Opinii

„Plevuşca” PAVEL CORUŢ (II)

  Poporul român este, tot mai intens, ţinta celor mai aberante psihoze păgâne proferate în spaţiul public: „Plevuşca” PAVEL CORUŢ  Acest […]

 

Poporul român este, tot mai intens, ţinta celor mai aberante psihoze păgâne proferate în spaţiul public:

„Plevuşca” PAVEL CORUŢ

 Acest documentar este o replică la trei din cărţile lui Pavel Coruţ: „Mântuirea de după marea rătăcire” (I), „Secretele vârstelor de aur”(II), „Arta succesului la români” (III)!

 

                                           „Adevărata Divinitate” este … Antihrist!

 

Când ne vorbeşte despre „geniile” ştiinţei, numindu-i pe atei şi liber-cugetători ca fiind „luminaţi” de „Adevărata Divinitate” (I, pg.18), Pavel Coruţ nesocoteşte că , în urmă cu două milenii, Hristos Domnul nu Şi-a ales pentru Împărăţia Sa doar pe unii privilegiaţi, pe geniali, ci le-a spus tuturor oamenilor: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Mt. 5, 8)! Nu ştiu însă cum anume pot nişte atei şi liber-cugetători (I, pg.31) să-L vadă şi să-L recunoască pe Dumnezeu, când ei, neavând credinţă necesară a-L cunoaşte prin Duhul Sfânt, se limitează numai la falsitatea închipuirilor lor, preluate şi interpretate fantezist din lumea filosofiei şi ştiinţei! De aceea ei şi afirmă, în abisul întunecat al necredinţei lor, că nu pot să-L vadă pe Dumnezeu (ceea ce nu înseamnă deloc că Dumnezeu nu există): să ia aminte însă că nici energia electrică nu se vede cu ochiul liber, dar cu ajutorul ecuaţiilor ştiinţifice vedem cu ochii minţii curentul electric! Doar prin aceste „genii” antireligioase, omniprezente, într-o lume în care „divinitatea” nu ţine de nici o religie (I, pg.497), prevestită nouă cu emfază de P.C., „divinitatea” va putea să producă „miracole” uimitoare „numai prin creierele oamenilor de ştiinţă, nu ale deliranţilor religioşi” (I, pg.10). Nici nu este deci de mirare că, limitându-se la a compila nişte informaţii interpretate ostentativ din domeniul ştiinţei, autorul bate câmpii despre o aşa-zisă „Adevărată Divinitate”, considerând-o, pe de-o parte, ca „probată ştiinţific” (I, pg.20), iar pe de altă parte ca „pozitivă” (I, pg.18) – „divinitate” adaptabilă, convenabilă, care să nu îi poată pedepsi pe oameni pentru păcatele lor (să nu se „răzbune” – I, pg.61) şi să fie „contra religiilor” (I, pg.452). O aşa „divinitate… umană”, căci uneori P.C. se mai şi întreabă „dacă Dumnezeu există” (II, pg.622), poate fi „intuită şi înţeleasă… numai de oamenii care posedă un anumit nivel de cultură şi moralitate” (I, pg.497) şi care rezonează la fantasmagoria că omenirea este „produsul… unor Creaturi mult superioare nouă, socotiţi divini” (I, pg.10): pe speculaţia aceasta de tip S.F. , „luminatul” moral şi cultural P.C. nu recunoaşte că Sfânta Treime revelată biblic este Divinitatea (Dumnezeu nu poate fi sfânta treime invocată de creştini” – II, pg.300), aducând blasfemie atunci când foloseşte în mod repetat expresia „tatăl ceresc” (I, pg.270) şi aruncând în derizoriu pe Hristos şi pe creştinii Săi („Nici unul din zeii imaginaţi de sălbaticii din urmă cu 2- 3000 de ani nu este Dumnezeu” (II, pg.296). Simpla reproducere în scris a unor asemenea concepţii, care rănesc sufleteşte îmi aminteşte de faptul că mai deunăzi cineva îmi spunea că în zilele noastre până şi diavolul este uimit de câte tâmpenii mai pot născoci oamenii!

