Atitudini

Mutti Merkel dă lectii nepermise de lege și de morală 

  Cancelarul german Angela Merkel a luat-o pe urmele lui Slobodan Milosevic. La întâlnirea cu reprezentanţii Forumului Democrat al Germanilor […]

 

Cancelarul german Angela Merkel a luat-o pe urmele lui Slobodan Milosevic. La întâlnirea cu reprezentanţii Forumului Democrat al Germanilor (FDGR) la Sibiu, liderul de la Berlin se erijează în platoșa necondiționată a acestei organizații. Mutti salută mulţimea adunată în port folcloric săsesc, cu un călduros „Suntem aliaţii dumneavoastră dacă sunteţi jigniţi sau dacă sunteţi acuzaţi.” Mai ceva ca fostul președinte al Iugoslaviei, care a intrat în istoria secesionismului din Balcani prin discursul său ținut în 1987 pe Câmpia Mierlei. „Nimeni nu are voie să vă bată!”, a strigat Milosevic la lume, după ce câţiva bătrânei i s-au plâns despre modul cum sunt tratați de către populația albaneză. La Sibiu, chiar vârstnici nu au prea fost să se plângă, pentru că Waffen SS Untersturmführer Prof. Dr. Paul Philippi, fost preşedinte de onoare al FDGR nu a putut să vină de la poarta Domnului ca să participe la discursul Cancelarului. Şi oricum el nu avea de ce să se lamenteze, că doar a trait în România după debutul în Waffen SS mai ceva ca în sânul lui Avram. În schimb camarazii din FDGR au dat apă la şoricei în batistuța lui Bernd Fabritius, înzestrat cu probleme ale minorităţii germane al guvernului de la Berlin si i-au pus pe văpaie inima Doamnei Merkel. Problema lor fiind una de lux, cunoscută îndeosebi la rase superioare. Mâhniți de faptul că unii români se întreabă cum a fost posibil ca organizaţia care îi reprezintă să nu se mulţumească cu simpla exercitare a mandatului, prin nelimitata promovare a limbii şi culturii germane în România, cerând să fie salutați în poziție de drept şi în calitate de continuatori ai unei organizații naziste şi interzise, au umplut poalele lui Merkel de lacrimi.

Sibiul, câmp de luptă al mierlei ca la Milosevici încă nu este. Noi avem doar mierle. Chiar dacă cântecul pasării măiastre este performat de mierloi, peste acest detaliu în cazul liderului de la Berlin se poate trece cu vederea. Din mitologia folclorică știm că mierla a fost o fiică de preot care a venit la un râu să-şi spele lâna neagră. Totuși zâna, Mutti, fiică de pastor protestant, nu a fost nici când apărea pe litoralul României, în tinerețe, să-şi spele şi ea lâna neagra în apa mării, așa cum cunoaștem din poze. De parcă mitul mierlei a fost scris după Angi şi nu invers. Cert este că Doamna Merkel intrăîn receptarea mitului mierlei cu o obturaţie la spălatul lânii. Azi, dându-şi poalele peste cap prin afirmațiile ei în intenția de a spăla prin declarații halucinante trecutul nazist al FDGR-ului, arată unei ţării întregi tot ce din fericire poalele acoperă şi ne fura șansa de a-i vedea obrajii. Noi, ca neam mai obișnuit cu bocancul decât cu vorba prietenilor, ne tot întrebam în disperare oare dacă chiar îi şi are.

Este de discutat dacă este un gest nobil să-ţi arați ceea ce oricum nimeni nu vrea sa vadă şi să-ţi acoperi ceea ce nu ai, dându-ţi poalele peste cap. Dar în calitate de cetăţean german am deplina încredere că la inițiativa mea justiția din Germania, sistem creat după principii biblice, conform căruia fiecare paragraf este după chipul şi asemănarea conducătorului, se va uita mai exact la recitalul de la Sibiu interpretat de mierloi. Într-un stat de drept, acesta poate fi considerat ca influențare a justiției, având în vedere că FDGR încă se judecă pentru dreptul de a fi continuatorul unei organizații naziste şi interzise fără a fi confruntat decent pentru această insistenţă anacronică. Care judecător din România se va pronunța obiectiv şi drept văzându-i poalele lui Merkel precum coada unui păun înfoiat? Prin inițiativa mea, în atenția justiției germane va sta si faptul dacă Doamna Cancelar a încălcat legea 130, paragraful 3 al dreptului penal german, care sancționează îngăduirea în spațiul public a unor fapte desăvârşite de către nazişti. Justiţia germana trebuie să delibereze cel puţin dacă succesorul unei organizații interzise pentru nazism cade sau nu sub incidenţa interdicţiei stipulate în lege. Apoi, pe cale de consecinta, să interpreteze şi acțiunea Doamnei Merkel de la Sibiu.

