Puncte de vedere

„Nu cred că rezultatul referendumului este o surpriză”, declară profesorul universitar Corvin Lupu

  Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, vă abordez „la cald”, la doar câteva ore de la comunicarea rezultatului referendumului. Cum […]

 

Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, vă abordez „la cald”, la doar câteva ore de la comunicarea rezultatului referendumului. Cum vedeți dumneavoastră înfrângerea suferită de Biserica Ortodoxă și de cel mai mare dintre partidele politice din România, PSD, ca urmare a absenteismului de la vot? A fost boicot? A fost rodul propagandei agresive a „rezistenților”? A fost indiferența românilor față de o chestiune fundamentală a vieții: căsătoria și familia? A fost câte ceva din fiecare, ce a fost?

Corvin Lupu: Nu cred că rezultatul referendumului este o surpriză și nu cred că a fost o înfrângere a Bisericii Ortodoxe și nici a partidului de guvernământ. Din fericire, bisericile ortodoxe și mănăstirile din România sunt pline în fiecare duminică. Înainte de a mă referi punctual la întrebările dumneavoastră, doresc să fac o altă mențiune.

Întreaga discuție din societatea românească privitoare la referendum și la procentele necesare validării lui pornește de la un fals. Din nou avem de-a face cu un fals! Mă refer la cifra de cetățeni români care mai suntem în această țară. Cifrele oficiale sunt complet false. Faptul este cunoscut de toți cei implicați și minciuna se perpetuează, de către toate forțele politice. Pe listele electorale se află trei milioane de persoane în plus față de cifra reală. Da, trei milioane! Aceasta nu este o presupunere a mea. Este o informație mai veche și este reală, verificată din mai multe surse, de mai mulți deținători de informații. La direcția de evidență a populației din MAI, după fiecare tură de alegeri importante, doamnele de acolo au fost promovate în grad, au fost făcute general cu două-trei stele, premiate etc. De ce? Simplu: pentru că au furnizat date false Biroului Electoral Central. Li s-a cumpărat tăcerea. Cu ani în urmă, la Direcția Evidența Populației, nici nu se alocau funcții de general. Acolo erai selectat dacă aveai scris frumos și suportai munca de birou continuă.

Trăim într-o mare minciună, doar că nu mai este o minciună urâtă, bolșevică, ci una frumoasă, sclipicioasă, euro-atlantică! Haideți să facem un calcul. Descreșterea demografică în România, începând cu 1990, a fost de 200.000 de oameni/an, conform datelor de la INS. Asta înseamnă o pierdere de aprox. cinci milioane și jumătate de oameni, în 28 de ani. În 1989, România avea 23,4 milioane de locuitori. Deci, am mai rămas aprox. 18 milioane de locuitori. Din aceste aprox. 18 milioane, aprox. trei milioane sunt copii sub 18 ani, fără drept de vot. Rămân aprox. 15 milioane de cetățeni care ar trebui să fie pe listele electorale, dar pe liste sunt exact 18,2 milioane de alegători! Iată un fals uriaș, la vedere, perpetuat tacit de toți factorii competenți să-l rectifice.

Apoi, haideți să vedem cine sunt cei aprox. 15 milioane de cetățeni care ar trebui să voteze. Aprox. cinci milioane de persoane, majoritatea între 20 și 50-55 de ani, sunt plecați în Occident. Dintre ei au votat doar 100.000… Deci, a votat 2% din diasporă. În țară mai rămân aprox. 10 milioane de votanți. Dar dintre aceștia sunt vreo trei milioane de țigani, care nu votează la așa ceva. Ei votează numai la alegeri locale, parlamentare și prezidențiale, când îi scot primarii la vot, primarii de care depinde ajutorul lor social, locuințele, bonurile de lemne, documentațiile pentru alocațiile pentru copii, gălețile cu făină, zahăr, orez etc. etc. Țiganii nu ies la vot pentru aspecte legate de filozofia vieții și a familiei.

