Cap limpede

Pentru ca tinerii să afle adevărul

  Se pare că zilele acestea trec printr-o pasă foarte proastă, dar pe deplin justificată. Am scris ultima dată despre […]

 

Se pare că zilele acestea trec printr-o pasă foarte proastă, dar pe deplin justificată. Am scris ultima dată despre camarazii de baricadă alături de care am luptat atîta timp după 1990 și care s-au dus, unul după altul, fără ca mass-media (cu foarte rare excepții) să le anunțe decesul și să îi evoce pe ei și faptele lor.

Azi voi scrie pe aceeași temă, dar din alt punct de vedere.

Unii cititori știu că de mai bine de doi ani, fără televizor (prin ordin UE care a interzis transmisia terestră a posturilor TV), mie nu mi-a mai rămas decît să ascult „Radio România Actualități”. În fiecare dimineață, la acest post de național de radio sînt invitați actori și actrițe, cîntăreți și cîntărețe, sportivi și sportive. Sînt omagiați cei care au luptat pentru Marea Unire, cîteodată și foștii deținuți politici. Nu am auzit însă (cred) niciodată să fie invitat unul dintre dizidenții reali pe care i-a avut România (adică nu Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Petre Mihai Băcanu și alții lansați de Europa Liberă), nici revoluționari autentici (adică nu Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Laszlo Tokes și alții ca aceștia). Întîmplător sau nu, la RRA au fost invitați în aceste calități români recrutați înainte de 1989 de serviciile secrete străine, adică trădătorii.

Am amintit undeva că în ultimul număr (nr. 5/dec. 2001) al revistei „21 Decembrie”, într-un articol excepțional, Claudiu Iordache scria: „Ce fel de țară este asta în care despre sacrificiul lui Călin Nemeș nu știe nimeni, cum se știe totul despre o Mihaela Rădulescu?”

Ar trebui ca tinerii patrioți să învețe și alte nume de eroi adevărați care nu mai sînt printre noi, despre care nu s-a vorbit și nici nu se va vorbi.

În articolul la care m-am referit am amintit 7 nume, dintre care în 6 cazuri am pomenit cîte ceva din biografia lor. Dintre aceștia, la TVR am auzit doar anunțarea decesului lui Niculae Cerveni, ceea ce era explicabil – fusese deținut politic (5 ani), președinte de partid, membru CPUN, decan al Baroului București, deputat și apoi senator, candidat la președenția României. Despre decesul prințului Dimitrie Calimachi (care nu era fanariot, numele adevărat al familiei sale istorice botoșănene fusese Călmașu, apoi a fost grecizat, și în cazul căruia rectific o greșeală din textul precedent: s-a născut în 1927 și nu în 1926) am aflat în urma anunțului Federației Române de Rugby (prințul a fost jucător de rugby iar apoi comentator sportiv, în primul rînd pentru acest sport).

Despre decesul lui Nicu Stăncescu, Horia Radu Pascu, Mihai Ghiga sau Emil Popescu am aflat numai neoficial.

Pentru cel de al șaptelea nume, Ion Dinu, nu am dat amănunte dar ofer cîteva acum. Născut în 1921, invalid de război (ofițer de cavalerie), fost deținut politic, deputat PNȚ-cd între 1992-1996, avocat în procesul împotriva cadidaturii lui Ion Iliescu. Nu știu cînd a murit. Am aflat de moartea sa de pe lista Baroului de avocați București, unde apare radiat din motiv de deces.

O să aduc spre cunoașterea tinerilor o serie de nume de eroi pe care altfel nu le vor putea cunoaște.

Călin Nemeș (1960-1993), eroul revoluției din Cluj. S-a spînzurat în semn de protest față de mersul greșit al României, pentru a atrage atenția Occidentului, urmînd gestul unui alt erou, Liviu Babeș. A greșit, dar nu a rezistat stresului la care eram supuși toți cei care am continuat lupta. Era nevoie de el să lupte în contunuare.

Anton Uncu (1938-1998), inițiatorul grupului de ziariști de la „România Liberă” care intenționau tipărirea unui ziar clandestin. Într-un mod bizar, ultimul venit, agentul KGB Petre Mihai Băcanu, este singurul care este trecut pe lista dizidenților români, alături de mulți evrei și alți trădători (dacă cineva intenționează să mă corecteze că nu se spune dizident ci disident, îi precizez că în locul termenului oficial și pisicit de disident, prefer termenul mult mai bărbătesc de dizident).

