personalități istorice care sunt proiectate opiniei publice ca fiind eminamente „negative”, să necesite reevaluări importante. Nu mai dau exemple.

După părerea mea și a altor cercetători, laudele exagerate care s-au adus regimului politic al României interbelice nu au acoperire. În acel timp, s-a progresat în diverse direcții, mult față de perioada dinaintea primului război mondial, dar tarele societății românești erau incontestabile, din multe puncte de vedere. Idealizarea acestui regim a fost făcută pentru a oferi o alternativă virtuală la regimul ceaușist care fusese răsturnat în 1989. Idealizarea perioadei era folosită atât la lupta împotriva comunismului, practic, a socialismului de stat, cât și în promovarea politicii de „dare a ceasului înapoi”, practicată după 1990, prin care s-a spoliat România, prin retrocedările în majoritate frauduloase și care nu se justifică din punct de vedere politic, național și, adeseori, economic.

Marius Albin Marinescu: Cum adică „nu se justifică din punct de vedere economic”? La ce vă referiți?

Corvin Lupu: Ca să fiu bine înțeles privitor la argumentele economice pentru care multe obiective nu ar fi trebuit retrocedate. Prin lege s-a stabilit că acolo unde statul român a investit cel puțin 50% din valoarea inițială a imobilului, acesta să nu mai poată fi retrocedat. Această prevedere legală nu s-a respectat și nu s-a aplicat. Eu vă pot da exemple din orașul nostru, Sibiu. Inclusiv cu retrocedarea Muzeului Brukenthal. Pe lângă faptul că a fost retrocedat fraudulos din punct de vedere juridic, prin investițiile mari făcute de statul român în cercetarea științifică, în achiziții, în investiții și în reparații, valoarea lui a crescut cu mai mult de 50%. Luați în considerare zecile și zecile de tablouri achiziționate de Brukenthal și oameni trimiși de el pe la diverse târguri europene de artă, care au rămas în depozitele muzeului până în anul 1948 ca și lucrări anonime, fapt care le conferea o valoare scăzută și care, ulterior, după cercetare științifică și identificări, unele senzaționale, făcute de specialiști români și străini, cu finanțarea statului român, au crescut de zeci sau de sute de ori în valoare. Pentru aceste identificări, s-au finanțat deplasări în străinătate și au fost invitați specialiști de renume mondial care să contribuie la ele. Dau un sigur exemplu: Ecce Homo, a lui Titian. Un tablou anonim în 1944, la naționalizarea muzeului prin Decret regal, care valora câteva mii de dolari, valorează astăzi milioane de dolari. Dacă s-ar fi făcut o expertiză conform legii, erau temeiuri suficiente pentru a nu se retroceda muzeul. Cunosc situația Muzeului Brukenthal. Tatăl meu a fost 21 de ani director al acestui muzeu, înainte de a fi decan și director la Institutul Academiei Române. Și cui s-a retrocedat? Unei foste minorități care, practic, mai are câțiva indivizi rămași pe la noi, majoritatea zdrobitoare a sașilor emigrând în Germania, unde și-au pierdut identitatea, topindu-se în marele popor german. În municipiul Sibiu, la recensământ, s-au declarat sași doar câteva zeci de persoane, multe dintre ele fiind doar pe jumătate sași, sau pe sfert. Imediat după decembrie 1989, foarte mulți cetățeni care aveau o rudă de etnie germană s-au declarat sași și s-au înscris în Forumul Democrat al Germanilor, pentru că primeau pachete din Germania cu alimente, haine etc. Castelul Bran s-a retrocedat tot aiurea și foarte multe altele, la fel. Iar acum, după ce am retrocedat mari valori culturale și materiale ale statului român, vine premierul Czölösh să ceară poporului român să răscumpere Cumințenia pământului, a lui Brâncuși, care reprezintă o picătură din lacul retrocedărilor și a jafului din România. După ce ai retrocedat abuziv și ai jefuit țara, ceri amărâților să cumpere opere cu multe milioane de euro, încercând tu stat, să arăți că îți pasă… Dar, ne-am îndepărtat cu discuția de la evrei și am ajuns la alte necazuri…

Marius Albin Marinescu: Da, vorbeam despre banca Marmorosch. După ce i-au corupt pe politicienii români, au băgat banca în faliment…

Corvin Lupu: Falimentul ei a fost unul de mare senzație în epocă. A semănat cu falimentul BANCOREX, din anii 1990. La falimentul Băncii Marmorosch, Blank & CO, politicienii români au rămas cu împrumuturile nerambursate, ceea ce s-a și dorit, iar zecile de mii de depunători, majoritatea oameni de rând și din clasa mijlocie, au fost deposedați de depuneri.

