Colimator

Noile rachete THAAD și sistemul Aegis Ashore de la Deveselu au făcut din populația României o țintă vie

  SUA s-au retras, la 2 august 2019, din Tratatul INF – Tratatul privind forţele nucleare intermediare, semnat de Ronald […]

 

SUA s-au retras, la 2 august 2019, din Tratatul INF – Tratatul privind forţele nucleare intermediare, semnat de Ronald Reagan şi de Mihail Gorbaciov în 8 decembrie 1987 şi intrat în vigoare la 1 iunie 1988. A doua zi, la 3 august 2019, Rusia a denunţat la rândul ei Tratatul INF. Klaus Iohannis a fost convocat de urgență la Washington de președintele  Donald Trump pe 20 august 2019.

Tratatul INF a fost, poate, cea mai importantă înţelegere dintre toate cele privitoare la controlul armamentului încheiate de preşedinţii americani din secolul 20 şi abandonat acum, în secolul 21, de guvernele neoconservatoare americane. (…) E aproape sigur că guvernul român şi cel polonez au căpătat saci de bani de la complexul militaro-securitar american care vrea contracte de multe miliarde pentru a produce noi rachete. Aici vedem extrema iresponsabilitate a ţărilor mici. Fără guvernele corupte şi neghioabe ale României şi Poloniei, Washingtonul nu ar putea reînvia o ameninţare îngropată acum 31 de ani de Reagan şi Gorbaciov. Nici măcar statul-marionetă al Germaniei ocupate nu a acceptat să adăpostească rachetele. Dar două state insignifiante, lipsite de importanţă în lume supun toată planeta la riscul războiului nuclear pentru ca nişte politicieni români şi polonezi să încaseze câteva milioane de dolari.”  (The Irresponsibility of Small Nations” / „Iresponsabilitatea micilor naţiuni”, 23 august 2019 de Paul Craig Roberts, profesor, jurnalist, fost secretar adjunct al Trezoreriei americane pentru politica economică în timpul lui Ronald Reagan, preşedintele Institutului de Economie Politică SUA)

Aegis Ashore este versiunea de uscat a interceptorului de rachete SM-3 al Marinei SUA. Agenţia de Apărare Anti-rachetă operează prin intermediul NATO situri Aegis Ashore în Polonia şi România. Siturile apără Europa şi SUA de atacuri limitate cu rachete ale unui puteri din Orientul Mijlociu, cum este Iranul. Rusia crede că ele au un scop mult mai sinistru, scrie publicația americană The National Interest, citată de Rador. Un sit-cheie NATO de apărare anti-rachetă din România a finalizat pe 9 august 2019 un proces de modernizare de trei luni care-i forţase pe operatori să suspende funcţionarea sistemului.

Pentru a acoperi breşa astfel rezultată, Armata SUA a detaşat în mai în România una dintre cele şapte baterii ale sale interceptoare de rachete Terminal High-Altitude Area-Defense (THAAD)  Această detaşare a THAAD a fost controversată. Sistemul Thaad a fost amplasat în apropierea celui Aegis Ashore din România. Armata şi Departamentul Apărării au postat fiecare pe internet, şi apoi au şters rapid, câte o fotografie cu sistemul pregătit pentru activare. Unele site-uri au menţinut fotografia.” (Sursa: G4Media.ro)

Situl de rachete NATO Deveselu din România, parte a sistemului american de apărare a rachetelor Aegis, a finalizat „actualizarea” începută în luna aprilie 2019. NATO a făcut un comunicat, asigurând că „nu a conferit sistemului nici o capacitate ofensivă”, care „rămâne pur defensiv, concentrat pe potențiale amenințări din afara zonei euro-atlantice”.

Situl Deveselu este echipat (conform descrierii oficiale) cu 24 de rachete, instalate în lansatoare verticale subterane, pentru interceptarea rachetelor balistice cu rază scurtă și medie. Un alt sit, care va prelua funcția în 2020 în baza poloneză Redzikowo, va fi echipat și el cu acest sistem. Lansatoarele de același tip se află la bordul celor patru nave ale Marinei SUA care, dislocate în baza spaniolă Rota, traversează Mediterana, Marea Neagră și Marea Baltică. Însăși desfășurarea lansatorilor arată că sistemul nu este îndreptat împotriva „amenințării iraniene” (așa cum declară Statele Unite și NATO), ci mai ales împotriva Rusiei.

Că așa-numitul „scut” nu este „pur defensiv” este explicat de aceeași industrie de război care a făcut-o, Lockheed Martin. Aceasta documentează că sistemul este „planificat să instaleze orice rachetă în orice suport de lansare”, astfel adaptat la „orice misiune de război”, inclusiv „atac împotriva țintelor terestre”. Lockheed Martin subliniază că suportele de lansare mai mari pot lansa „cele mai mari rachete, cum ar fi cele pentru apărarea contra rachetelor balistice și cele pentru atac pe distanțe lungi”. Prin urmare, se recunoaște, în esență, că instalațiile din România și Polonia și cele patru nave ale sistemului Aegis pot fi înarmate nu numai cu rachete anti-rachete, ci și cu rachete de croazieră Tomahawk, cu cap nuclear, capabile să lovească ținte la mii kilometri distanță.

Așa cum a fost documentat de Serviciul de cercetare al Congresului (24 iulie 2019), cele patru nave americane care „operează în apele europene pentru a apăra Europa de potențialele atacuri de rachete balistice” fac parte dintr-o flotă de 38 de nave Aegis care în 2024 va merge până la 59.

În anul fiscal 2020 vor fi alocați 1,8 miliarde USD pentru potențarea acestui sistem, inclusiv pentru România și Polonia. Alte nave de sistem terestre și Aegis vor fi dislocate nu numai în Europa împotriva Rusiei, ci și în Asia și Pacific împotriva Chinei. Conform planurilor, Japonia va instala pe teritoriul său două site-uri de rachete furnizate de Statele Unite; Coreea de Sud și Australia vor achiziționa nave americane din același sistem.

În plus, în cele trei luni în care echipamentul de la Deveselu a fost adus în Statele Unite pentru a fi „actualizat”, o baterie de rachete mobile Thaad a armatei americane a fost dislocată pe situl din România, capabile să trimită o rachetă balistică în atmosferă sau în afara acesteia, dar și în capacitatea de a lansa rachete nucleare pe distanțe lungi.

Odată cu refacerea sistemului Aegis – comunicat oficial NATO – Thaad a fost „redistribuită”, însă nu se specifică unde. Știm însă că armata americană a mutat bateriile de rachete de acest tip din Israel pe insula Guam din Pacific.

Având în vedere aceste fapte, întrucât Statele Unite renunță la Tratatul INF pentru a instala rachete nucleare de rază medie la marginea Rusiei și Chinei, nu este surprinzător anunțul făcut la Moscova de senatorul Viktor Bondarev, șeful Comisiei de Apărare, care a spus că Rusia a deplasat bombardierele de atac nuclear Tu-22M3 în Crimeea.

Bineînțeles că românii nu vor afla despre această nenorocire pregătită pe teritoriul național, deoarece, în Uniunea Europeană, toate acestea sunt ascunse de aparatul mediatico-politic. Toate semnalele internaționale ne anunță un conflict major, iar România, prin intermediul criminalilor numiți „politicieni”, într-o democrație doar cu numele, a fost vândută americanilor drept scut în viitorul conflict care se pregătește. Din acest moment, în mod oficial, populația României a devenit o țintă vie!

                                                                                                                       Mihai ȘERBAN


Citiți și Ce a căutat Iohannis la Washington?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*