Apoi, avem un milion și jumătate de unguri, care nu au ieșit la vot. Ei au sabotat referendumul și sabotează de 100 de ani tot ceea ce este legat de România profundă și de statul național unitar român și o fac cu complicitatea foarte vinovată a clasei politice românești. Ei nu sunt proști, ca alți boicotiști cu creierele spălate, sunt răi și ne urăsc. S-a văzut de prea multe ori acest lucru, pentru a mai putea fi contestat. Restul sunt vorbe neadevărate. Apoi, mai sunt încă aprox. un milion de minoritari etnici, alții decât ungurii, care sunt foarte puțin interesați de problemă și care se racordează în aceste situații la direcția pe care o adoptă celelalte minorități etnice, religioase, sexuale etc. Minoritarii de orice fel fac front comun împotriva majorității românești. Iar dacă majoritatea ajunge la conducere prin alegeri democratice, minoritarii invocă nevoia de discriminare pozitivă și acuză existența așa numitei „dictaturi a majorității”. În ultima vreme întâlnim foarte des această sintagmă. Cei care pierd alegerile, nu au răbdare patru ani și nici abilități politice să construiască proiecte politice alternative superioare și doresc răsturnarea celor care au câștigat alegerile și trebuie să guverneze, prin orice mijloace, altele decât alegerile.

M.A.M.: Unii opoziționiști susțin că PSD-ul a câștigat alegerile pentru că proștii au votat cu ei.

C.L.:  Da, mi-au spus și mie niște membri ai opoziției că proștii votează cu PSD și le-am spus că dacă proștii votează cu PSD, ei să se lase de politică pentru că nu vor mai ajunge niciodată la guvernare, pentru că sunt mult mai mulți proști decât deștepți.

Lăsând gluma la o parte, iată că din aceste calcule aproximative, am ajuns să vedem că mai rămân doar 4,5 milioane de români care să susțină familia tradițională și căsătoria normală, între un bărbat și o femeie. Dar, gândiți-vă domnule director, că odată ce Biserica Ortodoxă a sprijinit deplin acest referendum, majoritatea reprezentanților altor culte l-au sabotat automat, adversitățile dintre biserici fiind arhicunoscute. Diversele culte din România s-au unit doar în lupta împotriva ateismului introdus în România de regimul judeo-boșevic și nici atunci pe deplin. La fel este și situația din politică: dacă PSD a susținut referendumul, o parte a opoziției s-a poziționat împotrivă, boicotând și ea. Apoi, nu uitați că principala luptă politică internă se dă între SRI și PSD. Crede cineva că SRI a susținut inițiativa PSD? Acela se înșală amarnic. Or, SRI are mulți aderenți, familiile lor, rezerviștii, rudele lor, rețelele de informatori, susținători și profitori, angajații societăților comerciale ale serviciului etc. SRI are televiziuni susținătoare, dintre care două sunt fundamentaliste și învârt mințile… SRI este cea mai mare putere din România.

Dacă din cele 4,5 milioane de români la care m-am referit mai înainte, ținem cont și de aceste din urmă remarci, constatăm că cifra de peste 3 milioane de români care au votat este una firească. După părerea mea, această cifră este chiar una bună, din punctul de vedere al celor care au susținut referendumul. Și vă rog să fiți convinși de faptul că raportat la cifrele actuale reale ale românilor, de fapt, la referendum a participat mai mult de 30% din populația cu drept de vot care trăiește în România. Nu uitați că există și păreri care spun că românii ar trebui să fie lăsați să voteze doar în România. Cei plecați, care muncesc pentru prosperitatea altor țări, care plătesc pensiile unor cetățeni străini etc., nu mai prea sunt ai noștri, din punctul de vedere al intereselor naționale românești.

M.A.M.: Doar atâția români să susțină ceea ce dumneavoastră numiți „România profundă”?

C.L.: Da, atâția. Gândiți-vă că au fost doar trei momente în istoria contemporană a României când conducerea țării s-a bucurat de un sprijin deplin a peste 80% din populația țării. Mă refer la sprijinul de care s-au bucurat regina Maria, Ferdinand și clasa politică realizatoare a Marii Uniri, în perioada de după 1918, la Ion Antonescu și legionari, după septembrie 1940 și la Nicolae Ceaușescu, în primul său deceniu de guvernare, mai ales după august 1968. În rest, guvernanții și țara noastră, pe parcursul istoriei contemporane, nu au avut mai multă susținere decât votanții de la actualul referendum. Asta este România… În actualul sistem „democratic”, respectiv modelul euro-atlantic, toți cei care ajung să conducă țara trebuie, în primul rând să se lupte cu o adversitate de aprox. jumătate din țară și să încerce să meargă înainte cu acest balast în spate. Chiar înaintea discuției cu dumneavoastră am citit o remarcă a părintelui profesor universitar Constantin Necula de la universitatea noastră care spunea: „Cred că de fapt facem parte din Neamul cel mai ciudat al Planetei numită democrație. Neamul lu Boicot.”

