Atitudini

Opriţi războiul psihologic şi biologic împotriva nenăscuţilor şi a nou-născuţilor!

    Când vă aduc acum în prim-plan poate cea mai „arzătoare” problemă a României contemporane, mă refer la războiul […]

 

 

Când vă aduc acum în prim-plan poate cea mai „arzătoare” problemă a României contemporane, mă refer la războiul psihologic şi biologic împotriva nenăscuţilor şi a nou-născuţilor, aş vrea să fac un apel nu doar la conştiinţa dumneavoastră, ci la conştiinţa tuturor cetăţenilor acestei ţări aflate în plin proces de îmbătrânire (din cauza natalităţii scăzute), ca să medităm lucid cu toţii – nu numai pentru o clipă – la următoarea întrebare: oare cine altcineva de pe acest pământ, dacă nu chiar acele fericite mame care nasc, ne-ar putea spune mai în cunoştinţă de cauză ce mare bucurie se poate revărsa în suflet când ţii în braţe pentru prima dată pruncul zămislit din propriul pântec? Practic, aceste fiinţe fericite sunt şi mamele noastre, ale tuturor!

Constat însă cu tristeţe şi durere că împotriva acestei bucurii fără de margini care însoţeşte nou-născutul lăsat de părinţi să vadă lumina zilei, spre a aduce înmugurire şi vigoare întregului nostru neam, un întreg sistem criminal se pune legal în mişcare pentru a-l distruge pe copil mai întâi din mentalitatea maternă şi paternă, apoi „din pântecul” mamei rămase gravide şi, în cele din urmă, chiar „din faşă”. Este bine de reţinut că în România, una din cele mai vaccinate ţări şi singura ţară din UE unde se mai practică vaccinarea la naştere, sugarii de până la un an sunt supuşi la nu mai puţin de 27 de vaccinuri în diferite combinaţii – ceea ce înseamnă că medicina intervine în mod brutal în sistemul imunitar al copilului şi ajunge să îi transforme pe copiii noştri în cobai ai marilor companii farmaceutice aflate într-o nebună goană după bani.

vaccine_awareness

Astfel, ori că vorbim de nenăscuţi ori de nou-născuţi, principalii responsabili de uciderea pruncilor fie din dorinţele oamenilor, fie din pântec sau supuşi la tot felul de vaccinări dubioase încă din faşă, sunt părinţii (sau, după caz, partenerii de sex opus necăsătoriţi). Cu a lor minte ajunsă la stricăciune datorită unor false iluzii, prin care îşi provoacă de fapt o rană de moarte vieţii lor conjugale, călăuziţi de ideea de a împrumuta şi ei „stilul” de viaţă din Occidentul european (unde dominantă este plăcerea facilă, dar nu şi dragostea adevărată), ei bine, mulţi din aceşti părinţi sau potenţiali părinţi iresponsabili nu mai vor pur şi simplu să aibă copii (evident, cauzele fiind multiple) sau, dacă totuşi îi au, nu ştiu că vaccinurile în UE sunt recomandate şi nu obligatorii ori nu fac tot ce le stă în putere ca să evite în temeiul legii complicaţiile grave postvaccinale prin refuzarea vaccinurilor şi astfel să-şi protejeze copiii de a nu mai fi victime ale unui marketing perfect al industriei farmaceutice.

vaccinuri

Ca să înţelegem corect politica demografică dezastruoasă din ultima jumătate de secol a statului român, când regimul comunist a forţat creşterea natalităţii prin Decretul din 1966 privitor la limitarea condiţionată a numărului avorturilor, iar regimul „democrat” a concurat nepăsător la scăderea natalităţii prin legalizarea posibilităţii avortului, pe „ritmurile sexy ale Lambadei”, la 26 decembrie 1989, vă aduc la cunoştinţă că numărul statistic oficial al avorturilor în România (în perioada 1958 – 2010) este de 22.391.278! Cu alte cuvinte, „înotând” cu toţii în sânge printr-un păcat strigător la cer şi ameninţaţi fiind în dăinuirea fiinţei noastre naţionale, iată că ne facem complici în felurite forme la uciderea unei alte Românii, nenăscute!

