Lichele

„O să fie foaaaarte bine!!!” – cu Oana Pellea

  Ceea ce-mi place mie mai mult și mai mult de când cu guvernul din casoletă… pardon, din izoletă, este […]

 

Ceea ce-mi place mie mai mult și mai mult de când cu guvernul din casoletă… pardon, din izoletă, este că lumea bună și intelectuală la maximum este ușor confuzată cu privire la mersul înainte al societății, cu toate că putem vorbi despre un guvern aflat de partea dreaptă a istoriei și n-ar fi trebuit să existe, de astă dată, nici o umbră de suspiciune, așa cum, pe bună dreptate, ar fi fost pe vremea CIUMEI ROȘII. Cu toate astea, comunicatorii parcă-parcă nu mai știu ce să ne comunice…

Uite, Oana Pellea , de exemplu. Rar întâlnești un om așa de inteligent, de bun și de curat la suflet… ea totdeauna ne-a explicat, nouă, ignoranților, cu calm și răbdare, despre ce este vorba în propoziție. Și dânsa a avut mereu câte un text sau câte un clip de mare impact prin care să ne explice fenomenele complexe din societate, exact așa cum filmulețul publicitar de la EMAG în care Mihai Șora își aniversa ziua de naștere în tren și i-a căzut tortul în brațe iar bestiile de comuniști l-au capturat și l-au făcut direct referent de specialitate în Ministerul de Externe condus de Ana Pauker, ne-a explicat, pe îndelete, prin ce chinuri inimaginabile poate să treacă un filosof profund anticomunist, care iubește girafele.

Oana Pellea, „om, actor, scriitor”, după cum singură se descrie, se pricepe la orice. Când a fost vorba de Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituția României, cel care s-a desfășurat pe 6-7 octombrie 2018, Oana ne-a deschis ochii, căci, bineînțeles, dânsa, ca o doamnă înțeleaptă ce este, a înțeles din prima că este o înșelătorie și ne-a informat : „Unde scrie că este vorba despre familie??? Votând DA dați mână liberă Puterii (CIUMA ROȘIE era la guvernare, desigur, n.n.) să modifice ORICE lege ! Mai citiți o dată și încă o dată ce scrie pe buletinul de vot! Unde se face referire despre ce lege e vorba să fie modificată? Unde pe acest buletin se specifică în CLAR despre ce este vorba?Votând DA Puterea va putea modifica Constituția după bunul plac.”(Oana Pellea , pe FACEBOOK, 5 octombrie 2018)

Multă lume a înțeles mesajul și a stat acasă, că doar nu era să voteze ca să scape Dragnea de pârnaie. Când preotul Cristian Trandafir i-a răspuns Oanei Pellea: „Aceste păreri sunt folclor, dezinformare sau manipulare (…) Informați-vă de importanța și necesitatea prezentei la vot. Mergeți și votați pentru viitorul copiilor noștri. Dezinformarea şi manipularea ucid un popor.”, aducând și toate argumentele legale necesare în sprijinul celor scrise, Oana i-a răspuns, cu țîfnă (țîfnă- o boală în care găinile tot țîfnesc ca cum ar vrea să-șĭ destupe nasul, conf. DEX) bestiei de preot: „Am înțeles… eu manipulez şi ucid poporul… aşa se lansau acuzaţii şi în anii 50!! Oameni nevinovați făceau și pușcărie … azi suntem (încă) liberi… nu se știe până când!

Ei, dragă… lăsați… se cam știe. Evident că nimeni n-a băgat-o pe Oana la pușcărie pentru manipularea crasă. În schimb Dragnea n-a scăpat. Bine că n-au votat cetățenii pentru Referendumul de redefinire a familiei în Constituția României, că atunci sigur se fofila!

