Atitudini

PENTRU S.R.I. NU EXISTĂ LEGE ?

Societatea civilă este inflamată de o întrebare provocatoare de insomnii: PENTRU S.R.I. NU EXISTĂ LEGE ?         […]

Societatea civilă este inflamată de o întrebare provocatoare de insomnii:

PENTRU S.R.I. NU EXISTĂ LEGE ?

                                       „Regizori” şi „figuranţi”

„Evenimentele mondiale nu se petrec accidental. Producerea lor este impulsionată, indiferent dacă este vorba de chestiuni de ordin naţional sau comercial, şi cele mai multe sunt regizate şi controlate de cei care ţin baierele pungii” (D. Healey, ministrul englez al Apărării).

În graba lor de a-l vedea cât mai repede instalat la conducerea lumii pe profeţitul biblic Antihrist, indiferent de amploarea uciderii în masă prin promovarea celui de-al treilea război mondial, arhitecţii globalizării nu mai ţin cont de nici un fel de reguli şi recurg cu cinism nemăsurat la metode de constrângere din cele mai inumane. Aceşti înşelători de profesie, deţinând monopolul finanţelor internaţionale, mint cu neruşinare, şantajează, omoară, intimidează pe cei slabi şi, în goana lor nebună după o dominaţie planetară indiferent de consecinţe, vor să fure şi sufletele ortodocşilor care, având credinţă în Hristos, întorc „spatele” deşertăciunilor lumii acesteia şi îşi pun toată nădejdea în viaţa veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu ce va să vină. La „degetul” lor mic au serviciile secrete, conduse de inşi fără scrupule, din rândul cărora scot „la înaintare” marionete (dirijate din umbră) cu rang de preşedinţi, regi, împăraţi, emiri, prim-miniştri, justiţiari, jurnalişti, oameni de ştiinţă şi cultură, alte „celebrităţi”. „Arma” lor predilectă nu este neapărat inteligenţa, cât mai ales banii pe care se vând, cu care şi reuşesc să cumpere la rândul lor conştiinţe avide după beţia unei puteri iluzorii şi a „notorietăţii”. Cu toţii se străduiesc să lase impresia de respect civic, chiar a voinţei binelui comun pe un pământ pe care îl vor edenic, dar nu se sfiesc să îi înlăture în fel şi chip pe aceia care nu se aliniază planurilor lor diabolice, protestează, le dezvăluie mecanismul satanic al manipulării planetare. În „spatele” operaţiunii lor stă camuflată mafia masonică, adică cel mai mare duşman al Bisericii, care se foloseşte de „jandarmul lumii”, S.U.A., pentru a executa cu „orbire” interesele de supremaţie mondială ale Ocultei. Aşa se face că serviciile secrete în general, dar cu precădere cele americane şi israeliene, C.I.A. şi Mossad, îşi aduc aportul consistent la instaurarea unui guvern mondial stabilit de O.N.U. (condus de Antihristul biblic) nu contează că pot provoca, cu riscul depopulării planetei şi chiar a distrugerii efective a omenirii, Al Treilea Război Mondial.

Intenţiile masonice, exprimate clar la cele mai înalte niveluri oficiale, sunt arhisuficiente pentru a ne face o imagine de ansamblu, edificatoare, despre ceea ce ne aşteaptă pe toţi în viitorul apropiat! Aş dori ca, în treacăt fie spus, cititorii să reflecteze la două dezvăluiri de ultimă oră, aparţinând celui mai faimos ziarist german (U. Ulfkotte) şi consilierului preşedintelui francez Mitterand (J. Attali). Astfel, pe când ziaristul de la Frankfurter Allegemeine Zeitung, racolat şi folosit 17 ani de C.I.A., ne avertiza că „C.I.A. controlează global reţelele mass-media, pentru provocarea unui război mondial”, consilierul Attali „avansa” anul 2060 ca moment al venirii la conducerea lumii a unui singur guvern, eveniment crucial care va fi precedat de faptul că oamenii vor ieşi treptat din matca firii şi îşi vor pierde reperele normalităţii sub efectul drogului electronic: se vor îneca în destrăbălări numite „distracţii”, vor fi izolaţi în autism (datorită folosirii obiectelor portabile: i Phone-uri, MP3, MP4 etc), practic vor înnebuni într-o lume fără restricţii legale etc. Toată această mutilare a umanităţii se face deja, printr-o propagandă de pervertire abominabilă, având ca scop final „spălarea creierelor” credulilor cu iluzia prosperităţii generale, satanizarea în masă şi, desigur, cu ceea ce cred ei că poate fi fericirea colectivă!

Pe de altă parte, la cele enunţate mai sus de ziaristul german, mai adaug că, în numele Parteneriatului româno-american, prin care ne raportăm ca o slugă în faţa stăpânului, închinându-ne de fapt Fiarei apocaliptice, C.I.A. îşi face de cap în (şi cu) „democratica” Românie, permiţându-şi să se amestece grosolan în problemele noastre interne şi, în virtutea succesului pe care l-a repurtat în 1989 în desfiinţarea Securităţii române şi răsturnarea „odiosului” Ceauşescu, cu concursul generos al serviciilor secrete Mossad (Israel), Avo (Ungaria), KGB-GRU (U.R.S.S.) et comp, a recurs, în dispreţul cel mai josnic faţă de electoratul român, la a „cere” S.R.I., ca să se poată astfel proteja nişte companii americane implicate în forări estimate la 1 miliard $ pentru găsirea unor importante zăcăminte de petrol şi gaze naturale în apele teritoriale ale României, să asigure sub orice formă un climat de stabilitate politică pentru a nu se irosi atâţia bani! Printr-o asemenea ingerinţă halucinantă, mediatizată graţie ziarului Cotidianul, se poate înţelege mai uşor nu numai de ce era atât de stringentă nevoie de a se arunca în derizoriu regimul „securist” al lui Ceauşescu, ci şi rolul („statutar”?) pe care S.R.I.-ul, la cheremul C.I.A. , îl poate avea faţă de cine anume din politica românească (şi cum) s-ar putea prevala de ceea ce cred Serviciile americane, care l-au spionat electronic până şi pe cancelarul german Angela Merkel, că înseamnă noţiunea de „stabilitate”… Ce să mai spunem despre cazul lui E. Snowden, fost consultant al N.S.A. şi C.I.A., care a dezvăluit lumii un program N.S.A. de colectare în masă a unor metadate privind apelurile telefonice efectuate de milioane de americani, program care a fost găsit ilegal de către o Curte de Apel federală …

                         De la Securitate … la S.R.I.

„ Încă din 1990, generalul Talpeş a avut viziunea de a înţelege că existenţa Masoneriei într-un stat democratic este o dovadă de normalitate” (Costel Iancu, şef al masoneriei române).