Vin acum şi vă întreb, într-un moment când, iată, numărul avorturilor este mai mare decât populaţia actuală a ţării, când se vehiculează atât de des conceptul de siguranţă naţională, de raţiune de stat, de sănătate ca prioritate naţională în programul de guvernare, ce este de făcut?

Cum s-a ajuns aici? Cine sunt vinovaţii? Mai toţi dintre noi ar spune fără ezitare că responsabilitatea pentru pruncuciderea în masă, de fapt, un genocid organizat pe o scară ce transcede graniţele, este sistemul. Şi dacă cineva ar avea curiozitatea şi exigenţa să înţeleagă cine anume formează acest sistem, atunci ar observa că sistemul nu este nicidecum o forţă implacabilă şi exterioară nouă, ci suntem chiar noi toţi, căci fiecare om în parte a contribuit cu câte o „cărămidă” personală pusă cu o conştinciozitate parcă inumană la ridicarea „zidului” păcatului general.

Personal, fără să am intenţia cumva de a stabili o ierarhie a gradului de vinovăţie pentru depistarea cauzelor generalizării acestei crime colective a avortului, consider că potenţialele mame sau mamele propriu-zise sunt principalele responsabile de viaţa lor şi a urmaşilor lor. Ele sunt în primul rând acele fiinţe care trebuie să-şi poarte de grijă atât pentru ele însele, cât şi pentru pruncii din pântece, să îşi dorească să trăiască frumos, curat, alături de bărbaţii lor, într-o familie creştină clădită pe iubire veşnică, fără să-şi plece vreodată urechea la acei „binevoitori” care vor să le „sfătuiască” anume că ar fi „mai bine” să încerce şi opţiunea unei „sarcini nedorite”, o exprimare specifică medicilor din planingul familial!

aborto_ro

Iar medicii, în general, s-ar cuveni să fie corecţi ştiinţific, să prezinte familiilor şi tinerilor implicaţi în acte sexuale consecinţele nefaste ale suferinţelor fizice şi psihice pricinuite de orice măsură de curmare a altei vieţi prin aşa-numitele „metode preventive”, să le spună adevărul cum că noua fiinţă umană se formează în momentul concepţiei şi nu să le adoarmă vigilenţa că nu ar fi vorba de formarea embrionului (a copilului) la 10-14 zile după concepţie – minciună care, de fapt, este o tactică de management, un compromis, ca astfel să se justifice folosirea metodelor contraceptive şi abortive (toate avorturile din această perioadă sunt considerate în mod eronat de către unii medici ca fiind „pierderi” neimportante de „gheme de celule”, dar, în realitate, şi acest avort este echivalent pruncuciderii, indiferent că este efectuat prin intermediul contracepţiei în prima zi, prin contracepţie şi sterilet la două săptămâni, la fel numindu-se şi cel prin avort chirurgical legal la două-trei luni şi cel prin avort terapeutic mai târziu. Şi, nu în ultimul rând, medicii ar trebui să respecte cu adevărat atât Jurământul lui Hippocrate („eu nu voi da nimănui otravă… nu voi da niciunei femei un pesar abortive”), cât şi Jurământul medical de la Geneva din 1948 („voi avea respectul absolut al vieţii umane, chiar din momentul concepţiunii”).