Așa a fost și cu BANCOREX, după 1990, unde se aflau și o mare parte din conturile fostei Securități, respectiv ale fostei I.C.E. „Dunărea”, ca și o mare parte din sutele de conturi deschise pe numele unor ofițeri ai fostei Securități, care primiseră calitatea de „directori de credit”. Securitatea ținea ascunse de Ceaușescu sume imense de bani și nu le puneau la dispoziția bugetului de stat, de teamă să nu-i vină lui Ceaușescu ideea de a aproviziona populația, care nu ar mai fi putut să fie răsculată împotriva lui. Țara avea bani grei și depozitele pline, iar magazinele erau goale și românii nu aveau ce mânca… Am explicat pe larg aceste fenomene, în cartea Trădarea Securității în decembrie 1989, care se găsește în lanțul de librării „Diverta”. Devalizarea acestor conturi s-a făcut acoperit. Înaintea prăbușirii BANCOREX, s-au acordat credite fără dobândă cadrelor de conducere din politică, administrația centrală, servicii, din Ministerul de Interne etc., care au primit cadou această parte din banii țării, adunați în conturi ale fostei Securități, deschizând afaceri, sau mutând banii în paradisuri fiscale. Sistemul ticăloșit își cumpăra susținători, care să țină în frâu poporul român, care începea, încet și greu, să înțeleagă marea cacealma care s-a numit „Decembrie 1989” și care a însemnat acapararea României. Directorul BANCOREX, Răzvan Temeșan, ofițer al CIE/SIE, a fost ținut o vreme într-un penitenciar, de ochii lumii, dar de fapt, în regim de adăpost. Apoi, după ce „și-a ispășit pedeapsa”, s-a mai „făcut o nefăcută”: l-au scos din închisoare și, în urma unui proces controlat, instanța i-a admis despăgubiri pe seama statului român de 4,5 milioane de euro! Nu știu dacă a fost mulțumit, prin comparație cu ofițerii de securitate care au furat sume mult mai mari, unii chiar uriașe. Marii îmbogățiți post-decembriști aparțin fostei Securități! Așa i-au închis și lui Răzvan Temeșan gura și l-au recompensat pentru loialitate și pentru omertă… Seamănă mult cele două falimente bancare, Marmorosch și Bancorex…

Istoria este foarte importantă. Cine înțelege trecutul, înțelege și prezentul și poate controla viitorul. De aceea este Istoria „regina științelor umaniste” și de aceea vor acaparatorii României să scoată istoria de tot din școală. De fapt, au scos-o deja… Un popor care nu-și știe istoria și realitățile în care trăiește se îndobitocește și poate fi jefuit ușor. Or, stăpânii noștri actuali sunt experți în colonialism.

Marius Albin Marinescu: Deci, prin falimentul Marmorosch, Blank & CO, politicieni români au rămas cu creditele evreiești, care s-au transformat în mită, iar prin falimentul BANCOREX, acei securiști, după ce îl trădaseră pe Ceaușescu, au furat banii țării…

Corvin Lupu: Exact așa!

Marius Albin Marinescu: Din cele citite de mine, se pare că și regele Carol al II-lea i-a admirat pe legionari în tinerețe.