Ca să înţelegem mai bine S.R.I.-ul de astăzi, într-un moment istoric când România se află în tabăra învinsă a „războiului rece”, este necesar să înţelegem câtuşi de puţin cum au reuşit învingătorii „lumii libere” să înşele aşteptările unor bieţi europeni abia „eliberaţi” în 1989 din chingile totalitarismului comunist. În primul rând trebuie spus că Mafia masonică, cea care ne-a şi „procopsit” cu ideologia comunistă, ne-a „râs în nas” vânturându-ne iluzia că suntem actorii mult-râvnitei libertăţi universale, că în sfârşit ne-am „trezit” şi noi din coşmarul „aberantei” Securităţi şi a lui Ceauşescu, pentru ca astăzi să fim „ajutaţi” să „adormim” din nou, sub deviza falsă a cât de „bine” ne este să ni se violeze intimitatea prin Legea Securităţii Cibernetice atât de dragă C.I.A.! S-ar cuveni deci, nu doar ca termen de comparaţie, ci şi dacă vrem să ştim cum să ne orientăm în hăţişul noilor vremuri care ne sunt puse înainte de Forţele Oculte, cum de a fost posibil să fim oropsiţi (ca popor) şi cu şi fără datorie externă, precum şi sensul în care s-a făcut trecerea de la Securitate la S.R.I., între două atitudini diametral opuse faţă de Interesul Naţional: n-am ieşit nicicând de sub dictatură, doar s-a schimbat, în ceea ce priveşte centrul de comandă, Bucureştiul cu Washingtonul … Căci aşa „analfabet” cum era perceput Ceauşescu, cu a lui Securitate, a avut totuşi maturitatea intelectuală să priceapă faptul că sistemul financiar internaţional este o escrocherie ordinară, bazată pe fel şi fel de pretenţii şantajiste, „înghiţite” astăzi dezgustător de o întreagă clasă politică în frunte cu preşedintele Iohannis şi S.R.I. : parcă mai ieri nu ne venea să credem când etnicul evreu S. Brucan ne spunea la Pro Tv că împrumuturile de la F.M.I. se fac cu girarea teritoriului (astăzi, vedem că Greciei i se sugerează cedarea unor insule în schimbul datoriei), or trocul despre care ne vorbea analistul economic I. Şerbănescu („Ne daţi economia ? Vă dăm aderarea”)! Şi astfel, prin anii „80, când a aflat ce pretenţii are F.M.I. pentru banii „împrumutaţi” României, Ceauşescu s-a retras din joc, expunându-se pe sine, după ce, până atunci, cât timp le-a cerut bani americanilor, aceştia au consimţit la cultul imaginii lui de „erou”. Ca urmare, văzând masonii că nu au de-a face cu un ageamiu, l-au încolţit obligându-l să plătească o dobândă triplă şi, fiindcă a reuşit să scoată România din sistemul financiar al Mafiei Transnaţionale, au „asmuţit” asupra lui şi a Securităţii „câinii” C.I.A. (adică posturile de radio Europa liberă şi Vocea Americii) şi ai tandemului Mossad – Avo – KGB (prin activarea grupurilor de evrei bolşevici, conduşi de S. Brucan, care în comunism şi-au bătut joc de tot ce-am avut mai sfânt ca naţiune). Şi aşa s-a ajuns ca Ceauşescu să moară împuşcat în urma unor acuzaţii prefabricate, în timp ce soarta securităţii Române să fie decisă la Budapesta (conform mărturiei generalului Stănculescu), iar bazele S.R.I. să fie puse, dincolo de poziţionarea maghiarului Imre Asztaloş (alias V. Măgureanu) la conducerea sa, de o trupă de conducători etnici evrei care au contribuit direct sau indirect la devalizarea României: P. Roman (prim-ministru), A. Bârlădeanu (preşedintele Senatului), S. Brucan (consilier prezidenţial), M.B. Sion (şeful Cancelariei prezidenţiale), S. Celac, C. Bogdan (miniştri de externe), M. Şora (ministrul educaţiei), V. Babiuc (ministrul de justiţie, interne şi apărare), A. Severin (ministrul Reformei), A. Sârbu (secretar de stat pentru Presă, primul patron TV care, prin „americanizarea” Pro Tv-ului, a intoxicat poporul prin răspândirea mizeriei în Media), Nina Iliescu (soţia preşedintelui Iliescu) etc. Mai adaug că şi E. Hellvig, actualul director al S.R.I. propus de preşedintele Iohannis, este, ca şi M.R. Ungureanu la S.I.E., tot alogen!

Bun, după tot acest expozeu al contextului istoric în care s-a format S.R.I. şi al nuanţării mentalităţii politice decembriste, poate că ne este mai simplu, acum, să înţelegem dincotro „bate vântul” pentru cei îndrituiţi să conducă „destinele” unui serviciu secret aflat, după lege, în slujba apărării intereselor poporului român! Teoretic. Practic, însă, chiar de la început, generalul I. Talpeş (secretar al S.I.E. între 1992-97, ulterior şef al S.R.I.) s-a conformat preşedintelui Iliescu şi, orientându-se spre Mafia masonică, a netezit în România drumul „marelui” mason Costel Iancu, implicat în acţiuni de prejudiciere a Statului Român prin vinderea la suprapreţ de echipamente militare către S.R.I. (prin generalul Naghi), M.Ap.N. (generalul Medar), S.P.P. (generalul Iliescu), S.T.S. (general Tănase şi Ţărmureanu) etc. În schimb, ca şi cum nu ar conta că însuşi „părintele” Constituţiei din 1991 (A. Iorgovan) a dezaprobat public ocultismul masonic, murind imediat în condiţii suspecte, mai multor politruci infiltraţi în serviciile secrete române li s-au netezit şi lor drumurile în lojile Masoneriei anticreştine. Este leit-motivul pentru care în România noastră de astăzi, luată în stăpânire în 1989 de către alogeni ostili acestei Naţii, zburdă spionii străini nu ca la ei acasă, ci ca la templul lor ocult, aruncând vina dezastrului ţării pe un popor care, privindu-i încă îngăduitor de pe margine, asistă cum patriotismul a devenit în ţara lor o infracţiune, tineretul este pervertit, românii sunt alungaţi şi înlocuiţi cu cei de altă naţionalitate… „Noroc” că în Presa naţională mai sunt încă doi-trei ziarişti independenţi, care nu şi-au vândut conştiinţa pe un blid de zeamă chioară, fără de a-l căror curaj nu am fi aflat, într-o Românie unde ni se întăreşte tot mai mult convingerea că este captivă a serviciilor secrete, că C.I.A. îşi numeşte „pionii” în funcţii indiferent de cât de dezamăgit este electoratul român de prestaţia lor: G.C. Maior (la Ambasada României de la Washington, fost şef al S.R.I.), F. Coldea (adjunct al S.R.I.), M.R. Ungureanu (şef la S.I.E.), L.M. Ştefan (consilier al preşedintelui Iohannis) etc. Inclusiv mai deunăzi, fostul preşedinte Băsescu ne spunea că menţinerea lui în funcţie, prin Referendumul din 2012, s-a datorat americanilor şi serviciilor secete… Iar în ce priveşte nivelul deontologiei profesionale, nu ar strica să subliniez că „efeminatul” în aroganţă gratuită G.C. Maior, în timp ce îşi imagina că se luptă cu teroriştii, internauţii şi extremiştii, ne-a dovedit cât de „bine” şi-a cunoscut fişa postului şi, aruncând la „coş” loialitatea faţă de propriii colegi, a deconspirat consilierului prezidenţial E. Udrea că … este filată de S.R.I. ! Halal director!

                        Cine compromite imaginea S.R.I.!

„S.R.I. – ul este învestit cu atâta încredere încât nimeni nu ştie cu ce se ocupă exact (…) Te uiţi la George Maior, Eduard Hellvig … şi înţelegi: informaţie, prostie, incompetenţa competentă atingând perfecţiunea” (Mihai Radu, revista Caţavencii).

Oricâtă bunăvoinţă ar avea cineva, cu privire la integritatea şi onestitatea acţiunilor secrete sau „la vedere” întreprinse de S.R.I., este cu neputinţă să rămâi indiferent la faptul că nu mai puţin de 14 demnitari şi oficiali ai Statului Român şi-au asumat responsabilitatea, cu riscurile aferente, să incrimineze public implicarea instituţiei în operaţiuni care o plasează în afara legii şi astfel să ne întărească suspiciunea că tot ceea ce defineşte ideea de democraţie este în cele din urmă o mascaradă menită să ne transforme pe toţi într-o biată masă de manevră orchestrată aberant: trei preşedinţi (Constantinescu, Băsescu, Antonescu), un prim-ministru (Ponta), un ministru de externe (A. Severin), un preşedinte al Curţii Constituţionale a României (A. Zegrean), doi parlamentari (V. Marian, E. Udrea), trei generali (D. Dumbravă, I. Talpeş, I. Dedu), un procuror (A. Lele), doi ziarişti (I. Cristoiu, C.V. Tudor) … În cele ce urmează, cu regretul de a constata că funcţiile de comandă ale S.R.I. sunt atribuite de politicieni iresponsabili pe mâna unor neaveniţi, v-aş ruga, stimaţi cititori, să reflectaţi la „profesionalismul” a trei din „capii secreţi” asupra cărora au fost exprimate acuzaţii de abuz sau incompetenţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu:

G.C. Maior a fost, până de curând, director al S.R.I. A fost numit în funcţie la propunerea social-democraţilor „ofiţerului acoperit” V. Ponta, la care i-a şi fost naş de cununie, probabil stafful P.S.D. fiind „impresionat” că tatăl lui G.C. Maior, fost lider al P.C.R. la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, ne-a făcut ţara de râs la pre-arbitrajul româno-maghiar din 1995 de la Atlanta, or poate pentru faptul că bunicul lui dinspre tată, Carol, a fugit din Dăbâca deoarece, în perioada horthystă, îi înhăma la jug pe copiii români care nu ştiau limba maghiară. Mă rog, dincolo de nuanţele originii sale „sănătoase”, este bine de ştiut că omul despre care colegii spun că îşi vopsea părul şi unghiile, G.C. Maior, a încălcat principiul echidistanţei S.R.I. prin ingerinţe inadmisibile în viaţa politică: în compania prezidenţială din 2014 a declarat public că E. Udrea este cel mai onorabil candidat în alegeri, divulgându-i totodată „secretul” cum că era filată de S.R.I.; s-a interpus în „tragerea sforilor” între Guvern şi Preşedinţie; nu a fost străin de marginalizarea lui Crin Antonescu şi a P.N.L. – ului etc. Gafele lui, ţinute lanţ, nu s-au rezumat doar la nesocotirea statutului S.R.I. (prin încălcarea H.G. 585, care interzice accesul persoanelor străine în sediul instituţiei, prin acceptarea vizitelor unor persoane ca E. Hellvig, E. Udrea, R. Moraru), ci şi la unele imixtiuni impardonabile care au inflamat societatea civilă, referitoare la probleme sensibile care ţin de prerogativele Justiţiei şi Presei. Astfel:

Justiţiei i s-a făcut un afront când, în 2012, G.C. Maior a declarat, încălcând legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, că există judecători şi procurori care colaborează cu serviciile de informaţii: „Există ofiţeri activi între magistraţi (…) Nu există nici o incompatibilitate legată de activitatea serviciilor în raport cu membri ai Parlamentului sau cu puterea judecătorească. Este o declaraţie fermă”. Imediat, specialiştii în Drept ai Asociaţiei de Monitorizare a Justiţiei l-au „sancţionat” protestatar, amintindu-i că, legal, este interzis oricărui magistrat să fie lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al Serviciilor de informaţii.