În acest sistem politic, lupta internă erodează cea mai mare parte a energiilor națiunii, ceea ce convine străinilor care exploatează resursele României, dar împiedică țara să-și promoveze propriile interese reale și profunde, mă refer la cele în folosul real al românilor, pe termen mediu și lung, nu doar la interesul cotidian de a câștiga un salariu, de azi pe mâine, indiferent de la cine vine el și ce sacrificii face țara pentru ca cetățeanul să-și ia acel salariu.

De fapt, dacă este să spunem adevărul, România a fost realmente performantă și a avut indicatorii social-economici cei mai buni și în creștere, doar în timpul unor regimuri autoritare. Unii adepți ai regimului „democratic” actual se vor ofusca pe această afirmație, dar ea este reală. Să mă explic pe scurt: A.I. Cuza nu și-a putut promova marile sale reforme decât după lovitura de stat din 1864, când a dizolvat Adunarea (parlamentul) și a decretat autoritar. Regele Carol I a trebuit și el să acționeze în forță pentru a putea dezvolta România. Regimul liberal condus de Ionel Brătianu, care a înregistrat zece ani de progrese mari, pe multiple planuri (1918-1928), bazat pe doctrina „Prin noi înșine!”, a fost un regim dur. Regele a promulgat Legea Mârzescu, a interzis grevele, demonstrațiile etc. și poporul a fost pus la muncă și la plată. În timpul regimului antonescian, cu toate că a fost război mondial, economia României a funcționat perfect, depozitele țării erau pline de toate produsele, nimeni nu a făcut foame, pâinea era „la liber” în cantități suficiente etc. Apoi, dictatura ceaușistă de dezvoltare, în timpul căreia România a cunoscut cea mai mare dezvoltare din istorie, în toate domeniile de activitate, s-a făcut tot cu multă autoritate. În actualul regim, prosperă doar străinii și un foarte mic număr de complici români ai lor, politicieni, securiști și afaceriști. Salariile pe care le dau străinii românilor, pe lângă faptul că sunt cele mai mici din Europa, sunt date în schimbul exploatării tuturor resurselor naturale ale țării, inclusiv apa de ploaie pe care le-o plătim lor și a exporturilor ilegale de profit ale băncilor, societăților de asigurări și companiilor multinaționale, în valoare de foarte multe miliarde de euro anual. Ca istoric, cercetător și analist, nu am așteptări de la acest model de regim politic. Doar prin recâștigarea suveranității naționale și reintrarea resurselor românești de toate felurile în mâna românilor, se poate trece la un progres real. Așa, după modelul Poloniei și Ungariei, de exemplu, care au fost tot țări provenite din zona sferei sovietice de influență. Deocamdată, în România progresează doar economia străinilor. Ea nu este românească și nu lucrează pentru prosperitatea și interesele românilor.

M.A.M.: Deci, domnule profesor, sunteți de părere că rezultatul de la referendum nu este un eșec conjunctural, ci o realitate profundă, care vine din istorie, din configurația etnică și din situația politică din această etapă istorică a României. Mai credeți că, de fapt, nu s-a întâmplat mai nimic.

C.L.: Exact. Ați formulat concis și corect, chiar dacă ar mai fi nevoie de unele precizări suplimentare asupra cărora nu mă mai opresc.

M.A.M.: Ce spuneți despre boicoturi?

C.L.: Boicoturile nu au o mare relevanță de moment. Ele sunt boicoturi de durată, vin din urmă și sunt parte a acestei lupte la care m-am referit, luptă care are loc în condițiile în care românii și românismul sunt anesteziați.

În preajma CENTENAR-ului, o parte însemnată a acestui popor este încă anesteziat de „progresiștii” globaliști, sataniști rotschild-iano/rockefeller-iano/soros-iști este gata să se încoloneze inconștient și iresponsabil pe drumul fără întoarcere către abatorul civilizației creștine. Apropos de abuzurile de limbaj făcute propagandistic: cei care susți homosexualii și lesbienele și dreptul lor la căsătorii și adopții sunt numiți „progresiști”!!

Dar vedeți că și unii liberali își dau seama că sunt pe partea greșită a istoriei ultimilor ani, partea neromânească a căii politice și unii dintre ei s-au revoltat imediat după referendum, combătând alinierea partidului la calea „rezistenților” sorosiști, globaliști, masonici etc. Își dau seama că anestezia administrată românilor după aderarea la sistemul euro-atlantic își va încheia efectul și lucrurile vor lua o altă turnură… Unii liberali vor să-și reconfigureze orientarea politică și să părăsească direcția globalistă a „rezistenților”. Spun asta cu atât mai mult cu cât la Washington noul regim politic național-protecționist merge mai departe. Zilele trecute, în Curtea Federală a SUA majoritatea a devenit cea a noului regim (5 judecători pro-Trump contra 4 judeo-globaliști), ceea ce are un impact major. „Deep State” nu mai poate frâna noua administrație în promovarea noului regim politic. Acest lucru va produce și în România efecte din ce în ce mai mari, chiar dacă ele vor veni treptat.

