Puncte de vedere

Oare sînt eu o fire conflictuală?

  Eram convins că nu sînt o fire conflictuală, exact așa cum se considera și Vasilica. În ultimul timp însă […]

 

Eram convins că nu sînt o fire conflictuală, exact așa cum se considera și Vasilica. În ultimul timp însă Vasilica a ieșit la atac contra lui Iohannis, chiar agresiv.

În aduc aminte că atunci cînd a izbucnit conflictul între președintele Băsescu și primul-ministru Tăriceanu, un foarte bun încasator, la plex, între ochi, în gură, peste tot, ultimul era numit de presă „Moliceanu”. În momentul în care Tăriceanu și-a angajat cei trei consilieri israelieni (cam infractori) despre care am scris în trecut, dintr-o dată s-a întărit.

Și m-am gîndit la faptul că în aprilie anul trecut, cînd l-a vizitat la Ierusalim pe „Bibi” Natanyahu (prin ce zile grele trece și el!), Vasilica l-a primit cadou pe pe medicul personal al lui „Bibi”, Herman Tvica Bercovici, pe care l-a numit „consilier onorific”.

Eu nu prea știu ce înseamnă consilier onorific, și în plus nu prea știu pregătirea completă a lui Bercovici (de fapt, nu știu de loc). În trecut, mă consideram un foarte bun jurist – nu mă mai consider, dar între timp m-am specializat în alte domenii. Mă întreb, oare Bercovici o tratează pe Vasilica doar la amigdale, cînd i se umflă, sau a ajutat-o și să se „întărească”? (o simplă întrebare, o simplă ipoteză, în lipsă de multe informații).

Și mai este ceva ce nu înțeleg: ce înseamnă conflictual? Dacă ești furat pe toate părțile și acționezi hoții, abuzivii, în judecată, înseamnă că ești conflictual? Dacă da, atunci înseamnă că sînt foarte conflictual.

Mă uit în urmă și mă refer doar la ce îmi aduc aminte.

Înainte de 1989 fusese instituită prin lege așa zisa taxă de celibat, conform căreia salariaților peste 35 de ani care nu aveau copii,  li se oprea nu mai știu ce procent din salariu. Avocații nu erau salariați, dar Maria Bobu, ministrul justiției (soția lui Emil Bobu) a comunicat colegiilor de avocați din țară să rețină aceste sume și din veniturile avocaților peste 35 de ani care nu au copii. În 1990 eram pe cai mari, atît din punct de vedere politic dar și fiind ales pe 13 ianuarie consilier al Baroului București. Am dat în judecată Baroul București și Ministerul Justiției cerînd restituirea sumelor abuziv reținute. Am cîștigat procesul și am primit banii, dar soluția a fost greșită. Lașitatea și slugărnicia  judecătorilor se făceau de atunci vizibilă, a fost obligat să mă despăgubească Baroul, executantul, și nu Ministerul Justiției, autorul ordinului ilegal și abuziv.

În același an am dat în judecată ICRAL Vitan, Imobiliara R.A. și Primăria Capitalei  cerînd despăgubirile pentru vila demolată ilegal (adică fără existența unui decret de expropriere) în 1987.  Dacă nu aș fi fost tot timpul în opoziție, primeam despăgubirile pe cale administrativă, fără nici proces. Așa, a trebuit să lupt pînă la Strasbourg pentru ca după 24 de ani, în 2014, să primesc și ultimul rest de despăgubire.

În 1999, pentru a apăra dreptul constituțional al românilor la un nivel de trai decent, împreună cu prietenii mei, fie în nume propriu (Constantin Calancea, Claudiu Iordache, Nica Leon, Horia Radu Pascu), fie în numele partidelor pe care le conduceau (Ion Gîtlan, Niculae Cerveni), fie conducători de asociații (Uniunea veteranilor de război și a urmașilor veteranilor, Asociația 15 Noiembrie 1987 Brașov, trei asociații de revoluționari, etc.) am dat în judecată Guvernul României, Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor, Romtelecom, Conel, Radet, Romgaz, RGAB, Primăria  Capitalei, Televiziunea, Radiodifuziunea, Consiliul Concurenței, Oficiul Concurenței și Oficiul pentru protecția consumatorului.

Pe parcursul procesului, unii dintre pîrîți au renunțat din proprie inițiativă la abuzurile lor. În final, acțiunea a fost respinsă în România la toate instanțele, dar a fost respinsă și la CEDO. Normal, românii erau jefuiți de firmele din UE, care privatizaseră utilitățile publice din România.

