Cap limpede

Mistificarea adevărului despre Finlanda în presa românească, mănăstirea „Sfântul Sava Cel Sfințit” din Pustiul Iudeei și finlandezul ortodox

  Cică Finlanda are cel mai performant sistem de învățământ. În consecință, finlandezii nici nu se văd la olimpiade, saloane […]

 

Cică Finlanda are cel mai performant sistem de învățământ. În consecință, finlandezii nici nu se văd la olimpiade, saloane de inventică si în alte locuri unde se socotește că ar fi cei inteligenți, în domenii ca: informatică, astronomie, matematici etc. De asemenea, media de rahat din România ne zice că finlandezii sunt printre cei mai fericiți oameni. Dar nu ne zice că sunt într-un procent devastator drogați și beți.

Când am ajuns la marea mănăstire „Sfântul Sava Cel Sfințit” din Deșertul Iudeei, am găsit ecourile unei mari bucurii recente: cu câteva zile în urmă botezaseră un tânăr finlandez. Aceste fusese întâlnit pe ulițele Ierusalimului de către un călugăr român. Tânărul nu avea de nici unele, însă era puternic si inteligent. Călugărul l-a sfătuit sa meargă la „Sf. Sava”.

Câteva luni mai târziu eram în urcuș spre vârful Aton din Sfântul Munte, alături de un prieten. Am înnoptat la Mica Panaghia, o combinație între chilie, bisericuță și adăpost. Am găsit-o pustie si devastată de vântul puternic. Deși obosiți, am făcut ordine, am scos apă curată din fântâna, am făcut focul și am adunat conuri de brad ca să facem focul în samovar. Apoi a mai sosit cineva – un tânăr blond, îmbrăcat subțire, încălțat in sandale. Avea o bâtă si o raniță militară. S-a închinat cu evlavie. Am crezut că e rus. Împreuna am citit la Vecernie – noi în românește, el în finlandeză. Atunci am văzut cărți finlandeze prima dată – nu există nici o legătura între maghiară și finlandeză… Însă calitatea cărților legate în piele, repertoarul și tipăritura cu filigran de aur, m-au uimit.

Tânărul era cel botezat la Sf. Sava. Așa s-a „întâmplat”, să ne întâlnim. Acum studia teologia la Ierusalim și învăța greaca. Ne-a spus de ce fugise din Finlanda și despre realitatea din colegiile mixte de acolo: Sodoma și Gomora. Pentru că nu a participat la ședințele de marihuana/bere/ sex în grup, a devenit urât de toți. El se trăgea dintr-un sat de la granița cu Rusia, unde trăiește o comunitate ortodoxă. Mi-a spus că modelul său a fost mama lui – mi-a arătat-o într-o poza. Femeia părea un înger blond, cu chip blând, senin, și niște ochi mari, albaștri, ca două lacuri de munte. N-ai fi crezut că născuse 7 copii, până la nici 40 de ani. Apoi ne-a vorbit despre satul său – zicea că cel mai mult îi place să umble desculț. Aveau de toate. Munceau pământul, Creșteau animale, mergeau la biserica din lemn a satului – altă minunăție parfumată și luminată doar de candele. Aveau curent în sat, dar nu îl prea foloseau.

Problemele au apărut la oraș, la „studii”. Toți beau, toți se drogau. A luat „ceva” cu el cât a zăbovit in campus – „ceva” cu care s-a luptat nopțile, la Sf. Sava și pe care arabii îl numesc „djin”. Beduinii se fereau de el și-l arătau cu degetul: „Djin!” Când a ieșit din Sf. Sava, botezat, nu l-a mai arătat nimeni cu degetul. Mă uitam bine la el – era un tânăr cultivat, care vorbea impecabil engleza, rusa si parțial greaca. Avea repere foarte , foarte solide – de fapt prezența lui a fost o lecție de modestie pentru noi – si o gândire extrem de matură. Datorezi asta învățământului, l-am întrebat? Nu, a zis, datorez totul mamei. Si puțin preotului. Dar mama m-a învățat tot ce știu, inclusiv rusa si Sf.Scriptura.

Puștiul ăsta era hiperlucid – asta mi s-a părut trăsătura lui dominanta. Înțelegea imediat și era lipsit de îndoieli. Am urcat vârful împreuna. Împreună am și coborât Muntele, străbătând cărări de poveste. Nu avea planuri – se hotăra pe loc. Este unul dintre puținii oameni fericiți și concomitent lucizi pe care i-am cunoscut.

                                                                                                                   Gabriel LUPAN

Citiți și

Minunea sistemelor educaționale nordice

Democrație, nu glumă: În Finlanda copiii sunt îndemnați să denunțe părinții care critică politica statului!

Un nou demers european al Mariei Grapini în cazul „Smicală vs Finlanda”

1 Comment

  1. alex

    Aveam ceva dubii despre educatia finlandeza! Acest articol m-a lamurit pe deplin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.