Cadran international

Olanda și COVID-19

  În această perioadă a pandemiei COVID-19, observ că suntem bombardați cu știri privind apocalipsa mondială și tragediile din Italia, […]

 

În această perioadă a pandemiei COVID-19, observ că suntem bombardați cu știri privind apocalipsa mondială și tragediile din Italia, Spania, Franța – țări care au urmat modelul chinezesc recomandat de OMS. Nu am văzut niciun rând despre Olanda, care a ales o altă cale. Singura știre găsită se referă la demisia Ministrului Sănătății care, epuizat, a leșinat în Parlament și a preferat să se retragă. Olanda nu a decretat stare de urgență, nu și-a agresat cetățenii, nu a instituționalizat arestul la domiciliu, nu a scos armata pe străzi, nu a suspendat drepturile omului. Presa nu s-a isterizat și nu toată lumea a devenit specialist în epidemiologie, boli infecțioase, pneumologie sau bioetică.

De ce abordarea olandeză a COVID-19 diferă de cea a altor țări?

Cel mai bun răspuns îl dau chiar olandezii: ”OMS oferă linii directoare internaționale, care sunt aplicate de fiecare țară raportat la propria sa situație. Există circumstanțe diferite de luat în considerare în fiecare țară. În Olanda, căutăm întotdeauna măsuri adecvate, măsuri, care să prevină răspândirea fără a „bloca” țara si a încălca drepturile cetățenilor. Sistemul olandez de asistență medicală este bine echipat pentru acest lucru, are experiență și lucrează bine în detectarea (posibilei) infecții, efectuarea de investigații și izolarea pacienților”.

Pentru a nu „bloca țara” cabinetul olandez a decis să ia măsuri medicale, sociale și economice excepționale. Scopul măsurilor economice este de a proteja locurile de muncă și veniturile pe lângă protejarea sănătății și de a absorbi consecințele negative asupra profesioniștilor, care desfășoară activități independente, a întreprinzătorilor IMM-urilor și companiilor mari. Acest pachet oferă suport de miliarde de euro în fiecare lună, atât timp cât este nevoie. Măsurile sunt astfel construite încât se asigură că întreprinderile pot continua să-și plătească personalul, să se reducă pierderile lucrătorilor care desfășoară activități independente și să permită să rămână bani în companii prin regimuri fiscale relaxate, compensații și facilități de creditare suplimentare.

La 16 martie 2020, premierul Rutte a explicat strategia guvernului în domeniul sanitar: „Esența abordării în Olanda este: controlul maxim al circulației virusului. Acest lucru duce la distribuirea controlată a virusului în grupurile cu cel mai mic risc de a face forme grave. Cu această abordare, în care majoritatea oamenilor vor face forme minore, construim imunitate de grup și ne asigurăm că asistența medicală poate face față la formele grave. Scopul este ca unități de îngrijire medicală, îngrijirile la domiciliu, spitalele și mai ales unitățile de terapie intensivă să nu fie supraîncărcate astfel încât să existe întotdeauna suficientă capacitate pentru a ajuta persoanele cele mai vulnerabile. Cu imunitatea de grup construim, un zid de protecție în jurul persoanelor vulnerabile.”

     Ce măsuri se iau în Olanda pentru a împiedica răspândirii coronavirusului?

1.Alături de măsurile de igenă, toată lumea din Olanda este rugată să păstreze o distanță de 1,5 metri unul de celălalt, atunci când este posibil. Oamenii sunt îndemnați să limiteze vizitele la persoanele vulnerabile.

2.Salariații sunt îndemnați să lucreze cât mai mult posibil de acasă sau să-și modifice programul de lucru. Să rămână acasă dacă au frison, tuse, dureri în gât sau febră și să evite contactul social. Nu se apelează la medic până nu se agravează simptomele.

3.Pentru persoanele vulnerabile (vârstnici și persoane cu rezistență redusă) se recomandă evitarea grupurilor mari și transportul în comun.

4.Pentru personalul medical și personalul aflat în sectoare vitale mesajul este: Nu rămâneți acasă până nu aveți simptomele bolii și febră. Lumea are nevoie de voi.

5.Școlile și creșele sunt închise până pe 6 aprilie.

6.Întâlnirile cu peste 100 de persoane sunt anulate în întreaga Olanda. Acest lucru este valabil și pentru locații publice, cum ar fi muzee, săli de concerte, teatre, cluburi sportive și competiții sportive. Serviciile religioase se desfășoară în aceleași condiții.

A fost creat un site guvernamental dedicat informării populației, dar mai ales pentru a răspunde întrebărilor populației: COVID – 19

Iată câteva răspunsuri, care reflectă poziția oficială a Guvernului olandez.