Ca să strîng datele necesare redactării acțiunii și pentru a citi actele normative utile, am pierdut luni de zile. Timp în care nu am obținut venituri, ceea ce explică și pensia foarte mică de avocat. Mai mult decît atît, lucrînd pe gratis pentru popor, am strîns doar 33 de ani și 11 luni de vechime în muncă. Pentru 13 luni diferență, eu nu am pensie completă.

Am strîns atunci în jurul meu tot ce cunoșteam mai curat în România  – dar cunoșteam prea puțini. Liderii sindicali, ai pensionarilor și ai studenților au refuzat să ni se alăture, Presa și posturile TV, toate anunțate, au refuzat să comenteze. Agențiile internaționale de știri, pe la care bătusem drumurile, de asemenea.

Tot atunci, în 1999, am chemat în judecată, ani de zile, tot felul de instituții (întrucît se schimbau unele cu altele) pentru a obține despăgubirile conform legii nr. 9/1998 pentru proprietățile avute de familia mea în Cadrilater. Conform legii, trebuiau acordate în termen de 6 luni de la depunerea cererii. Ani de zile ceream în instanță să fie obligați să respecte legea, dar cererile îmi erau respinse. Dacă aș fi fost vreun moment la putere și nu în opoziție permanentă, nu aveam nevoie de nici un proces, primeam pe cale administrativă nu numai despăgubirile, ci mai mult decît atît. Așa, am fost furat pe mai multe planuri – nu vă plictisesc cu amănunte juridice, dar vă spun doar atît – să-mi evaluezi un teren pe malul mării în Balcic la preț de teren agricol, este bătaie de joc. Am pierdut contestațiile în România, am pierdut și la CEDO.

De fapt, banii din care trăiesc eu azi, îi datorez mamei mele, ucisă de justiția română. Dar ea, sărmana, nu a putut să se bucure din aceste sume, plătite ciuntit și eșalonate la ani de zile după moartea ei..

În anul 2003 am formulat plîngere penală, în numele tatălui meu, împotriva directorului administrației financiare a sectorului 4, care prin acte false i-a furat  (acesta este termenul) din cont aproape 50 mil. lei vechi. Falsurile erau evidente – poliția, parchetul, justiția, CEDO, nu le-au văzut.

Am făcut la un moment dat un test. „Nemo censetur ignorare legem” (adică ”nimeni nu poate invoca necunoașterea legii”). Asta înseamnă că toți românii trebuie să cunoască legile publicate în Monitorul Oficial. Sînt luptător remarcat prin fapte deosebite în victoria revoluției, fiind menționat ca atare în Monitorul Oficial. Conform legii, eram scutit de la plata taxei radio-TV.

Am dat în judecată, nici nu mai știu pe cine (IDEB, Electrica, Enel?) arătînd că ei ar trebui să cunoască legea, și ca atare trebuie să mă scutească de plata acestor taxe. Evident, acțiunea mea a fost respinsă. Cu alte cuvinte, instituțiile și societățile comeciale nu sînt obligate să citească Monitorul Oficial. Îmi plăcea din cînd în cînd să mă mai și joc, pe banii și timpul meu.

Ani de zile, am purtat nenumărate procese, civile sau penale, în numele poporului sau al meu personal, împotriva Romtelecom. Prea puține cîștigate, prea mule pierdute.

Am avut o plîngere penală împotriva directoarei Casei de pensii pentru refuzul de a pune în aplicare a unei hotărîri judecătorești. Sînt citat de ofițerul care avea dosarul care îmi spune că directoarea va respecta hotărîrea judecătorească și mă roagă să îmi retrag plîngerea. Mi-am retras plîngerea, dar pentru cei care nu cunosc dreptul, vreau să le spun  că această infracțiune nu este pasibilă de retragerea plîngerii.

Am postat, nu de mult, acest text: https://www.incorectpolitic.com/asta-este-prost-rau-de-tot/

În mod represiv și abuziv mi s-a tăiat de către Romtelecom internetul, cablul TV și telefonul fix. Dar ei, continuau să mă factureze lunar! După care m-au predat pe mîna unor recuperatori! Am făcut plîngere penală – nu am primit nici un răspuns, dar recuperatorii au încetat presiunile.  Nimeni nu a cercetat faptul că mie mi s-a interzis în mod abuziv accesul la informație.