Corvin Lupu: După primul război mondial, Carol al II-lea a urmărit cu interes ascensiunea fulminantă a lui Benito Mussolini în Italia. Era entuziasmat de personalitatea acestuia și de modul în care poporul italian îl urma pe Mussolini și cum s-a dezghețat dintr-o dată întreaga societate italiană, dezgheț urmat de o dezvoltare deosebită, pe multiple planuri. În 1920, înainte ca Mussolini să preia puterea, principele Carol al II-lea avea în proiect să înființeze o mișcare națională de extremă dreaptă, pe care să o conducă el personal și care să-i fie bază de susținere mai târziu, când avea să devină rege. Nu și-a putut pune planul în aplicare, pentru că au urmat ani de mare agitație în viața prințului: căsătoria morganatică cu Zizi Lambrino, nașterea primului său fiu, Mircea, recăsătoria cu Elena a Greciei, nașterea lui Mihai, relația cu Elena Magda Wolff Lupescu, dezmoștenirea, părăsirea României, îndatorarea în străinătate, lovitura de stat din iunie 1930… Între timp, Corneliu Codreanu i-a luat-o înainte și a înființat, organizat și dezvoltat Mișcarea Legionară.

Mai târziu, în deceniul al patrulea, Carol al II-lea i-a propus lui Corneliu Codreanu să conducă împreună Mișcarea Legionară, prin aducerea regelui la conducerea ei, alături de Codreanu. În acest proiect, regele vedea singura modalitate de a-i putea controla și supune pe legionari. Corneliu Codreanu i-a spus regelui cu multă seninătate că morala legionară are exigențe mari și el, regele, care este un om imoral, nu se califică pentru a face parte din Legiune. Aceasta a fost ruptura totală dintre rege și „căpitanul” legionar, care va culmina cu întemnițarea abuzivă, dovedită ulterior, la rejudecare, a fi fost fără probe, iar în 30 noiembrie 1938, cu asasinarea primitivă a lui Corneliu Codreanu și a altor 13 mari conducători legionari. Astfel, aceștia au devenit martiri și au completat lunga listă de patrioți români, de mari patrioți români, care au murit năprasnic pentru că nu au vrut să se supună acaparatorilor României.

Oferta regelui ar fi scurtat drumul legionarilor spre guvernare, dar Corneliu Codreanu nu accepta guvernarea cu orice preț. La el, principiile organizației erau puse deasupra necesității de a prelua rapid puterea. Codreanu a spus mereu că Legiunea nu trebuie să preia puterea decât atunci când va fi foarte bine pregătită organizatoric, atât la nivel central, cât și în toate județele țării. În alegerile din noiembrie 1937, dreapta românească, adică legionarii lui Codreanu și partidele mai mici ale lui A.C. Cuza și O. Goga, a obținut cel mai mare procentaj: peste 25% din voturi, dar regele nu a vrut să dea guvernarea legionarilor și i-a oferit-o lui Octavian Goga. Au fost ultimele alegeri organizate în România interbelică.

Dezvoltarea Mișcării Legionare în condițiile unui regim electoral era de neoprit. Tineretul intelectual, dar și elitele sătești activau în număr tot mai mare în Frățiile de Cruce și în Legiune. După alegerile din noiembrie 1937, regele, camarila regală și partidele „istorice” și-au dat seama că în următorii patru ani legionarii vor prelua puterea prin alegeri, la pas și că erau de neoprit. Acesta a fost principalul motiv pentru care, în februarie 1938, Carol al II-lea a instaurat regimul regal și a desființat partidele politice, trecând la politica partidului unic. Național Liberalii și Național Țărăniștii nu s-au opus voinței regelui, conștienți că ei nu vor mai avea șanse electorale pentru a conduce țara și între legionari și rege, îl preferau pe rege, care nu le dezavua corupția și le tolera promovarea intereselor, după cutumele tradiționale în care morala juca un rol mai mic.

Marius Albin Marinescu: Cred că și procesiunile legionare i-au reținut atenția regelui Carol al II-lea. El credea în efectul acestor manifestări asupra poporului. Manifestările publice la care participa regele Carol al II-lea erau foarte atent concepute și organizate în toate detaliile lor.

Corvin Lupu: De acord cu dumneavoastră. Câteva procesiuni/manifestații legionare au fost cu totul deosebite și au rămas în conștiința publică, chiar dacă autoritățile statului român, care, trebuie să recunoaștem, nu era unul democratic, au dispus distrugerea filmelor realizate cu respectivele ocazii, pentru a nu rămâne mărturii ale atașamentului poporului român față de Mișcarea Legionară. Așa a fost cazul cu alaiul care a însoțit mirii la nunta lui Corneliu Codreanu, sau înmormântarea legionarilor căzuți în războiul civil din Spania în lupta împotriva comuniștilor internaționaliști, sau manifestația de exprimare a satisfacției pentru achitarea lui Corneliu Codreanu în procesul în care s-a judecat împușcarea prefectului Poliției din Iași, Constantin Manciu.