  • Olanda are nevoie de toată lumea pentru a aborda lupta cu coronavirusul. Puteți ieși afară, alergați sau puteți plimba câinele.
  • O ceașcă de cafea cu prietenul tău? Este posibil. Dar vizitați vârstnicii și persoanele cu rezistență redusă cât mai puțin. Ele formează un grup de risc.
  • Ai peste 70 de ani sau ai o imunitate redusă? Limitați cât mai mult contactele dvs. sociale fizice, pot fi încercate forme moderne de comunicare, cum ar fi apelurile video.
  • Alergare sau mers cu bicicleta cu prietenii? Acest lucru este posibil dacă mențineți distanța la aprox. 1,5 metri.
  • Putem să facem cumpărăturile? Da, supermarketurile sunt deschise, dar evitați mulțimile și țineți-vă la 1,5 metri de alte persoane.
  • Putem merge la coafor sau la salonul de manichiură? Da, dar păstrați o distanță de 1,5 metri cu alți clienți, atunci când este posibil.
  • Joaca în locul de joacă, în piață, pe plajă sau în pădure este permisă? Da, copiii se pot juca afară. Din datele cunoscute acum, copiii par să contribuie puțin la răspândirea coronavirusului. Copiii se pot juca și cu alți copii dacă nu au niciun fel de simptome, cum ar fi febră, frison sau tuse. Dar evitați grupurile mari.
  • Trebuie să raportez dacă mă întorc cu mașina dintr-o țară în care coronavirusul este prezent? Sunt testat pentru coronavirus? Nu, acest lucru nu este necesar dacă nu există probleme de sănătate. Dacă întâmpinați probleme de sănătate în primele două săptămâni de la întoarcerea dintr-o zonă de risc (febră în asociere cu frison și tuse), trebuie să stați acasă și să contactați medicul prin telefon.
  • Ce măsuri am de luat dacă am făcut o călătorie într-o țară în care predomină noul coronavirus? Nu sunt necesare măsuri suplimentare dacă nu aveți probleme de sănătate. Dacă în primele două săptămâni de la întoarcerea dintr-o țară în care coronavirusul este prezent apar unele simptome (febră în combinație cu frison și tuse) trebuie să stați acasă și să contactați la telefon medicul.
  • Cred că am noul coronavirus. Ce trebuie să fac? Rămâi acasă dacă ai frison sau tuse, dureri în gât sau febră. Evită contactul social. Limitați vizitele la persoanele vulnerabile. Apelați medicul numai dacă simptomele se agravează (febră> 38 grade Celsius și dificultăți de respirație) și dacă aveți nevoie de îngrijiri medicale. Dacă vă simțiți bine și nu mai ați avut probleme de sănătate timp de 24 de ore, sunteți vindecat. Atunci nu îi mai puteți infecta pe alții.
  • Trebuie să fie închise campingurile, hotelurile sau parcurile de vacanță? Nu este necesar să închideți parcurile de vacanță, campingurile și hotelurile. Același lucru este valabil și pentru aceste locuri similare din cartiere obișnuite (case sau apartamente). Recomandarea este să se păstreze o distanță de 1,5 metri și să se stea acasă în caz de simptome ușoare (să aplicați autoizolarea).
                      Rezultate obținute până în prezent

Deși primul caz a fost descoperit aproape concomitent cu cel din Italia și anterior celor din Franța și Spania controlul circulației virusului a fost mai bine realizat. Olanda raportează azi, 23 martie 2020, după aproape 2 luni de circulație a virusului 4204 persoane pozitive, 988 de persoane care au fost sau sunt spitalizate și 179 de decese (mortalitate 4,2%, mai mică decât în Italia sau China).

Care model este mai eficient: cel chinez sau cel olandez? E prea devreme să ne pronunțăm? Sigur este că modelul olandez e mai ușor de suportat de populație și are impact economic mai mic.

Și fiindcă tot vorbim de cifre, pandemia arată astfel la 21.03 2020, la peste trei luni după apariția pacientului 0:

  • 169 de teritorii atinse;
  • 272.805 cazuri confirmate (la o populație de aproximativ 7 miliarde de locuitori) din care 11.277 decese (mortalitate 4,13%);
  • în provincia Hubei: 67.800 cazuri confirmate din care 3.139 decese (mortalitate 4,62%);
  • în Italia(care a implementat măsuri dure, dar neadecvate la psihologia italienilor): 47021 cazuri confirmate din care 4032 decese (mortalitate 8,57%).

Precizare: numărul de cazuri este subevaluat din cauza numărului limitat de testări în scop diagnostic. În aceste condiții, mortalitatea reală este estimată în jur de 3%.

                                                                                          Prof. dr. Vasile ASTĂRĂSTOAE

2 Comments

  1. Dima

    Foarte probabil si americanii vor adopta acelasi gen de masuri ca in Olanda. Daca SUA intra in carantina o luna de zile si isi inchide populatia in case, se duce in sant toata economia mondiala.

  2. IQ100

    “Acest pachet oferă suport de miliarde de euro în fiecare lună, atât timp cât este nevoie.”
    Normal.Au de unde. Au furat din colonii toata istoria lor.Azi suntem noi la rand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*