Atitudini

PANEM ET CIRCENSES la romani

<p>Celebra sintagmă, prin care poetul latin Decimus Juvenalis,  adresându-se unui prieten, deplângea decadența poporului roman, exprimă  atitudinea pretorienilor acelor vremi, care considerau poporul ca fiind o  turmă care poate fi condusă atunci când i se oferă „pâine" și „circ".  Cu alte cuvinte, având în imagine teatrele romane, vedem mulțimea  plebeilor care, cu o bucată de pâine într-o mână, își îndreaptă ochii  injectați de dorința animalică de a vedea sânge în arena unde luptau  gladiatorii. Iar împăratul și senatorii stăteau undeva sus, disprețuind  în egală măsura, atât privitorii din castele inferioare, cât și  luptătorii din arenă. Ideea ne face să zâmbim superior, considerând că  am depășit acele vremuri, și avem idealuri superioare, suntem evoluați,  avem o țară democratică, am intrat și în UE, oho !

Dacă privim, însă, lucrurile nițel mai analitic, vom vedea că în Roma antică, atât pâinea, cât și circul, ERAU PLĂTITE DE CĂTRE CEI BOGAȚI, respectiv de către împărat și camarila lui. Și acum, printr-o translație simplă, să vedem în ce măsură „Pâinea și circul” roman, sunt valabile și astăzi. „Pâinea” de astăzi nu mai este oferită plebeilor (a se citi: cetățenii români), ci este ținută și cu dinții de către nobili (în traducere exactă: parlament, guvern, etc.), la plebei ajungând, eventual, FIRIMITURILE (în cazul fericit). Dar cine plătește „pâinea” patricienilor ? Ei bine, spre deosebire de vremurile antice, acum, în vremurile  „evoluate” , „democratizate” și „UE-izate”, plata o face PLEBEUL de rând, adică noi, domnilor, eu și dumneavoastră, prin TAXE ȘI IMPOZITE.

Iar dacă excedentul de „pâine” ajunge la cote alarmant de mari, patricienii români invită la festinuri și prietenii lor, dacă nu cumva aceștia se auto-invită, și asta încă destul de des. Deh, avem o țară bogată, și mai ales, printr-o tradiție milenară, mega-ospitalieră. Și cu ocazia aceasta ajungem și la capitolul „circ”. Revenind la tabloul antic, circul era asigurat de către gladiatori; astăzi, gladiatorii noștri sunt „miticii” dâmbovițeni. Și cum luptă „miticii” ? Simplu, acești bravi eroi ai noștri luptă în… dineuri, somme-uri, congrese, simpozioane,etc.

Constatăm că România are o apetență neostoită de a organiza diverse întâlniri internaționale.  De fapt, rectific, nu de a le „organiza” (pentru că au grijă alții de asta), termenul corect este de a „găzdui”, mai pe românește spus, de a pune la bătaie săli somptuoase și resurse materiale, costurile ridicându-se la nivelul milioanelor de euro. Nu de mult s-a încheiat așa numita „Trilaterală”, un conclav al elitelor, care a avut loc la București. Dintre multele evenimente de genul acesta ale ultimilor ani, amintim capurile de afiș : „Summit-ul NATO”, „Sommet-ul francofoniei”,etc. Pe perioada cât au durat acestea, circulația în București a fost blocată ; s-ar putea spune că e un cost infim, nu ? De acord, dacă nu cuantificăm și întârzierile și pierderile pe care cei care lucrează (o „specie” pe cale de dispariție) le-au suferit. Dar noi, românii, nu suntem plătiți pe oră, așa cum se întâmplă în economiile convergente ; la noi, salariul e pe o lună, așa încât avem timp să recuperăm (?!), nu-i așa ?

Dincolo de blocajul rutier, costurile cazărilor, meselor, dineurilor, ș.a.m.d., de unde sunt suportate ? Din TAXELE ȘI IMPOZITELE plebeilor, care nu au nici măcar pâinea pe care le-o aruncau patricienii vremurilor antice. Nu am văzut nici un raport clar al costurilor detaliate ale summit-urilor găzduite de România. Nu am văzut nici un parlamentar care să urce la tribună și să îndrăznească să întrebe, cu riscul de a-și atrage oprobriul colegilor „aristocrați” : „ – Oare chiar trebuie să decontăm noi toate cheltuielile acestor summit-uri ?” Sau, într-o exprimare ne-academică, parafrazând un titlu genial apărut într-un articol din Libertatea : „- De ce naiba trebuie să plătim noi toate bairamurile astea ?” (titlul din Libertatea suna așa : „- De ce naiba nu își plătește Germania datoria către România de 18,8 miliarde euro ???”)

Considerăm că este o „șansă” organizarea acestor macro-evenimente în țara noastră. În afară de costurile uriașe pe care le implică, noi gândim FOTBALISTIC, adică ne închipuim că dacă „meciul” se joacă „acasă”, vom beneficia de ajutorul „arbitrului” (momit cu niscaiva „folcloriste”), iar „galeria” va urla până va obține rezultatul dorit… Imaginea reală este, din păcate, departe de una de pe stadion: în speță, invitații acestor somme-uri au agenda stabilită de acasă, iar la București nu fac decât să semneze acte și acțiuni hotărâte cu mult timp înainte. Rolul patricienilor noștri în atari situații mi-e teamă că este unul decorativ, având legătură mai degrabă cu meseria de ospătar, decât cu aceea de maestru de ceremonii. Mergând mai departe, mă îndoiesc că reunirea unor lideri mondiali pe plaiul dâmbovițean (și satisfacerea poftelor pântecelor „pravoslavnicilor” oaspeți)  a adus vreun gram de influență benefică în folosul României (vezi prezența meteorică a lui Putin într-o astfel de ocazie, care n-a dezghețat deloc Siberia relațiilor româno-ruse). Cred că, mai degrabă, ne-a fost sugerat, așa, fără perdea, că fiind ultimii veniți în lumea bună (?), și cei mai săraci, ar fi numai normal să punem la bătaie ceea ce chiar e o calitate a noastră, și anume OSPITALITATEA românească. Varianta și mai probabilă este că ne-am oferit chiar noi să găzduim astfel de evenimente, cu o nonșalanță vecină cu imbecilitatea. Și această din urmă opțiune mi se pare mai aproape de adevăr pentru că, în viziunile „profunde” ale politicienilor noștri, poza de grup de la sfârșitul „reuniunilor tovărășești” reprezintă o recompensă arhisuficientă pentru toate eforturile depuse.

Și acum, revenim la imaginea inițială a pâinii și a circului. Am văzut că pâinea este la ei, în mâinile „aristocraților”; dar circul, unde este circul ? Ei bine, tot expozeul de mai sus se poate subsuma tocmai acestui cuvânt, scurt și rezonant : CIRC. Toate sommet-urile, simpozioanele și summit-urile pe care elita politicii cu generozitate ni le „oferă”, sunt echivalentul CIRCULUI din Roma antică. Dar, în Roma antică, plebea „se distra” la circ, vedea ceva, un joc sîngeros, dar avea parte de un spectacol, totuși. Noi, plebea zilelor noastre, binecuvântată de preamărita UE, cu ce ne alegem din tot acest „circ”, care se desfășoară în spatele ușilor închise ? Care este partea noastră de DISTRACȚIE? Răspunsul este unul singur : „ – Alți bani, altă DISTRACȚIE !”. Nu e destul ?!

Mirel AZAMFIREI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.