Ion Puiu (1918-2002), legionar (șeful Frățiilor de Cruce din Politehnică), apoi membru al tineretului PNȚ, deținut politic timp de 17 ani. În 1990 a devenit vicepreședinte al PNȚ-cd și a înființat Asociația „Pro Basarabia și Bucuvina”. În iunie același an a părăsit partidul și a înființat Partidul Național Democrat Creștin. Pentru mine rămîne un mare mister daca a demisionat, sau dacă a fost exclus de liderii PNȚ-cd informatori, în frunte cu Nicolae Ionescu Galbeni, deputat între 1992-2000 și din cîte îmi amintesc și el vicepreședinte al partidului și șef al Comisiei de control asupra SRI (despre Ionescu Galbeni, Ion Dinu îmi spunea că a fost cel mai odios delator din lagărul de la Tg. Ocna). Corneliu Coposu declarase „Ion Puiu nu a turnat niciodată” – eu trag de aici concluzii foarte defavorabile față de liderii țărăniști din PNȚ-cd și AFDPR.

Radu Chesaru, a înființat în 1989 organizația clandestină „Vulturul Brîncovenesc”, deținut politic, luptător în revoluție. A fost găsit împușcat în anul 2001. Sinucidere? Accident? Crimă? Nu știu dacă s-a stabilit, probabil a rămas varianta sinuciderii.

Vasile Paraschiv (1928-2011), unul dintre cei mai importanți dizidenți români din anii ’70. Arestat, bătut, persecutat. Decesul său a fost anunțat la TV poate din cauza faptului că avusese demnitatea de a refuza ca Ordinul Steaua României să îi fie înmînat de Traian Băsescu.

Oprea Niță (1927-2013), fost membru al tineretului țărănist, fost deținut politic (12 ani), ultimul președinte al Partidului Național Democrat Creștin. Am aflat despre decesul său fiind anunțat de Ion Brănaru, secretarul general al partidului.

Dumitru Iuga (1942-2013), dizident, condamnat politic. După 1990 a ajuns președintele sindicatului din TVR militînd pentru ca această instituție să renunțe la minciunile tradiționale înainte de 1989. În mod paradoxal, nu există pe lista în limba română a dizidenților autohtoni, dar este trecut pe lista Wikipedia în limba germană a dizidenților din lume! Iată, spre a rămîne dovadă, linkul:

https://de.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Iuga

Lorin Fortuna (1948-2016), liderul Balconului din Opera din Timișoara, cel care a înființat Frontul Democratic Român. Dar decît să comentez, mai bine reiau vorbele scrise cu tristețe și durere la moartea neașteptată a acestui mare și curajos român:

https://ioncoja.ro/?s=lorin+fortuna

V-am dat cîteva nume ale celor care s-au dus, dintre cei pe care îi știam. Fără îndoială că mai sînt mulți luptători pentru binele țării pe care nu îi cunosc întrucît, repet, ne este interzis să îi cunoaștem. După cum, sigur, sînt mulți dintre cei cei care s-au dus fără să știm. Mai știe cineva de dr. Ionel Cană?

Voi, tinerii, trebuie să știți că în afara eroilor din cele două razboaie mondiale, ai Marii Uniri, ai luptelor din munți, au existat în România ultimilor 50 de ani mulți eroi despre care mass-media vîndută, inclusiv posturile naționale radio-TV nu vorbesc. Ei îi laudă pe cei care au luptat acum 100 de ani – despre cei recenți cînd vor vorbi? Peste 50 de ani? Nu! Peste 50 de ani despre ei nu se va mai cunoaște nimic, în afară de mine nu mai scrie nimeni.

România, o țară în care eroii au fost uciși sau declarați criminali, iar trădătorii au ajuns eroi.

Vedeți sfîrșitul trist al multora dintre aceștia, pe care și l-au asumat? Gîndiți-vă de la bun început că dacă o pornești pe Drumul Crucii, ca noi, o porți pînă la capăt. Dacă nu, renunța la a te mai pretinde patriot. Sacrifică-te dacă asta trebuie, nu cu gîndul că te sacrifici pentru niște nemernici cocoțați la putere vremelnic, ci în speranța unei Românii viitoare mai bune.

                                                                                                               Dan Cristian IONESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*