Puncte de vedere

Nimic important!

  Mă gîndesc dacă mai are rost să scriu. Foarte de curînd am scris un text („Comentarii mărunte”) în care […]

 

Mă gîndesc dacă mai are rost să scriu. Foarte de curînd am scris un text („Comentarii mărunte”) în care îmi exprimam nemulțumirea pentru faptul că mă apuc să scriu un articol avînd în cap un plan, dar pînă să termin textul, uit multe din cele pe care vroiam să le scriu. În condițiile acestea, ori renunț la scris, ori îmi fac înainte o ciornă.

Mă uit la ultimele articole și constat cîte lucruri am uitat.

În articolul „Asta înseamnă democrație?” am scris despre faptul că Emil Constantinescu ne-a atras dușmănia sîrbilor iar Adrian Năstase ne-a atras dușmănia musulmanilor. Am uitat însă să scriu că sub Băsescu, prin scutul de la Deveselu, ne-am atras și dușmănia rușilor.

În articolul amintit mai sus, „Comentarii mărunte”, am reparat o omisiune mai veche, scriind despre bucătăria ciobănească si am trecut în revistă printre altele, produsele lactate, din care însă am uitat smîntîna, cașcavalul (cîteodată afumat) și acrișul.

În sfîrșit, nu mai departe de ieri, în articolul „Amintiri de familie”, am omis o mulțime de lucuri. Dacă asta este o scuză, arăt că este un text vechi pe care l-am corectat și m-am grăbit să-l trimit. Iată și alte lucruri care ar fi trebuit menționate.

Cînd în 1941 tata a fost dus din post în post de jandarmi pe jos pînă în Rîmnicu Vîlcea (50 km.) și apoi urcat în tren și dus la Curtea Marțială de la Craiova, nu a fost singur. A fost arestat și Ion Ștefu, fostul primar legionar din Vaideeni, de meserie învățător (este suficient să spun faptul că în biblioteca lui erau mai multe cărți decît în toate casele din Vaideeni luate împreună  – cred că asta spune destule despre nivelul intelectual al legionarilor.

Tata a fost arestat de jandarmul Mărăcine. Cine era acesta? Cînd în timpul lui Carol al II-lea Ion Antonescu a avut un timp domiciliu obligatoriu (sau forțat) la Mănăstirea Bistrița, jandarmul Mărăcine a fost desemnat să îl supravegheze. Generalul (încă nu era mareșal) l-a apreciat foarte mult și cînd a ajuns în fruntea țării l-a chemat și l-a întrebat cum poate să se recompenseze. Mărăcine i-a spus că s-a căsătorit cu o fată din Vaideeni și ar dori să fie mutat acolo. Așa a ajuns la Vaideeni, unde l-a arestat pe tata. În acel moment, bunica mea, oricît de bună creștină era, l-a blestemat. După cîteva luni, fiica lui Mărăcine a murit – dar sînt sigur că nu din cauza blestemului bunicii mele. Trec peste vreo 15 ani și ajung la momentul în care tata, deja în Gostat, era în revizie la un GAS din Bărăgan, și aflînd că în localitate are domiciliul forțat Maria Antonescu, văduva Conducătorului, s-a dus să o cunoască. Acolo, l-a reîntîlnit pe Mărăcine! Dat afară din jandarmerie, cîine credincios (nu știu ce se întîmplase cu căsătoria lui) a cerut aprobarea să se mute în Bărăgan, în apropierea locuinței Mariei Antonescu, pentru a o ajuta la toate treburile grele (de la tăierea lemnelor și făcutul focului iarna, la lucratul grădinii primăvara și vara).

Mă întorc la Craiova, 1941. Judecătorul militar își dă seama că nu are nici un motiv să îi condamne pe Ion Ștefu și pe tata. Îi întreabă dacă au bani să se întoarcă acasă. Ștefu spune ca da, tata spune la fel. Tata nu avea nici un ban, dar s-a gîndit că dacă spune că nu are bani de drum, ajunge în arest. Și așa a ajuns să facă de jos drumul de la Craiova la Vaideeni.

                                                                    *

Am momente în care mă întreb dacă mai sînt sănătos la cap! Eu stau și scriu despre lucruri care în general nu interesează pe nimeni, în loc să mă mă ocup de problemele mele, care se acumulează.

În jur de 1 septembrie ar fi trebuit să mă duc din nou la spital să fac niște RMN-uri (cervical, lombar și cerebral) și să fac controlul la 3 luni de la externare. Îmi luasem toate biletele de trimitere.

O contactez pe doctorița de la spital, care mă întreabă dacă mi-am făcut programare pentru RMN. Nu-mi spusese nimeni că îmi trebuie programare! Mi-am întins antenele și am aflat că programările se fac peste o lună sau două, ceea ce înseamnă că biletele mele de trimitere expiră, și trebuie să umblu după altele. Oricum, pentru o relativă urgentare trebui dată o șpagă (nu prea mare). Am aflat cu această ocazie că în spitatele de stat RMN-ul se face în spații închiriate de clinici private, care au tarife mai mari decît deconteaza CNAS. Vasilica s-a ținut însă de cuvînt și mi-a mărit pensia cu 43 de lei, aducă mai mult decît costul țigărilor pentru o zi. Noroc că nu stau doar în pensia ei!

Încep să mă simt ca un înotător care este purtat spre larg de valuri mari deasupra unei vîltori. Mi s-a întîmplat asta în 1984 (altă poveste!), brasul nu mă ajuta să înaintez prea mult, crowl-ul (oi fi scris corect?) mă obosea. A fost un coșmar, dar încă eram tînăr, am strîns din dinți, am luptat cu valurile cît am putut și am reușit să ajung la mal. Acum, simt că nu mai am putere să „înot” spre mal.

Trebuie să ajung la Administratia cimitirelor, care nu mai este la Bellu ci la ieșirea din București, să trec pe numele meu 1,5 m.p. din locurile de veci, care au rămas pe numele răposatului meu tată – să nu piardă timpul moștenitorii mei. Înainte, asta nu costa – acum costă aproape 70 de lei. Cred că o să mă enervez și o să cer drepturile mele de revoluționar, o reducere cu 50 % a taxei de concesiune. Pînă acum, nu am făcut-o.

Mi s-au rupt pantofii, și eu nu mai știu la mine în cartier de unde se pot cumpăra alții!

A-propos de economia de piață. Prin 1994-1996 eram la partid. Mă sună mama, căreia îi spusesem că o vizitez după amiază și mă roagă să îi cumpăr hîrtie igienică. Vine o prietenă cu mașina și se oferă să ma ducă la mama. Oprim pe drum la nu mai știu cite magazine unde teoretic trbuia să găsesc hîrtie igienică, dar nu am găsit. Am avut inspirația să întreb la un magazin la intersecția Giurgiului-Olteniței, inițial fost magazine de pîine. Acum, în față, se vindea pîine și hîrtie igienică iar în stînga se vindea vin la butoi.

Ce să mai spun, că eu tot fac liste cu probleme, pe care însă nu mai sînt în stare să le rezolv?

Este greu, este rău să fii bătrîn, bolnav, singur și prost.

                                                                                                           Dan Cristian IONESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*