Apoi, cu o insistenţă de neînţeles, G.C. Maior a ieşit complet şifonat în urma presiunilor făcute ca să impună Legea Securităţii Cibernetice la C.C.R. prin care propunea pedepse cu închisoare pentru clienţii care nu anunţau în termen de 24 de ore cartelele telefonice nule şi posibilitatea ca S.R.I. să evite mandatul judecătoresc pentru a avea acces la datele stocate în infrastructura cibernetică. A fost pentru prima dată când acest tip de legislaţie restrictivă, cunoscută sub denumirea de „pachetul Big Brother”, s-a înaintat în Europa în dezbatere parlamentară! Din păcate, chiar şi după ce C.C.R. a declarat Legea propusă de S.R.I. ca neconstituţională, G.C. Maior nu a cedat şi, perseverând în intenţia promovării unor acte normative neconstituţionale şi în ameninţări la adresa adversarilor Legii Securităţii Cibernetice, l-a determinat pe preşedintele C.C.R., A. Zegrean, să denunţe presiunile ca legea să fie promovată (deşi acum ne vorbeşte din noua postură de ambasador al României în S.U.A., neavând dreptul de a se pronunţa în probleme de politică internă, G.C. Maior declară într-un interviu în ziarul Evenimentul zilei: „să fim pregătiţi pentru decizii grele (…) legi care nu sunt foarte populare nici din punct de vedere al securităţii”)! Această perseverenţă în atitudinea lui, care ne conduce la gândul că într-adevăr neisprăviţii din fruntea Statului Român pot să ne distrugă mai abitir decât bombele de ultimă generaţie, a indus definitiv în mentalitatea colectivă temerea că S.R.I. dovedeşte aroganţă şi agresivitate faţă de drepturile şi libertăţile opiniei publice.

Presei i-a „servit” o „bucurie neaşteptată” când, sporind deruta în redacţiile din mass-media pretins independentă şi în rândul marilor consumatori de „ştiri”, G.C. Maior a declarat că S.R.I. are şi în Presă ofiţeri acoperiţi. Declaraţia lui a stârnit derută, suspiciuni între jurnalişti, pentru ca în cele din urmă, de exemplu, preşedintele TVR, S. Tănase, să solicite S.R.I. printr-o scrisoare „să-şi retragă ofiţerii acoperiţi din televiziunea publică”.

În sfârşit, în materie de impertinenţă, ar mai fi de adăugat şi aspectul că, în problema existenţei unui centru al C.I.A. în România, identificat de ziarele francez „La Liberation” şi german „Der Spiegel” cu un centru de detenţie, avem de-a face din nou cu o atitudine sfidătoare prin care G.C. Maior, de a cărui „prestaţie” deplorabilă prevăd că România nu va scăpa prea curând, a ţinut morţiş să ne convingă pe toţi, în ciuda altor declaraţii contrare (aparţinând preşedintelui Iliescu şi consilierului său, Talpeş), că informaţia în cauză nu este reală! Însă ce imaginaţie cinică trebuie să ai, totuşi, ca să pretinzi unui popor să creadă pe cineva care interpretează istoria după ureche, nu pe cei care o şi fac! În cele din urmă, G.C. Maior a demisionat din S.R.I. cu toate că, atenţie, preşedintele mason Iohannis a declarat că demiterea acestuia din funcţie nu figurează pe agenda sa! Agenda sa?

                                Florian Codlea

„Cred că societatea civilă ar trebui să se întrebe dacă este normal ca o putere ocultă să influenţeze activitatea instituţiilor democratice ale Statului Român, dacă un om care ştie exact bubele din capul fiecărui parlamentar şi politician este normal să influenţeze activitatea Justiţiei” (deputat E. Udrea).

F. Coldea, actualul director adjunct al S.R.I., este nepotul colonelului de Securitate D. Gheorghe, comandantul U.S.L.A. în revoluţia din „89. Este deci om al „sistemului”. Ascensiunea lui s-a datorat amiciţiei pe care a avut-o cu primarul G. Falcă de la Arad, cu care a şi fost coleg la Politehnică timp de doi ani, după care s-a înscris la cursuri de psihologie. Atât prin prisma precarităţii studiilor efectuate, cât şi a evidenţierii în ierarhia S.R.I. datorită relaţiei privilegiate dintre Falcă şi preşedintele Băsescu, F. Coldea este descris de senatorul V. Marian ca fiind nu numai „o persoană lipsită de orizont intelectual (vezi eşecurile de la Institutul Politehnic din Timişoara şi de la Academia Naţională de Informaţii)”, dar şi, în conformitate cu surse din S.R.I., „capabil şi să îngroape orice şi pe oricine”! Şi asupra acestui personaj, considerat de unii ca adevăratul şef al S.R.I., planează acuzaţii de o gravitate excepţională, în ce priveşte subminarea de neimaginat a ordinii de drept din România. „Siguranţa” lui în acest demers şocant nu a fost însă posibilă numai datorită „protectorului” său Băsescu, în care se pare că l-a şi trădat în cazurile „delicate” ale arestării fratelui Mircea şi ale filării „pupilei” E. Udrea, ci şi în efortul său de a veni în întâmpinarea intereselor străine în ascensiunea la Cotroceni a noului „stăpân” Iohannis: „nu este exclus nici ca generalul Coldea să fi răspuns unor comenzi externe în acest sens” (susţine senatorul V. Marian)! Desigur, prin protecţia sa externă ar fi mai logic de înţeles cum de şi-a permis acest om să implice S.R.I.-ul în scandaluri publice de o grozăvie nemaiîntâlnită, care au provocat în ţară o psihoză generală de indignare, neîncredere, frustrare şi, prin extensie, nelinişte la adresa stabilităţii naţionale! Cei doi mari acuzatori ai săi, prin ale căror dezvăluiri ajungem la concluzia că de fapt S.R.I. este responsabil de tot ceea ce se întâmplă în România şi că se joacă în esenţă cu „destinele” cetăţenilor indiferent de funcţia lor, sunt în special parlamentarii E. Udrea şi V. Marian.

Sunt convins, inclusiv în cazul antipaticei E. Udrea, că aceasta ştie prea bine ce spune, mai ales că şi-a pus „pielea la bătaie” în faţa unui adversar care o poate destul de uşor reduce la tăcere, ca una ce ştie cu siguranţă cum se fac şi se desfac alianţe politice şi dosare de cercetare penală, cum se mutilează partide, cum se arestează adversari, cum se trimit controalele A.N.A.F etc. În sfârşit, este cum nu se poate mai trist să aflăm de la cei doi cum, după aproape trei decenii de trâmbiţare a ideii că trăim într-un „stat de drept”, deţinătorii celor mai importante funcţii în Statul Român sunt în fapt nişte persoane manevrabile, influenţabile, şantajabile, controlabile de către S.R.I. (recte F. Coldea)!

Aşadar, mai întâi, aflăm de la E. Udrea că, în problema desemnării primului om în Stat, preşedintele, F. Coldea a folosit Justiţia în campania electorală pentru victoria masonului Iohannis, după ce s-a enervat că, înainte de al doilea tur de scrutin, contracandidatul Ponta i-a ameninţat pe şefii S.R.I. cu demiterea în caz că va fi ales preşedinte. Cu siguranţă că prim-ministrului Ponta nu îi era străin, ca unul ce ne spunea mai deunăzi că se consideră victimă a demersurilor S.R.I. în favoarea suspendării sale, nici faptul că S.R.I. se implicase anterior (cum afirmă C. Antonescu) în dezmembrarea U.S.L.! Ce înseamnă asta? Înseamnă că S.R.I. a deturnat (trădat) voinţa electoratului, care a votat covârşitor cu U.S.L. tocmai ca să ne putem elibera de sub jaful şi batjocura regimului Băsescu, sprijinindu-l pe Iohannis într-o campanie prezidenţială în urma căreia acesta urmăreşte să îi readucă la putere pe băsiştii travestiţi în liberali. Mai departe, E. Udrea demască marea păcăleală din spatele vorbăriei deşarte despre democraţie, spunându-ne că adjunctul S.R.I. a cerut bani de la soţul său pentru finanţarea unui post TV, a unii sondaj de opinie şi, nu în ultimul rând, că a făcut presiuni asupra DIICOT!