Apoi, a boicotat referendumul USR-ul, partid creație a serviciilor secrete ale Franței, cu sprijinul SRI și SIE, care au avut la momentul respectiv acordul consilierilor fostului regim de la Washington. Un partid securistic, fără viitor și antiromânesc. Actualii consilieri ai SUA nu-l mai susțin. Poate îl mai susține directorul politic al Sri și interimarii derutați de la SIE. Dl. Hellvig este fost director de fundație Soros, care s-a angajat în martie 2017 să readucă Sri în slujba democrației și a cetățeanului și nu s-a ținut de cuvânt. Atunci, la bilanț, a promis multe lucruri importante. M-am bucurat când l-am auzit, dar dumnealui a vorbit ceea ce le plăcea să audă noilor consilieri americani și democraților autentici, dar „sistemul ticăloșit” așteaptă altceva de la domnia sa: așteaptă susținere politică. Așa cum eu sunt un român care spun adevărul și cred că îl spun în folosul majorității românilor, cât pot eu la nivelul meu de profesor universitar, dumnealui, domnul director, este un minoritar etnic care a mințit în dauna românilor și a încălcat promisiunea de a nu mai implica Sri în viața politică și în lupta politică, din stradă și din spatele cortinei scenei politice. E grav… Dar acest lucru se analizează și la Washington și s-ar putea să iasă rău… Nu suntem de capul nostru, iar armata SUA din România și bazele ei militare, în frunte cu cea de la Deveselu, ne face dependenți de Washington, iar decidenții din SRI, Palatul Cotroceni și Casa Poporului ar trebui să tragă concluziile care se impun din această realitate a momentului istoric.

M.A.M.: Ce spuneți despre clovnul de la Cotroceni? A tăcut tot timpul și s-a dus la vot în seara celei de a doua zi de alegeri, când era clar că procentajul de 30 la sută din totalul cifrei false de electori nu va fi atins.

C.L.: Ca om care îl cunosc bine, de multă vreme, nu aștept nimic bun de la Johannis! Eventual mă aștept la noi rele și alte antiromânisme. Dar antiromânismul nu se pedepsește prin lege, doar antisemitismul și discriminarea minoritarilor. Împotriva majorității românești, poți să întreprinzi orice.

M.A.M.: Vă mulțumesc.

                                                                                 A consemnat Marius Albin Marinescu

Citiți și Una din mârșăviile serviciilor secrete: Falsificarea numărului real de alegători în scopul influențării scorului electoral