Și a mai trecut ceva vreme… militanta Oana Pellea iar a trebuit să intervină, decisiv, și cu prilejul alegerilor europarlamentare din 26 mai 2019, cuplate fericit cu Referendumul lui Klaus „ pe justițe”: „Eu nu iubesc și nu susțin HOȚII din niciun partid…ATÂT… în rest…puteți să speculați…cât doriți…în 26 merg la vot și votez la Referendum cu DA pe ambele buletine de vot!” ( Oana Pellea, pagina de FACEBOOK, 22 mai 2019)

Doar că după ce i-a informat cu privire la opțiunile sale, Oana și-a surprins oastea de susținători cu o întrebare de-o inocență dezarmantă. Iată: „Actrița Oana Pellea a postat pe pagina sa de Facebook o întrebare referitoare la modul corect de votare la Referendum, spre dezamăgirea fanilor săi din rețelele de socializare care erau convinși că actrița este foarte bine informată în chestiuni politice, dar mai cu seamă în ceea ce privește votul din 26 mai.«Unde se pune ștampila CORECT pt. referendum? Exact pe da sau nu sau lângă căsuța cu da sau nu???», a scris Oana Pellea pe Facebook. Actrița a șters rapid textul după ce s-a lovit de criticile celor care îi urmăresc contul, realizând că s-a făcut de râs adresând în online această întrebare. Fanii săi pe de o parte, iar contestatarii pe de alta, au rămas surprinși să constate că actrița nici măcar nu cunoaște procedura simplă de vot.” (PUTEREA.ro, 26 mai 2019)

Iar acum, deoarece patria este din nou într-un un moment de cumpănă, eu tot la Oana Pellea trag cu ochiul.

De astă dată Oana Pellea ne citește câte o poezie pe zi și ne spune, cu un zâmbet strâmb care mie-mi îngheață sângele-n vine, să avem încredere că totul va fi „foaaaarte bine!”. Cum și-a dat seama Oana că va fi „foaaaarte bine!” nu știu, dar spune chestia asta de la dânsa de-acasă, nepieptănată, frecându-se la nas, frecându-se la ochi și „pisicindu-se” adolescentin, în linii mari.

Acești așa-ziși lideri de opinie, ieșitori în stradă, participanți la flash-mob-uri, „pancartieri” de ocazie, indignați de serviciu, fabricanți de mesaje patetice, cei care i-au zis poporului, mereu, cu cine să voteze, sunt astăzi într-un oarecare impas. Ei au clamat tot timpul că se află de partea bună a istoriei și că aceia care-i urmează n-au cum să greșească. Și am ajuns aici… avem un președinte impotent din punct de vedere intelectual și total lipsit de simț moral -pe care ei ne-au îndemnat să-l votăm! Avem un guvern „ngî” și „nga”, de benzi desenate, alcătuit din „brătieni” tremurători ca piftia și mai ridicol decât „Ceata lui Pițigoi” – pe care tot ei ne-au îndemnat să-l luăm ca pe un hap salvator, pe nemestecate! Avem o diasporă ținută-n brațe și scărpinată-n cap, care nu vrea azi să respecte autoizolarea și care presează la granițe, independent de rugămințile fierbinți ale președintelui care-i sfătuiește SĂ STEA DEPARTE DE ROMÂNIA DE SĂRBĂTORI! (în timp ce pe buzele celor blocați prim vămi putem citi un rotunjit M**E IOHANNIS, cu mult drag!)

Ne-au spus tot timpul că „hoții” din CIUMA ROȘIE sunt problema, dar acum, când CIUMELE au dispărut din peisaj se vede că diletanții lustruiți de dânșii n-au alt discurs decât „greaua moștenire” … iar discursul ăsta, așa de bine tighelat la începutul guvernării liberale, mai stă acum agățat în câteva ațe.

Încurajările prostești cu „…lasʹ că o să ne fie puțin rău acum, o să strângem cureaua, până scăpăm definitiv de PESEDEU, iar apoi o să ne fie tot mai bine, într-o societate liberală și-ntr-o Mama-Europă a coeziunii și-a bunăstării” s-au topit ca o niște cristale de zahăr într-un pahar cu apă.

