Atitudini

Nu uita că ești român!

  Aniversarea Centenarului Marii Uniri si Ziua Națională – sub faldurile Drapelului Țării, intonarea Imnului Național , defilarea Forțelor Armate […]

 

Aniversarea Centenarului Marii Uniri si Ziua Națională – sub faldurile Drapelului Țării, intonarea Imnului Național , defilarea Forțelor Armate si răsunătorul cântec

                           Nu uita că ești român!”

                         („Și-n Țara asta te-ai născut sa fii stăpân!”)

,,Sărbătoarea  Centenarului contravine direcției  generale a politicii globalizante (…) România este trasă azi de cotețul  acesta al comunității europene, care n-are nici un fel de scrupul. Pe cealaltă parte simți umbra Rusiei, dar simți si strategia americană. Nu suntem aceeași placă turnată ca pe vremea lui Brâncoveanu?  Nu se repetă istoria?” (Dan Puric, regizor)

Deși românii patrioți ar fi vrut ca aniversarea Centenarului Marii Unirii sa fie și mai impresionantă, după atâtea chinuri  îndurate de Neamul Românesc pană să își vadă împlinit idealul formării statului național unitar (1918), trebuie să recunoaștem însă –cu convingerea că rămânerea noastră în această Țară mirifică este o onoare și nu o  rușine – emoția națională creată de felul în care , într-adevăr așa cum nu s-a mai văzut niciodăta, s-au derulat festivițăile în mod solemn, pe tot cuprinsul României. În sfârșit cu toată ofensiva nimicitoare a „minunatei lumi noi”,  o lume, întreagă a avut ocazia să vadă că și în România, o Țară atat de dezonorată mediatic și spoliată de „prieteni” din exterior , există stabilitate instituțională la nivel de Stat, defilare militară de excepție și civism public…

Impresionant, un omagiu adus primului unificator al românilor! Calul îngenunchează în fața statuii lui Mihai Viteazul de la Alba Iulia.

În rest, este regretabil că s-a resimțit totuși , încă o  dată , cum „mâna” adepților globalizării încearcă să ne impună cât mai rapid ritmul antinațional și anticreștin al preconizatei societați „progresiste” , după cum rezultă din indolența cu care A. Ivan, rector al Academiei SRI , ne-a lăsat să înțelegem că sarbătorirea modestă a Centenarului Marii Uniri ar fi fost programată  la nivel de stat (CSAT?) ca nu cumva să se trezească în țară energiile naționaliste , totodată  acuzandu-ne diversionist că facem „jocul” Rusiei „fie cu naționalismul, fie cu familia tradițională , fie cu creștinismul versus occidentalismul”! Măi, să fie…  Înțelegem astfel că , dintr-o asemenea perspectivă manipulatoare, ar fi mai usor de priceput cum a fost posibil ca, în această Măreață Sărbătoare Națională, însuși președintele Iohannis să se opună ținerii unui minut de reculegere în cinstea eroilor români cazuți pentru Marea Unire (cum se prevazuse în programul inițial, propus de Armată, în deschiderea ceremonialului de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf) , iar „ groful” de Alba Iulia (primarul M. Hava) să se „plangă” că … nu are bani pentru a organiza și mai eficient aniversarea Marii Uniri din municipiul său (dar anterior sponsorizase cu mii de euro publicația antiromanească Dilema!) și… nepasându-i că întinează memoria românilor decimați din Transilvania (de la tragerea pe roată până la tunuri) prin decizia sa ca la Alba Iulia să poată defila niște figuranți care să simbolizeze asupritoarea armată imperială habsburgică (austriacă )!

Faptul că asasinii romănilor au fost așadar ,,la modă”, de Centenar , s-a observat și la București, într-un proiect estimat la peste 100.000 Euro, unde s-au prezentat pe panouri doi criminali ai strămoșilor noștri: generalii von Mackensen și Koch! Dar… „nu-i bai”, căci „coana” UE nu pare deloc sa fie deranjată de acei idioți utili, care nu cunosc Istoria Românilor sau o răstălmăcesc  nepăsători , atâta vreme cât vin năucitori în întampinarea ,,resetării” societății „învechite” , pentru instaurarea unei noi ordini” …  la ordin, unde pancartele cu inscripția Penalistan li se par mai importante decât idealul României Mari, unde lozinca „La mulți ani în UE, România!” le este mai dragă decât românismul lui Eminescu, unde interesele de grup le găsesc mai superioare decât interesele noastre naționale… Nicodată însă, unora ca aceștia, nu le vom cere „dreptul” de A IUBI trecutul măreț si sfânt al strămoșilor noștri!

Binecuvantează, Doamne, Neamul Românesc!

                                                                                                                    Prof. Costel Neacșu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*