Celălalt acuzator al S.R.I. sub „mandatul” lui F. Coldea, senatorul V. Marian, ne spune nu numai că o parte a cadrelor serviciilor secrete sunt implicate în operaţiuni de contrabandă („mai există şi astfel de cazuri”), ci şi în incredibile acţiuni de poliţie politică: „în activitatea de poliţie politică a fost confirmat de adnotările sale în scop de şantaj în cazul a trei judecători de la Curtea Constituţională, care au avizat favorabil cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, precum şi de ofiţeri S.R.I. care mi-au relatat că acesta a emis un ordin ilegal privind monitorizarea tuturor politicienilor importanţi (membri ai Guvernului, parlamentari, primari, preşedinţi de Consilii Judeţene”)! Un alt indiciu pe baza căruia Presa consideră că S.R.I. – ul a scăpat de sub orice control constituţional, inclusiv al Parlamentului, care îl are în subordine, este faptul că în urma unora dintre dezvăluirile de mai sus, când F. Coldea a fost invitat să dea explicaţii a refuzat să se prezinte în faţa membrilor Comisiei parlamentare de control a S.R.I. sub pretextul că „nu are timp” şi l-a chemat pe preşedintele G. Pop să vină acesta la sediul S.R.I.!

Desigur că, puşi în faţa acestor anomalii, se deduce uşor că S.R.I. reactivează, ba chiar întrece uneori, metodele de diversiune, constrângere şi dictatură ale fostei Securităţi! Ar fi deci cazul ca, pentru restabilirea onoarei S.R.I. şi a încrederii românilor, chiar dacă într-un mod cu totul nejustificat preşedintele Iohannis a lăudat recent S.R.I. că nu s-a implicat şi nu se implică în jocurile politice interne (!?), F. Codlea să îşi dea demisia şi să lase locul unui profesionist incontestabil. Sau, cum sugerează fostul europarlamentar C.V. Tudor, S.R.I. să fie dizolvat şi reconceput: „Acum, Securitatea controlează Preşedinţia, Parlamentul, Guvernul. S.R.I. ar trebui desfiinţat şi reînfiinţat”. Faptele o cer!

Eduard Hellvig, actualul director al S.R.I., a fost numit în funcţie la propunerea preşedintelui mason Iohannis. Acuzat de A.N.I. că şi el ar fi incompatibil, acest alogen şi-a început cariera cu un autodenunţ în ce priveşte încălcarea regulamentului de ordine interioară a S.R.I., spunând că l-a vizitat pe G.C. Maior la sediul instituţiei. Faptul că este un politruc destul de şters al liberalilor, potrivit ca „nuca în perete” la S.R.I., o dovedeşte şi incompetenţa cu care, nu cu multă vreme în urmă, l-a încredinţat pe J.B. Coney (şeful F.B.I.) că S.R.I. este, pe componenta cibernetică, „autoritate naţională”! Că nu este deloc aşa, practic, ne-a spus-o Curtea Constituţională în motivaţia pe care a dat-o la respingerea Legii Securităţii Cibernetice. Cu alte cuvinte, pe care E. Hellvig se pare că nu le înţelege, S.R.I. este în afara legii pe această temă! La fel stă situaţia la S.R.I. şi în cazul interceptărilor telefonice, căci respingerea de către Curtea Constituţională a controlului cibernetic se constituie într-un „precedent tardiv”, ceea ce înseamnă că ilegalitatea uneia presupune şi ilegalitatea celeilalte! În acest context, S.R.I. ar fi pus într-o situaţie cel puţin stânjenitoare dacă, la C.E.D.O., unii condamnaţi din „campania de arestări” ar reclama că, fiind întemniţaţi prin interceptări telefonice furnizate de S.R.I., o parte din probele incriminatoare din dosarele lor au fost deci obţinute ilegal conform Codului de Procedură Penală, art.102 („probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal”)! Unii ca aceştia ar trebui să fie puşi imediat în libertate, cu obligaţia ca Statul Român să le plătească din banii noştri daune considerabile. Atunci, desigur, E. Hellvig nu ar mai avea tendinţe să treacă peste evidenţe de procedură constituţională, cum a făcut predecesorul său, G.C. Maior, care a devenit ridicol în perseverenţa de a-şi imagina că va combate „terorismul” prin legalizarea controlului cartelelor telefonice şi a Internetului, sperând că aşa va fi pe placul serviciilor secrete Mossad (Israel), C.I.A. (S.U.A.), F.S.B. (Rusia) etc…

                  „Klaustrofobia” (nu) salvează România!

„Suntem martorii unei isterii generalizate care nu are nimic în comun cu actul de justiţie ce se pretinde că se face. Prin aceste arestări spectaculoase se decridibilizează chiar Justiţia, este alimentată neîncrederea în instituţiile statului de drept şi se dă apă la moară celor care reclamă arestările la comandă. Procurorii au prins, din păcate, gustul dării în stambă şi nu există oameni suficient de puternici a li se împotrivi (…) Când vom avea primul procuror – dintre cei care părăsesc din când în când corabia D.N.A. – care să denunţe metodele abuzive, ţintele ordonate din afară, scopurile reale urmărite sau discreţionarul practicat în acest Parchet specializat, se va putea vorbi de niscai asemănări cu gestul demnităţii profesionale a lui Cristian Panait, care a înfruntat haita” (procurorul A. Lele).

Când îmi amintesc cu câtă nonşalanţă S.U.A. au călcat în picioare votul celor 7, 4 milioane de români care au vrut suspendarea preşedintelui euro-atlantic Băsescu, pe fondul unor ţărani speriaţi de către procurori, este suficient să nu mai fiu surprins când aflu acum, de la nişte persoane avizate despre ce anume se întâmplă dincolo de varianta oficială, că interesele unor forţe străine sunt suficient de puternice ca să impună peste capul românilor pe cine cred ele că le reprezintă mai bine dominaţia mascată. Nu ar fi deci de nici o mirare că în Statul „nostru” masonic, cu o democraţie tot de tip masonic, alegerile prezidenţiale pot fi trucate ca să iasă tot cel care „trebuie” să fie câştigător. Nu o spun eu, ci trei personalităţi care au văzut multe la viaţa lor, mai exact doi ziarişti consacraţi şi, atenţie, un academician care nu este altul decât socrul fostului şef al S.R.I., G.C. Maior!