Faptul că s-a ajuns ca omul de azi să îl întreacă pe cel rău în obrăznicia de a nu-L recunoaşte pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, este confirmat de diavolii care L-au recunoscut ca fiind Dumnezeu, spunându-I: „Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?” (Mt.8, 29). Cu siguranţă că şi chinul lui P.C., atunci când ne vede că îL primim cu inimi smerite pe Hristos, ca Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, persistă chiar şi la citirea frumoasei „rugăciuni” a marelui poet Octavian Goga: „Rătăcitor, cu ochii tulburi, Cu trupul istovit de cale, / Eu cad neputincios, Stăpâne, / În faţa strălucirii Tale! / În drum mi se desfac prăpăstii / Şi-n negură se-mbracă zarea, / Eu în genunchi spre Tine caut / Părinte, orânduie-mi cărarea!”…

 

                                                  Falsificatorul Adevărului

 

Ce este cu atât mai întristător la Pavel Coruţ, într-un moment istoric când Oculta mondială lucrează intens la reînvierea păgânismului antic, prin ingenioase mijloace care vizează apostazia generală, este faptul că toate murdăriile, minciunile, calomniile, defăimările şi vulgarităţile debitate împotriva Domnului nostru Iisus Hristos, a Bisericii Sale şi a creştinilor în general, vin din partea unui om care se consideră a fi român! Nu neapărat însă dejecţiile sale verbale sunt o noutate pentru creştini, căci renegaţi şi sceleraţi în istoria universală au fost cu duiumul, ci o exprimare atât de abjectă încât nu are nimic de-a face măcar cu o minimă politeţe a unui om pretins civilizat, moral şi cult! Restul este fapt istorie, din păcate una foarte sângeroasă, pentru că nu se pot uita milioanele de martiri din epoca persecuţiilor anticreştine, dezlănţuite de nişte antihrişti convinşi precum a fost împăratul roman Iulian Apostatul (361-363 după Hristos), ale cărui hule, de acum 1700 de ani, sunt readuse în actualitatea românească de „progresistul” P.C.! Şi unul şi altul, cuprinşi de febra unei aversiuni anticreştine nevindecabile, împărtăşesc înşelările că Hristos a fost un simplu om cu imperfecţiuni, că Biblia relatează nişte legende inventate de oameni, în vreme ce creştinii sunt nişte imbecili şi impostori… Şi acum, stimaţi cititori, vă prezint cu tristeţe felul cum „luminatul” P.C.,  autointitulat „om de ştiinţă”, promotor al moralei nietzscheene, înţelege să batjocorească persoana lui Hristos, învăţătura Sa dumnezeiască din Cartea cărţilor şi pe adepţii creştinismului!

Contra lui Hristos. Pe Domnul nostru Iisus Hristos îl consideră, influenţat fiind P.C. de Talmudul evreiesc, ca „născut dintr-o relaţie cu un soldat roman, Pandera şi o jidovcuţă de 16 ani, Maria” (I, pg.278)! P.C. îL caracterizează pe Mântuitorul lumii ca fiind: „sălbatic” (I,pg.269), „obscur” (I, pg.17), „mistic… ceva mai avansat” (I, pg.247), „ignorant” (I, pg.276), „personalitate contradictorie” ( (I, pg.271), „violent, crud” (I, pg.274), „simplu palavragiu” (I, pg.262), „hoinar” (I, pg.267), „personalitate duală, predispus la petreceri cu vin şi mâncare, dornic de afirmare şi adulaţie” (I, pg.279), „banal şef de sectă” (I, pg.355), „humanoid semisălbatic” (I, pg.227), „muritor” (I, pg.275) etc. Pentru el, ca unul care înţelege în mod sucit ceea ce citeşte, Hristos „greşea cumplit” (I, pg.268) când propovăduia lumii Împărăţia lui Dumnezeu, căci „nu avea noţiunea de Divinitate” (I, pg.248) şi, însuşindu-şi „tonul orgolios, gelos şi crud al zeului Iahve” (I, pg.250), a recurs pur şi simplu la „instigări criminale” (I, pg.251) şi „intoxicări religioase” (I, pg.251): cum El nici „nu înţelesese nimic din ştiinţele vremii sale” (I, pg.355), fiindcă „Dumnezeu nu putea fi” (I, pg.297),era „ferm convins că avea drept tată un zeu din ceruri… Devenise atât de fanatic şi de inuman” (I, pg.253) şi „credea că (discipolii Săi – n.a) pot trăi după legile naturii, fără a învăţa şi a munci” (I, pg.268)! Rolul invectivelor de mai sus este, prin denaturarea şi condamnarea credinţei creştine, a se „arăta” creştinilor cât mai şocant că în viitor li se vor atribui nişte „etichete” după „modelul” celor aduse de P.C. lui Hristos, anume: „xenofobia şi naţionalismul exacerbat… nu era un divin cu vocaţie universală , ci un mărunt iudeu intoxicat cu repetatele porunci xenofobe şi naţionaliste” (I, pg.262); „ignoranţa şi rătăcirea mintală… să introducă în ideologia sectei sale… elemente… greşite, care au otrăvit şi otrăvesc milioane de oameni naivi, dacă nu mai mult” (I, pg.263)!  În consecinţă, forţând în chip mincinos barierele morale ale unui tineret al României deja debusolat şi dezorientat, P.C. întreabă cu un limbaj din mentalitatea de gang: „Ce model moral este acest hipiot antic, parazit şi şmecher pentru tinerii de azi?” (I, pg.353).

