Atitudini

„Pas cu pas” spre dezmembrare

            Unde e ţara şi unde sunteţi voi? O păsărică îmi şopteşte despre existenţa unei generoase […]

 

          Unde e ţara şi unde sunteţi voi?

O păsărică îmi şopteşte despre existenţa unei generoase pungi de gaze în zona Sânnicolau Mare-Deszk. Chestiune despre despre care ştiu atât românii cât şi ungurii. Din câte ştiam noi, prin Banat s-au căutat ceva gaze de şist, dar fără mare succes. Şi cu îngrijorarea teribilă a localnicilor. Despre existenţa unui zăcământ clasic de anvergură n-a vorbit nimeni nimic la nivel oficial.

Chiar şi un copil ştie că exploatarea terestră e banală şi nu necesită costuri mari. De asemenea, fiind un zăcământ situat într-o zonă de graniţă, logica elementară ne spune că cele două ţări ar trebui să se bată pe el. E logic că cel care investeşte mai repede şi mai mult în exploatare are parte de cea mai mare cantitate de gaze. Cu toate acestea, nu se mişcă nimic nici în Ungaria şi nici în România.

De partea cealaltă, este o ţăcăneală teribilă pentru exploatarea cât mai rapidă a gazelor din Marea Neagră. Mai mult, cu complicitatea guvernului-marionetă de la Bucureşti, din acea exploatare nici nu vom alege cu mai nimic. Nu spun că în varianta finală a Ordonanţei pe care liberalii o vor abroga ne-am fi ales cu mare lucru, dar tot era mai mult decât dublu faţă de ceea ce vom încasa după abrogare.

Punând totul cap la cap, observăm că e ceva care nu rimează deloc. Pe de o parte, în urma unor presiuni radicale, am cedat pe gratis nişte resurse extrem de valoroase din Marea Neagră. De partea cealaltă nu se fac presiuni deloc pentru gazele din nordul Banatului. Mai mult, ungurii par cuprinşi de o bunăvoinţă extremă în condiţiile în care nu sar să exploateze ei punga de gaze.

De altfel, beneficiarii direcţi ai gazelor din Marea Neagră sunt tot ungurii deoarece ei le vor dispeceriza. Vă daţi seama ce umilinţă? Resursele noastre sunt extrase de americani austrieci, ruşi şi distribuite de unguri. Nu vi se pare ciudat că în toată această ecuaţie România apare doar la capitolul „cedează”, în timp ce toţi ceilalţi păduchii sunt la capitolul „beneficiază”?

Ce se întâmplă totuşi? De ce există acest orb al găinii atât de-o parte cât şi de cealaltă a graniţei, în condiţiile în care ungurii au fost dintotdeauna extrem de atenţi la ce să poată trage de-aici?

Hai să extindem puţin contextul şi să constatăm că statul român a cam pus batista pe ţambal în ceea ce priveşte cam toate exploatările de peste Carpaţi. Acum riscăm să plătim şi o despăgubire uriaşă pentru Roşia Montana. Nu-s obligatoriu un susţinător al exploatării de-acolo, dar de ce după ce ai semnat un contract ai lăsat-o baltă cu riscul de a plăti despăgubiri imense?

Să mai facem ceva observaţii la faţa locului. De treizeci de ani România pompează bani sănătoşi în investiţii peste Carpaţi. Întreaga infrastuctură din zona Ardealului e modernizată în timp ce în Muntenia şi-n Moldova e jale. Nicio autostradă nu are voie să traverseze Carpaţii. Mult trâmbiţata autostradă Piteşti-Sibiu e programată să înceapă tot din zona Sibiului şi se va termina în dreptul comunei Boiţa, înainte de intrarea în munţi. Orice om normal s-ar întreba de ce nu porneşte acea autostradă, în paralel, şi din Piteşti? Nu vi se pare ciudat?

