Porcul nostru cel de toate zilele

Odată la două zile sunt la ţară cu treburi profesionale şi vă pot spune, ca un bun cunoscător al fenomenului, că-n multe sate suntem încă în vremea lui Lică Sămădău, porcarul care a răsturnat proza românească cu faţa la pământ şi a făcut ca la ’’Moara cu noroc’’ să se petreacă prima psihodramă a literaturii ardeleneşti.

De obicei îmi culeg informaţiile pentru viitoarele investigaţii de prin cârciumi, când, în faţa ţoiului de coniac Alexandrion contrafăcut, bărbatul îşi descarcă altfel sufletul. Am mai observat scăderea dramatică a calităţii serviciilor din alimentaţia publică, domeniu populat de amantele sau rudele tâmpe ale unora ce-şi zic patroni, ori de puştoaice fără prea multă şcoală, dar cu destul de mult tupeu pentru a gândi să şutească barem jumătate din profitul barului. România pare rămasă anchilozată aici, iar locuitorii ţării, învăţaţi de sute de ani de stăpânire străină, buni doar să lingă mâna stăpânului şi să se gudure pe lângă tot felul de ciocoi şi parveniţi. Pare normal când cei care te conduc nu au nici o tangenţă cu nevoile şi spiritul ţării. De aceea preferi să-i trimiţi undeva şi să-ţi vezi de treburi pe ascuns dacă vrei să supravieţuieşti. De sărbători, ţăranul, ignorând normele Uniunii Europene, încă mai taie porcul de Ignat pentru că e prea sărac să fie fermier şi să aibă mai mulţi pe care să-i taie oricând. E adevărat şi că prostimea mănâncă orice. Odată am halit şoric cald şi am băut vreo două stacane de vin roşu gheaţă, aşa cum era şi afară, de mi-am întors maţele pe dos vreo două zile. M-am consolat însă că avem porcii noştri şi ai dracului sunt şi de rasă. Unii chiar m-au îndemnat să vă propun asomarea a 322 de politicieni. E ceaţă densă în ţară, chiar şi acum când discutăm despre porcul nostru cel de toate iernile. Voronin acuză România de agresiune permanentă la adresa Moldovei. Dan Iosif a murit de cancer după unii, de faptul c-a fost iradiat după alţii, iar nici celebrul autor al ’’Imnului Golanilor’’ din Piaţa Universităţii nu se simte diferit. Ca într-un acvariu netransparent pentru restul populaţiei, politicienii, cu gândul la ciolane, fac şi desfac noi şi vechi partide, croiesc scenarii doar-doar vor ajunge la guvernare pentru a-şi umple propriile buzunare de popă. La televizor se transmit meciuri de fotbal în care cele mai şocante faze sunt bătăile între galeriile formate din scursurile societăţii, dar sprijinite financiar de patronii cluburilor. Se fură şi se minte într-o veselie în România, iar ceata de jurnalişti, condusă de bolnavul Cristian Tudor Popescu, preferă să scrie despre chiloţii idioatei de Monica Columbeanu, ajunsă din târfă de Bacău, mare doamnă de Snagov. La ţară, nu numai e vremea porcilor şi te apucă marea lehamite. La oraş, pe majoritatea îi tăiem de pe listă şi apoi facem inventarul stricăciunilor politice. Există în noi un resort al gesturilor sadice, pe care îl activăm cu ajutorul reflexelor existenţiale, dar şi o mitologie a vieţii căreia îi suntem prizonieri, indiferent de secolul în care ne-am născut. Nimic din ceea ce credem noi că este de partea noastră, din acest spectacol, nu are o explicaţie logică, atâta timp cât misticul deţine supremaţia. Acolo unde există această tensiune inefabilă a întâmplării ar fi de prisos să se caute o explicaţie logică. Graniţa dintre posibil şi imposibil, pe acest teritoriu, nu poate fi gestionată decât de rostirea dumnezeiască ’’crede şi nu cerceta’’. Acela care încearcă să explice naşterea prin moarte devine mai spectaculos decât cel care se rezumă la a explica naşterea doar prin naştere. Este ca şi cum ai privi realitatea doar prin ciobul recuperat de oglindă, refuzând să ridici privirea şi să îmbrăţişezi direct universul care te conţine. Oricum, viaţa a ajuns să fie cea mai profitabilă afacere pe pământ, cu condiţia ca oamenii să se gândească mai mult la animale, decât la viaţa lor de zi cu zi. Cel mai uman sacrificiu de Ignat este acela când, într-adevăr, reuşeşti să tai porcul, apăsat şi plin de nerv, doar pe hârtie. A venit ora lui Moş Nicolae, Moş Crăciun, Pruncul Iisus şi Regii Magi. La o aruncătură de băţ de mine plânge în surdină un laureat al Parlamentului European pentru că i-a luat locul, pe listă la alegerile eruroparlamentare, un ţigan cu facultatea făcută la IDD, care parleşte doar în limba natală. Poate de aceea pentru unii de la Coca-Cola, Moş Crăciun încă e roşu, la concurenţă cu moşul albastru de la Pepsi, ambii sprijiniţi de câte o Crăciuniţă sexy. Opriţi pământul, vreau să cobor. Fericirea nu mai vine, mă duc eu la ea.
Pompiliu COMŞA