Astfel, o primă reacţie vine din partea academicianului A. Buzura: „Cei mai îndrăzneţi, cunoscătorii, ştiu că voturile se numără în altă parte, că membrii unui obscur sinod diplomatic dau firmanele, iar haraciul este, de mai bine de un sfert de veac, ţara”. Cu concepţia sa „neofanariotă”, anume că voturile românilor se substituie „firmanelor” străinătăţii (sau „neostalinistă”, conform căreia nu contează cine votează, ci doar cel care numără voturile), cochetează şi ziariştii I. Cristoiu („nu e – Iohannis – n.a. – al poporului Român, ci al Sistemului de forţe oculte care l-a suit în fotoliul de la Cotroceni”) şi C.V. Tudor („n-a fost votat de români, ci de C.I.A. – cu ajutorul filialelor acesteia, care sunt serviciile secrete româneşti”)! Că în „noua” Românie am fost furaţi într-un stil şmecheresc o spune, concludent, inclusiv deputatul S. Ghiţă (membru în Comisia parlamentară de control a S.R.I.): „Ţara a fost furată de mafia lor”! Cum-necum, ne-am pomenit deci la Cotroceni cu un preşedinte – surpriză, imprevizibil, cu atitudini anticonstituţionale, la a cărui ascensiune politică fulminantă a contribuit şi suspecta înlăturare din faţa sa a oricărui potenţial rival (Presa susţine că un şef al C.I.A. l-a ameninţat pe C. Antonescu să se retragă din cursa pentru Preşedinţie, dacă nu vrea să aibă neplăceri)! Oricum, este regretabil că nimeni nu s-a gândit, de la tribuna Parlamentului, să îl atenţioneze pe preşedintele – surpriză Iohannis că îl poate paşte suspendarea, pentru tendinţa obsesivă de a face derapaje de la litera şi spiritul Constituţiei, în contextul în care pledează pentru supremaţia Preşedinţiei în raport cu Guvernul, Parlamentul şi, implicit cu o scenă politică pe care o vrea schimbată radical! Căci este inadmisibil cum îşi permite să încalce prezumţia de nevinovăţie a prim-ministrului Ponta, cerându-i totodată să îi prezinte un certificat medical, or să îi „certe” în plen pe membrii Parlamentului şi să le fixeze termene pe agenda de lucru… O asemenea abordare cu tentă dictatorială, venită într-un moment istoric în care unii susţin că intenţia S.U.A. este ca România să aibă un nou „destin strategic”, ascunde de fapt „sâmburele” prin care preşedintele Iohannis îşi doreşte pentru sine, luîndu-şi ca pavăză „lozinca” populistă a luptei anticorupţie, o preconizată instaurare în România a unui regim prezidenţial bazat pe o guvernare prezidenţială semimilitarizată reprezentată de trinomul S.R.I. – D.N.A – Î.C.C.J. ! Scopul lui, care nu figurează în fişa postului unui preşedinte ce se vrea perceput ca democratic, ni se arată destul de clar când, vrând să transfere puterea politică rezultată din alegeri (Guvern, Parlament) la alte forţe (Servicii secrete, D.N.A., Parchete) şi să schimbe din temelii întreaga clasă politică (şi să nu vizeze, cum ar fi normal, doar pedepsirea infractorilor), şi-a permis să declare enormitatea: „Avem foarte multe aşa-numite dosare grele … vom avea mai puţin politicieni cunoscuţi şi este loc pentru ceea ce se numeşte înnoirea clasei politice. Mulţi dintre cei pe care i-am văzut ani sau decenii la rând la televiziuni vor fi în altă parte sau vor sta acasă”! Da, desigur, cu toţii ne dorim o reformă morală a clasei politice, dar nu este treaba preşedintelui să ne spună cine rămâne şi cine nu în politică! Aceasta ne priveşte pe noi, poporul. Faptul că de la noi, de la societatea civilă şi partide trebuie să pornească selecţia unor noi lideri politici, o subliniază fără echivoc cel pe care „sistemul” lui Iohannis l-a „ajutat” să iasă din campania prezidenţială, C. Antonescu: „Va fi, în următorii ani, un regim prezidenţial. Ceea ce îmi doresc… este ca forţa pe care împrejurările istorice acestor ani i-o dau lui Klaus Iohannis să fie folosită în direcţia corectă, a reconstrucţiei unei clase politice, dar pe care trebuie să o facă forţe politice, forţe civile, societatea, nu D.N.A., nu S.R.I., că nu e treaba lor”. Aşadar, curăţirea clasei politice nu este nici de competenţa preşedintelui, nici a S.R.I., nici a D.N.A.! Iar „curăţirea” în cauză se face după principiul „mută-ţi locul, să mă aşez eu”, aspect sesizat şi de fostul ministru de externe, A. Severin, în scrisoarea pe care acesta i-a trimis-o noului ambasador american în România: „statul de drept a devenit stat poliţienesc, condus de acea parte a Serviciilor Secrete care a acceptat să redevină poliţie politică”! Astfel, cele două instituţii conlucrează asiduu ca Preşedintele să îşi vadă „visul” cu ochii, nu contează că acţiunile lor pot degenera în conflicte între instituţiile Statului Român şi submina autoritatea legal instituită prin manevre mediatice menite să le aducă un deficit de imagine publică.

În războiul lui Iohannis cu ordinea de drept actuală, „marea cârdăşie dintre S.R.I. şi Cotroceni” o subliniază tot mai insistent presa (I. Cristoiu etc), dar şi unele persoane care, stupefiate de „relaţia” suspectă dintre capii S.R.I. şi D.N.A. sub egida combaterii corupţiei, ne atenţionează fie că D.N.A. a devenit „mâna armată a S.R.I.” (procurorul A. Lele), fie că D.N.A. este „divizia penală a S.R.I.” (generalul D. Dumbravă) ! Poate că pe unii „democraţi” nu îi deranjează că astfel asistăm la refacerea Diviziei a VI-a Securităţii, dar pe noi, adică pe cei care încă ne încăpăţânăm să mai facem referire la existenţa regulilor, nu ne poate lăsa indiferent în ce temei legal S.R.I., care sub preşedintele Băsescu ne spunea că doar informează şi nu se implică, astăzi sprijină arestările şi anchetele D.N.A. , cu toate că, în Statutul său de funcţionare, faptele de corupţie nu fac obiectul ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale (Legea 51/1991) şi serviciile secrete nu au competenţă în zona judiciară (nici nu au voie să întreprindă acţiuni de cercetare şi urmărire penală). Ar fi deci de preferat ca studenţii de la Drept să ceară profesorilor lor să le explice cum de este posibil ca S.R.I. să se implice în „campania anticorupţie” (în comunicatele D.N.A. se foloseşte, după caz, expresia „anchetă desfăşurată cu sprijinul S.R.I.”) atâta vreme cât cercetarea infracţiunilor penale îi este interzisă („activitatea S.R.I. nu are o natură judiciară, cadrelor instituţiei fiindu-le interzisă prin lege efectuarea unor acte de cercetare şi urmărire penală”), la fel ca şi trimiterea de informaţii (de exemplu, înregistrări telefonice) de către D.N.A., DIICOT, Parchetul General (faptă interzisă de lege, nu însă şi de unele hotărâri ale C.S.A.Ţ., ANCOM sau unele protocoale cu instituţiile sus-menţionate! Aceste derogări, la care se pretează binomul S.R.I. – D.N.A., generează aberaţii cum ar fi pretenţia unor procurori ai D.N.A. de a solicita imperativ Senatului nişte date sub ameninţarea de a fi pasibil de infracţiune, or interzicerea dreptului deputatului S. Ghiţă de a se prezenta la Parlament (sub pretextul de a nu lua legătura cu prim-ministrul Ponta)! Sau: cum se face că S.R.I. nu a sprijinit anchetele D.N.A., deşi cunoştea bine cum ţara era jefuită, când la putere se afla Băsescu? În aceste situaţii, spre satisfacţia amatorilor de anarhie instituţională, procurorii şi ofiţerii serviciilor secrete au încălcat cele mai elementare reguli procedurale! Ceea ce surprinde este reacţia foarte palidă a mass-media de a dezaproba instituţiile abilitate şi sancţiona aceste practici, care intră într-adevăr în dezacord cu laudele aduse S.R.I.- D.N.A. de oficiali ai S.U.A., în vreme ce pretinsul promotor al legalităţii, preşedintele Iohannis, nu a intervenit niciodată ca să stopeze acest „concubinaj” infam şi antidemocratic … Dimpotrivă, Iohannis poate fi culpabilizat de incitare!

                       „Legea” de dincolo de lege

„Serviciile secrete au mobilizat la această captură politicieni, magistraţi, jurnalişti, oameni de afaceri şi activişti civici. Este o mână de oameni, câteva zeci de mii cu totul. Ei ţin în prizonierat averea publică” (D. Buşcu, revista Caţavencii).