Contra Bibliei. Cu furie luciferică, după ce singur se amăgeşte şi îi amăgeşte şi pe alţii cu iluzia că textul biblic ne prezintă „zei şi sfinţi imaginaţi” (I, pg.32), „aiureli” (I, pg.32), „superstiţii” (I, pg.52), „blasfemii” (I, pg.64), P.C. concluzionează defăimător la adresa marilor iubitori de Dumnezeu: Iacov era „escroc” (I, pg.224), Noe era „beţivan” (I, pg.308), Maria Magdalena era „prostituată” (I, pg. 354), Maica Domnului era o „jidovcuţă” (I, 278) etc. „Propunerea” lui P.C., după ce evidenţiată „rolul nefast al religiei” (I, pg.5), „constă în desprinderea creierului nostru de magia sălbatică” (I, pg.20)!

Contra creştinilor. Cu o ură neobişnuită, izbucnită desigur din temniţele cele mai adânci ale iadului, P.C. se dezlănţuie împotriva credincioşilor creştini, numindu-i „sclavi psihici” (I, pg.4), „deliranţi” (I, pg.11), „paraziţi” (I, pg.54), „perverşi” (I, pg.352), „intoxicaţi” (I, pg.8), fără „discernământ integral” (I, pg.7), „insensibili la argumente raţionale” (I, pg.8), „manipulatori” (II, pg.6) etc. În „viziunile” lui, această „turmă” (I; pg.49), cu o „ideologie inumană” (I, pg.271), nu este altceva decât o „mare masă de retardaţi mintal, ignoranţi, leneşi şi imorali care se complac în traiul bestial, de tub digestiv înzestrat cu sex” (I, pg.21) care contribuie la „otrăvirea populaţiei pământene” (I, pg.402)! Pericolul pentru lume, vrea să spună el, vine de la „maladia” creştină („ciuma religioasă continuă să secere vieţi omeneşti, într-un ritm mai mare decât o fac tutunul şi alcoolul” – I, pg. 288)! „Pericolul” indicat de el este însă fals: cei care „seceră” sunt antihriştii Ocultei, mincinoşii planetari, sfidători de Dumnezeu şi ucigaşii de oameni, care susţin abil din „umbra” istoriei, prin cozi de topor ca P.C., acuzele nefondate conform cărora religia creştină s-ar face vinovată de „rasism, xenofobie, tiranie, comunism, misoginism” (I, pg.288), de „crime” care, în comparaţie cu „nazismul şi comunismul, au fost floare la ureche” (I, pg.67)! Ceea ce nu ne spune P.C. este cine anume a „servit” din culise nazismul şi comunismul, nu cumva oare sionismul? Nu cumva avem de-a face cu un caz clinic de negaţionism exacerbat dus până la reacţii de o sălbăticie instinctuală extremistă, când P.C. afirmă aberant că „Hitler era la fel de contradictoriu în afirmaţii şi comportament” ca Hristos (I, pg.310), când invocă Internetul pentru a susţine în stil S.F. că Hristos „n-a murit pe cruce, ci a fost numai rănit. Ulterior ar fi plecat în Shrinagar” (I, pg.281), când îi consideră pe creştini „lipsiţi de cea mai elementară recunoştinţă faţă de Divinitate” (I, pg.499), când proclamă că „modelul… a eşuat” (II, pg.421), deci imitatorii lui Hristos nu sunt altceva decât nişte nebuni în ochii majorităţii populaţiei („pe cinstite, nici nu sunt sănătoşi psihic” – II, pg.421) ? Tot pe „cinstite” zic şi eu: este P.C. cumva de profesie psiholog ? Sau este doar un simplu pacient?

