Observator

Orice, dar nu români! Fundamentele „națiunii civice moldovenești”

    „Rușii din Moldova au suferit rușinea de a fi numiți minoritate națională”, scria referindu-se la evenimentele din anii […]

 

 

„Rușii din Moldova au suferit rușinea de a fi numiți minoritate națională”, scria referindu-se la evenimentele din anii 1990-1991 Anatoli Cerniaiev, consilierul de politică externă al lui Mihail Gorbaciov. Aceasta este fraza cheie pentru înțelegerea dezbaterilor identitare din Republica Moldova care au ajuns de ceva vreme la concluzia că este nevoie să fie edificată o „națiune civică moldovenească”.

Ideea națiunii civice moldovenești a fost lansată și justificată în spațiul public în anul 2012 prin intermediul studiului „Integrarea grupurilor etnice și consolidarea națiunii civice în Republica Moldova”, publicat de Institutul de Politici Publice de la Chișinău (IPP) cu sprijinul financiar al Ambasadei Olandei. Coordonatorii studiului au fost Arcadie Barbăroșie și Oazu Nantoi, autorii fiind Andrei Iovu, Igor Boțan, Vasile Cantarji, Veaceslav Reabcinschi și Anatol Gremalschi.

foto 1

Esența argumentării din acest studiu este că abordările identitare aflate în confruntare în Republica Moldova – românească și moldovenească – sunt ireconciliabile și nici una dintre ele nu ar fi capabilă să se impună, drept urmare trebuie căutată o altă cale pentru definirea identitară a cetățenilor Republicii Moldova, respectiv adoptarea unei identități civice.

Studiul a fost publicat la sfârșitul anului 2012, când Republica Moldova era desemnată drept „istoria de succes” a Uniunii Europene în conjuncție cu vizitele la Chișinău ale Angelei Merkel și Jose Manuel Barroso, se ajunsese la un acord politic intern care a dus la alegerea președintelui Nicolae Timofti și începuse destrămarea Partidului Comuniștilor, deputații din acest partid demarând migrația către socialiștii lui Igor Dodon și democrații lui Vladimir Plahotniuc (link http://www.dw.com/ro/moldova-a-devenit-istoria-de-succes-a-ue/a-16485773). Scandalurile vânătorii din Pădurea Domnească și jaful miliardului urmau să vină, ca și războiul din Ucraina – astfel că momentul părea propice pentru lansarea acestei idei, după perioada de confruntare identitară permanentă a regimului Voronin (2001-2009) care a marcat un nou eșec de impunere a moldovenismului drept politică de stat la Chișinău.

                                             Etnie, națiune, naționalism

Studiul IPP din 2012 propune un rezumat consistent al discuțiilor teoretice din jurul conceptelor de etnie, națiune și naționalism. În principal sunt prezentate cele trei curente majore: teoria primordialistă, care susține atribuirea etniei la naștere drept fundament identitar; teoria instrumentalistă, care susține că etnia este un fenomen care poate fi modificat și manipulat de o elită în scopuri politice; teoria constructivistă, conform căreia etnia este un fenomen aflat în modificare permanentă. Autorii studiului citat se situează tacit împotriva unei abordări primordialiste a identității naționale și lasă de înțeles că susțin ultimele două teorii.

O explorare sumară a construcțiilor naționale din restul lumii favorizează încă de la începutul studiului țările în care au fost edificate „națiuni civice”, unde identitatea etnică este trecută pe plan secundar. Din păcate această abordare rapidă a unor fenomene istorice desfășurate pe sute de ani ignoră faptul că în majoritatea cazurilor națiunile civice au fost rezultatul unor politici asimilaționiste de multe ori extrem de agresive. Concluzia generală a aparatului teoretic din studiul IPP este că națiunile civice au reușit să elimine problema conflictelor identitare – o concluzie cel puțin exagerată având în vedere evoluțiile actuale.

                                                     Argumentarea istorică

Studiul IPP susține ideea conform căreia națiunea română a fost creată în secolul al XIX-lea, iar teritoriul Basarabiei, anexat în 1812 la Imperiul Țarist nu a participat la acest proces de construcție națională. Sunt enumerate apoi evenimentele cheie pentru construcția identitară a populației din regiune, evenimente a căror interpretare ar constituie punctele de conflict în relația antagonică românism-moldovenism: unirea Basarabiei cu România în 1918, ultimatumul sovietic și anexarea Basarabiei din 1940, participarea României alături de Germania nazistă la războiul împotriva Uniunii Sovietice, anexarea Basarabiei la Uniunea Sovietică în 1944. Studiul IPP susține că viziunile asupra acestor evenimente sunt ireconciliabile și de natură să rămână permanent conflictuale.