O analiză a cheltuielilor bugetare de la Revoluţie până azi arată limpede că majoritatea investiţiilor s-au făcut cu precădere în Transilvania-Banat-Crişana. Asta în timp ce media radicală din Cluj susţine că „miticii ne mănâncă banii”. O chestiune absolut falsă întrucât Clujul, cel puţin din 2004 încoace, a păpat mult mai mulţi bani decât a produs. Iar zonele sărace din Ardeal, tot cu bani de la Bugetul Central au fost susţinute. De altfel nici nu-ţi trebuie cifre. Trebuie doar să faci o călătorie şi-o să vezi că, în timp ce-n restul ţării îţi blestemi zilele, acolo toată infrastructura rutieră e pusă la punct. Iar asta nu ţine de „mitici” vs „harnicul ardelean”, întrucât CNAIR, CNADNR, MT s.a.m.d. sunt instituţii centralizate care aruncă banii preponderent spre Ardeal.

Înainte de a trece mai departe aş vrea să-i rog pe cititorii mei din acea zonă să nu intre în logica propagandei care li se toarnă în ureche de la Revoluţie încoace, ci să privească atenţi la ceea ce am de spus întrucât nu-i vorba de-un cretinism cu accente de patriotism local, ci de un fenomen care s-ar putea să nu le placă nici lor. Cu toate că până acum au fost privilegiaţi în ceea ce priveşte investiţiile ţării, la nivel de om de rând, toate aceste „beneficii” nu se simt decât indirect. Într-adevăr, mulţi se bucură de o infrastructură mai bună, dar şi-au făcut o analiză în ceea ce priveşte câştigurile directe? Salariile în zonele menţionate sunt proaste. Să luăm ca exemplu fruntaşii de-acolo, că tot se mândresc ei – gâdilaţi de propagandă – că-s „ăi mai din frunte”.

Într-adevăr, Clujul, Timişul şi Sibiul sunt judeţe în care media salarială e una generoasă, cea mai mare din zonă (3105, 2869, respectiv 2743). Propagandistic, se compară cu Bucureştiul, comparaţie de-a dreptul aberantă. Culmea e că, în ciuda faptului că economic Bucureştiul e mai mare decât toate cele trei zone puse la un loc, costul vieţii din „paradisurile de peste munţi” e mai mare decât cel din Bucureşti, în condiţiile în care salariile sunt substanţial mai mici (media în Bucureşti trece de 3600 RON). Şmecherii care controlează imobiliar şi economic zonele respective, profită de preţurile mari, în timp ce populaţia e drogată de o propagandă care-i spune că trăieşte într-un colţ de rai. Un colţ de rai care-i stricat de „mitici”. De ce totuşi se întâmplă toate acestea?

E simplu. Master planul la care nu s-a renunţat niciodată presupune ruperea României pe linia arcului Carpatic. Ungurii speră să profite cât se poate în urma incertitudinilor rezultate din dezintegrare, punând în discuţie Trianonul, ca de fiecare dată. De-aceea nu există interesul de a se exploata nicio resursă din zonă, în schimb există o imensă propagandă pentru exploatarea resurselor aparţinând vechiului Regat. De-aceea americanilor li se dăduse liber la exploatarea de la Pungeşti, în timp ce prin zona Timişoarei mai mult s-au distrat în condiţiile în care aceea este o zonă cunoscută încă din vremea comunismului ca fiind bogată în şisturi bituminoase.

Generaţii întregi de politicieni veniţi din Ardeal şi aflaţi sub comanda serviciilor secrete maghiare, austriece sau germane au avut ca principal obiectiv devierea unei hălci disproporţionat de mare din bugetul ţării spre zona care urmează să se despartă, condamnând restul la subdezvoltare. Nu vi se pare ciudat că în propaganda „de la Cluj” se vorbeşte despre întreţinuţii din Moldova, uitându-se că Bistriţa, Maramureşul şi Satu-Mare sunt cumva la fel de sărace ca Vrancea, Suceava şi Botoşani? Nu vi se pare ciudat că Ungaria s-a opus oricărei exploatări din Ardeal invocând probleme de mediu?