În aceste filme distruse, se vedeau manifestări legionare la care participa, în ordine perfectă, cum nu se prea întâlnește la noi, un număr impresionant de oameni. Coloanele se întindeau pe mai mulți kilometri. În România, asemenea manifestări nu au mai avut loc decât la înmormântarea Mariei Tănase și la vizita lui Richard Nixon, din 1969. Nu cred că trebuie să menționăm între aceste manifestări și ieșirea în stradă din după amiaza de 22 decembrie 1989, care a fost „rodul” unei manipulări colosale.

Comuniștii au procedat la fel, doar că nu au distrus filmele pe care le-au moștenit de la predecesori, ci le-au închis în arhive securizate. După decembrie 1989, cu „înalte aprobări”, unele date chiar de directorul Virgil Măgureanu, altele date de alți înalți demnitari de stat, reprezentanților unor instituții internaționale evreiești li s-a permis accesul în arhivele secrete românești, sub pretextul căutării de documente pentru muzeele holocaustului evreilor din Washington și din Tel Aviv. Cei care au ajuns la conducerea României dădeau evreilor documente care să poată fi folosite în vasta operațiune de învinovățire a poporului român de genocid, operațiune pusă la cale după asasinarea lui Nicolae Ceaușescu. S-a mers atât de departe încât, cu 3-4 ani în urmă, s-a semnat un protocol prin care evreii să aibă voie să caute nestingheriți în Arhivele Militare de la Pitești, cele mai valoroase pe care le deține Ministerul Apărării Naționale.

Marius Albin Marinescu: După părerea mea, această penetrare străină a arhivelor secrete ale statului român este o urmare directă a pierderii suveranității naționale a României, care a fost abandonată intenționat de către politicieni vânduți străinătății.

Corvin Lupu: Cu mențiunea că majoritatea acestor politicieni nu erau români, nici de sânge, nici de simțire, ci sunt minoritari etnici care au acționat pentru îngenunchierea României. În fine, spun îngenunchiere, dar, între timp, românii au ajuns din poziția „în genunchi”, în poziția „pe burtă”. Eu merg mai departe, și vă spun că am temeiuri serioase să cred că au dispărut documente din arhivele noastre secrete, cu deosebire dintre acelea care atestau crimele săvârșite de evrei împotriva românilor, în 1940, la cedarea Basarabiei și după 1945, în timpul terorii judeo-bolșevice, ca și alte documente din arhivele din Transilvania și Banat, unde au dispărut numeroase documente originale privitoare la unguri și la sași, care au ajuns în Ungaria și în Germania.

În primii ani după lovitura de stat din decembrie 1989, a venit la mine generalul de poliție Nenu, consilier al ministrului de Interne și m-a rugat să preiau direcțiunea Arhivelor Statului de la Sibiu. Avea asupra lui un dosar de informații și de probe din care rezulta că din instituție se scot documente care se trimit în Germania, la un institut de studii a istoriei sașilor, unde lucrau sași emigrați din Sibiu. Încet, încet, începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, din arhivele orașelor transilvănene au dispărut documentele care atestă drepturile românilor asupra Transilvaniei, măsurile minorităților naționale împotriva majorității românești, începând de la Unio trium nationum (1438) și până la 1918. La sfârșitul secolului al XIX-lea au fost ridicate din Transilvania și duse la Budapesta două trenuri de documente, la care cercetătorii români nu au avut niciodată acces. În arhivele din Transilvania și din Banat au fost angajați, mai ales după 1989, cu prioritate, cetățeni de etnii minoritare, cu motivația cunoașterii limbilor maghiară și germană, în care au fost redactate majoritatea documentelor mai vechi. Armata română a ocupat Budapesta de două ori, în 1919 și în 1944-1945, dar nu a recuperat arhivele transilvănene. Generalii noștri au fost preocupați să recupereze vagoane de cale ferată și alte bunuri cu semnificație reparatorie irelevantă. Atunci se putea recupera o bogăție arhivistică imensă a pământului României. A fost o neglijență a conducătorilor României și a armatei române.