Apogeul acestei stări de confruntare este prezentat ca fiind perioada anilor 1988-1992, când reafirmarea identității naționale a românilor din Basarabia prin solicitările de recunoaștere a alfabetului latin și a limbii române a dus la declanșarea conflictelor interetnice care au culminat cu autonomia Găgăuziei și separatismul Transnistrean. De vină pentru aceste evoluții care împiedică dezvoltarea Republicii Moldova până în ziua de azi ar fi abordarea primordialistă a construcției identitare și încercarea de a construi un stat etnic, în jurul etniei româmești – ceea ce a declanșat contestarea violentă din partea celorlalte grupuri etnice.

Ultimul episod al acestei evoluții este prezentat sub forma încercării Partidului Comuniștilor și a președintelui Vladimir Voronin de edificare a unei identități etnice moldovenești în perioada anilor 2001-2009, încercare aprig contestată și până la urmă eșuată.

                               Națiunea civică moldovenească – varianta 2012

Conform studiului IPP încercările de edificare a unei identități naționale pe baze etnice – românești sau moldovenești – sunt sortite eșecului în Republica Moldova, singura soluție fiind o nouă abordare: națiunea civică.

Cum ar arăta o astfel de națiune civică? Studiul citat afirmă că „Principiile unei națiuni civice sunt: supremația legii, dreptul la libera alegere, atașament rațional față de instituțiile statului, unitatea cetățenilor bazată pe consimțămîntul acestora de a trăi împreună, pluralism, democrație, liberate, și respectarea drepturilor individuale”. Un astfel de proiect ar trebui aprobat de toate forțele politice, astfel încât să existe continuitate și în cazul schimbărilor generate de alegeri. În plus sunt avute în vedere o mulțime de mecanisme destinate în principal promovării și impunerii acestui model identitar în rândurile populației.

                                                             Efecte politice

2013 și 2014 au fost ani de confruntări politice interne acute în Republica Moldova, care au dus până la urmă la destrămarea Alianței pentru Integrare Europeană, războiul din Ucraina a blocat avântul extinderii influenței UE în spațiul fost sovietic, iar jaful miliardului a provocat o criză valutară și economică ale cărei efecte au fost cu greu ținute sub control. Ideea națiunii civice moldovenești a trebuit să se adapteze la un set de noi condiții.

Discursul politic „nu contează identitatea” a devenit activ în spațiul public la începutul anului 2015, în contextul crizei valutare declanșate devalizarea bancară și acoperirea pierderilor din fondurile guvernamentale. Încă înainte să devină partid politic, Platforma Demnitate și Adevăr (PDA) s-a folosit de conceptul națiunii civice în confruntarea cu Partidul Liberal. Același concept de națiune civică a permis coalizarea în anul 2015 a structurilor politice conduse de Igor Dodon, Renato Usatîi cu PDA și grupul de inițiativă din jurul Maiei Sandu, care avea să devină Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS).

Igor Dodon și-a anulat pentru scurtă vreme discursul moldovenist în perioada coalizării cu Renato Usatîi, PDA și PAS – însă a abandonat această atitudine pentru alegerile prezidențiale pe care le-a câștigat în 2016. Renato Usatîi și structura politică patronată de el (Partidul Nostru) au practicat permanent un discurs politic oportunist, lipsit de o orientare ideologică clară. Doar PDA și PAS au rămas consecvente în promovarea ideii de națiune civică moldovenească, încercând să clădească o platformă ideologică pro-europeană, anti-corupție și anti-oligarhică – însă lipsită de elementul identității.

                                   2017 – națiunea civică moldovenească revine

Studiul „Consolidarea coeziunii sociale și a unei identităţi comune în Republica Moldova. Probleme cheie și recomandări practice” a fost publicat în decembrie 2017, fiind sprijinit de Ministerul de Externe al Germaniei. Autorii sunt Iulian Groza, Director Executiv, Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE); Prof. Dr. Mathias Jopp, Director, Institut für Europäische Politik (IEP), Berlin; Vadim Pistrinciuc, deputat, Membru al Consiliului Institutului pentru Studii Strategice; Andrei Popov, Președinte, Institutul pentru Iniţiative Strategice (IPIS), Vladislav Kulminski (IPIS), Adrian Popescu (IPIS); Iulian Rusu (IPRE).

foto 2

În studiul amintit aici este subliniat caracterul multietnic al și subliniază în repetate rânduri faptul că de-a lungul istoriei etniile din actuala Republică Moldova au conviețuit în mod pașnic. De asemenea se încearcă acreditarea ideii că limba rusă trebuie menținută ca limbă de comunicare interetnică, în defavoarea limbii materne a majorității populației. Argumentația continuă cu ideea conform căreia adoptarea identității românești a fost de natură să producă o ruptură între cetățenii Republicii Moldova după destrămarea Uniunii Sovietice, ruptură care a generat la rândul ei conflictele ce au culminat cu separatismul transnistrean. Soluția pentru această fractură? Renunțarea la identifcarea etnică și adoptarea unei identități civice.