8 Comments

  1. Dan Cristian Ionescu

    1. Este adavarat ca numarul alegatorilor oficiali depaseste cu circa 3 milioane numarul real, ceea ce se stie de mult. A iesit un scandal (de fapt foc de paie) in anul 2012, la al doilea referendum de demitere a lui Basescu. Atunci a fost vina organizatorilor (Crin Antonescu si Ponta) care ar fi trebuit sa ceara verificarea din timp actualizarea evidentelor, dar nu le-a trecut prin cap. Daca s-ar fi reactualizat, Basescu ar fi fost demis. Dar cu de alegeam? Cu Crin Antonescu presedinte (in acel moment Ponta inca nu il determinase sa renunte la candidatura). De atunci, s-a pus batista pe tambal. Dar ce trebuie retinut este faptul ca si in cazul a doar 15 milioane de alegatori, cvorumul tot nu ar fi fost intrunit.
    2. La fel de adevarata este si prestatia dezamagitoare a diasporei. Se spune ca in strainatate ar lucra (sau ar sta) 4 milioane de cetateni romani. Nu stiu daca aceasta cifra are in vedere doar adulti sau si copiii care i-au insotit. Stiu ca multi dintre ei stau in localitati departe de cele in care sint sutele de centre de votare infiintate. Nu am aflat numarul final de romani care au votat in afara tarii, dar daca acestia au fost intre 100.000-200.000, inseamna ca patriotismul lor s-a manifestat la sub 5 % dintre ei.
    3. Am rezerve asupra cifrei de 3 milioane de tigani – la recensamintul din 2011 au fost recenzati 621.573 romi. Poate unii s-au declarat romani, sigur ca s-au mai inmultit, dar cifra de 3 mil. imi pare exagerata. Pe linga aceasta, multi dintre ei (asa-zisii tigani albi), au devenit crestini sinceri. Iar in ce priveste multi tigani care traiesc pe spinarea primariei, daca primarul le dadea ordin de zi pe unitate sa mearga la vot, se duceau incolonati.
    4. Imi pare exagerata si cifra de un milion si jumatate de maghiari – tot atunci au mai fost recenzati 1.227.623, dintre care sint convins ca au mai parasit intre timp destui tara. Dar ungurii sint crestini, catolici – s-ar fi opus unei actiuni in interes national romanesc, dar nu vad de ce s-ar fi opus unei valori crestine.
    5. Ceilalti minoritari etnici in zdrobitoare majoritate erau crestini. Dintre cei care si-au declarat originea, cei care nu erau crestini erau (tot in 2011) turci (27.698), tatari (20.282), evrei (3.271) si (!) chinezi (2017), Deci cam 50.000. Nu vad de ce minoritarii crestini ar fi fost impotriva acestei initiative, si nici cine sa ii fi influentat.
    Nu cred ca acestea sint explicatiile reale, dar este nu numai interesant ci si important sa le aflam.
    6. Este adevarat si faptul ca SRI a dobindit in Romania o putere formidabila. Dar sa nu uitam un lucru, dupa 1989, DIA (singurul serviciu de informatii roman care pastra pe atunci legaturi cu Moscova si care a avut contributia decisiva in rasturnarea lui Ceausescu) a impinzit (dupa cum stiu eu) toate serviciile secrete romane, la nivel de conducere, cu proprii ofiteri.si, neavind destui, a adus si tanchisti, si rachetisti, si altii, fara nici o experienta in munca informativa sau contrainformativa.

  2. Profesor Corvin Lupu

    Stimate domnule procuror Ionescu,

    Am văzut comentariul dvs. de mai sus și am câteva propuneri/observații. Nu pot fi luate de bune recensămintele populației făcute după cum se autodeclară cetățenii. Foarte puțini țigani se declară ca atare și este interzis să îl consemnezi ca fiind țigan. Eu am participat la marele recensământ din ianuarie 1977 la Mediaș, într-un cartier unde erau foarte mulți țigani. Toți s-au declarat români, iar lăutarii au declarat că sunt absolvenți de conservator, fără să poată prezenta diplomele, invocând că acestea sunt în altă parte, că le-au pierdut etc. Da, domnule procuror, sunt aprox. 3 000 000 de țigani. Este greu de precizat câți sunt plecați la cerșit/furat în lumea largă, pentru că ei nu-și fac acte în regulă pe unde merg.
    Cât despre unguri, ei nu pleacă din România. Pleacă românii. Când am spus populația aproximativă de unguri, i-am avut în vedere și pe secui și pe ceangăi, care sunt și ei racordați la etnia maghiară.
    Aveți dreptate, minoritarii nu au nimic împotriva familiei tradiționale și a definirii ei, dar este un fapt verificat că, în situații electorale și de alte decizii de acest fel, ei se poziționează alături de ceilalți minoritari, or, în cazul acestui referendum, minortitățile, etnice, religioase (cu unele excepții) și sexuale, au boicotat referendumul.
    În final, faceți o apreciere eronată, afirmând că DIA a fost singurul serviciu secret racordat la serviciile sovietice. Istoricul american Larry L. Watts a demonstrat pe bază de probe indubitabile (arhivele CIA, Tratatului de la Varșovia, STASI și Departamentului de stat al SUA, ca și cele ale SRI) că principalul punct de sprijin al KGB în România a fost Departamentul Securității Statului. Istoricul a dat lista nominală a spionilor sovietici din Securitate, oprindu-se la anul 1978: ministrul Ion Stănescu, șeful DIE, Doicaru, adjunctul său, Pacepa, șeful UM 0110, Iosif Constantin, șeful Transmisiunilor cifrate din CSS, Victor Dorobanțu etc. A promis că va scrie o lucrare și pentru perioada 1978-1989 și lucrează la ea de multă vreme. A fost șeful comisiei de reformare a serviciilor secrete din România în perioada 1992-2009, a făcut facultatea de istorie și doctorat în România, este căsătorit cu o doamnă româncă din Bistrița. Lucrarea „Ferește-mă doamne de prieteni… Războiul ascuns al blocului sovietic împotriva României” este o capodoperă. Un adevărat tratat. Trebuie s-o citiți, ca să puteți formula judecăți de valoare pentru perioada ceaușistă, mai ales că nu sunteți istoric.
    Da, într-adevăr DIA a împânzit serviciile secrete românești, după decembrie 1989, inclusiv cu persoane nepricepute în ale culegerii profesioniste de informații. Dar lipsa de profesionalism a fost și dorită de „partenerii”/stăpânii noștri euro-atlantici, care controlează integral serviciile noastre secrete și le cer doar supunere oarbă și poliție politică, să țină România în statut de colonie.
    Cu stimă,
    Profesor Corvin Lupu