În orice caz, oameni buni, vremuri grele de prigoană ne aşteaptă! Tot mai des, ici-acolo, vom avea ocazia să interacţionăm, direct sau indirect, cu fenomene sociale din cele mai stranii şi stupefiante! Ele vor avea loc, în lume, ca să se împlinească Scriptura despre începutul durerilor: „Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Mt. 24, 9-13)!

Hulitor al Bisericii. Superficial în gândire, dar fudul nevoie mare, antihristul Pavel Coruţ îşi împroşcă obsesiile necredinţei în stânga şi în dreapta, ca un propagandist zelos aflat în plină campanie de denigrare a identităţii României creştine! Dovedind rea-intenţie, în interpretările lui mediocre, el terfeleşte iraţional taina frumuseţii vieţuirii creştine şi se pronunţă inchizitorial împotriva cultului bisericesc după cum urmează:

Contra Sfintei Liturghii. P.C. nu înţelege că Liturghia este numele celui mai sfânt şi mai important serviciu divin din Biserica Ortodoxă, dar contestă înverşunat toate acele „ritualuri sălbatice lipsite de orice sâmbure raţional” (I, pg.26)! Este o hulă!

Contra Sfintei Biserici. Neînţelegând că Biserica este marea taină ascunsă de Dumnezeu din veşnicie, compusă fiind din comunitatea celor botezaţi şi care cred în Hristos ca Dumnezeu şi Om, P.C. o „vede” doar sub aspectul de construcţie, unde participă „indivizi care se închină la zidurile unor biserici, mănăstiri” (I, pg.26)! El nu acceptă nici faptul că Biserica, fiind trup, este o plinire a Capului Hristos, conducătorul ei nevăzut, cu aL Cărui Trup şi Sânge ne împărtăşim spre viaţa de veci, prin lucrarea sfinţitoare a Duhului Sfânt cu noi şi în noi, înăuntrul unui lăcaş ale cărui podoabe sunt sfinţite de har – sunt adevăruri nepricepute de P.C. şi pe seama cărora el strecoară viclean întrebarea: „Nu este o blasfemie să afirmi că Atotputernicul Stăpân al Universului încape într-o zidărie făcută de mână omenească (templu, biserică…)? Ba este” (I; pg.131-132)! Apoi, P.C. îi jigneşte pe cei care cred că „există clădire sfântă şi loc sfânt” (I, pg.340), numită de el în derâdere „şandrama” (I, pg.37), „diagnosticându-i” ca având „o bubiţă zdravănă la creier”! Este o hulă!

Contra preoţilor. P.C. nu înţelege că preoţii Noului Testament, prin „ritualurile lor complicate” (I, pg.32), nu sunt ca preoţii Vechiului Testament şi ca cei idolatri, care aduceau la altar jertfe sângeroase de animale, ci aceştia aduc jertfă nesângeroasă sub forma pâinii şi a vinului, pe care Duhul Sfânt le preface în Trupul şi Sângele Domnului. Ca urmare, P.C. se hazardează să debiteze că hirotonia preoţilor este o „minciuna sfruntată” (I, pg. 438), acuzându-i pe aceştia că sunt autorii unor legi xenofobe (I, pg.401), tocmai ei, care, în fapt, sunt nişte „paraziţi propagandişti” (I, pg.388), nişte „slujitori” care i-au învăţat pe creştini atât să dea „vina pe Dumnezeu pentru toate necazurile din viaţă” (I, pg.370) cât şi, atenţie, prin „sacrificarea unor viţei şi berbeci (…), preoţii cereau şi cer astfel de jertfe” (I, pg.91) Este fals! Preoţii nu cer astfel  de jertfe!

