Puncte de vedere

Păreri colaterale despre cazul de la Caracal

  Am scris că probabil am fost ultimul român care am aflat despre ce s-a întîmplat recent la Caracal, unde […]

 

Am scris că probabil am fost ultimul român care am aflat despre ce s-a întîmplat recent la Caracal, unde în trecut s-a răsturnat o anume căruță, de unde ne-au venit Marius Tucă, Dan Diaconescu și Florin Iordache, localitatea de care sînt legate unele „minuni”, în parte adevărate: https://adevarul.ro/locale/slatina/legendeledespre-caracal-e-mit-e-realitate-1_53e061360d133766a804ce73/index.html

Nu știu nimic de la TV, aflu de la prieteni că principalul suspect ar fi recunoscut faptele, după care aflu că nu le-a recunoscut, mai aflu (cît o fi adevărat) că poliția ar fi întocmit un dosar de vreo 500 de pagini cu opiniile unor prezicătoare.

Cît am fost procuror, legăturile mele cu crimele au fost ocazionale, domeniul meu predilect era cel economic. În condițiile acestea nu am cum să-mi dau cu părerea, eventual să-mi exprim speramța că bănuitul nu se va spînzura în arest cu nojițele de la opinci.

Tocmai am aflat de la radio că autoritățile române se gîndesc să solicite sprijinul CIA pentru a realiza profilul psihologic al criminalului. Asta este de rîsul curcilor!

Nu pot să mă refer la acest caz, însă pot să mă refer la altceva, din trecut, la cazul Anca Maria Rodica Broscoțean, ucisă în anul 1977 în București, unde venise de la Sibiu să dea admiterea la ASE.

A fost arestat Gheorghe Samoilescu, zis  Sami, zis Soni, un șofer de taxi al cărui număr de telefon fusese găsit în agenda Ancăi la gazdă, și la percheziția în casa căruia fusese găsit un lănțișor cu medalion al acesteia.

Crima, a avut un efect asupra bucureștenilor apropiat de crimele lui Rîmaru. Ceaușescu a cerut să se întreprindă toate eforturile pentru identificarea autorului.

Doarul a fost repartizat prietenului meu Ovidiu Păun, cel mai intuitiv procuror criminalist (îmi aduc aminte și de cazul Puia Iosif, despre care am mai scris). Nu am lucrat direct la caz, dar știu foarte multe întrucît atunci cînd ne terminam treburile în același timp, mergeam pe terasă la restaurantul Bucur la o bere.

Atunci, intuiția mea m-a înșelat. Aflînd că bucățile de cadavru tranșate erau răspîndite în WC-uri publice de unde cîinele de urmă adulmeca pînă la umbra unui pom aflat la marginea drumului, eu am tras concluzia că autorul era un șofer care pe timpul acela canicular prefera să oprească la umbră. S-a dovedit că am greșit, dar oricum părerea mea nu conta.

Ovidiu, cu intuiția lui fenomenală (Dumnezeu să îl odihnească!), a fost primul care a spus că nu Samoilescu este autorul. I s-a luat dosarul.

Al doilea care s-a îndoit a fost Dumitru Ceacanica, pensionarul, legenda încă vie a anchetelor criminale din țară, solicitat adesea pe post de consultant. După ce și-a exprimat părerea, s-a renunțat la serviciile lui.

Al treilea a fost col.Tudor Stănică, șeful Direcției Cercetări Penale a IGM, un om cu o intuiție de asemenea deosebită. Acesta a avut un argument inedit, la cîtă bătaie a primit Samoilescu, dacă ar fi fost vinovat, ar fi recunoscut!

Și acum încep criticile asupra sistemului medico-legal și al unor procurori din România de atunci.

Noi nu aveam posibilitatea de a compara sperma recoltată din vaginul victimei cu sperma lui Samoilescu. Probele au fost trimise în Polonia, iar răspunsul primit l-a exclus pe Samoilescu. Dar raportul a fost ascuns.

În acel moment în fruntea Procuraturii Generale era singurul procuror general idiot dinainte de revoluție, Gheorghe Bobocea. Nu spun asta fiindcă a fost primul procuror general cu care am intrat în război. Fusese secretar la județeana de partid Buzău, făcuse facultatea de drept la f.f., era prieten cu familia Bobu și așa a ajuns procuror general. Nu știa nimic, nu înțelegea nimic, dar știa că asasinul trebuie prins, așa că organiza săptămînal ședințe de analiză a dosarului. În cursul uneia dintre acestea, auzind de existența unui alibi care îi ținea în loc pe anchetatori, a venit cu o replică istorică: „Păi arestați-l pe Alibi ăsta!”.

Florin Dimitriu (procuror șef adjunct cu urmărirea penală la Procuratura Capitalei, un meseriaș desăvîrșit dar care în acest caz m-a dezamăgit enorm) și Dan Ioan Mirescu l-au trimis în judecată pe Samoilescu (fără a atașa  la dosar probele care îl exonerau) iar completul de judecată condus de Constanța Stoia îl condamnă la 25 de ani de închisoare.

După 2-3 ani, adevăratul criminal, Romca Cuzmici (din cîte îmi aduc aminte era fiu de ilegaliști), cuprins de remușcări, începe la beție să recunoască faptul că a ucis două tinere, ale căror  urme se află în vazele mari de flori de pe balconul său (din cîte îmi amintesc, stătea la et. 2, în  blocul de deasupra magazinului de pîine de la intersecția str. Mendeleev cu str. Piața Amzei). La un moment dat, după atîtea lamentații, cineva se gîndește să sune la 22.22.22, la intervenții, unde întîmplător era procuror de servici un alt coleg al meu, Gheorghe Liviu Stamate (Dumnezeu să îl ierte și pe el). Echipajul se deplasează și găseștie probele pentru ambele crime.