Mă opresc aici, am spus că mă voi referi la dosarele pe care mi le amintesc. Din păcate genunchii nu îmi mai permit să caut la bază, la alte dosare, mai vechi.

Ne fură statul, ne fură primăriile, ne fură asociațiile de proprietari..

Cînd un președinte de asociație de proprietari, corupt de o firmă, a mințit locatarii că s-a dat OUG conform căreia sîntem obligați să ne montăm repartitoare, care nu erau omologate, și ceea ce era o minciună, nimeni nu m-a ascultat nici atunci. A venit timpul cînd și-au dat dat seama cum sînt furați (am explicat asta într-un alt articol) și au renunțat. Dar pînă atunci, eu, care refuzasem montarea, am suportat toate pierderile de pe scara mea.

A venit o altă escrocherie,  senzorii de gaze. Nu mai aveam putere să lupt, am avut doar puterea să nu mă las înfrînt și să cedez în fața mafiei – m-am debranșat de la gaze.

Scriu acum toate astea fiindcă am primit acum o informație. Nu pot să o dezvolt fiindcă oficial nu am fost anunțat, așa că mă fac că nu știu – acolo, la munte, unde am eu casa de vară, primarul (un om de afaceri) a hotărît ca în fiecare gospodărie să se facă un nou cămin de apă, la cel mult 2 m.de la stradă, betonat,  adînc de 2 metri, cu apometru. Eu am cămin de apă, adînc la 2 m., betonat, și cu apometru, pe care nu îl citește nimeni, dar totuși pentru o zi pe care o petrec acolo pe un an  mă tarifează cît nu cred că voi consuma în restul vieții.  Dar căminul nu este la 2 m. de poartă! Cred că încep să mă enervez!

În ultimii 10 ani, am avut trei momente de cumpănă, toate eșuate.

Toată viața m-am gîndit că atunci cînd voi simți nevoia pentru viitor de o femeie permanentă, nu îmi va fi greu să găsesc o femeie gospodină, desigur și cu alte calități, fără casă și fără servici, care să se mulțumească cu faptul că are o viață fără griji, și cît trăiesc eu, și după. Iată că am constatat cum rupt de viața socială de mulți ani, nu am găsit-o.

A doua idee (cînd am ajuns să nu mai suport frigul) a fost ca să vînd tot ce am și să mă mut într-o insulă din sudul Greciei, la căldură). Au apărut însă foarte multe probleme, accesul la bănci, asigurările de sănătate (de care pe atunci nu beneficiam nici în România), necunoașterea limbii și printre altele, caracterul meu eventual conflictual – nu pot uita cum după anul 1905 grecii au început să ucidă preoții aromâni care slujeau în dialectul lor,  învățătorii de la școlile în limba română, pe toți cei care refuzau să devină grecomani, pentru a le fura averile. Unul dintre cazurile de genocid despre care  nu se vorbește, cum nu se vorbește nici despre crimele și teroarea dezlănțuită de formațiunile paramilitare evreiești care, sub ochii îngăduitori ai ONU (deja înființată) ucideau și izgoneau palestinienii de pe pămînturile lor.

A treia idee a fost în toamna trecută, cînd am căutat pe internet un azil de bătrîni corespunzător. Vroiam o cameră singur – dar nu din motive de vanitate, că aș fi gomos sau altele de acest fel. Pur și simplu, mă scol noaptea și deschid leptopul, ceea ce poate deranja vecinul. În schimb vecinul care trebuie să fie și el bătrîn, că doar nu ajunge vecină de pat în camera mea Miss Tailanda, se trezește pe la 6 dimineața și mă deranjează exact cînd îmi este somnul mai dulce.

Am găsit, din atîtea site-uri, un singur azil care avea o singură cameră, cu un singur pat! Mi-am întins antenele, am trimis cercetașii, am aflat că cele mai importante și mai elegante aziluri de bătrîni sînt în „parohia” lui Gigi Becali, aproape 1.000 euro lunar, dar că „afară e vopsit gardul, înăuntru leopardul”. Nu, nu sînt ale lui, dar sînt în jurul domiciliului lui.

Aș mai putea să mă întind mult la vorbă, dar rămîne întrebarea dacă eu sînt o fire conflictuală sau nu. În rest, la celelalte întrebări, răspunsul îl știe doar Dumnezeu.

                                                                                                          Dan Cristian IONESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*