Puncte de vedere

Ortodoxia greaca vs. mondializare

<p>În ajunul Crăciunului lui 2010, cu o inspiraţie divină, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Elene a trimis un apel către întregul popor grec. În acesta se spune că:</p>
<p><strong><em>„Ţara noastră nu mai este liberă, ci este condusă de creditorii săi.</em></strong><em> Suntem într-o criză şi decădere spirituală, socială şi economică. Este eliminat tot ce constituia firescul în ţara noastră. Acest lucru îl cer acum creditorii noştri. Din aceste considerente, constatăm că suntem un stat aflat în stare de ocupaţie, care execută docil ordinele stăpânilor săi.</em>

De ce nu am rezolvat problemele economice şi sociale mai devreme, pentru nu a ajunge la situaţia actuală? – Pentru că de mai multe decenii statul nostru este condus de aceleaşi persoane. Avem o conducere care nu poate să-şi asume responsabilitatea în faţa propriului popor, o conducere care nu poate vorbi în limba Adevărului. Ea dezvoltă doar lichelismul, pentru că unicul său scop este cucerirea şi împărţirea puterii politice. Cu toate acestea, chiar şi poporul, noi înşine, ne comportăm iresponsabil. Ne-am lăsat în mrejele bunăstării, îmbogăţirii uşoare, viaţă libertină şi voinţă de îmbogăţire şi nu ne mai interesează Adevărul.

Astăzi, trăim în mod tragic dilema descrisă de Dostoievski – „Libertate sau fericire”. Am ales un succes fals şi am pierdut libertatea personală şi a ţării noastre.

Noi, părinţii voştri spirituali, vrem să aducem reproşuri şi nouă înşine. Avem şi noi o parte de vină pentru criza actuală. Ştim că deseori v-am supărat v-am şi întristat. Scandalurile adevărate sau false au fost utilizate din plin de cei care încearcă să rupă legătura dintre Biserică şi popor, subminând încrederea voastră faţă de Biserică”.

Membrii sinodului recunosc că poporul aşteaptă din partea păstorilor Bisericii curaj şi propovăduirea cuvântului viu, că poporul are nevoie de Biserica căreia nu îi este frică de viclenia lumii contemporane, fiind gata să plătească cu martiraj şi mucenicie:

„Biserica este unica organizaţie care este întotdeauna aproape şi îl susţine pe om. Biserica suntem noi toţi şi în aceasta şi constă puterea ei.” – i-am citat pe cei de la proiectul „Anti-media”.

Aceeaşi sursă transmite faptul că, citez: „Mitropolitul Serafim al Pireului a declarat pe postul de televiziune Mega TV că există o conspiraţie pentru a subjuga Grecia. Acesta a susţinut că evreii sunt de vină pentru criza economică din Grecia şi, de fapt, din întreaga lume.

Mai mult, există o conspiraţie a bancherilor evrei care au ca scop distrugerea Greciei şi a Bisericii ortodoxe. Tot conspiraţia sionistă încearcă să distrugă familia, promovând monoparentalismul şi căsătoriile între homosexuali.

Adolf Hitler a fost organul sionismului internaţional si a fost finanţat de Rotschild cu scopul unic de a-i convinge pe evrei să plece din Europa şi să coboare în Israel ca să înfiinţeze Noul Imperiu. El a adăugat că bancherii evrei ca: Rockefeller, Rotschild şi Soros au controlul sistemului bancar internaţional care controlează globalizarea.

Aceste declaraţii au fost făcute în direct, la televizor, de Mitropolitul Serafim, invitat la o dezbatere despre criza economică şi protestele din Grecia.

O bună parte din umanitate trăieşte dramatic epoca de maximă virulenţă a imperialismului evreiesc al cărui scop este instaurarea Republicii Universale sub conducerea plutocraţiei iudaice. Cu un program istoric perfect etapizat, folosind o varietate largă de mijloace şi metode de la cele psihologice la cele economice, iudaismul a reuşit să stăpânească şi să folosească în vederea scopului propus trei state occidentale: Franţa, Anglia şi Statele Unite care s-au transformat în portdrapelul desfiinţării statelor naţionale şi al federalizării lor în vederea realizării voinţei conducerii supreme a iudaismului mondial concretizată în Republica Uni­versală. Structurile acesteia au fost construite cu abilitate după cel de-al doilea război mondial. Se numesc: O.N.U.; Consiliul de Securitate; Fondul Monetar Internaţional; Comunitatea Europeană; NATO; Banca Mondială.” – am încheiat citatul.

Bravo lor, bravo Bisericii Ortodoxe Elene şi conducătorilor acesteia în general, bravo Mitropolitului Serafim, în special. Acesta este adevărul şi el, iată, este dat pe faţă, acum, de aceşti ierarhi eleni.

Dar România, dragi români, că maieul este mai aproape de piele decât cămaşa, ea este cel puţin în aceeaşi situaţie în care se află Grecia. Din punct de vedere spiritual ne rugăm tot mai des cu fel şi fel de eretici şi ecumenişti anti-ortodocşi, aşa cum se întâmplă chiar acum când scriu aceste rânduri, iar din punct de vedere material aproape că nici nu mai existăm. De condus, deja a început să ni se facă silă de mutrele cele atotştiutoare ale internaţionaliştilor „binefăcători” ai acestui popor, majoritatea evrei, toţi masoni, şi de fapt crâncen porniţi împotriva românului ortodox.