  3. Dan Cristian Ionescu

    Domnule profesor Corvin Lupu, vreau intii de toate sa va precizez ca nu mai sint procuror de aproape patru decenii, iar acum sint un pensionar amarit.
    In ceea ce priveste tiganii, sint absolut de acord ca este imposibil de stiut numarul lor. Imi aduc aminte ca in primii ani de dupa ’90, Niculae Cerveni a spus ca in realitate tiganii sint mult mai multi decit numarul oficial, vreo doua milioane, adaugind “Doamne fereste!”
    In ce priveste secuii, acestia au fost recenzati ca unguri, in tabel doar ceangaii fiind recenzati separat (cca. 1.000). Oricum, sa discutam o diferenta de 2-3 sute de mii este pierdere de timp. Eu stiu ca in primii ani de dupa 1990, cam jumatate de milion de unguri au parasit Ardealul.
    Ultimul recensamint a fost prost pregatit, o greseala fiind si aceea ca daca la referendumul precedent existau “macedoneni slavi” si “macedo-romani” (in acel moment aromanii fiind considerati minoritate nationala, cu reprezentant in parlament, de data aceasta existau doar “macedoneni”. Termenul de aroman a fost raspindit dupa 1990, aromanii declarind inainte despre ei ca sint macedoneni (machidoni), Este foarte posibil ca unii aromani batrini, neintelegind exact despre ce este vorba, sa fi fost recenzati ca macedoneni (adica slavi).
    In ce priveste ultimul aspect, va rog sa recititi textul meu care are o precizare esentiala:
    “…dupa 1989, DIA (singurul serviciu de informatii roman care pastra pe atunci legaturi cu Moscova)…”. “pe atunci”, adica la sfirsitul deceniului 9, eu stiu ca securitatea nu mai avea legaturi cu Moscova. In schimb, de pilda, gen. Marian Hapau, actualul sef al DGIA, din cite imi amintesc a facut (cred ca in 1986, dar nu bag mina in foc) un stagiu de pregatire la Moscova, omis din autobiografie.
    Am citit in decursul timpului cite ceva din Larry Watts, dar nu voi putea mai mult. Imi este foarte clar ca datorita puterii mele de concentrare tot mai reduse si ochilor mei tot mai obositi, nu voi reusi nici macar sa termin miile de carti din bibliotecile mele si zecile de mii de pagini foarte importante din marea biblioteca virtuala pe care am strins-o in ultimii ani. Decit sa mai citesc, prefer sa scriu. Este pacat ca dupa ce am citit atit, sa ma sting inainte de a apuca sa scriu despre ce am invatat si am inteles.
    Va urez toate cele bune.