Acum, mai mult ca oricând, cei care se simt români ar trebui să privească atenţi la interesul comun. Trebuie realizat că, indiferent de zona în care te afli, vei fi privit cu seriozitate atunci când eşti puternic, iar puternic sigur nu eşti când te găseşti scindat în mai multe stătuleţe impotente şi aflate sub influenţa unora care ştiu să-şi vadă interesul. Poate realizaţi acum, pe ultima sută de metri, că România a ajuns să fie condusă de un etnic german şi de unul maghiar, că serviciile secrete sunt sub ocupaţie diversă (spun aşa ca să nu pierd timpul cu enumerarea!), iar armata nu mai există decât, eventual, ca instrument bugetofag servind interese care n-au nimic de-a face cu noi.

Fac un apel la raţiunea voastră: treziţi-vă înainte ca o mână de ticăloşi să vă vândă ca pe vite! Scăpaţi naiba odată de toate obsesiile care v-au fost induse! Înainte de-a fi orice altceva sunteţi români! Dacă v-a ajuns străină esenţa voastră, atunci o să vă meritaţi soarta. Treziţi-vă, oameni buni! Ieşiţi din letargie!

Dan DIACONU

Sursa: Trenduri economice
https://trenduri.blogspot.com/2019/11/unde-e-tara-si-unde-sunteti-voi.html

15 Comments

  1. Ionela Ionescu

    Romania este adusa pas-cu-pas spre colaps economic definitiv prin retezarea veniturilor (statului) simultan cu cresterea exponentiala a cheltuielilor (statului) astfel incat sa nu se mai poata autosustina singura.
    Aceeasi situatie este creeata PREMEDITAT si la nivelul bugetului familial , adica tot retezarea veniturilor pe fondul cresterii cheltuilelilor astfel incat , in mod necesar si obligatoriu, cei mai zdraveni si mai tineri membrii ai familiei sa fie obligati de viata reala sa se fuga afara din Romania in cautarea de venituri pentru a sustine familia, in acest mod tara fiind secatuita de cea mai importanta „resursa naturala” proprie si anume OMUL.
    Caci omul, resursa umana, care ar putea repara colapsul national va fi plecat in cautarea supravietuirii familiale pe alte meleaguri.
    La nivelul oricarei tari, cheltuielile lunare ale unei familii sunt dimensionate la nivelul salariului mediu, de exemplu la un salariu mediu de 2000 de euro cheltuielile de existenta ale unei familii sunt de 2000 de euro, la noi s-au aliniat doar preturile nu si veniturile, noi avem cheltuieli de 2000 de euro la un venit de 400 de euro , nici o familie nu poate supravietui in mod indelungat in asemenea conditii ( cu patru cincimi din necesitatile minime ….lipsa !!!) deci e nevoita sa fuga , sa lase terenul liber, liber pentru EXPLOATARI MECANIZATE ale unor concerne in domenii diverse (petrol, lemn, agricultura, gaz, aur, cupru, apa minerala, sare, petrol, etc.)
    Eu de ani de zile spun ca populatia de pe acest teritoriu DERANJEAZA exploatarile mecanizate, deci populatia trebuie ori alungata, ori facuta inerta prin oprimare sau nedreptate (lipsa de sanse in cariera in favoarea unor alogeni), depresie, descurajare, ura fratricida, haos institutional, boala, moarte.
    De exemplu, dupa taierea la propriu a unor uzine ETALON in Europa sau chiar pe plan mondial, prin lipsa de medicamente si pensii infime au fost practic omorati specialistii din ele, acele uzine nu se vor mai putea reface niciodata deoarece a disparut OMUL , la fel se va intampla si cu Romania toata…. generatia care vine este sub orice critica incepand de la starea sanatatii fizice , mentale , morale si pana la nivelul de inteligenta, de asimilare de cunostinte, de cultura generala, de capacitatea nativa de a vedea padurea de copaci, nu mai spun de curajul de a avea o oarecare verticalitate in viata sau de a pricepe pe ce lume traiesc.