Marius Albin Marinescu: Ați refuzat funcția?

Corvin Lupu: Da, am refuzat. Pe atunci conduceam Catedra de Istorie a Universității „Lucian Blaga” și eram în plin program de dezvoltare a ei și de creare de noi programe de studii și voiam neapărat să-mi pun proiectele în aplicare. Și, ca să fiu sincer, a contat și faptul că eu aveam la Universitate venituri duble cât cele de director la Arhivele Statului.

Marius Albin Marinescu: S-au luat atunci măsuri privitor la acea situație?

Corvin Lupu: Generalul Nenu avea ordin să acționeze discret să nu deranjeze Ambasada Germaniei și Consulatul General al Germaniei de la Sibiu. Mi-a cerut discreție, dar, ulterior, am aflat că s-a aflat de demers. Pe moment nu s-au luat măsuri, apoi, după încă un refuz al unui coleg al meu, pe care l-am recomandat pentru funcția de director, a fost adus un etnic român, serios și din câte am aflat, nu s-au mai raportat scurgeri de documente. Dar este cert că ceea ce fusese important de sustras, fusese deja sustras, imediat după evenimente, când, în toată România, străinii, cu ajutorul slugilor lor din țară, au cotrobăit prin toate sertarele…

Marius Albin Marinescu: Revenind la Mișcarea Legionară, Corneliu Codreanu a fost mereu asimilat de către detractorii săi cu fasciștii italieni, cu naziștii germani și cu SS-iștii. Ce părere aveți?

Corvin Lupu: Mișcarea Legionară nu se poate asimila nici cu fascismul italian și nici cu nazismul german. Mișcarea Legionară a fost o mișcare națională, bazată în mare măsură pe Biserica Ortodoxă. Codreanu a fost socotit de dreapta europeană un naţionalist mistic. El nu a promovat doctrina fascistă aşa cum se născuse ea în Italia şi cum o preluase Hitler, cu unele modificări ideologice. Corneliu Codreanu nu era un „soldat al noii ordini” fasciste. Pentru Codreanu, poporul român însemna unitatea românilor în viaţă, cu cei care încă nu s-au născut şi cu sufletele celor morţi. Statul nu trebuia să fie deasupra societății. El trebuia să fie doar „un veşmânt înfăşurat în jurul naţiunii”. Autoritatea era promovată pe baza unei discipline liber consimțită și a unor legi clare, drepte și dure. Codreanu dorea să creeze omul nou de care România ducea lipsă pentru ca țara să aparţină românilor, adică tuturor celor de origine română. Ideile lui l-au inspirat, în parte, câteva decenii mai târziu, pe Nicolae Ceauşescu. Pe baza acestei linii naționale și morale, desigur, și cu conotații politice, Codreanu s-a pronunţat, cum am mai arătat în discuția noastră, împotriva dominaţiei societăţii românești de către evrei şi a combătut sistemul parlamentar al partidelor, de esenţă liberal-occidentală, care nu era, după părerea lui, corespunzătoare intereselor României. El s-a pronunţat totdeauna pentru libertatea şi drepturile ţăranilor, care reprezentau 80% din populația țării și pe munca și sărăcia cărora se baza prosperitatea micului procent de oligarhi și de elite de la vârful societății românești.

În anul 1927, inspirat de icoana Arhanghelului Mihail din paraclisul închisorii Văcăreşti, unde a fost deținut politic, Codreanu a înfiinţat Legiunea Arhanghelului Mihail, ca pe o formaţiune fără program politic, care a reprezentat o şcoală a formării caracterelor, o şcoală de educaţie morală, naţională românească şi religioasă. Asta nu era nici fascism și nici nazism. Baza legiunii o constituia cuibul. În cadrul cuibului, legionarii erau educaţi să abandoneze grijile personale şi să-şi închine gândurile României şi celor şase postulate: Disciplină, Muncă, Tăcere, Educaţie, Iubire şi Onoare. Iniţial, selecţia pentru Legiune a fost foarte severă. Din 20 de candidaţi, era primit doar unul. Cei acceptaţi făceau un stagiu de trei ani înainte de a fi primiţi. Modelul a fost preluat și de comuniști, care, până la preluarea conducerii de către Ceaușescu, introduseseră modelul legionar al candidaților de partid. Astfel, mişcarea a ajuns să cuprindă elite, iar în anul 1930, când a devenit Garda de Fier, era mult superioară, cel puțin din punct de vedere organizatoric și moral, celorlalte partide, inclusiv celor care funcționau de la jumătatea secolului al XIX-lea.