Şi-atunci, Biserica Ortodoxă Română, de preferat prin ierarhii ei, când va da un semn din care să reiasă că este interesată de salvarea de la dispariţie a Neamului Românesc şi a Statului Naţional Unitar Român?! Când?! Că dacă e să ne raportăm la ultimele sondaje de opinie faţă de încrederea poporului în instituţiile statului, Biserica noastră ocupă, invariabil, locul unu! Foarte bine, bravo, aşa şi trebuie să fie că doar de-aia suntem un popor ortodox de vreo două mii de ani, dar încrederea asta a poporeanului nu trebuie să se bazeze pe ceva concret?

Eu aşa gândesc. Şi-atunci, mai concret decât demascarea imensei păcăleli în care trăieşte Poporul Român de două zeci de ani încoace, ce poate fi? Eventualele speranţe ale vreunui român în rezolvarea situaţiei limită în care a ajuns ţara noastră de către vreo instituţie laică a statului, sânt, desigur, deşarte. Singura variantă de care ne mai putem agăţa, într-o disperare totală, este ea, Biserica, iar din cadrul acesteia, în linia întâi trebuie să stea, cine alţii, dacă nu ierarhii ei. Să stea în apărarea Adevărului şi să fie dispuşi, oricând, la martiraj, transmiţând în jos, către întregul cler, acest mesaj, pentru ca în final beneficiarul cel mai numeros al acestor învăţături şi comportamente să fie Poporul Român care, bazându-se pe sprijinul şi protecţia Bisericii Ortodoxe Naţionale, să pună, până nu va fi prea târziu, parul pe spinarea atâtor şi atâtor vânzători de neam.

Este o vorbă a Domnitorului Vasile Lupu care zice că: „Cine îşi vicleneşte moşia şi neamul, mai rău decât ucigaşii de părinţi să se certe.”

Păi, la noi, ca şi la greci, de două zeci de ani încoace, în marea lor majoritate cei care au ţinut în mână destinele acestei ţări au viclenit-o într-un hal fără de hal. Conform învăţăturii de mai sus ei trebuie certaţi. Cine, însă, să facă aceasta? Ei între ei? Niciodată. Poporul este cel care trebuie să-i certe, dar acesta are nevoie de o scânteie, de un imbold în acest sens, iar un impuls de acest fel mai bun decât cel venit dinspre instituţia în care el, poporul, are cea mai mare încredere, nu poate exista. Biserica Ortodoxă Română trebuie ca acum, când ţara încă mai poate fi salvată, să-i dea poporului o binecuvântare spre a acţiona pentru atingerea acestui deziderat.

Pentru aceasta este nevoie, desigur, de curaj, pentru că intrarea românilor în lupta împotriva alogenilor, a masonilor şi a tuturor oamenilor politici de tip „scursură” care le-au ocupat ţara, poate duce la jertfe de tot felul, dar fără de jertfă nu putem face nimic. Dumnezeu Tatăl, pentru a restabili relaţia cu creaturile sale, L-a jertfit pe unicul Fiul Său, lăsându-L pe acesta să moară pe Cruce, dezonorat, despuiat, plin de flegme şi cu pielea aproape jupuită. Există în lume vreo jertfă mai mare decât aceasta? Dumnezeu, Creatorul, să se lase jertfit în felul acesta pentru a te salva pe tine, creatura Sa?

În acelaşi fel şi noi, prin imitaţie, dacă vrem, subliniez, dacă vrem, să ne salvăm de la pieire ţara şi neamul, trebuie să ne jertfim, fiecare în felul lui, după cum ne-o da Cel de sus, pentru că altfel nu se poate. România, aşa cum se află acum, nu mai poate fi resuscitată prin acţiuni contemplative şi diplomatice. Există o vorbă a lui Petre Ţuţea care spune că: „la probleme speciale, soluţii speciale”, ori aici, unde nimic nu mai funcţionează, unde de două zeci de ani lupii sânt paznici la oi, unde românul a rămas proprietar aproape exclusiv pe casa şi pe pământul de sub ea, este nevoie imperioasă şi rapidă de acţiuni speciale, curajoase, tranşante şi fără echivoc şi, desigur, multe dintre ele jertfelnice. De-aia este nevoie ca în linia întâi să stea, exemplar, Biserica. „Jertfa este astfel măsura creştinătăţii noastre”, striga marele jertfitor român Ionel Moţa în 1936. Jertfa noastră, a cât mai multora dintre noi, va salva acum, în anii 2000, România şi poporul ei. Clerul ortodox, împotriva căruia se lucrează cu cele mai josnice metode, trebuie să redevină şi el, precum în anii lui buni din perioada interbelică, jertfitor şi luptător pentru Adevăr, altminteri, în câţiva zeci de ani, din el vor rămâne câţiva oameni îmbrăcaţi în negru ce se vor închina la orice şi la oricine numai la Christos Domnul, nu, iar de păstorit, ne putem imagina de pe-acum, va avea de lucru cu fel şi fel de ciudăţenii, una mai îndrăcită decât alta. Doamne fereşte de aşa ceva, dar singură acţiunea şi atitudinea fermă şi hotărâtă ne mai poate scăpa de acest viitor satanic.

Clerul ortodox, tradiţionalist şi naţionalist, conjugat cu acei români cărora încă le mai pasă de soarta ţării lor, împreună jertfindu-se, vor putea împinge existenţa acestui neam pentru încă o bună perioadă de timp de acum încolo. Asta, însă, cu o condiţie – să înţeleagă şi să accepte învăţătura unuia dintre cei mai mari jertfitori naţionali-creştini ai României tuturor timpurilor, Corneliu Zelea Codreanu: „Ţelul final nu este viaţa, ci Învierea. Învierea neamurilor în numele Mântuitorului Iisus Christos.”

Iată deci, cu cât vom fi mai mulţi care ne vom comporta aşa, cu atât îi vom acorda Neamului Românesc şanse mai multe spre a dura.

Doamne ajută!

Sorin ANDREI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*