Abuzuri

Crimă: hăcuit de organe în numele clubului Colectiv

  Cooperativa morţii: o crimă în numele Colectiv. Un bărbat viu a fost hăcuit de organe fără să-şi fi dat […]

 

Cooperativa morţii: o crimă în numele Colectiv. Un bărbat viu a fost hăcuit de organe fără să-şi fi dat acordul. Legea permite crima. A 61 VICTIMĂ

În Danemarca, în noiembrie 2012, familia unui tinere de 19 ani, Carina Melchior (numele unuia dintre magii de la Răsărit), aflată în comă după un accident de maşină, a fost de acord, la sugestia medicilor, ca fiica lor, intubată timp de un an de zile, să fie transformată în cont deschis al bancii de organe a spitalului Aarhus University Hospital. În vederea uciderii sale, agreate de familie, tinerei i-a fost eliminat tubul respirator. Dar, surpriză pentru hăcuitorii de cadavre şi oameni vii: Dumnezeu nu a acceptat această crimă şi tânăra a început să respire singură, revenindu-şi din comă.

Carina-Melchior-revenire-din-coma-donare-de-organe

 

anchetă despre acest caz a demonstrat că nu era singurul de acest gen din spitalul Aarhus. Un documentar despre un caz similar puteţi viziona Aici. Sunt cunoscute cazuri spectaculoase ale unor oameni care şi-au revenit din comă profundă, cum este, mai recent, la noi, cel al artistului Gabriel Cotabiţă, care şi-a revenit după o lună de “moarte clinică”. Din păcate, în această perioadă, un tânăr din Buzău nu a ţinut cont de toate acestea, şi, pe fondul agresiunii mediatice generate de tragedia de la #Colectiv, influenţat subliminal, a decis să-şi ucidă tatăl, pentru a i se preleva organele. Barbatul se afla în comă de doar două zile şi urma să împlinească 65 de ani peste patru zile. Fostul premier al Israelului, Ariel Sharon, a fost menţinutt 8 (opt) ani de zile la reanimare, în speranţa revenirii sale. Şeful Unității de Primiri Urgențe, dr. Adrian Zoican, care a coordonat operaţiunea de la Buzău, a declarat în faţa reflectoarelor presei că organele şi pielea prelevate de la bărbatul de 64 de ani vor ajunge la victimele de la Colectiv. O verificare a acestor afirmaţii ne-ar putea aduce surprize macabre. Cazul criminal ne-a fost semnalat şi analizat de medicul pensionar Maria Petrescu din Braşov, o veche cititoare şi corespondentă a portalului Ziaristi Online. Îi redăm mai jos materialul care ar trebui să alerteze conştiinţele din sistemul medical dar şi, mai ales, din cel legislativ. (Red.)

Donarea de organe trebuie să fie un act benevol şi conştient; altfel este crimă.

Nimeni nu are drepturi asupra integrităţii fizice a altcuiva.

La spitalul din Buzău un bărbat de 64 de ani a intrat în moarte cerebrală. Peste două zile, fiul său, emoţionat de tragedia tinerilor de la clubul Colectiv din Bucureşti, a decis să acorde medicilor acceptul de prelevare de organe de la tatăl său, care nu-şi exprimase în prealabil vreo dorinţă verbală sau scrisă cum că ar dori să fie donator. În urma procedurilor de prelevare, bătrânul a murit. S-au prelevat toate organele, inclusiv pielea şi ochii. Astfel, fiul “posesor al trupului viu al tatălui lui” n-a prea mai avut ce să îngroape. Pe fondul unei emoţii generale în care raţiunea nu mai funcţionează nici puţinul obişnuit, mass media a prezentat ştirea ca pe un gest umanitar.

Conform Ordinului M.S. 1170/2014, toţi posesorii de card de sănătate, dar mai ales categoriile de bolnavi, bătrâni, săraci, bolnavi mintal, precum şi copiii nenăscuţi constituie un fel de „piaţă liberă” de extragere a organelor necesare „proletariatului”, Statul făcându-se decident asupra cui e mai productiv să trăiască şi cui să moară.

Bătrânul, care nu s-a bucurat de regretul nimănui, spre deosebire de Carina Melchior, era viu, la limita vieţii, dar viu.

Orice gest de intervenţie spre întreruperea vieţii cuiva se numeşte crimă. Eufemismele nu ascund realitatea crudă a faptei. Nu faci „pomană” cu trupul viu al altei persoane. Nobleţea e altruismul, dăruirea personală din proprie iniţiativă, nu crima.

Eutanasia (sinuciderea) ca şi eutanasierea (sinuciderea asistată) sunt ilegale în marea majoritate a ţărilor lumii, inclusiv în România. Cât despre crimă, ea nu poate fi numită gest umanitar, decât în mintea psihopaţilor.

Prin Ordinul 1170/22.oct.2014, pasat în secret în contextul alegerilor prezidenţiale, şi încălcându-se Constituţia şi toate principiile de drept civil, inclusiv toate Drepturile Omului, s-a legalizat nu doar eugenia şi eutanasierea silită, dar chiar crima. Crima organizată la nivel de stat.

Nici unul din formularele Ordinului Ministerului Sănătăţii (vezi textul în pdf) nu menţionează dreptul persoanei înseşi de a lua decizia donării sau a primirii, lucru care desfiinţează însăşi premiza juridică. Nici o persoană nu este proprietatea altei persoane. În faţa legii, fiecare om este liber şi de sine stăpân. Nu trăim în sclavagism! Nimeni nu are dreptul să dispună de altă persoană, pentru nici un motiv. Dacă cineva doreşte să doneze, are dreptul şi libertatea să o facă el însuşi, din liberă alegere, aflat în deplinătatea facultăţilor mintale. E de neconceput să se ia decizii asupra trupului altui om, indiferent ce grad de rudenie, expertiză ştiinţifică sau putere politică ar avea decidentul! E suficient că ne jucăm cu viaţa noastră, dar nu şi cu a altora!

