Observator

O paralelă între Supravegherea globală din România și cea din Marea Britanie

                                    Dacă Big […]

 

                                  Dacă Big Brother nu e, nimic nu e

În aprilie 2018, Poliția britanică instala în secret, pe motive de „protejarea siguranței publice”, un sistem automat de camere video inteligente (Automatic Facial Recognition- AFR, pentru Recunoaștere Facială) într-unul din cele mai mari și mai aglomerate Centre Comerciale din Marea Britanie – cel din Old Trafford, locația unde se află stadionul clubului de fotbal Manchester United.

Supravegherea prin „Live Facial Recognition”, derulată de Poliție împreună cu Administratorul Centrului Comercial (firma INTU) și care, într-un anume context, are similarități incredibile cu cea efectuată de Serviciul Român de Informații (SRI) în România începând din anii 2000, a făcut posibilă scanarea, timp de 6 luni, a unui număr impresionant de figuri ale trecătorilor și clienților Centrului (estimat la 15 milioane), a creat „hărți” ale figurilor umane și le-a depozitat într-o bază de date alături de caracteristicile lor biometrice: altfel spus, a fost creată o arhivă de potențiali „suspecți”, despre care nu știe nimeni cine și cum o gestionează, sau când va fi ștearsă. În octombrie 2018, Poliția britanică a confirmat programul de Supraveghere și a insistat public că nu au fost transferate către proprietarul „civil” al Complexului nume sau detalii personale ale celor filmați. Suprarealist va rămâne, însă, faptul că Supravegherea de înaltă-tehnologie din Old Trafford, cu milioanele sale de imagini-portret „extrase” din mulțime, s-au concretizat în 6 luni într-o singură arestare – cea a unui bărbat care nu se întorsese la penitenciar. Cazul a provocat în Regat o imensă emulație publică, iar Programul desecretizat a fost suspendat în septembrie 2018, la sesizarea unei Comisii guvernamentale care are în atribuții protecția datelor personale.

                Camera video, cel mai bun prieten al omului. Când omul e polițist

Sistemul revoluționar Live Facial Recognition scanează în timp real masele mari de oameni și „extrage” portretele unor membri ai publicului comportându-se cvasi-identic unui „controlor de amprente” din anchetele polițienești. Figura persoanei respective este delimitată, scanată, „analizată” și stocată într-o bază de date, împreună cu caracteristicile sale biometrice. Altfel spus, transformă simpli trecători în „suspecți” pe care îi menține într-o arhivă despre care nu știe nimeni cu precizie când va fi ștearsă sau cine și cum o gestionează.

Centrul de supravegherea cu înaltă tehnologie din Old Trafford.

Programul de supraveghere din Old Trafford nu a fost singular în Marea Britanie, iar criticii săi au reamintit că Poliția a derulat astfel de Supravegheri în masă la Londra și Cardiff (Țara Galilor). Tendința, adică, a fost de extindere pe orașele mari, a unui experiment „Big Brother” care la început a fost de mici dimensiuni. Vehiculând inclusiv lupta anti-teroristă, Poliția britanică a anunțat, însă, că era vorba doar de programe de prevenire a infracțiunilor (eventual a atacurilor sau furturilor din magazine), în interesul „menținerii siguranței publice”. Criticii AFR susțin însă, că o astfel de tehnologie poate fi folosită abuziv împotriva jurnaliștilor sau a oricăror persoane incomode pentru Guverne.

                     SRI, un „Corn al abundenței” al informațiilor despre popor

Avem așadar, „la oglindă”, o Supraveghere de 6 luni cu camere de înaltă-tehnologie în Marea Britanie și una pe interceptări telefonice derulată („clasic”) de SRI în România după 2004-2005. Ambele au fost justificate prin motivații generoase („securitate”, „siguranță”), ambele au implicat milioane de persoane și ambele au creat arhive despre care nu știe nimeni cum sunt gestionate și când vor fi șterse, pe temeiul nelegalității. În Anglia, la Trafford, avem instalată o „Celulă” de supraveghere în masă care a fost oprită la protestele parlamentarilor și ale opiniei publice: aceasta fiindcă cetățeanul simplu avea dreptul să se plimbe pe stradă fără ca un organism plătit de Guvern să îl filmeze, să îl „evalueze” și să îi introducă imaginile (așa cum se întâmplă la formarea cercurilor de suspecți într-o investigație) în arhiva unei instituții care are atribuții în menținerea siguranței publice și în combaterea terorismului – Poliția. De aici și până la punctele comune cu supravegherea uriașă din România, ulterioară anului 2000 este doar un pas: mic pentru procesul în sine, mare pentru libertățile civile. În România, supravegherea prin SRI, potrivit datelor oficiale, a determinat emiterea prin diverse Curți de justiție a mai mult de 300 000 de autorizații de interceptare (de aici derivând restrângerea drepturilor civile pentru alte milioane de alți cetățeni români, care au fost părți în aceleași dosare penale) și a creat o generație de „promotori” din Serviciul Român de Informații (SRI), Direcția Națională Anti-Corupție (DNA), Parchetul General (PG) sau instanțe judecătorești (Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cvasi-intangibili: totul, într-o țară care, culmea, este monitorizată pe Justiție prin glumița numită Mecanism de Cooperare și Verificare (MCV) cu Uniunea Europeană (UE).