  2. Vasile Zarnescu

    D-l economist analist Dan Diaconu trebuie să știe că cele trei litere „RON” sunt un simbol folosit exclusiv pe formularele bancare. NU există moneda „RON”, ci „LEU”. Doar agramații au introdus în discursul public și de presă formula „RON” în loc de LEU. Înainte de introducerea „leului greu”, pentru a se estompa unul dintre efectele inflației postdecembriste – adică 1 leu nou = 10.000 lei vechi -, simbolul bancar era „ROL”. L-ați văzut folosit vreodată folosit în limbajul public?! NU, niciodată! Așa că nici acum, după circa un deceniu de la introducerea „leului greu”, nu mai trebuie folosit simbolul „RON” sau, cum mai zic unii, ca Mihai Gîdea et comp., „RONI”!
    În rest, d-l D.D. are, din păcate, dreptate!
    Români, puneți mîna pe arme: pe puști, pistoale, blidate, furci, topoare, bîte, etc., și apărați-vă țara, averea și libertatea! Exterminați conducătorii trădători, căci totdeauna trădătorilor de țară li s-a aplicat o singură pedeapsă: spînzurătoarea.
    Spînzurătoarea este mai spectaculoasă și mai pedagogică, dar este mai costisitoare: necesită funie, săpun, stîlpi sau pomi. Și este o formă de execuție mai înceată. Acum trebuie promptitudine.
    Nu vă speriați de îndemnurile „clasei politice” la „stabilitate, liniște” etc. Stabilitatea le este necesară pentru a-și face mendrele în continuare și a vă aduce în situația de sclavi sau de desțărați, de emigranți, spre a fi înlocuiți cu alogeni, în vederea realizării proiectului corciturii Kalergi, „Marea înlocuire și metisare” (cf. https://gandeste.org/general/planul-kalergi-genocidul-popoarelor-europene/57718).
    Declarația Universală a Drepturilor Omului vă dă dreptul LA INSURECȚIE, căci, în al treilea Considerent, scrie: „Considerînd ca este esențial ca drepturile omului sa fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul să nu fie silit să recurgă, ca soluție extremă, la revolta împotriva tiraniei și asupririi,…”
    Vedeți că statul român nu-l mai apără pe cetățean. A spus-o și regretatul Dinu Giurescu: „Statul român nu îi mai apără pe români și pe străini!” Probabil de aceea a murit atît de repede după ce a rostit fraza aceasta la Antena 3.

    • Ionela Ionescu

      ROL pe vremuri, in catalogul international, insemna ROmanian Leu…. adica avea o iecsplicatie …. pe cand RON , personal , eu una nu stiu cum se traduce, poate ca ROmanian National or something ….ioi…. prin adoptarea unei noi denumiri a monedei nationale practic s-a desfiintat anterioara, astfel incat sa nu se mai vada legiferarea LEGALIZARII devalorizarii de 1:10000 , adica de un milion la suta …. cand eram tanara, apartamentul conjugal ne-a costat la cumparare 142.000 de lei, care astazi inseamna 14,2 RON , adica trei sticle de ulei…. asa s-a echivalat din pix (in minus) toata munca generatiei parintilor nostri , ea nu a fost scazuta cu 1-2-% ci cu 1.000.000%.

      Startul devalorizarii prin „cursul valutar” nu a fost dat de Isarescu ci de Petre Roman, pe care eu l-am auzit la tembelizor cu urechile mele cand era PM ca „actualul curs de schimb leu-dolar nu mai reflecta realitatile economice” , eram cam prin aprilie, asa….

      Fiecare episod de devalorizare PROGRAMATA a monedei nationale s-a facut la a muta cursul valutei de referinta la putin sub dublu si asa va fi DIN NOU si in anul urmator.
      Primul episod SOCANT a fost in ianuarie 1997 cand din prima zi lucratoare a lui ianuarie a inceput tavalugul, de luni pana vineri moneda a ajuns (in linii mari, din ce imi aduc aminte) de la 3600 lei/$ la 7000lei/$ iar in primavara lui 1999 , nu chiar in cinci zile ci cam in 10 zile , a ajuns de la 8000lei/$ la 14000 lei/$… daca recititi ce a spus Isarescu asta-primavara cand a fost chemat la Comisia Parlamentara , veti intelege si unde va ajunge leul in a treia lui brusca zguduire adica la 6,72 lei/$ si cat o mai fi atunci euroiul fata de dolar, estimez ca de data asta nu vom avea zguduirea decat dupa alegerile parlamentare ca sa nu dauneze procentului PNL.