Nimic n-a mai rămas. De aceea astăzi Oana Pellea ne citește versuri, ieșită din armura civică și învelită într-un trening de casă neutru. Tudor Chirilă, dezamăgit de Anisie și Turcan, care i-au explicat, ca unui nătâng cu ștaif, că TOTUL E POLITIC, inclusiv educația, ne cântă acum: „…pe de rost, pe de rost, pe de rost ca un prost/ nu mai vreau pe de rost, pe de rost, ca un prost” iar Cărtărescu, luat și el pe neașteptate, umple FACEBOOK-ul de sânge: „Uite Cîțu, nu e Cîțu: pentru mizerabilii ăștia am înghețat noi iarna în stradă?” Și peste toate, COVID19, rânjește larg, cu o salbă de dinți uriași pe care i-am mai văzut, în repetate rânduri, la Klaus Werner.

Așa-i când îți încingi partenerul de giumbușlucuri (în cazul nostru partenerul e poporul hastag-rezistent) promițându-i că-l așteaptă „lucruri fantaaastice!!!”, vorba lui Cîțu, dacă scapă de CIUMA ROȘIE, iar apoi îl lași cu chiloțeii tanga în vine, și atât…

Nu știu ce crede despre toate astea apt-combatantul Victor Rebengiuc. Sau Marius Manole. Dar, dacă vreți, mă pot interesa.

                                                                                                               Luminița ARHIRE

P.S. Fotografia este luată de pe pagina de FACEBOOK a Oanei Pellea, asta pentru ca să nu cumva să credeți că e vreo răutate de-a mea…

11 Comments

  1. Vasile

    Precizati, va rog, ca femeile gravide n-au voie sa se uite! Altfel, cel putin jumatate din ele leapada.

  2. ion

    Admir actorii romani, iar D-na Oana Pelea este un om deosebit. Dar poate ne explica cum de Romania este singura tara europeana democratica care a renuntata la TOATE drepturile omului? Nici Letonia nu a facut asta. Noi si cu Erdogan….Adica…ce putem intelege? Ca orice militian suparat sau securist infocat te poate aresta ca vorbesti adevarul tau si nu al lor? Ca te “pipi” impotriva vantului? Care este diferenta dintre aceasta putere si cea comunista? Poate ne explica ca nu mai exista lege? Nu exista nici inainte dar acum poti fi abuzat atat de militie . jandarmi – amintiti-va 10 august – cat si de infractori in egala masura…poate ne “lumineaza” cineva totusi…. daca n-ai pantofii potriviti orice militian te poate amenda . aresta cu orice declaratie ai prezenta. Am trait pe vremea dictaturii si STIM CE INSEAMNA!

  3. alex

    Oana Pellea face de rusine numele tatalui! Ar trebui sa se mai uite in oglinda si sa mai lase alcoolul! E o mare frustrata!

  4. mototol

    Trebuie să presteze ca să primească, o să înceapă să măcăne ca să stăm încuiați în case că ne face bine

  5. Ionela Ionescu

    Țineți minte că dom’ doctor Cercel ne-a spus la televizie că alcoolul este ineficient în aceste zile.
    Cel sanitar, doar acela .
    Pentru celălalt încă se mai fac teste, duamna Oana cred că este testacă voluntară .

  6. Ingrid

    Oare ce-ar spune marele actor Amza Pellea de ce-a ajuns fiica lui? O rusine, o oroare nationala, o anomalie a naturii!

  7. satan existã

    Nu rådeți de ea deoarece dependența de alcool este patimã grea;că de altfel ca oricare altã depedențã:de sex,de țigãri,de etnobotanice,de droguri,de sucuri,de snacksuri,de jocuri mecanice (pãcãnele în termeni populari),de cafea ș.a.

