Lichele

O țară plină ochi de repere morale

  Nici nu trânti bine Liiceanu Gabriel ușa GDS-ului în urma lui, zguduind cârciumioara GREEN HOURS sau MACONDO (ce nume […]

 

Nici nu trânti bine Liiceanu Gabriel ușa GDS-ului în urma lui, zguduind cârciumioara GREEN HOURS sau MACONDO (ce nume splendid!) culcușită în sânul sediului din Calea Victoriei nr.120, că o altă „reperă morală” a GDS-ului a hotărât că între dânsa și grup există niște divergențe care nu suferă conciliere și că trebuie de îndată să părăsească cuibul de gânditori și gânditoare, în rândul cărora nu se mai regăsește, deoarece dânsa e o persoană cu PRINCIPII! Este zeița pe care a remarcat-o Gabriel înainte de „însăși slujirea” și pe care, pe 7 septembrie 2014, o descria în CONTRIBUTORS.ro, astfel:

Am descoperit-o mai întâi în apele limpezi ale unei biografii politice lineare. E printre puținii care, pășind pe teritoriul politicii, nu a schimbat ținuta dreaptă cu volutele contorsionistului de profesie. (…) Am descoperit-o apoi în ura nediferențiată la adresa ei a întregii clase politice. Dacă toți cei care îmi produceau silă o detestau, nu era acesta supremul certificat de bună purtare pe care îl putea ea primi? Iar Monica Macovei, care prin inspirata alegere a ultimului președinte de țară a făcut ca în 2005 să repornească mecanismul justiției, ruginit vreme de 15 ani, a devenit repede ținta predilectă a celor care nu voiau să despartă legea de politic(…) Sabia Monicăi Macovei nu este sabia care taie capetele nevinovaților în fața unei camere de filmat, ci sabia legii care la noi a ruginit prea multă vreme în teacă.

Ei, da! Monica Macovei! Dânsa-i „repera morală”, cea pe care prietenul lui Gabriel, Pleșu Andrei, o asocia cu „feminitatea de tip sabie, halucinată de radicalități nemiloase”! (s-a cam supărat Gabriel atunci pentru comparația asta plastică, dar e greu să te cerți cu unul supraponderal, cu bretele și lavalieră, care ți-a făcut cadou – pleosc! peste ochi – o editură… mai bine-nghiți în sec și te prefaci că te uitai în altă parte)

Monica a trosnit și ea (ei, la ce v-ați gândit, răilor…) o demisie, dar mult mai puțin literară decât cea a lui Gabriel: „Nu mai există concordanță între respectarea legii în interiorul asociației și poziția publică a GDS.(…) Nu mai împărtășim unanim valorile morale și principiile fondatoare ale Grupului, iar acest lucru poate fi schimbat numai prin reformarea Grupului, pentru că valorile morale nu cresc sau scad, le ai sau nu le ai. Grupul nu s-a reformat însă la Adunarea Generală din 20 septembrie 2019. Nu putem lua decizii rapid și vorbi „într-o voce”, când fundamentul moral comun al membrilor nu mai există. (…) Am fost invitată să mă alătur GDS acum mulți ani și cu fericire și smerenie am pășit pe acest piedestal, căci asta era atunci GDS. Piedestalul s-a surpat între timp, iar acum el nu mai există. De aceea demisionez.

Și de când am aflat eu că ăștia doi au plecat de mânuță de la infamul GDS, mai că mi-a trecut prin cap că la intelectuali e invers decât la Alexandru Cumpănașu: dacă ăla a dat naștere ARIPII TINERE a „statului paralel”, văd că Gabriel și Monica tocmai pun bazele ARIPII BĂTRÂNE a „statului ticăloșit”.

Curioasă însă cum sunt din fire și știind că Liiceanu s-a șucărit rău, rău de tot, pentru că își dorea un alt președinte al GDS, iar nu pe „umanistulAndrei Cornea, m-am întrebat în sinea mea: „dar ciiiiine esteeee generaaaaluuul ??!!!” pe care voia să-l promoveze în funcție tata lu’ APELUL CĂTRE LICHELE. Și am aflat – pe surse – că Radu Vancu era acela. Știți cine-i Radu Vancu – e poetul care a inventat statul cu ochii beliți în geamurile sediului PSD din Sibiu… v-ați amintit? Născocitorul lui VĂ VEDEM IN SIBIU – faza pe întreprindere literară… care-a zis întâi că bestsellerul lui Klaus, „PAS CU PAS” a fost asamblat din câlți jurnalistici în redacția OBSERVATORULUI CULTURAL, ca apoi să-și pună cenușă-n cap pentru faptul că s-a îndoit, fie și pentru o scurtă perioadă, că reușita operă literară n-ar fi fost chiar creația președintelui… care de când s-a făcut băiat civic și se uită încruntat la PESEDEU, are drum liber să-și publice toată opera numai la editura aia de-a primit-o gratis Gabriel de la un prieten… care-l perie pe Cărtărescu, dar nici Cărtărescu nu rămâne dator. Ăla-i. Tot „reper moral”. Nu vă zic nimic despre opera lui Radu Vancu, deoarece, zic eu, atunci când modalitatea de a fi promovat este cea descrisă mai sus, mi se vestejește dorința de a-i mai comenta geniul literar.