Pe lângă medici, responsabilitatea pentru avorturi o mai au şi alţii, cum ar fi: politicienii (pentru că nu adoptă măsuri legislative menite să încurajeze creşterea natalităţii, nu ocrotesc suficient pe mamele gravide – eu propun ca acestora să li se asigure un loc de muncă timp de 7 ani –, nu iniţiază prin Ministerul Sănătăţii o campanie naţională concludentă împotriva sancţionării violului, a avorturilor şi a altor mijloace de prevenire a sarcinilor, nici nu fac demersurile necesare prin Ministerul Educaţiei ca în învăţământ elevii în loc să li se ofere posibilitatea să studieze efectele unor anomalii intim-comportamentale la disciplina Educaţie sexuală, ar fi mult mai bine ca aceştia să studieze cauzele păcatelor prin introducerea Moralei ca disciplină nouă; nu sancţionează autorităţile sanitare când acestea fac presiuni pe lângă medicii de familie să-i determine pe părinţi ca fiii şi fiicele lor să se vaccineze, trecând totodată cu vederea şi pe unii directori de şcoli care fac presiuni asupra părinţilor în ce priveşte vaccinarea copiilor acestora la şcoală etc.); jurnaliştii (pentru că nu mediatizează punctele de vedere critice ale unor personalităţi din domeniile medicinei şi psihologiei, prin care ne atrag atenţia asupra „atentatelor oficiale” care aduc sau pot aduce prejudicii integrităţii morale a corpului social, nici nu se ocupă de educaţia publică şi se limitează să promoveze subcultura unei lumi a instinctelor primare reduse până la vulgaritate); poliţiştii (pentru că unii dintre ei au pactizat cu „crima organizată”, în sensul larg al tematicii pe care o abordez); avocaţii (pentru că apără în instanţă cauze injuste şi imorale); procurorii (pentru că nu întocmesc corect dosare pentru ca unele persoane să fie încadrate la articolele referitoare la culpe ca: prostituţia, traficul de carne vie, şantajul, ameninţarea, scriind pe ele prea uşor neînceperea urmăririi penale); judecătorii (pentru că unii dintre ei sunt corupţi sau intimidaţi, înainte de a-şi formula sentinţele); profesorii (pentru că au fost discreditaţi şi mulţi dintre ei au clacat moral şi nu mai sunt un exemplu de urmat pentru elevi); directorii de fundaţii (pentru că au ca obiect de activitate diferite acţiuni publice prin care subminează morala creştină şi tradiţiile noastre bimilenare); companiile farmaceutice (pentru că au alte scopuri decât cele de apărare a vieţii şi menţinerii securităţii oamenilor, organizând şi finanţând multe studii şi strategii publicitare favorabile promovării produselor contraceptive) etc.

Eu cred că dacă iubim cu adevărat viitorul acestei ţări, dacă ne interesează efectiv salvarea noastră ca popor, ca neam, în faţa lui Dumnezeu şi a lumii, este momentul să ne oprim din năucitorul zbucium cotidian, să luăm aminte la noi înşine şi să înţelegem cum de s-a ajuns să avem un tineret bolnav şi suferind de boli netratabile, cum de este posibil ca statisticile oficiale să indice că în România sunt peste 1.000.000 de oameni care suferă de o boală rară, din care 75% sunt copii! Şi dacă vom conştientiza că s-a greşit până acum, să nu mai greşim de acum încolo! Încă nu este prea târziu să ne împăcăm cu Dumnezeu şi să ne întoarcem în Biserica Sa, de la învăţătura căreia ne-am îndepărtat! Nu contează că noi trudim cu osul frunţii noastre la legile ţării, sau că alţii lucrează în agricultură, sau oriunde altundeva, fiecare dintre noi să îi „educăm” pe cei din apropiere care nu ştiu, sau poate că au neglijat – aşa cum, de altfel, Biserica are misiunea să condamne păcatul şi să-l salveze pe păcătos -, că apărarea vieţii ne este un drept garantat constituţional, că oricine îşi dă concursul sub diferite forme la practicile avortive săvârşeşte păcate grele şi este socotit de Dumnezeu în rând cu ucigaşii, călcători ai poruncii „Să nu ucizi!”.

Aş fi foarte fericit să ştiu că aceste rânduri scrise de mine referitoare la stoparea măsurilor contraceptive, a pus pe cineva pe gânduri în sensul de a ne aduce aportul cu toţii, cei în drept, la schimbarea concepţiei de viaţă mai ales a tinerilor (a elevilor, a studenţilor, dar şi a familiilor, medicilor, profesorilor, asistenţilor medicali, jurnaliştilor etc.). Cât ne priveşte pe noi, ca organ legislativ al ţării, se cuvine să fim foarte atenţi ca nu cumva legile promovate de noi să se raporteze contradictoriu cu legile divine. Un prim-pas la nivel declarativ îl fac eu, acum, propunând responsabililor din Ministerul Sănătăţii demararea în regim de urgenţă a reformei în domeniul medicinei preventive, prin intermediul căreia să se poată apăra şi mai mult demnitatea femeii, sănătatea ei, aşa încât să-şi poată îndeplini misiunea sfântă de a se mântui prin naştere de prunci crescuţi în frică de Dumnezeu şi dragoste de ţară, fără să mai fie nevoite a se confrunta cu traumele nevrotice şi somatice generate de anticoncepţionale şi postconcepţionale etc.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

                                                                                                                          Prof. Costel NEACȘU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.