  8. IQ100

    urat a mai imbatranit rateul uman (o fi fost adoptata): si suflteste si la infatisare.
    In rest e normal sa recite aceleasi lozinci gre.toase din toata presa mainstream.si neadevarate.Cred ca inamicii Ro profita de Covid si de corvidele intoarse in tara ca sa ne termine pe repede inainte.Va fi distrugere totala, nu bine.Ce nu au reusit politic, sau urmau sa reuseasca in vreun an, o vor face acum in 3 luni.
    l-am auzit si pe DL min.de interne cu lozinci de import usandez, complet pe langa realitate.
    Sa te dai cu dzeu si in acelasi timp sa fii cu amanetatorii de tara, mbleah!!
    Doamnei ii urez sa se revada cu apropiatii de pareri politice si de bvot!

  9. IQ100

    Cred ca Dna luase ceva medicamente (in limba engleza) de la Dl Chirila, daca asa crede ea ca o sa fie bine.Da ,dac inghiti vreo pastila.pastila albastra, vreau sa zic.

  10. IQ100

    ratata este OFICIAL Agena de influentya a unuii Start strain, (si ocupant , beneficiar al bogatiilor si fetelor/fecioarelor noastre, un fel de Imperiu Otoman, dar mai rau caci cu acela, prin lupte si biruri negocioasem sa ne pastram credinta), fiind membru fondator al Retard Romania.
    dar nu credeam sa fie atat dedesteapta ca in proganda anti familie, icat sa spuna ca NU e scrisa IN CLAR intrebarea.Si nici ca miid e romani nu au vazut intrebatrea care era clara despre casatoria intre barbat si femeie.
    Pt cat “bine” ne face si lucrand la comanda unei structuri copordonate Ambuscadele ocupantilor, fac si eu un “bine” din categoria celor la care se pricep barbatii. Si anume SA POVESTEASCA.
    Un artist grafic si intreprinzator roman imediat dupa ’89 , azi decedat, imi povestea, prin anii ’80 ca domnisoara pe atuni Ooona era foarte prietena cu vodka, din care consuma regulat, c a sa zic asa
    Apropo de regulat.Se pare ca e o chestie obiectiva ca, in preajma mortii, viata sa isi ceara derepturile, si oamenii , de ambele (adica DOUA) sexe, sub imperiul unor trairi intense ,sa isi aduca aminte de procesul opus mortii, in forma sa cea mai concreta.
    Ei bine , artistul nostru, un personaj libertin ca toti artisttii din toate epocile, il cunoscuse pe Omul adevarat, tatal Ooonei.Cica la un fel ‘intalnire” a unora f f apropiata cronologic de decesul lui Amza (vad pe wikip 1983 , iar Oona , nascuta 1962) , a fost , el artistul, MAHNIT, dezgustat , CONTRARIAT de un comportament al Drei.Nu rstioudece a fost asa socat, fie intalnirae era ff apropiata de decesullui Amza , fie se desfasura in casa acestuia.
    Imi zicea dansul ca, intr-un ungher al casei gazdei, Dra azi anti familie traditionala se comporta foarte “stright”, desfasurand activitatea cunoscuta astazi ca ” Placuta Suedeza”. [ pe atunci termenul rrom , infractional,.degradant si si discriminat nici nu avea circulatie in vocabularul largit, , chiar golanesc; se folosea o expresie “normala” compusa din predicat si complement direct].
    Deci Dra/Dna chiar aquiseaz la lozinca ” Placuta Suedeza|” chiar are expertiza. De zeci de ani.
    Nu mai stiu dac mai sunt oameni cafre sa confirme informatia sau daca acei oameni citesc pe aici.
    Povestea e veche dar cred ca am retinut esenta.
    Pardon, esentialul.

  11. Nu stiu cum arata ‘salbă de dinți uriași ‘ a nastrusnicului invizibil COVID19, dar rânjetul sfidator de larg, ca senilele cromate ale unui Panzer l-am mai văzut, în repetate rânduri, la Klaus Werner ca mi s-a facut lehamite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*