După al doilea război mondial, învingătorii în război au pedepsit crunt pe naziști și pe fasciști. Toate organizațiile naziste și fasciste au fost identificate, judecate, iar conducătorii lor care nu au fost asasinați sau condamnați la moarte și executați, au fost întemnițați pe viață sau pentru foarte mulți ani. Mișcarea Legionară nu a fost incriminată de nici o autoritate politică sau judiciară, internă sau internațională, pentru apartenență la fascism sau la nazism. În cadrul procesului de la Nürnberg, nu a compărut și nu a fost acuzată de nimeni, pentru nimic. Cu toate acestea, în ciuda Decretului regal de amnistie dat după lovitura de stat de la 23 august 1944, guvernul regal român nu i-a eliberat pe legionari din închisorile în care fuseră deținuți după „rebeliunea” din 21-23 ianuarie 1941. „Democratul” rege Mihai i-a ținut în continuare pe legionari în temniță, predându-i comuniștilor, care i-au ținut mai departe, până când Gheorghe Gheorghiu-Dej a proclamat încheierea luptei de clasă în România, singura țară socialistă care s-a pronunțat în acest sens. Unii dintre legionari au murit în penitenciare înainte de marele decret de amnistie din 1964.

Acuzele abuzive la adresa Mișcării Legionare, de „nazism” și de „fascism”, sunt proferate de judeo-capitaliștii de după 1990, care, astăzi, exercită o influență nocivă asupra societății românești și o intoxică cu neadevăruri, în scop de acuzare a poporului român și de reprimare a oricărei forme de mișcare națională. Aș putea să vă dau o listă de asemenea acuzatori, dar cred că nu merită să le pomenim numele. O eventuală mișcare națională românească autentică, necontrolată de „sistemul ticăloșit”, ar fi singura care ar putea să elibereze România din mâinile jefuitorilor ei, respectiv a corporațiilor internaționale susținute de președinte, guvernanți și, mai ales, de atotputernicii consilieri străini de la serviciile secrete, Președinție, Guvern, D.N.A. și M.Ap.N.

În încheiere, domnule director, repet, legionarii nu au fost nici naziști și nici fasciști! Au fost patrioți români!

Marius Albin Marinescu: Vă mulțumesc! Avem cititori care ar dori să vi se adreseze. Pot să le dau adresa dumneavoastră de poștă electronică?

Corvin Lupu: Da, desigur: corvinlupuro@yahoo.com

                                                                                                     (Va urma)

                                                                             A consemnat Marius Albin Marinescu

2 Comments

  1. Tudor

    „Mișcarea Legionară nu a fost incriminată de nici o autoritate politică sau judiciară, internă sau internațională, pentru apartenență la fascism sau la nazism. În cadrul procesului de la Nürnberg, nu a compărut și nu a fost acuzată de nimeni, pentru nimic.”
    Perfect adevarat ! Asta pentru toti oligofrenii care acuza ML de fascism . Ganditi-va ca acolo au fost incriminate nu doar NSDAP-ul german, ci si Camasile Negre mussoliniene , fascistii francezi ai lui Leon Degrelle, cei olandezi ai lui Arthur Seyss Inqhuart , Camasile cu Sageti ale lui Szalay in Ungaria, ustasii lui Ante Pavelici , fascistii slovaci ai lui Tiso in Slovacia , partidul lui Metaxas in Grecia , cei ai lui Vlasov in Ucraina , s.a.m.d. Doua organizatii din toata Europa au fost achitate de acuzatia de nazism, o obscura organizatie bulgareasca si Miscarea Legionara ! Sugestiv, nu ?

  2. masoneria sionista este cea mai mare plaga a secolului – daca nu scapam de listele electorale unde 95% sunt masoni , ne-am dus pe copca!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*