Abuzuri

Oina, tichia de mărgăritar ce-i lipsea dudei regale

                      Cupa Regelui plecat la Elodia Oricât de disperată ar […]

 

                    Cupa Regelui plecat la Elodia

Oricât de disperată ar fi nevoia de promovare a sportului național, există limite a căror încălcare conduce la efectul contrar, cum ar fi imoralitatea și politicul. Un exemplu pentru limita morală ar fi o „Cupă a Vedetelor Porno”, chiar dacă aceasta ar umple până și Arena Națională. Un alt exemplu ar fi o „Cupă a pușcăriașilor”, chiar dacă aceasta ar putea fi singura competiție din lume la care toți spectatorii vin cu mercedesul. La urma urmei, dacă „viețașii” au dreptul de a organiza stagiuni teatrale în buricul Bucureștiului, așa cum deja s-a și întâmplat la Teatrul Nottara de pe Bulevardul Magheru, de ce nu ar putea practica, în egală măsură, și oina?

Toată admirația pentru oricine organizează o competiție de oină, dar ce ne facem când acesta este purtătorul unor valori care ridică bariere pentru unii dintre potențialii spectatori? Pot fi organizate competiții oficiale la care doar unii dintre spectatori să fie considerați bineveniți de către gazde, iar alții să se simtă tolerați?

duda oina

Evident că nu pot fi oprite curvele să patroneze o competiție de oină, dacă chiar ar vrea să o facă, dar ar fi penibil să fie introdusă competiția în calendarul federației, cel puțin pentru motivul că ar fi impusă o limită de vârstă de 18 ani pentru spectatori.

La fel, nici pușcăriașii nu pot fi opriți să-și organizeze propria competiție în spatele sârmei ghimpate, dar cât de normal ar fi ca ea să fie oficializată de federație și desfășurată cu public, astfel încât să se ajungă în situația în care un criminal să fie în teren, iar familia victimei lui să îi urmărească evoluția din tribune? Cum vi se pare acest dialog între doi iubitori ai oinei:  „Vecine, diseară mă duc să văd meciul de oină în care joacă ăla care ți-a violat mama. Nu vii și tu”?

invitatie oina

Și totuși, realitatea este mai absurdă decât imaginația: 2017 este al cincilea an în care Federația Română de Oină a transformat jocul național într-un mijloc de propagandă pentru gașca de impostori auto-denumiți „Casa regală”. După ce au introdus manelele în ambientul sonor al competițiilor de oină și au transferat producția de mingii de oină de la Sebeș în Pakistan, acum membrii federației au ajuns să se considere experți și în istoria României, unde ei hotărăsc dacă un fost rege mai este sau nu rege.

Ca o culme a ironiei, patronul competiției Cupa Regelui la Oină, așa zisul „rege Mihai”, îndeplinește condițiile legale pentru a fi declarat decedat și sunt câțiva membri în federație care ar avea obligația profesională să solicite demararea procedurilor de declarare a decesului. Ce fac ei în schimb? Oficializează prima competiție sportivă din lume în care patronul este în frigider!

Revenind la obiectivul de promovare a jocului național pe care această  „Cupă a regelui” ar trebui să-l aibă, orice român care își cunoaște istoria și care dorește să meargă la stadion, este pus în fața deciziei de a accepta să fie folosit ca decor în propaganda pro-hohențolarnistă în schimbul bucuriei de a asista la un meci de oină.

Rușine celor care au pus oina pe taraba intereselor politice!

                                                                                                                                       Mihai TOCIU 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*