Samoilescu a fost eliberat, a primit o despăgubire de 70.000 lei, a primit un loc de muncă de gestionar la o tutungerie.

Necazul lui a fost că fiind de felul lui cam curvar, după o aventură scurtă cu Anca, i-a luat lănțișorul cu medalion ca să mai vină încă o dată, motiv pentru care i-a dat numărul de telefon.

Constanța Stoia a declarat că nu l-a condamnat la moarte întrucît nu era convinsă de vinovăția lui – dar totuși, l-a condamnat!

Florin Dimitriu și Dan Ioan Mirescu și-au pierdut funcțiile, dar nu mai mult.

Au mai primit niște sancțiuni și unele grade superioare din miliție, printre care gen. Valeriu Buzea, președintele clubului Dinamo, despre care se vorbește într-un mod voalat într-un schimb de replici înte Anamaria Prodan și Cornel Dinu: „Apropo, Cornele… salutari de la generalul Buzea … prietenii știu de ce”. Cred că Anamaria se referea la faptul că gen. Buzea avusese o aventură cu soția lui Dinu, chiar în locuința din str. Lt. av. Marcel Andreescu a fostului meu coleg de facultate  Eugen Pretorian, în care Dinu s-a mutat după ce acesta a emigrat (mi se pare) în America de Sud. Așa îmi aduc aminte, și nu cred că memoria mă înșeală. Ajuns prea devreme acasă, Dinu l-a bătut măr pe venerabilul general pe care l-a prins în fapt.

După moartea lui Samoilescu, fiica lui, plecată în străinătate, neavînd ce munți să revendice (ca alții care au părăsit țara de mult) a revendicat și ea ceva, iar instanța i-a acordat 500.000 euro pentru suferințele tatălui ei!

Acum o să scriu cîteva rînduri care nu vreau să îi supere pe psihologi, în primul rînd pe dl. Marinescu, Eu nu pun bază prea mare pe această branșă. Ovidiu Păun, Dumitru Ceacanica, Tudor Stănică nu aveau studii (oficiale) de psihologie, dar o stăpîneau la perfecție.

Acum s-a umplut țara de psihologi. Din cîte știu, înainte de 1989 erau doar la aviație și la marină. Acum sînt peste tot, la toate unitățile militare, indiferent de armă, la poliție, la jandarmerie, ceea ce nu îi împiedică pe cei aflați sub arme să se sinucidă pe capete.

A-propos, dacă în utimele luni nu s-a întîmplat nimic, șefa colectivului de psihologi de la SRI este tot soția lui Coldea, cea care hotărăște cine rămîne în activitate și cine trebuie să plece.

                                                                                                              Dan Cristian IONESCU    

Notă Marius Albin Marinescu: Subscriu la critica colegului Dan Cristian Ionescu privind slaba pregătire a cohortelor de psihologi din ziua de azi. Fără intenția de a mă scuza, menționez că eu am studiat psihologia de plăcere și ca să conduc cât mai profesionist Centrul pentru recuperarea dependenților de alcool și droguri (ADAD) fondat de mine. Nu m-am înscris în organizația de castă Asociaţia Psihologilor din România (APR), o găselniță ticăloasă, ca în cazul asociaților de avocați și notari, ong-uri fără acordul cărora nu puteau profesa și alții în afară de copiii și nepoții dinozaurilor comuniști din branșă, deci eu nu puteam să-mi deschid un cabinet de psihologie, deși sunt licențiat în domeniu. Oricum, nici măcar nu eram dispus să-mi pun umărul la dispoziția plângăcioșilor, să fiu un paratrăsnet pentru defularea frustraților snobi, cocoșați de depresia cauzată de stres și eșecuri.

„Piticul psiholog” din mine mă îndeamă să-mi expun, foarte pe scurt, propria mea părere despre comparațiile dintre criminalii în serie din România:

Mulți compară monstrul din Caracal cu criminalul în serie Râmaru. Totuși, există un criminal de după 1990, mai apropiat psihologic – „criminal profiler” – de Gheorghe Dincă, taximetristul de ocazie din Caracal.

Bucureșteanul Adrian Stroe, fost inginer, devenit taximetrist după „rivoluția” din decembrie 1989, a omorât – în anul 1992 – trei tinere cliente care i-au refuzat avansurile sexuale. Două dintre victime, după ce au fost sugrumate cu mâinile goale de asasin, au fost aruncate în lacul Cernica, iar a treia – ucisă în același mod – a fost incendiată într-un canal de irigații secat, după ce cadravul a fost stropit cu benzină. Adrian Stroe, numit în presa de atunci „taximetristul morții”, a fost condamnat definitiv în anul 1999 la închisoare pe viață.

A mai fost un criminal în serie, în aceeași perioadă cu Adrian Stroe, tot taximetrist din București și tot cu trei victime femei la activ, Nicolae Pascu. Deosebirea dintre cei doi asasini este că Stroe le omorâse pe fond sexual, ca și criminalul din Caracal, în timp ce Pascu a declarat că a comis crimele „din milă”, fiindcă se plângeau femeile în mașină că au o viață grea și a vrut „să le scape” de chinuri!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*