Asta-i, cetățeni… Ce-ar mai fi de spus? Păi, mai e ceva, colateral, e drept, ce aș dori să vă împărtășesc. „Cârciuma” care-și are locul în clădirea unde gândește și suferă Grupul pentru Dialog Social, precum și în curticica acesteia, pe Calea Victoriei la nr. 120 și cea despre care Gabriel vorbește în scrisoroiul lui de demisie, este bistroul GREEN HOURS. Firma se numește MACONDO GREEN HOURS. Afacerea GREEN HOURS este a lui Voicu Rădescu, frate cu actorul Vlad Rădescu – ușor de identificat în rolul lui Ciprian Porumbescu din filmul cu același nume. În 2012, Voicu Rădescu, a cărui activitate culturală poate fi descrisă prin cuvintele „continuă și bogată”, a avut un necaz. Necazul a purtat numele de „evaziune fiscală” de circa 50 000 de euroi iar omul a fost reținut o noapte de către însuși „statul de drept”. Nu știu ce s-a întâmplat după aceea – probabil că lucrurile s-au rezolvat. Voicu Rădescu explică întâmplarea cam așa: „ADMIT: Pe «fondul» meu mai degrabă dezorganizat, m-am aflat cumva în răspăr cu activităţile birocratice şi nu m-am upgradat pe măsura schimbărilor societăţii. De aici, din păcate, greşeli şi nereguli în gestionarea activităţii mele manageriale, pentru care sînt gata să răspund. În acest sens, mă voi «reseta» interior (cum m-a «atenţionat» un prieten drag), înţelegînd (cred că e timp la orice vîrstă…) că ordinea şi procedurile sînt chiar necesare, inclusiv în activităţile culturale, chiar boeme. NU ADMIT: Că lipsa mea de ordine exterioară (într-o măsură, chiar interioară) şi deficienţele organizatorice şi birocratice rezultînd din acestea ar putea sa mă clasifice ca anti-social sau ca pericol pentru societate şi ar fi putut justifica intenţia de a fi arestat pentru 29 de zile.” ( septembrie 2012)

Mi s-a părut o poziție onestă, această recunoaștere cu jumătate de gură că „a fost ceva”, iar după câte interviuri a dat Voicu Rădescu în ultimii ani, în libertate, sunt convinsă că lucrurile s-au aranjat (poate cu achitarea prejudiciului), ceea ce i-am și dorit să i se întâmple. Deoarece eu nu despre dânsul vreau să vorbesc. Eu vreau să vorbesc despre dezgustătoarea – a câta oară? – dublă-măsură a „sfinților ” ăstora care stau cu „statul de drept” în gură și-n culcare și-n sculare. Despre Marius Manole, spre exemplu, căci dânsul este unul dintre cei mai activi și cei mai inflexibili slujitori ai luʹ „justițea independentă” și evident, „reper moral”! Iată ce s-a petrecut când a aflat el de „necazul penal” al lui Voicu Rădescu:

Actorul Marius Manole, care a debutat la teatrul de la Green Hours, a declarat pentru TVR INFO.ro că reţinerea lui Voicu Rădescu i se pare «penibilă» în condiţiile «…în care cei care fură în ţara asta, nu sunt arestaţi.(…) Nu vom sta cu mâna în sân», a mai spus actorul, dând de înţeles că susţinătorii lui Voicu Rădescu se vor mobiliza sa îl susţină.” ( ȘTIRILE TVR.ro, 30 august 2012)

Așa, dragă? Păi dacă pentru Voicu Rădescu voiai să ieși în stradă că l-au reținut penibilii ăia o noapte pentru un „mizilic” de 50 000 de coco, de ce dracului n-ai fost tu în stradă , smulgându-ți cămașa de pe tine, când i-au dat lui Dragnea Liviu trei ani și jumătate de închisoare pentru un prejudiciu de 7 500 de euro? De ce n-ai urlat, dragă, pe la flashmoburi că se poate stabili ca prag pentru fantomaticul „abuz în serviciu” exact suma de 50 000 de euro, că e „mizilic”, și dacă se fixează un prag mai redus, ieșiți cu toții la protest?

Mihai Călin, alt „reper moral”, prieten de proteste cu Marius Manole, a relatat cum au primit actorii # REZIST , cărora PESEDEUL le-a mărit salariile de vreo două-trei ori, vestea că Liviu Dragnea a fost arestat:

Mihai Călin își amintește clipele de tensiune din așteptarea sentinței, urmate de o explozie de entuziasm. «Eram la o filmare. Toată lumea din zona aia a izbucnit în urale de parcă ar fi dat gol România în finala Campionatului Mondial. Așteptarea e mare, eliberarea a fost mare, bucuria a fost mare», spune actorul.”(DIGI 24 .ro, 16 iunie 2019)

Nu știu câte mărturisiri la fel de grețoase venind de la un sensibil slujitor al Thaliei am auzit până atunci. Dar astă seară înclin să cred că niciuna.

                                                                                                                     Luminița ARHIRE

P.S. De la o vreme, „reperele morale” Mihai Călin și Marius Manole au intrat în conflict deschis cu „reperul moral” Ion Caramitru care este apărat cu îndârjire de către „reperul moral” USR Andrei Caramitru. De nu mai înțelegi, naibii, cu cine să ții!

Citiți și:

GDS-ul soroșist îl premiază pe procurorul Augustin Lazăr, spaima deținuților poltici

RAMONA și Răducu-Văvedemdinsibiu: Pârțuri activiste #rezist cu stropi lirici

Un surâs din plină vară… cu sibienii pupători ai moaștelor sfântului paukerist Mihai Șora

Cartea Klaus Iohannis – „Pas cu pas”, o minciună care a mers ceas

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*