Meandrele S.R.I. în viaţa politică ne arată că îl responsabilizează, ştiut fiind că politica este „rădăcina” evoluţiei în bine sau în rău a unei societăţi, de toată starea socială şi morală a naţiunii în momentul da faţă. De altfel, ca şi dumneavoastră, mi-am imaginat şi eu, vreme cam îndelungată, că lucrurile nu merg în ţară deoarece nu dispunem de politicieni de marcă, de jurnalişti incisivi şi justiţiari incoruptibili, ceea ce m-a determinat să scriu împotriva lor mai multe cărţi, sute de articole de presă, fără să îmi dau seama că într-un fel eram pe o pistă secundară, că ţintele „lovite” de mine erau de fapt ele însele nişte biete victime ale unor atitudini prefabricate şi scoase la înaintare, cu scopul de a lua castanele din foc, de către nişte forţe din umbră care, ridicând castele de nisip şi ruinând absolut pe cine „trebuie”, conduce cu mână forte tot ce mişcă în România, în dispreţul Constituţiei, inclusiv pe cei de la care noi, oamenii obişnuiţi, aşteptăm să ne apere în Justiţie şi să ne facă dreptate. Aşa poate că a gândit bunăoară şi colonelul I. Dedu, cu funcţie de general de brigadă în S.R.I., când a avut curajul nemaipomenit de a trage în România un semnal de alarmă cu privire la riscul ca S.R.I. să încalce Constituţia, după ce – refuzând să execute un ordin strict secret al S.R.I. (dat de adjunctul F. Coldea) referitor la supravegherea monitorizării electronice a vârfului clasei politice – a refuzat cu demnitate şi profesionalism să se implice în ascultarea telefoanelor ilegale, disociindu-se astfel de o faptă reprobabilă pentru care însuşi preşedintele american R. Nixon a fost pus sub acuzare şi revocat din funcţie deoarece, în 1972, stafful său a fost amestecat într-o serie de operaţiuni ilegale de interceptare şi misiuni sub acoperire, de hărţuire a unor activişti şi politicieni cu sprijinul C.I.A. şi F.B.I. (atunci, în „afacerea Watergate”, acest abuz al administraţiei prezidenţiale s-a finalizat cu demisia preşedintelui)! Desigur, domnul colonel Dedu nu s-a gândit că, pentru ceva oarecum similar, va demisiona la rândul lui şi preşedintele Băsescu, dar şi-a dat seama că S.R.I. încalcă astfel Legea 571/2004 cu privire la protecţia datelor personale de autoritate publică şi a blocat timp de doi ani acest ordin intern. Ce a urmat, apoi, este uşor de dedus! Colonelul a fost eliberat din funcţie, privat de libertate (cum recunoaşte în scris şi Curtea de Apel Bucureşti), acuzat de S.R.I. pentru „management defectuos” (deşi a avut numai calificative excepţionale)! În schimb, fără să ţină cont că faptele semnalate de ofiţer au fost confirmate de trei decizii succesive ale Curţii Constituţionale, cei care l-au sancţionat pe linie internă, inclusiv adjunctul F. Coldea, au fost avansaţi în grad. Iar ofiţerul anti-sistem Dedu, apelând la instituţiile româneşti, în mâini cu dreptatea conform căreia S.R.I. asculta telefoanele ilegal (prevalându-se de dispoziţiile autorităţii administrative a C.S.A.Ţ., nu de cea normală a Parlamentului), a pierdut procesul şi, acum, înaintează cazul său în atenţia judecătorilor de la C.E.D.O. Cum de a fost posibil să fie învins de sistemul justiţiar românesc, într-un dosar cu atâtea „bube”, este un mister pe care numai C.E.D.O. îl poate lămuri. Până atunci, pentru că S.U.A. tot ne spun cât de dragă le este lupta împotriva corupţiei de pe la noi, făcându-se că uită de complicitatea americanilor în cazurile „Microsoft”, „Bechthel” etc, ar fi necesar să ia act şi de denunţul ilegalităţii sesizate de Agenţia de Monitorizare a Justiţiei, care ne-a avertizat că procedura ilegală prin care anumiţi judecători primesc „certificate de securitate” ORNISS în urma verificărilor S.R.I, destinat de fapt unor persoane din rândul cărora nu fac parte nici judecători şi nici procurori, îi supune pe aceşti magistraţi controlului discreţionar al S.R.I.! Cu alte cuvinte, se acreditează ideea că unele sentinţe sunt posibile să fie pronunţate la comandă, de oficiali ai S.R.I. Ceea ce ar însemna că aceşti „speciali” magistraţi, făcând jocul unor ofiţeri de informaţii, pot să lase în urma lor dovezi ale unor acţiuni de poliţie politică. Este cazul arhivei S.I.P.A., pe care a încercat să o distrugă C. Predoiu, „desemnatul” preşedintelui Iohannis pentru funcţia de prim-ministru, după tentativa eşuată pe care a avut-o în sensul distrugerii S.I.P.A. de către M. Macovei! Nu-i aşa, stimaţi cititori, că lucrurile „se leagă” în ce priveşte „legea” de dincolo de lege?

                   Unde a fost S.R.I.-ul ? Unde este ?

„Unde a fost, te gândeşti, S.R.I.-ul când se furau bucăţi de ţară ? Unde este S.R.I.-ul când României i se dă în cap şi se recoltează organele? Dacă furtul de păduri la lumina zilei nu ţine de siguranţa naţională, atunci ar fi bine să desfiinţăm acest Serviciu, căci este o pură frecare de mentă. Nu a fost de competenţa S.R.I. –ului nici furtul miliardelor de la bugetul de stat în cazul Microsoft ori A.N.R.P., iar cât despre Roşia Montană, mocofanul de Maior a identificat nişte agitatori eco-anarhişti (…) În timpul acesta (al furturilor de lemn şi al tăierilor ilegale – Maior (şeful S.R.I. –n.a.) era cufundat în scrierea cărţilor sale infantile, iar Coldea probabil că urmărea banii care se scurgeau de la bugetul de stat. În sensul în care să nu apară nişte unii care să-i deranjeze pe cei care furau” (M. Radu, revista Caţavencii).

Că S.R.I. protejează pe cine vrea, după cât de plăcute îi sunt interesele, ne-o demonstrează „pârghiile decizionale” care decid ce şi cum, în dosare în care sunt implicaţi ofiţeri ai S.R.I sau „cârtiţele” sale aflate „sub acoperire”, poate să fie „scăpat” sau … „săpat”! Dintre cei „scăpaţi”, la loc de frunte ar figura cel despre care presa susţine că este ofiţer al S.R.I., D. Pescariu, nimeni altul decât iniţiatorul şi conducătorul grupului infracţional în Afacerea „Microsoft”! Este de-a dreptul de necrezut că astfel de „inginerii”, cu repercusiuni atât de negative asupra bugetului României, pot fi trecute aşa de uşor cu vederea numai pentru că unii infractori, rămaşi în final cu banii escrocheriilor lor, au recurs la „stratagema” de a face nişte simple denunţuri! Că „soarta” poate fi pentru unii mumă iar pentru alţii ciumă, ne-o arată şi cazul preşedintelui Tribunalului Dâmboviţa, A. Bordea, un magistrat atât de „incoruptibil” încât, fiind mai târziu anchetat de D.N.A. şi C.S.M. pentru trafic de influenţă, s-a lăsat în „mrejele” colonelului Păltânea (fostul şef al S.R.I. Prahova) ca să dea câştig de cauză, în urma unei şpăgi constând în câteva maşini, mai multor mafioţi italieni. Cât de mult l-au impresionat mafioţii pe acest magistrat, ne-a arătat când, din ditamai funcţia de preşedinte al C.S.M. la care a ajuns, i-a eliberat din arest pe nimeni alţii decât generalul S.R.I. O. Soare şi colonelul G. Dumitrache, anchetaţi pentru fapte de corupţie şi de legături cu Mafia italiană, căreia i-au protejat afacerile în Prahova. Aşa au înţeles aceştia să acţioneze, pe banii noştri, dându-le o mână de ajutor celor care ne-au adus ţara la sapă de lemn!

Iar dintre cei (deocamdată) „săpaţi”, chiar de către foştii săi tovarăşi de la S.R.I. – D.N.A., este chiar cea supranumită „nimfa din Pleşcoi”, E. Udrea, arestată tocmai din pricina, zice ea, de a fi împiedicată să vorbească despre toate matrapazlâcurile naţionale prin care adjunctul F. Coldea a implicat S.R.I.-ul. Aş dori să vă încredinţez că nu sunt nici pe departe adeptul comportamentului descalificant al E. Udrea, unul din marii sforari în jaful regimului Băsescu, dar de aici şi până a-i pune sub semnul întrebării tot ceea ce ne dezvăluie despre „serioşii” care ne conduc acum, mai ales că şi-a luat şi bodyguard din frica de a nu fi ucisă de S.R.I., este o cale lungă! Dimpotrivă, sper ca ea să ne spună cât mai multe despre felul în care, o ţară întreagă, suntem luaţi de proşti, furaţi material şi spiritual, minţiţi, dezumanizaţi, hărţuiţi, marginalizaţi, „ajutaţi” să dispărem în condiţii suspecte, înjosiţi prin manelizare şi ţiganizare… Un alt „săpat” este interlopul Bercea, zis „Mondialul”, ale cărui afaceri cu familia preşedintelui Băsescu, după cum susţine primul procuror de caz Iacobescu, erau monitorizate de S.R.I.! Şi în acest caz sunt convins că, dincolo de răul făcut de acest „mondial” societăţii româneşti, este absolut necesar ca instituţiile abilitate să cerceteze cât mai obiectiv dacă, într-adevăr, se adevereşte mărturia acestuia că a mituit inclusiv pe procurorul general L.C. Köveşi şi L. Stanciu de la Î.C.C.J.!