            Studiu de Caz: Serviciul Secret al lui Juncker șterge interceptările

În martie 2018, cristoiublog.ro anunța în exclusivitate că actualul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, este implicat într-un proces penal din Luxemburg (demarat în decembrie 2017) unde judecătorii investighează un Stat Paralel cu Binomul „din dotare”: astfel, pe perioada mandatului de prim-ministru al lui Juncker, serviciul secret SREL – aflat sub coordonarea sa, a interceptat discuțiile telefonice a cel puțin 10 000 de cetățeni sau rezidenți luxemburghezi și a menținut în afara legii, și o arhivă uriașă de dosare secrete (fișe), inclusiv pentru o sumă de politicieni locali. (Click pe document pentru mărire!)

De altfel, „activitățile” SREL au provocat demisia din 2013 a lui Juncker din funcția de prim-ministru al Marelui Ducat. Forțat să demisioneze în Luxemburg în contextul scandalului SREL, Jean Claude Juncker a fost „reșapat” și adus la cârma Comisiei Europene: nu era bun pentru Ducatul Luxemburg dar împlinea toate așteptările „iluminaților” UE de la Bruxelles. În același an al pornirii procesului lui Juncker (2017), în urma unei interpelări parlamentare, prim-ministrul luxemburghez Xavier Bettel anunța public că toate persoanele afectate de interceptările abuzive ale SREL au fost notificate, iar înregistrările au fost distruse. Deci, la alții se poate! Cum procedăm ca să se poată și în România?

                     SRI și farmecul repetiției: „I” de la „interceptare”

Nu știe nimeni cum ar trebui procedat ca respectarea deplină a libertăților civile să fie posibilă și în România. Ce se întâmplă, așadar, în România, cu interceptările SRI concentrate în cele peste 300.000 de mandate acordate generos de instanțe de judecată și care au făcut din Justiția din România o Justiție a unei republici bananiere, demnă de Lumea a Treia? Acolo, varietatea abuzurilor a determinat o incredibilă varietate a tipului de dosar instrumentat. Prezumtiv, există mulți oameni în România care trebuie notificați și așteaptă o confirmare a faptului că înregistrările convorbirilor telefonice personale (care eventual le-au încălcat dreptul la viață privată sau la apărare în Justiție) vor fi șterse: există, în plus, cazurile de dosare penale (pe care au lucrat „echipele” ofițeri SRI – procurori) unde Decizia CCR nu a fost respectată, sau acele cazuri în care Supravegherea a fost făcută, iar instanța a decis că „fapta” acuzată în dosar nu a existat: fără sentință de condamnare, SRI va rămâne cu tainele existenței tale.

Asta supraveghere eficientă și ieftină, nu aia pe bani mulți a SRI-ului!

Mai sunt cazurile în care interceptările nici măcar nu au fost folosite semnificativ în construcția dosarelor penale, fiind eventual lăsate la păstrare pentru „piața de înregistrări audio” pe care o naște un astfel de fenomen și care a fost ignorat voit de presa favorabilă Serviciilor (gen Realitatea sau Digi Tv), dar și multe alte cazuri de dosare penale pe care Protocoalele SRI le-au generat și le-au atârnat de gâtul Justiției. La București, Serviciul Român de Informații (SRI) – care are atribuții pe lupta anti-teroristă și pe siguranța națională, a efectuat zeci și sute de mii de interceptări ale unor persoane, asimilând practic lupta anti-corupție unei sintagme învecinată terorismului, adică asimilând fapte de drept comun („corupția” și infracțiuni asociate) care nu aveau legătură cu securitatea și siguranţa naţională, unor riscuri la adresa siguranței naționale. Altfel spus, conjurația SRI – Parchetul General (prin DNA) a făcut din lupta anti-corupție și invocarea riscurilor pentru „siguranță” și „securitate”, un vehicul către supraveghere globală.

                              Fac Protocoale cu SRI, deci exist

În prezent, în Regatul Britanic se fac apeluri ca persoanele care au vizitat Centrul din Old Trafford să depună plângeri și să solicite explicații în legătură cu modul în care au fost folosite imaginile colectate. Previzibil, vor fi solicitate despăgubiri în contextul în care există deja un sprijin parlamentar concentrat pe acest subiect. În Marea Britanie, orice organizație care deține date personale este obligată să răspundă în maximum o lună (sau maximum două, pentru cazurile complexe) și să ofere (gratuit) solicitantului, o copie după actul care conține datele sau modul cum sunt folosite, în funcție de natura solicitării. 

Cazul din Regat este încă în dezbatere, așa cum se întâmplă și în România, unde sunt cercetate Protocoalele încheiate „pe lângă” legea organică, între SRI și instituții de forță din Sistemul judiciar local precum Direcția Națională Anticorupție sau Parchetul General, ori instanțe judecătorești (Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii): diferența este că britanicii au acționat rapid cu măsuri concrete (suspendând controversatul Program Big Brother), pe când în România, la mult timp după ce Protocoalele secrete SRI – instituții ale Justiției au fost făcute publice și la mult timp după ce Curtea Constituțională a interzis, prin Decizia nr. 51/2016, implicarea SRI în dosarele penale (ex. de mare corupție), au rămas active doar „dezbaterile”, fără niciun fel de măsuri practice. România își dezbate problemele letale, nu le rezolvă. Menționăm că o Solicitare de Informații de interes public adresată Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI (scuzați lungimea denumirii) a rămas până în prezent fără răspuns: de altfel, fără răspuns au rămas și multe alte probleme ale guvernării PSD-ALDE, incapabilă nu să găsească soluția unei probleme, ci măcar numele soluției.

                                                                                                         Traian Horia

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*