  3. Malus Dacus

    Excelent comentariu!

  4. gelu

    M..EJohannis are sarcina de la Merkel sa implementeze cat mai urgent toate masurile care sa duca la descrestere economica si pauperizarea opulatiei Romaniei tocmai ca tara sa devina doar sursa de mana de lucru ieftina si calificata in Europa de Vest, sa ramana doar piata de desfacere, sursa de materii prime si pepiniera de sclave pentru bosorogii cu bani din UE. De aceea a fost inlaturat PSD de la guvernare. Daca in 3 ani PSD a crescut PIB si puterea de cumparare a populatei cu 30 la 100 unde credeti c-ar fi ajuns tara peste 10 ani? La un PIB de cel putin 3.000 miliarde euro. Iar peste inca 10 ani la 8-10.000 miliarde euro??? De aceea s-a dat jos guvernul Dancila. Tocmai ca pas cu pas Fuhrer of the Dambovita sa puna in aplicare planul cu ajutorul tucalarului Orban.

  5. gelu

    Sunt sanse de 80 la 100 ca asta se urmareste!!! Johannis, Citu, Orban si alti sefi si sefuti din SRI au active la bursa de valori si sume importante de valuta pe care vor sa le inmulteasca daca leul scade si economia romaneasca intra-n vrie. Nu este exclus ca Johannis sa-i aiba-n spate pe afaceristii germani ce speculeaza la bursa sau chiar pe finantjstul Soros. Soros avand la activ asemeenea jocuri bursiere cand era sa bage efectiv in faliment moneda britanica. Citu de asemenea a speculat scaderea leului. De acea, acest trio lanseaza atatea zvonuri alarmiste cu privire la gaura imensa de banet lasata lipsa chipurle de guvernul PSD. Ei dorind practic prin aceste zvonuri sa scada masiv moneda romaneasca. Masurile economice anuntate de Orban si Citu avand drept scop tot devalorizarea masiva a leului ca smecherii sa castige din pix zeci sau poate sute de miliarde euro. Niste oameni politici responsabili ar fi rezolvat in spatele usilor inchise aceasta problema fara ca nimeni sa stie. Iar dupa rezolvarea problemei, daca ea exista cu adevarat puteau sa iasa public dupa aceea.
    Dar ei chiar asta urmarec, arunca gogoasa cum ca visteria-i goala dupa care cand se devalorizeaza masiv leul nu mai conteaza ca totul a fost o minciuna. Sunt curios daca finantistii si strategii PSD au o asemenea variata in calcul???

  6. gigimutu

    e planul nenorocitei de germanii, care acum il are pe poponarul de johanel la butoane,

    sa destrame Romania, cu Cehoslovacia si cu Iugoslavia v-a reusit, nazistilor, dar in Romania o sa va spargeti dintii, moncher, Romania e nuca tare care va va sparge dintii de lapte, de papa lapte!!!

  7. gigimutu

    o idee inca,

    clujul a inceput sa se dezvolte imediat dupa revolutia (sau ce o fi fost) din 89 datorita caritas-ului, cine mai isi aduce aminte, era o schema piramidala de imbogatire rapida, depuneai o suma de bani, si in trei luni primeai de opt ori suma, dar smecherii dadeau banii azi si in aceeasi zi primeau de opt ori inapoi, a fost o inselatorie la scara mare, un ”scam”, ghiciti cine a profitat de asta si a scos miliarde din caritas?

  8. Mihnea

    Într-un interviu dat unui ziar britanic, Macron a recunoscut că NATO se va prăbuși și naționalismele iliberale vor exploda în Europa începând cu anul 2022. El spune că SUA a trădat planul liberalilor de după WW2, care făcea din Europa un fel de „junior partner”: o zonă-piață unde liniștea impusă prin anihilarea structurilor naționale, permitea liberalismului să se dezvolte fără rezistențe.

