Puncte de vedere

Ne-a iubit vreodată „Maica” Rusia? (II)

                             Ceauşescu – „ghimpele” din „coasta” U.R.S.S. […]

 

                           Ceauşescu – „ghimpele” din „coasta” U.R.S.S.

Ceauşescu conduce lupta împotriva noastră” (preşedintele sovietic L.I. Brejnev, în 1971).

Dacă vrem să îl surprindem pe Ceauşescu într-o imagine descriptivă cât mai aproape de realitate, fără obişnuitul patos al propagandei ostile lui şi neamului nostru, atunci este necesar să adoptăm o atitudine înţeleaptă de detaşare şi, lăsând la o parte greşeala de a fi acceptat idolatrizarea din raţiuni ideologice şi monitorizarea securistă a poporului, trebuie să recunoaştem că înverşunarea sa de a poza în lider al lumii, până la a fi mediator între marile puteri, îl evidenţiază ca pe un om pe cât de curajos, pe atât de patriot, incomod şi isteţ nativ. În consecinţă, dacă îl comparăm cu ce fel de şefi de stat i-au urmat, suntem obligaţi de forţa împrejurărilor să constatăm, „muşcându-ne” buzele de indignare, că gesturile aşa-batjocoritului Ceaşcă de a insista (încă din 1965) ca Basarabia să revină de drept la România (concomitent cu Tezaurul confiscat de sovietici), de a-l atenţiona pe preşedintele sovietic Brejnev că ar fi cazul să nu mai insiste cu ideea existenţei „unei naţiuni moldoveneşti distincte” (în 1977), de a le vorbi preşedinţilor americani Nixon şi Ford despre litigiile teritoriale nefericite ale românilor cu U.R.S.S., de a se desolidariza de sovietici când aceştia au invadat Cehoslovacia (1968) şi Afganistan (1979), de a convinge China să declare că va interveni dacă armata U.R.S.S. va intra în România (1968), de a respinge şi cere remedierea consecinţelor Tratatului Ribbentrop-Molotov la ultimul Congres la P.C.R.(1989), că fostul preşedinte Ceauşescu, cu toate riscurile, pe care şi le-a asumat, a pus România deasupra intereselor ideologice, sfidând sistemul de alianţe şi ignorând chiar securitatea personală! Pretenţiile de a recupera Basarabia nu l-au transformat nicidecum, cum sugera Agenţia de ştiri T.A.S.S., într-un politician neserios şi iresponsabil! Este de altfel regretabil că atitudinea lui Ceauşescu de condamnare a Pactului din 1939 este dezavuată astăzi atât de înalţi demnitari din exterior (preşedintele Putin se erijează într-un fanatic apărător al documentului), cât şi de ale noastre „cozi de topor” din interior vândute Occidentului! Situaţia aceasta internă ar trebui să ne dea de gândit, căci la Kremlin există oficiali ruşi dispuşi să negocieze revenirea Basarabiei la România, însă vor ca discuţiile să fie purtate cu reprezentanţi ai poporului român şi nu cu presupuşi români ai puterilor occidentale! Deocamdată însă, la nivelul funcţiilor majore în stat, asistăm la o cruntă şi aparent ireversibilă deromânizare…

                                        „Incomodul” Putin! Pentru cine?
  • Domnule prim-ministru, cum vă putem ajuta?”

  • V. Putin: „Persoanele cu dizabilităţi au nevoie de ajutor (Forumul de la Davos, Elveţia, în 1991).

Judecând după „aerul rece” cu care abordează diferite probleme internaţionale, de o complexitate excepţională, se poate spune că actualul preşedinte al Rusiei, Putin, este o personalitate aproape diametral opusă cu imaginea pe care i-o confecţionează arhitecţii „iluminaţi” ai globalizării, manifestând o luciditate argumentativă deseori fără cusur! Desigur, nu aş vrea ca cititorii să înţeleagă că acest fost spion este fără de greşeală, mai ales după stagiul petrecut în serviciul secret K.G.B. timp de 15 ani, dar aş dori să mă dezic de exageratele atacuri la persoana sa, menite să arunce în derizoriu eforturile unui om de stat de a ţine în frâu o mare putere şi de a „regla” raporturile diplomatice ale lumii, pe care le consider fie neconcludente (comisarul european C. Patten spunea că Putin este o persoană cu „căutătura unui ucigaş”), fie nedemonstrabile (în ciuda declaraţiei de avere, unde Putin figurează ca proprietar al unui apartament, demnitarul american C. Ricce îşi exprima bănuiala că acesta ar avea 40 miliarde $ în conturi elveţiene), fie nepotrivite (secretarul de stat american H. Clinton îl compara pe Putin cu Hitler şi aprecia că dă ordine ca pe timpul invadării Cehoslovaciei)! Nu ştiu cât de mult aceste discreditări vor contribui la şubrezirea imaginii lui Putin în Rusia, de fapt în întreaga lume, însă nici nu se poate trece cu vederea atât de uşor că, fiind „uns” succesor la Kremlin de ex-preşedintele Elţân, acest absolvent la Facultăţii de Drept şi director al K.G.B. a fost dispus să-şi asume responsabilitatea exercitării puterii într-un moment mai mult decât dificil pentru Rusia şi, cu a sa „mână de fier”, s-a constituit într-un scut de neclintit în raport cu Biserica Ortodoxă, ai cărei duşmani de moarte – antihriştii occidentali – recurg la terorism ca să schimbe faţa lumii, prefigurând o nouă ordine chiar cu preţul unui genocid în masă! Mi se pare clar că unui astfel de lider de temut, care înţelege să-şi apere credinţa naţională şi cu cuvântul şi cu sabia, a-i „întoarce spatele” sfidător este nu numai o simplă şi evidentă eroare diplomatică, ci şi – „fugind” în tabăra antihriştilor – o fatală dezicere (lepădare) de dreapta-credinţă într-o viitoare conflagraţie planetară!

Prof. Costel Neacşu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*