Contra sfintelor icoane. P.C. nu poate să realizeze că cinstea şi veneraţia dată de creştini icoanelor nu este unul şi acelaşi lucru cu adoraţia către Dumnezeu (cum de altfel nici chipurile reprezentate nu sunt considerate idolatrizant ca „dumnezei”, în icoane sfinţite şi purtătoare de har), dar se rezumă să „vadă” în icoană doar o „scândură pictată” (I, pg.32), confecţionată de alţi oameni (I, pg.26), a cărei adorare (?), prin rugăciuni şi metanii „absolut inutile” (I, pg.443), „contravine flagrant uneia dintre cele 10 porunci” (I, pg.440)! Pentru el, care respinge faptul că harul lui Dumnezeu este lucrător peste tot, indiferent de numărul sfinţilor reprezentanţi pe icoane (I, pg.32), „nu se poate ca sufletul unui sfânt să se împrăştie în sute de milioane de icoane şi să mai şi producă efecte pozitive” (II, pg.599)! Lucrarea harului lui Dumnezeu se face aşadar nu numai prin icoane, ci şi prin moaştele sfinţilor („oasele unor sălbatici”) sau prin cruce („alte obiecte” – I, pg.32). Evlavia specială a românilor faţă de sfânta cruce, a cărei reprezentare a fost exclusă „la comandă” de pe Salvări, este redată atât de sugestiv de poetul nostru drag George Coşbuc în poezia „Drapelul”: „Sfânta cruce scrisă fie / Pe-al Românilor drapel; / De la ea s-avem tărie / Când ne batem pentru el. / Iar sub cruce-al ţării nume / Ca scăpată de ocări, / Dumnezeu s-o facă-n lume / Cea mai tare dintre ţări”!

Contra sfintelor mănăstiri. P.C. nu înţelege dragostea marilor domnitori români şi a românilor faţă de aceste aşezăminte sfinte, adevăratele „redute” în  calea asaltului cohortelor de eretici şi păgâni, dar îşi „permite” să denatureze esenţa realităţii şi să considere că „au fost şi au rămas cuiburi de chefuri, lenevie, perversiuni sexuale şi păcălire a oiţelor proaste” (I, pg.389)! Este o hulă!

Contra zilei de odihnă (Duminica). P.C. nu înţelege că Duminica în Noul Testament este ziua Domnului – o zi de odihnă pentru creştini, în amintirea zilei de Paşti, când Mântuitorul Hristos a înviat din morţi, după ce S-a adus ca jertfă Tatălui, pentru ispăşirea păcatelor omenirii şi răscumpărarea sufletelor noastre din robia păcatului şi a diavolului. De aceea, el trage „concluzia” aiuritoare că „o anumită zi din 7 este sfântă a fost impusă de preoţi, nu de dragul odihnei oamenilor, ci pentru a-i aduna la temple şi a-i jumuli de dări”(I; pg. 375)! Este o hulă!  

Contra Tainelor Bisericii. P.C. nu înţelege că Botezul este naşterea într-o viaţă nouă, creştină, ci se mărgineşte să constate gratuit, în virtutea necredinţei sale, că „ritualul botezului în apă este şi nesănătos şi total ineficient ca legătura dintre om şi vreo făptură divină cât de mică” (I, pg.142)! Este o hulă!

P.C. perorează că solemnitatea maiestuoasă a Cununiei prin care Biserica consfinţeşte căsătoria dintre bărbat şi femeie, catalogând-o „un ritual porcos şi imoral” (I, pg.429)!

P.C. nu înţelege că Spovedania este partea principală a Tainei pocăinţei, prin care creştinii dobândesc iertarea păcatelor făcute după botez, dar o repudiază prin aprecieri ostentative nefondate: „Spovedania şi iertarea sunt două procedee prin care paraziţii mistici… continuă activităţile imorale” (I, pg.445)! Este o hulă!

Contra înmormântării. P.C. nu pricepe că înmormântarea creştinilor presupune întoarcerea trupului în pământ, propunând practica păgână a incinerării, „motiv” pentru care confundă ceremonialul funerar cu „un spectacol trist şi deloc igienic” (I, pg.432)! Este o hulă!

Contra aprinderii candelelor şi a lumânărilor. P.C. nu admite că aprinderea candelei în faţa unor icoane este o cinstire a celui reprezentat pe ea, ca jertfă adusă lui Dumnezeu prin arderea untdelemnului, dar „ştie” el că „Aprinderea de candele, lumânări sau tămâie nu alungă întunericul spiritual” (I, pg.446)! Este o hulă!

Contra monumentelor funerare şi a pomenirii repausaţilor. P.C. nu ia aminte că răposaţii din cimitir „nu sunt morţi”, ci doar „sunt culcaţi şi dorm”, de aceea şi consideră că monumentele funerarenu au nici un rost, ci ocupă degeaba porţiuni de pământ folosibil. La fel de inutile sunt ritualurile religioase de înhumare şi pomenire a sufletelor” (II, pg.32)! Este o hulă!