Ori noi la ce sa nă așteptăm? Saşii fiind la origine vorbitori de germană din zona ţărişoarei denumită Marele Ducat al Luxemburgului, nu cred că se cuvine să stăm cu mâinile în sân. Slabe sunt șansele ca Marele Duce al Luxemburgului să ne trimită o escadrilă de paraşutişti însetată, de talia luxemburghezului Jean-Claude Juncker. Iar dacă ar face-o, am îmblânzi-o ușor cu o țuică de casă. În buna tradiție de la Adolf cel mustăcios încoace, Germania este apărătoarea tuturor vorbitorilor de germană de pretutindeni. Ce bine că ne-am ales prin Doamna Merkel un dascăl german, după principiul că un păcătos călugărit este mai nobil decât unul cu chemarea de la Dumnezeu, ca să ne înveţe despre drepturile minorităţilor. Şi aşa se face că o Românie sinonimă pentru conviețuirea pașnică a diferitelor etnii devotate să pună brațul la înființarea României Mari în urmă cu un secol, stă azi cu gura căscată la ora de conviețuire multietnică a Doamnei Merkel. Înghițim lecțiile unui dascăl care pe când noi ne mândream ca națiune tolerantă, Reichul experimenta cu simbioza monstruoasă dintre tatuarea stelei în şase colţuri şi săpun.

Ceea ce noi din moși strămoși știm şi fără lecții, este însă că fiecare pasăre pe limba ei piere. Si mierla, şi mierloiul. Trăiască România cu şi fără cântec de mierloi.

                                                                                                                         Radu GOLBAN

Citiți și Merkel îi apără în gura mare pe succesorii organizației naziste Deutsche Volksgruppe in Rumänien!

1 Comment

  1. Krixus

    Cum acest excelent articol a fost brusc ascuns pe Cotidianul (ma intrebam daca o fi tusit cumva razboinicul ambasador al Germaniei….) imi permit sa reiau postarea mea aici, fiind convins ca subiectul merita discutat pe larg: ” In calitatea mea de sas si de cetatean german as fi vrut sa va pot contrazice vehement, domnule Golban! Dar pentru ca am incercat toata viata sa fiu un om drept – macar in masura in care conditia umana mi-o permite – trebuie sa spun cu mare mahnire: Chapeau! Sie haben den Nagel auf den Kopf getroffen – ati lovit cuiul direct in cap! Sa nu uitam insa o alta vorba nemteasca: „Dazu gehören immer zwei” – pentru asemenea treaba sunt necesari intodeauna doi: cel care face si cel care rabda! Daca Mutti isi sterge deja in interesul stapanilor sai de ani buni pantofiorii de lac de interesele poporului german pe care a jurat ca-l va sluji, de ce nu ar calca in picioare o natie lipsita de importanta? De vreme ce natia respoectiva nu numai ca se lasa calcata in picioare, ci a dezvoltat o adevarata voluptate de a se lasa calcata in picioare? Mutti de care majoritatea germanilor isi doreste sa ramana cat mai curand orfana nu si-ar permite ce isi permite, daca romanii nu i-ar permite! Nu ma credeti? Pai ia vedeti cum se poarta Mutti cu Ungaria sau cu Polonia! Natii care nu au numai pampersi in pantaloni! Concluzia trista: inainte de a o infiera pe Merkel sa ne infieram pe noi insine! In rest sa auzim numai de bine cu toate ca „pretenii” din exterior si sculele lor din interior ne pregatesc si mai rau…. A propos scule: ati observat ca avem de la o vreme una sau doua dobitoace cu .. hmmm manifestare (ca personalitate nu se poate spune!) multipla pe forumurile publicatiilor online romanesti? Aceleasi majuscule, aceleasi idei care stralucesc prin lipsa desvarsita, aceleasi invecitve de Cutzarida… Sa fie vreo clona doua a celui care pe afisele electorale (si nu numai) indrazneste sa se puna in primnul rand? „Romania. In primul rand: pretenul fizicienilor (ca era cat pe aci sa scriu „rinocerilor” 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*