Nu am nici un dubiu că S.R.I., prin natura preocupărilor sale, ştie tot ce se întâmplă în acest „regat corupt” al ofiţerilor sub acoperire, România, faţă de care are obligaţia statutară să îi apere securitatea naţională, nu să abandoneze poporul pe mâna unor impostori, interni şi externi, gata să ne distrugă sistematic. Oricum ar fi, deliberat sau nu, tăcerea S.R.I. ne îngrijorează, ne face să ne punem întrebarea dacă nu cumva suntem „ciomăgiţi” ca o turmă de dobitoace, până la a nu mai înţelege cum de este posibil ca, în cazul a doi procurori care şi-au luat meseria în serios, să avem de-a face cu morţi suspecte pentru că unul, C. Panait, şi-a permis să îl aresteze pe fiul prefectului bihorean A. Tărău în condiţiile în care avea dovezi despre implicarea serviciilor secrete în operaţiuni de contrabandă şi evaziune fiscală (fiind găsit mort în ziua premergătoare dorinţei lui de a merge la un preot ca să se spovedească), iar celălalt, L. Şega, de la Parchetul General, a decedat intoxicat cu aluminiu şi dosarul său a fost „uitat”, 6 ani, cât timp la conducerea instituţiei se afla L.C. Köveşi! Mai suntem noi în siguranţă când aflăm că, incredibil, din Noul Cod Penal a dispărut „subit” infracţiunea de subminare a economiei naţionale ? Dar când aflăm, în zile cu „puşcărie de lux” şi bani lăsaţi la infractori, că nimic nu poate mişca în bănci fără ca S.RI. să ştie şi să aibă obligaţia de a-i informa pe preşedinte şi prim-ministru despre sumele exacte depuse inclusiv în conturi străine? Dar când vedem că actualul preşedinte Iohannis, chiar sub „nasul” S.R.I., a respins Noul Cod Fiscal prin care circa 200.000 de IMM-uri, declarate fără angajaţi şi considerate pe pierdere, vor să prejudicieze Statul Român cu în jur de 2 miliarde de euro, anual, pentru că nu plătesc asigurări de sănătate şi fondul de şomaj? Dar când aflăm că ministrul în primul cabinet al lui Boc, G. Sandu (ministrul Comunicaţiilor), recunoaşte că i s-a impus o finanţare exorbitantă în susţinerea campaniei prezidenţiale a lui Băsescu în 2009? Dar finanţarea campaniei prezidenţiale a lui Iohannis nu interesează? Nici anchetarea surselor de finanţare ale U.D.M.R. nu este o prioritate, mai ales că U.D.M.R. sfidează legile României, ne desconsideră ca popor, iniţiază proiectul regiunilor de dezvoltare prin care urmăreşte să ne altereze identitatea şi să prefigureze destrămarea teritorială a României, exultă la retrocedările ilegale binecunoscute S.R.I.? Este oare chiar atât de greu de înţeles, pentru o ţară al cărei preşedinte este minoritar (ca şi şefii S.R.I. şi S.I.E.), că toată această tevatură, debandadă naţională, reprezintă în fond o ameninţare la adresa securităţii naţionale (în conformitate cu Legea 51/1991 privind statutul S.R.I.) în urma căreia se lasă impresia marilor puteri că suntem o ţară neguvernabilă şi deci uşor de dezmembrat?

Răspunsul la aceste întrebări aparţin celor care înţeleg „mersul istoriei” şi îşi iubesc ţara. Dar şi aceasta a devenit, de curând, o infracţiune…

         Mass-media aservită şi de „şacalii” din S.R.I.

„Toţi cei care apar pe ecran, aşa-zişii lideri de opinie, moderatorii, au în spate un serviciu de informaţii. Ascultaţi ce vă spun eu. Toţi! Niciunul nu apare de capul lui, fără să fie agreat, controlat de servicii” ( C. Săftoiu, fost şef al TVR şi S.I.E.).

Poate că puţini consumatori ai informaţiilor Media ştiu că manipularea există nu doar atunci când ţi se transmite o informaţie falsă cu scopul de a te face să (re) acţionezi împotriva propriilor tale interese (chiar convingeri), ci şi atunci când se săvârşesc omisiuni prin tăcere, or se rosteşte adevărul doar pe jumătate şi apoi i se denaturează sensul. Nu ar fi deci o noutate că, în practica marilor minciuni planetare, în tandem cu „arhitecţii” noii ordini mondiale operează peste tot serviciile secrete, în special C.I.A. via Mossad, care îşi impun propriii ofiţeri acoperiţi sau îşi racolează conştiinţe din branşa Presei de pretutindeni. Astfel de jurnalişti „cumpăraţi”, predispuşi nativ să înşele naţiuni întregi prin dezinformări şi diversiuni orchestrate de serviciile secrete, sunt bineînţeles şi în România. Rolul lor, ca unii ce nu mai au libertate de conştiinţă şi nu fac decât să răspundă mecanic unor ordine date la comandă, este acela de a servi interese de obicei contrare celor avute de poporul din care fac parte! Bineînţeles, deghizându-se în „apărători” ai binelui comun! Şi prea puţini români îşi dau seama că, din păcate, ceea ce văd şi aud în media sunt în general „ştiri” de pe urmă cărora nu au nici un folos în a înţelege ce anume s-ar cuveni să facă pentru a fi fericiţi şi aici şi în lumea cealaltă. Dimpotrivă, ar fi cum nu se poate mai bine dacă s-ar înţelege că posturile TV sunt de fapt nişte „arme” îndreptate împotriva noastră, mânuite de o „armată” sinucigaşă, teleghidată, orientată să acţioneze în numele unei cruciade de asasinare spirituală în masă! Iar în ceea ce priveşte recrutarea externă în opera de manipulare internă, iată ce ne declară deputatul S. Ghiţă din Comisia parlamentară de control a S.R.I.: „Serviciile străine recrutează şi în politică, şi în presă, şi în justiţie”. Lucru care este foarte grav, ca formă de atentat la siguranţa naţională, întrucât nu demult ni se vântura existenţa „listei lui Severin”, iar de curând Presa ni i-a „deconspirat” pe ziariştii B. Chirieac (Mossad), S.R. Stănescu, D. Pavel etc (C.I.A.)…

Ce să mai zicem însă de influenţa în Presa României pe care o exercită Mafia masonilor (C. Burci este patron la Prima TV, D. Şeuleanu a fost impus ca director la Radiodifuziune, iar „oratorul” M.L.N.R., G. Rossi, este acţionar la Radio Contact şi director la Radio KissFM etc), precum şi a celor din S.R.I. (E. Udrea susţine că adjunctul F. Coldea s-a ocupat de finanţarea şi chiar conducerea postului România TV, inclusiv de finanţarea – prin C. Tărâţă – realizării unui sondaj de opinie)! Este de fapt destul de dezgustător să se constate că marile interese din jurul unor astfel de sondaje, instrumentate de S.R.I. (Inscop Research aparţine maiorului S.R.I. R. Ştufureac) sau de politicieni (Ires – V. Dâncu, Geopol – S. Guşă, Sociopol – M. Paloda), ne determină să fim foarte circumspecţi şi neîncrezători în corectitudinea reflectării realităţii. Căci, dacă se ajunge până într-acolo încât S.R.I.-ul centrează şi tot el dă cu capul, atunci înseamnă că suntem cu toţii spectatorii unui circ naţional de cea mai joasă speţă. Este aşa nu numai pentru că un ziarist şi-a făcut mea-culpa şi s-a autodeconspirat ca ofiţer acoperit (R. Turcescu de la B1 TV), dar şi pentru că o altă personalitate, aflată cândva la „cârma” TVR, a confirmat că şefii postului naţional sunt efectiv ofiţeri sub acoperire de ziarişti: „Moda în ultimul timp este să fie numiţi şi să accepte numirea tot felul de ofiţeri sub acoperire de ziarist, nepricepuţi desăvârşiţi” (V. Nicolau). Evident, cu atât mai mult ziariştii independenţi nu au scăpat de sub tirania metodelor abuzive şi de încălcare a Constituţiei de către S.R.I. Astfel, stă mărturie că, în 2005, R. Timofte (şeful S.R.I.) a falsificat uneori realitatea într-un raport prezentat preşedintelui Băsescu. Consecinţa raportului său a fost aceea că, nu după multă vreme, informaţiile respective s-au transformat în … dosare! Ce formă de tracasare, în relaţia Cotroceni – Presă, ar fi mai „potrivită” ? Este o relaţie din „peisajul” căreia, după cum se vede, nu lipseşte elementul determinant S.R.I. – cel despre care „bătrânul” ziarist I. Cristoiu afirmă: „Divizia de Presă – S.R.I. (…) se ocupă, la ordin, de pregătirea mediatică a deciziilor de la Cotroceni”! O asemenea „colaborare” cu Preşedinţia nu trebuie să existe însă în fişa de post a S.R.I., cum nu este nici în implicarea tendenţioasă a acestuia în cazul situaţiei din Grecia pe timpul Referendumului, când, aşa, ca să ştie românii ce anume i-ar aştepta dacă vreodată le-ar trece prin cap să sfideze finanţa mondială după modelul grecilor, aproape toată Media „românească” a blamat pe sora noastră, ortodoxă, Grecia: „Divizia Presă a S.RI. a făcut mare caz de situaţia din Grecia, combatându-l pe Alexis Tsipras mai ceva decât pe Victor Ponta” (I. Cristoiu). Din acest „episod” se poate înţelege şi mai bine cum „bietul” prim-ministru Ponta, dincolo de multele sale gafe politice, a devenit indezirabil pentru că, în încercarea lui timidă de a-l „copia” pe prim-ministrul grec, şi-a manifestat la un moment dat circumspecţia faţă de raportul Guvernului României cu F.M.I. – ul american … Şi asta se plăteşte!

                             Fericiţi vor fi ortodocşii…

„În fiecare partid există informatori ai fostei Securităţi, pe care eu îi cunosc” (V. Măgureanu, fost şef al S.R.I).