                            Erorile fundamentale ale proiectului națiunii civice

Ideea impunerii unei națiuni civice în Republica Moldova nu este altceva decât ascunderea gunoiului sub preș. Confruntarea identitară va rămâne în spatele paravanului „națiunii civice”. Proiectul identității sovietice, desfășurat de-a lungul a jumătate de secol a dispărut brusc în anii 1988-1989, proces declanșat de doar câteva articole de presă și cenacluri de poezie. Proiectul națiunii civice la Chișinău nu face decât să redenumească națiunea sovietică, păstrând în același timp principalele caracteristici: limba rusă drept limbă de comunicare interetnică, confuzia identitară etnică român/ moldovean. Dacă în perioada sovietică acest lucru era făcut sub amenințarea structurilor de partid și de stat, acum amenințarea este separatismul transnistrean și păstrarea liniștii sociale – o formă de șantaj.

                     De ce ar trebui să se renunțe la identitatea românească?

Construcția identitară românească din stânga Prutului a fost oprită la începutul secolului al XIX-lea de proiectul imperial rusesc, a fost reluată în perioada interbelică, din nou oprită și deturnată de proiectul imperial sovietic.

Imperiul Țarist și-a pus destul de târziu și insuficient problema proiectului identitar, sovieticii nu au repetat greșeala aceasta și au lansat proiectul identitar moldovenesc – care conține germenii propriei distrugeri: orice discuție despre „identitatea moldovenească” ajunge în orbita culturii și limbii române. În momentul contactului cu izvoarele culturale ale identității românești proiectul ”identității moldovenști” devine confuz și incoerent.

După 200 de ani de confruntări ale proiectelor identitare între Prut și Nistru rămâne întrebarea: prin ce sunt mai valide proiectele identitare imperiale față de cel românesc? De ce proiectul identitar românesc ar trebui pur și simplu să se retragă din această regiune, câtă vreme există suficienți purtători ai identității etnice românești?

Iar această întrebare ne duce către recensămintele realizate la Chișinău după dispariția Uniunii Sovietice. Ambele recensăminte – din 2004 și 2014 – au fost contestate, au existat acuzații valide privind falsificarea și manipularea datelor. Și totuși cifrele acestor recensăminte continuă să fundamenteze propunerile de politici publice. La scară istorică recensămintele din actuala Republică Moldova indică tendința ca în perioadele imperiale să crească numărul coloniștilor, în prezent ajungându-se la cel mai mare grad de omogenitate etnică din istoria regiunii. Teza „poporului moldovenesc plurietnic” pur și simplu nu mai este susținută de statistici, chiar și de cele manipulate.

                                      Purificarea etnică dintre Prut și Nistru

Susținătorii „identității civice moldovenești” promovează ideea falsă a „conviețuirii pașnice a etniilor din Republica Moldova”. Un neadevăr flagrant, din 1812 până la dispariția Uniunii Sovietice istoria regiunii a fost una a purificării etnice și a discriminării constante a românilor.

În perioada țaristă nobilimea românească a fost asimilată în cea rusească și îndepărtată de la conducerea provinciei. La aceasta s-au adăugat valurile succesive de colonizări care au schimbat tabloul etnic al regiunii. La începutul secolului al XX-lea Chișinăul a șocat întreaga lume cu sălbăticia pogromurilor anti-evreiești, astfel încât cu greu se poate vorbi de „conviețuire pașnică”.

Uniunea Sovietică a completat tabloul purificării etnice cu deportările în masă, organizarea unei înfometări a populației la același nivel cu cea din Ucraina și reluarea colonizărilor. „Conviețuirea pașnică” a etniilor din Republica Moldova este un mit, în realitate avem o lungă istorie a purificării etnice instrumentată de puterea imperială de la Moscova.

                                                                                                                                         George DAMIAN

 

Sursa: http://larics.ro/orice-dar-nu-romani-fundamentele-natiunii-civice-moldovenesti/

4 Comments

  1. precup florin

    actiunea de cenzurare se pare ca se..continua;nu se permite preluarea articolului si republicarea pe o alta pagina….”prietenii stiu DE CE”……”traiasca revolutia ” !!

    • Sara

      Ba se poate.Dai pe partajare si apoi alegi unde vrei sa postezi.

  2. IQ100

    SOROSISM pe față…

    • IQ100

      Nu traiesc in Moldova, pot doar sa imi inchipui…
      Pt.ca in Romania, constituirea ‘pas cu pas” a natiunii civice TRANSILVANE este vizibila.De la Grupulde la Cluj la RB de la Realitea ainsolventa, de la FC la PM, de la nu autostrazi , la da Kovesi (Kovesi el, ex-sotul, cu contractele), la insusi Presedintele, de la Boc la Csalasz , de la “ne-am luat tara inapoi” la “Romania (doar) 100”, de la Centrul Univ Cluj la Festivalul satanist “Untold”, de la proc sef AL la ‘retitutioa ad integrum” numai strainilor si numai in Transilvania, totuleste ‘crystal clear”, n-am gasit alta rima.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.