Cu ce diferă de tăierea beregatelor a mâinilor şi picioarelor, a scoaterii ochilor şi a ciopârţirii urechilor cu care se ocupă jihadiştii ISIL, care zic că fac o mare faptă de jertfă „umanitară” fiindcă îl „salvează” pe cel ucis, de hăcuirea organelor interne, cu bisturie profesioniste, a unui om care a ajuns, săracul, în vreo boală, într-o stare critică, şi a vrut să se facă sănătos?

Că una e dacă ar fi vrut el însuşi să se jertfească, şi ar fi lăsat scris că vrea să fie donator, şi alta e ca bietul om să meargă la spital în dorinţa de a se însănătoşi, iar „binevoitorii” din familia lui sau care s-au întâmplat pe acolo prin spital, să-l execute ca hahamii carnea kosher? Moartea cerebrală e o invenţie foarte nouă; termenul mai cunoscut este „coma”, din care mii şi mii de oameni se trezesc.

Ce o să urmeze? Vor spune peste câţiva ani că dacă strănuţi, ai o gripă ceva, gata, te tăiem, că nu mai eşti bun, sigur faci pneumonie, apoi mori, şi de ce să se strice degeaba nişte organe perfect valabile pentru alţii care, spre deosebire de tine, deşi sunt şi ei bolnavi, deşi sunt şi ei tot muritori, ca orice om, totuşi Statul decide că nu tu, ci ei trebuie să trăiască… Nu e aceasta definiţia rasismului, a nazismului, a eugeniei?

Jertfa nobilă nu poate fi decât jertfirea personală, de sine, liber asumată, dorită, exprimată. Fiecare e liber să fie erou. Fiecare are dreptul să-şi dea viaţa şi trupul pentru ceea ce crede: pentru patrie, pentru libertate, pentru semeni, pentru dragoste, pentru Dumnezeu, pentru familie, pentru ceea ce respectă şi crede. Dar decizia trebuie să-i aparţină lui! Nu altcuiva!

Traficul de persoane şi de părţi de persoane constituie infracţiune, chiar dacă s-a creat, ilegal şi abuziv, un aparat „legal”. Problema principală nu este dacă e sau nu neavenit procedeul medical (ţine de bioetică şi medicină), cât evidenţa faptului că Ministerul Sănătăţii comite un abuz asupra populaţiei României prin silirea perfidă a donării.

Oamenii aflaţi în stare de moarte cerebrală nu doar că îşi pot reveni, dar ei simt tot ceea ce li se întîmplă din punct de vedere fizic – creierul nu-şi încetează complet activitatea, partea de sistem nervos vegetativ încă funcţionează, altfel s-ar fi oprit toate funcţiile organismului. Abia încetarea tuturor funcţiilor vitale se numeşte, corect din toate punctele de vedere, moarte. Încetarea unei singure funcţii se numeşte boală. Nu moarte. Omul bolnav este viu şi are toate drepturile omului viu.

Cercetările ştiinţifice arată reacţiile pacienţilor cărora li se prelevează organe: le creşte ritmul cardiac şi temperatura, semn că suferă. Înseşi metodele de stabilire a morţii cerebrale sunt violente şi invazive, până la punctul că pot cauza moartea cerebrală. Studiile medicale referitoare la transplantul de organe arată două concluzii: 1. Donatorul întotdeauna moare, şi 2. Primitorul întotdeauna are efecte adverse (organismul în general respinge ceea ce este străin). Medici şi anestezişti care au efectuat asemenea proceduri de prelevări (de la donatori benevoli, nu cu de-a sila) au declarat că „s-au simţit ca nişte măcelari” şi că „au avut coşmaruri”. De ce să ai coşmaruri dacă e o faptă atât de „nobilă şi umanitară”?

Persoanele care au primit organe spun la tratamentul lor psihiatric post-operator că se simt responsabile pentru moartea donatorului, au stări schizoide, stări de panică, şi alte tulburări psihice, nu puţine fiind cazurile de suicid. Transplanturile de succes sunt în procentaj foarte mic.

Din aceste tranzacţii cu organe umane (asupra cărora donatorii nu sunt întrebaţi), Statul, sau mai precis o structură preferenţială creată sub egida sa, primeşte sume şi înlesniri substanţiale. Ca această crimă organizată să poată decurge cât mai fluent, mai transparent şi mai neînvinovățit, e angrenat aparatul de propagandă mass media, prin care proceduri de neconceput pentru sentimentele fireşti umane (de pildă relaţia fiu-tată) sunt anulate şi înlocuite cu sentimente eronat (de neiertat de eronat) considerate filantropice. În cazul noii afaceri mondiale cu organe umane, uciderea (reţine: donatorul întotdeauna moare în actul donării, nu înainte) e numită filantropie fiindcă „şi aşa moare, nu e mai bine să salveze pe altul?” Nu este cinstit să spui că „şi aşa moare”, pentru că „şi aşa murim” toţi. Faptul că suntem muritori nu e un motiv să fim omorâţi nici cu o secundă mai devreme. Sau poate doar aşa „vom muri şi vom fi liberi”…?!

                                                                                                      Dr. Maria Petrescu, Braşov

Sursa: Ziaristi Online

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*