  4. Vasile Zărnescu

    Stimați preopinenți,
    Referitor la afirmația că, „după 1990, DIA a înțesat Serviciile Secrete românești cu cadrele sale”, trebuie să fac unele precizări. În cadrul S.R.I., pînă prin 1993, toți ofițerii aduși de la Armată au fost trimiși înapoi, sub diverse pretexte ca să nu se simtă jigniți și să se păstreze relații de bună colaborare cel puțin la suprafață – fiindcă, în subteran nu prea era -, dar motivul real a fost acesta: incompetența în domeniul gestionării informațiilor secrete. Eu, din 1991 pînă în 2002 am activat în S.R.I. și cunosc sigur această situație. Merită reținută remarca subtilă a contelui Alexandre de Marenches, cel mai renumit șef al spionajului francez, că, „în cazul insuficienței numărului de ofițeri în cadrul Serviciilor Secrete, nu este recomandabil să se suplinească această penurie cu aducerea cadrelor din cadrul Jandarmeriei – adică a unor oameni care au fost educați SĂ RESPECTE LEGEA”!
    Mutatis mutandis, aceasta e valabil și pentru ofițerii aduși din Armată.
    În celelalte Servicii Secrete, desigur că au rămas, fiindcă nici Nicolae Ceaușescu nu reușise să îi înlăture pe toți – cel puțin pe cei din înaltele funcții de comandă. Cazul generalului Marian Hăpău, de care amintește aici d-l Dan Cristian Ionescu, este elocvent.
    Cît despre recensămîntul din 2011, la care am participat ca recenzent, într-adevăr, acesta a fost o mizerie statistică. Aproape toți țiganii pe care i-am recenzat s-au declarat români. La unii, dacă mă aflam mai departe de ei și nu puteau să vadă ceea ce scriam în formulare, i-am înregistrat ca țigani, dar, în mod cert, nu cred că au fost mulți recenzenți care să facă la fel ca mine, care, și în S.R.I. și după trecerea în rezervă, scrisesem multe studii despre pericolul demografic reprezentat de „bomba social-demografică țigănească”; cum, de altfel, scrisesem și mai multe materiale despre bomba social-politică a moghiorilor.
    În privința jidanilor, care apar, după recensămînt, cum că ar fi 3.271, Aurel Vainer pretinde că ar fi circa 7-8.000 de persoane, iar escrocul vamal cu dosare penale mușamalizate Maximilian Marco Katz pretinde că ar fi circa 3.000; dar, unii comentatori atrag atenția că cei circa 1.800.000 de persoane care apar ca fără naționalitate declarată în Anuarul Statistic sunt categoric jidani-ashkenazi! Adică au ajuns la fel de mulți ca pe vremea lui Octavian Goga, premierul care a vrut să expulzeze un milion de jidani fiindcă intraseră ilegal în țară!
    În ceea ce mă privește, și eu consider – și am scris în multe articole, inclusiv în cartea HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ – despre faptul că acum sunt în România peste două milioane de ashkenazi, mulți intrați ilegal, dar cu pașapoarte românești; sau au venit ca turiști, au uitat să mai plece și, între timp, s-au transformat în „oameni de afaceri”, ca ex-ambasadorul Sandu Mazor, ex-ambasadorul Mark Gittenstein, generalul (rtg.) Wesley Clark! Acum mai rămîne să vină și ex-ambasadorul sodomist (citește: găozar) Michael Guest, ca să fie garnitura completă!
    Nu întîmplător Ministerul Afacerilor Interne refuză să publice un anuar al imigrației, pe etnii, după 1990.

    • Bogdan

      @Vasile Zărnescu

      Ingrozitor ! Ce am putea face, noi, romanii get-beget ? Neactionand privind interesele noastre, practic devenim complici pasivi la un viitor umilitor. Ca rasialist si etnonationalist roman, pentru o clipa m-am orientat catre Partidul Neamul Romanesc. Apoi m-am intrebat daca un fost membru PSD la conducerea lui, poate fi de incredere ? Sincer, abia astept o lovitura de stat data acestui stat criminal. Din pacate, nu cred ca va veni fara aprobare de la inaltele porti. Solutia “democratica” nu a fost si nu va fi niciodata solutia pentru un popor cu tipologia mentala a celui romanesc.

  5. Militaru Vasilică

    Domnule profesor Corvin Lupu, apreciez detaliile privind structura societății românești contemporane. Sunt folositoare. Singurul aspect la care vă rog să mai reflectați este cel privitor la părerea despre Biserica Ortodoxă Română. Starea jalnică în care a ajuns credința acestui Neam nu poate fi trecută cu vederea sau menționată succint prin alegații precum: “Din fericire, bisericile ortodoxe și mănăstirile din România sunt pline în fiecare duminică.”.
    Dacă vom privi BOR doar din perspectiva intereselor unor servicii secrete sau partide politice de a controla populația, vom pierde pe termen lung, ca Neam. Biserica ar trebui să capaciteze credința unor români blazați de cotidianul cenușiu și de lipsa de viitor. Or, specialiștii de astăzi ai Bisericii nu o pot face. Vă rog să vă documentați mai atent cu privire la rolul credinței în cadrul Mișcării Legionare, pe care am văzut că ați studiat-o ca istoric. Eu am studiat-o și ca teolog. Cu respect.

  6. Profesor Corvin Lupu

    Domnule Militaru Vasilică,
    Nu am înțeles referirea la rolul credinței în cadrul Mișcării Legionare. Articolul nu are nici o referire la această chestiune. Nici o legătură.