    Macron recunoaște că trădarea lui Trump poartă semnătura lui Putin, iar China nu este nici ea străină de acest deznodământ. Eșecul din Siria, intervenția Turciei și antanta generală cu liderul Sirian, sub patronajul Rusiei, a însemnat pt. NATO capitularea finală! Din spusele lui Macron, marele vinovat/trădător este Putin. Mai spune că acesta (Putin), nu a înțeles să îmbrățișeze progresismul liberal pt. Rusia, rămânând blocat pe un proiect național conservator-ortodox,  care, de exemplu, nu a permis „repopularea vastelor spații nelocuite din Rusia”, participând astfel, alături de U.E., „la organizarea și distribuirea imigrației venită din Africa, creând potențialul unui nou spațiu integrabil liberalismului”.

    Practic, Macron recunoaște că axa Neo-con-ilor este în agonie, iar SUA o să se retragă treptat din Orient și U.E.

    România fiind prelungirea Făsiei-Gaza, neavând acces la informație reală, regimul de la București, fie el și izolat politic, o să mai reziste un timp.

    Se va developa o propagandă tot mai activă și complexă împotriva Rusiei, astfel încât să se acopere/ascundă realitatea destrămării accelerate a relațiilor Franco-Germane, U.E.-S.U.A., colapsul NATO, căderea treptată a liberalismului în U.E. și, mai ales, ruptura raportului de forță între pseudo-democrația liberală și suveranismul popular, care va aluneca natural spre socialism-național…

    Asistăm din plin la intervalul de tranziție spre sfârșitul progresismului liberal, pseudo-democrației reprezentative și ai lor „opium pentru popor”, drepturile omului…

  9. Shaolin

    Am auzit zvonuri cum că începând de luni euro urcă. Mult! Iar dobânzile cu care se va împrumuta România vor crește și ele foarte mult.

    Decizia s-ar fi luat deja. Pe undeva prin New York.

    Vineri seara se anunță.

    • Ionela Ionescu

      A inceput deja, ceva-ceva…. totusi nu se poate duce la traditionalul plus de 60-80% ca in vremurile de demult deoarece asta ar insemna sa castige PSD-ul toate alegerile de la anul cu 99,99999% …vom trai si vom vedea …. insa este evident ca daca au spus ca nu vor reteza venitul familial prin reducerea salariului/pensiei de pe fluturas, nu mai exista decat o singura alta cale si anume cursul valutar , adica scumpirea si ras-scumpirea la tot.
      La asociatiile de proprietari de la blocuri mai vine o problema insidioasa : legea lor de functionare a fost modificata anul trecut (septembrie 2018) prin care s-a MICSORAT FONDUL DE RULMENT de la o medie de trei intretineri la una, lasand cetatenii fara nici un back-up iar daca suprapunem NEplafonarea pretului la gaz (termoficarea) in euro cu viitorul curs euro si cu lipsa de back-up a cetateanului, el poate fi executat silit in doi timpi si trei miscari de catre furnizorul de caldura, respectiv in Bucuresti vorbim despre acel RADET care se doreste inlocuit cu „o firma capabila”, cum spune domnul Ludovic…. capabila sa ia execute oamenii silit foarte repede, laser.

    • Orașul New York se numește acum Jew York!

    • IQ100

      mai ai glume din astea??

      • Vasile Zărnescu

        Nu e o glumă, ci o realitate!

  10. IQ100

    Mai e ceva.
    Multi „decidenti” din vitrina ( ala Inalt, Slujirea, Gusti loozer, Uluca tucan) sunt din Sib.., pardon Hermanstat. La bunul simt pare ca acolo a fost o antena de recrutare.Posibil nemteasca, dupa cum la Clu.., pardon, Koloshvar pare a fi a vecinilor.
    sa nu uitam ca razbiul hibrid impotriva Romaniei (cunoscut in istoriografia invaingatoruilr ca ‘Revolutia romana’) afost inceput din Transi.., pardon Erdely.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*