Când aud vorbindu-se despre S.R.I., instituţia menită prin lege să suprime ameninţările la adresa securităţii naţionale, mă gândesc în primul rând la protecţia pe care ar trebui să ne-o ofere ca să trăim, într-o ţară prosperă material şi spiritual, în linişte familială şi fără teama că ne este pusă în pericol însăşi dăinuirea fiinţei naţionale. Din nefericire, cu toate asigurările derivate din legile în vigoare, realitatea faptică mă obligă să constat că gradul de insecuritate în mentalul populaţiei este din ce în ce mai ridicat. Că legile sunt călcate în picioare tocmai de cei îndrituiţi să le apere! Că asistăm la un meci de fotbal decis nu pe teren, ci în culise! Că psihozele paranoice „dezvoltate” în Media au o ţintă precisă! Că se urmăreşte deliberat a induce în exterior ideea că suntem un popor primitiv, care ar merita pur şi simplu să fie cât mai repede şters de pe harta Europei şi înlocuit, bineînţeles, cu alogeni „civilizaţi”! Că la „modă” sunt de fapt trădarea, spionajul, minciuna, hoţia, parvenirea, neruşinarea, batjocura, necredinţa, desfrâul, goana după bani, uciderea (şi a pruncilor, nenăscuţi şi născuţi), trufia etc. Şi, de aceea, mă întreb unde vom ajunge oare ca ţară în perspectivă, când văd că amploarea războiului antiromânesc zdruncină atât de grav moralul naţiunii, iar S.R.I. ne arată tot mai mult că nu precupeţeşte nici un efort ca să evite complicitatea, anarhia, într-o Românie în care nimeni nu se poate prevala de siguranţa lui! Să vedem însă, mai exact, din ce cauze trăim în nesiguranţă şi la ce efecte se va ajunge:

  • Nici un Preşedinte nu mai poate rămâne liniştit, dacă a fost posibil ca un preşedinte (E. Constantinescu) să se declare el însuşi „învins de Structuri” şi până la urmă să îi piară „cheful” să mai candideze pentru un al doilea mandat prezidenţial;

  • Nici un Prim-ministru nu va mai putea să facă apologia autorităţii sale în actul guvernării, dacă a fost posibil ca V. Ponta, chiar pe timpul exercitării funcţiei de şef al Guvernului, să fie denigrat prin nerespectarea prezumţiei de nevinovăţie şi să se victimizeze în faţa presiunilor pe care le face S.R.I. asupra sa;

  • Nici un parlamentar nu se va mai putea prevala de integritatea absolută a conştiinţei sale în opera de legiferare, în faţa unor forţe obstrucţioniste şi constrângătoare în luarea de decizii, dacă a fost posibil ca un fost Preşedinte (Băsescu) să sugereze altui Preşedinte (Iohannis) că are în faţă un S.R.I. incontrolabil (ceea ce a întărit supoziţia presei că S.R.I., scăpat fiind de sub controlul Comisiei parlamentare de supraveghere, singur se plasează de fapt în afara legii), dacă un deputat (S. Ghiţă) a avut interdicţie de la un procuror al D.N.A. să participe la lucrările Parlamentului (ca nu cumva să îl contacteze pe timpul când este cercetat pe prim-ministrul Ponta), precum şi dacă Senatul a putut fi somat tot de un procuror al D.N.A. că poate fi posibil de … infracţiune. Precizez că declaraţia preşedintelui Băsescu a fost: „România are două servicii … foarte puternice şi practic nu sunt controlate”;

  • Nici un magistrat nu mai poate aplica cu intransigenţă forţa Dreptului, dacă a fost posibil ca asupra a trei judecători de la Î.C.C.J. să se facă presiuni din partea S.R.I. pentru că au pledat în favoarea suspendării preşedintelui Băsescu, dacă un alt judecător de la C.C.R. (T. Greblă) a fost pus în situaţia să părăsească instituţia fiind acuzat că a vândut nişte capre, iar unui procuror (Iacobescu) i s-a luat „dosarul Bercea Mondialul” fără explicaţii;

  • Nici un ofiţer al Armatei nu mai poate fi sigur că poate să-şi execute pe deplin fidelitatea faţă de ţară, dacă a fost posibil ca un şef al M.St.M. (M. Chelaru) să demisioneze la presiunea unor „colegi”;

  • Nici un ziarist nu mai poate trece cu vederea cât de riscantă îi este menirea rostirii adevărului, dacă a fost posibil ca un ziarist de investigaţii (I. Costinaş de la ziarul „Timişoara”) să fie găsit mort, în condiţii suspecte, după ce realizase câteva anchete incomode;

  • Nici un profesor nu mai poate invoca fără teamă libertatea de exprimare, dacă a fost posibil ca marii noştri dascăli naţionali (Eminescu, Iorga etc) să fie etichetaţi ca antisemiţi, marginalizaţi (ca savantul G. Buzatu) şi tracasaţi în justiţie pentru că adevărul istoric exprimat nu a fost pe placul unor cercuri evreieşti (ca profesorul universitar sibian C. Lupu);

  • Nici un ierarh, preot sau mirean nu îşi va mai putea manifesta nestingherit credinţa deplină sau intenţia de a propune spre canonizare duhovnici cu viaţă bineplăcută lui Dumnezeu, dacă a fost posibil ca preşedintele Iohannis să promulge o lege antiromânească, antinaţională, care aduce atingere gravă libertăţii de conştiinţă religioasă în ce priveşte Cultul Sfinţilor Închisorilor şi al Marilor Duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Naţionale (A. Papacioc, J. Pârvu, I. Cleopa, A. Boca, D. Stăniloae etc);

  • Nici un ofiţer al S.R.I. nu se mai poate prevala de profesionalism ca să se opună aplicării unor hotărâri interne ilegale, dacă a fost posibil ca un ofiţer al S.R.I. (I. Dedu) să fie dat afară, iar un altul să fie sacrificat „la dorinţa expresă a unui serviciu străin şi stat străin” (conform lt.-col. N. Ulieru din S.R.I) deoarece l-a „deranjat” pe M.R. Ungureanu (agent al C.I.A. şi Mossad, cum susţine Presa) …

Oare s-ar mai schimba cu ceva imaginea S.R.I., care şi-ar dori să ne ţină pe toţi în captivitate electronică, dacă ne-ar explica, prin Raportul său către Parlament, cum de se poate ca, încălcând propriul Statut, să vină „la pas” cu D.N.A. în întâmpinarea intenţiei preşedintelui Iohannis de a submina instituţiile Guvenului şi Parlamentului ? Poate am afla şi noi dacă, în ce priveşte semnificaţia spionajului, ar exista anumite conexiuni defavorabile României referitoare la „serviciile deosebite” pentru care preşedintele Iohannis a fost decorat cu înalte distincţii de Germania şi cum s-ar explica faptul că M.R. Ungureanu (şef al S.I.E.) este … „cetăţean de onoare” al statului Israel! Interesant ar fi să ştim şi ce fel de consecinţe (în transmiterea secretului de stat) au fost asupra României prin faptul că şeful serviciului de spionaj – I. Talpeş – a dezvăluit F.B.I. identitatea agenţilor români din S.U.A., precum şi dacă acţiunile şi finanţările U.D.M.R. şi F.D.G.R. sunt conforme cu legile României!

Convins că suntem din nou victimele unei istorii potrivnice, învinşi la „masa verde” de nişte şmecheri planetari lipsiţi de scrupule, îmi rezerv dreptul să consider că poporul român se află într-o eroare de percepţie cu privire la adevăraţii conducători: pentru că nu românii deţin funcţiile-cheie în stat, după 1989, ci minoritarii de etnie evreiască. Iar partidele politice, de faţadă, sunt manevrate de S.R.I. (încă din 1989, ministrul de Interne G.V. Voiculescu a declarat că a pus de-o parte vreo 3000 de dosare ale unor persoane cu carieră „explozivă” în politică)

În zadar ne pierdem aşadar vremea, în certuri inutile, aruncând vina dezastrului naţional pe umerii lui X sau Y din politica naţională ! Aceştia sunt , ei înşişi, nişte biete „victime colaterale”! Se vor prăbuşi, cât mai „ştiinţific”, într-o lume dezumanizată şi desacralizată… Să ne mai lase deci analiştii vânduţi când vor să ne vâre pe gât broscuţa că românii get-beget s-ar face vinovaţi de toate relele de pe pământ! Căci este într-adevăr o formă avansată de ipocrizie, ca să nu îi zic altcumva, să te faci a nu înţelege că starea noastră de robie în care am ajuns se datorează anticreştinismului feroce al Mafiei masonice, la care rezonează şi „unealta” S.R.I., în „marşul globalizant” al obsesiei Ocultei de a domina întreaga lume prin maleficul ei Antihrist. Fericiţi vor fi însă ortodocşii care au ochi şi văd, au urechi şi aud, întărindu-se în credinţă pentru ziua urgiei… Căci securitatea lor duhovnicească este asigurată de puterile de Sus ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de Sfânta Cruce … Amin!

Prof. Costel NEACŞU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*