  7. Militaru Vasilică

    Domnule Profesor Corvin Lupu,
    Articolul nu conține nici o referire la chestiunea credinței din cadrul Mișcării Legionare: credința în Dumnezeu unită cu dragostea de Neam, o noutate teologică ce nu se predă la nici o facultate de teologie, dar furată pe șest de patriarhul Daniel într-un discurs de anul acesta. Dar tot articolul se poate rezuma la acest aspect. Realitatea românească este că structura religioasă a poporului român este determinată de propaganda Bisericii Ortodoxe Române: un creștinism tern, împăciuitor până la renunțare în favoarea părții adverse, o fericire propăvăduită fățarnic dar trăită nefericit. V-ați uitat la fețele enoriașilor prezenți la slujba duminicală de la Patriarhie? Oameni blazați, lipsiți de vitalitate, fără vreo perspectivă pământeană și fără vreun țel concret. Dacă-i întrebați, vă vor răspunde că nu știu sigur ce este nici pe lumea cealaltă. Pe lumea asta, se vede din atitudinea lor ce au văzut și înțeles: eșec total și sfârșit de lume. În timp ce BOR a educat, educă și va educa masa de creduli pe tema dată, în aplauzele susținătorilor care spun că Biserica nu greșește niciodată, Neamul românesc piere. A început să piară din perioada interbelică, când creștinismul autohton blegos și delăsător s-a confruntat cu un neam vivace, activ și cel mai important, motivat religios. Căci Neamul evreu era “neamul ales”, călăuzit de Dumnezeul lui Israel. “Neamul ales” avea voie de la Dumnezeu Tatăl, scrie în Biblia ortodoxă, să extermine popoare, să ocupe teritorii, să dea bani cu camătă, să fie xenofob, rasist și criminal. Crima pentru salvarea Neamului ales este glorificată în majoritatea textelor Vechiului Testament.
    În disperarea lor, au încercat și legionarii lui Codreanu să aplice învățăturile Vechiului Testament pentru salvarea Neamului românesc. Ghinion. Când Codreanu cerea în Parlament, aplicarea pedepsei cu moartea pentru autorii jafului economic și financiar, era apostrofat: “Domnule Codreanu, dumneata ești creștin ortodox. Cum poți invoca pedeapsa capitală?”. Este adevărat că, în disperarea lor, unii au făcut și crime care trebuie condamnate din perspectiva creștină și legală. Dar toți legionarii au fost exterminați în trei regimuri dictatoriale: carlist, antonescian și comunist, și sunt vânați și astăzi prin legile speciale. Românii sunt învinovățiți pentru că legionarii au fost cei mai mari criminali, antisemiți, xenofobi și rasiști.
    Două reeducări din temnițele comuniste din anii 1948-1950 și 1962-1964, mii de dosare de urmărire informativă de după 1964, continuate și după 1989, este bilanțul îndrăznelii unor români de a crede că Dumnezeul dreptății din Vechiul Testament, așa cum expune BOR, este și Dumnezeul lor. Fals. Românii sunt condamnați pentru a fi creștini. O condamnare simplă și ușoară, dar refuzată chiar de către BOR.
    Am cerut aplicarea Legii 217/2015, printr-o Plângere penală explicată într-un Comunicat de presă publicat la adresa din paranteză (http://rezistenta.ro/plangere-penala-impotriva-ereticului-daniel-si-ierarhilor-din-sinodul-b-o-r/). Patriarhia a sărit ca arsă că spun aberații și că atac Sfinții criminali Moise, cu peste 100.000 de crime la activ, și Ilie, cu modestul bilanț de 450 de victime prin înjunghiere.
    Patriarhia emite Comunicate în care acuză de xenofobie și rasism Mișcarea Legionară, dar refuză să condamne textele explicite privind crime pe motive etnice, rasiale și religioase comandate de Dumnezeul lui Israel în Bibilia ortodoxă.
    Or, dacă românii sunt obligați să fie creștini pașnici (ceea ce este foarte bine), atunci trebuie ca pe teritoriul României, așa cum spune Legea, să fie interzise orice texte religioase care pot justifica crime pe motive religioase săvârșite de alte neamuri sau etnii. Altfel vorbim despre o dublă măsură. Cum se pot apăra românii în fața altor neamuri agresive ce-și pot justifica oricând crima în numele Neamului lor și al Dumnezeului lor exclusivist???
    Recunosc faptul că numai la creștinii primelor veacuri am mai întâlnit o disponibilitate de jertfă și o acceptare senină a morții, în numele unui ideal, așa cum am întâlnit la românii legionari (menționez că am condamnat și condamn crimele făcute de unii legionari). Aceasta înseamnă credință. Or, poporul român a fost ajutat de BOR să-și piardă credința în idealuri.
    Cu stimă, Vasilică Militaru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.