Contra minunilor. P.C. nu crede în măsurile excepţionale de securitate asupra garantării autenticităţii marii minuni, luate de autorităţi cu fiecare sărbătoare de Paşti la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, unde Sf. Lumină coboară din cer şi aprinde instantaneu candelele şi lumânările credincioşilor, dar ne „explică” el … misterul (inexplicabil ştiinţific) al flăcării care nu arde feţele oamenilor: „i-am explicat procedeul prin care preoţii ortodocşi produc minunea. Ei folosesc un amestec de magneziu şi fosfor umed, pe care îl pun în vata şi în lumânările de pe presupusul mormânt al lui Jeshua (Iisus – n.a.). Când amestecul incendiar se usucă, magneziul se autoaprinde, iar fosforul întreţine arderea. Kaput miracol divin! Simplă şarlatanie mistică” (II, pg.114)! Este o hulă!

 

 

                                            Contradicţii, falsuri, inepţii 

 

În mintea lui Pavel Coruţ, bântuită de sminteli în cel mai înalt grad, coabitează în chip straniu o mulţime de contradicţii, falsuri, inepţii etc. Iată doar câteva exemple:

                                                           Contradicţii

1). După ce lasă impresia că nu ar fi neapărat împotriva Atotputernicului Dumnezeu, cu exprimarea „Nu neg existenţa Divinităţii” (II, pg.45), P.C. se îndoieşte apoi şi întreabă în mod repetat: „Avem vreo probă sigură că Dumnezeu există ?” (I, pg.36-37)!

2). Deşi se adresează fanilor îndemnul „să credem în adevărata Divinitate” (I, pg.20), P.C. se „răzgândeşte” şi îi „asigură” pe confraţii săi, supra-oameni (divini), de o… incertitudine: „Mă îndoiesc însă de faptul că ne vom putea emancipa şi de sub puterea Divinităţii” (I, pg.22)…

3.) După ce laudă rolul eficient (I, pg.125) al specialiştilor din Psihologie (III, pg.43), P.C. pune la îndoială competenţa unuia din marii specialişti, în optica psihologilor: „Până şi Sigmund Freud a participat la această operă de mistificare a personalităţii faptelor lui Moise” (I, pg.83)…

4). Deşi „Credinţele contrare informaţiilor ştiinţifice corecte”, cum spune P.C., „produc cei mari mari monştri” (I, motto), totuşi P.C. se contrazice în alt loc: „Credinţa şi ştiinţa sunt mai puternice decât toate religiile la un loc” (I, pg.431)…

5). După ce P.C. atribuie eronat Bisericii îndemnul către creştini de a nu cerceta lucrurile (I, pg.47), P.C.  consideră la fel de eronat că marele propovăduitor Saul, devenit Sf. Ap. Pavel, „dărâmă întreaga construcţie… creştină” fiindcă ar fi zis: „Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi numai ceea ce este adevărat” (I, pg.403), aşa încât, conform marelui Apostol al neamurilor, „Toate să le încercaţi, ţineţi ce este bine” (1Tes. 5, 21)! Înţelesul cuvintelor şi analogia lor sunt, la P.C., deformate!

6). Pe de-o parte, P.C. îL include pe Mântuitorul Hristos în „categoria de luminători trimişi de Cer pentru a deschide noi porţi omenirii… îl constituie… marii revoluţionari ai spiritualităţii şi Credinţei. Câteva nume? Christos…” (III, pg.23), iar pe de altă parte ne spune că Hristos „gândea însă ca un sălbatic în problemele fundamentale ale evoluţiei umane” (I, pg.250)!

                                                  Falsuri

a). Pavel Coruţ: „Aproape 22 de secole Omenirea terrană a fost minţită de religioşi (creştini – n.a.) în numele zeilor” (I, pg.168)! Este fals! Timp de 21 de secole, în numele iubirii de oameni a lui Dumnezeu, omenirea a cunoscut şi cunoaşte Adevărul în şi prin Hristos şi Biserica Sa.

b). „Jeshua din Nazaretul Iudeii nu este cunoscut ca personalitate istorică, deoarece nici unul dintre istoricii care au tratat perioada pretinselor sale minuni nu l-a menţionat” (I; pg.230). Este fals! Cei mai veritabili istorici ai secolului I d.Hr., Tacitus şi Josephus Flavius, au conformat în scrierile lor veridicitatea prezenţei în lume a Domnului nostru Iisus Hristos.

c). P.C. : „În prezent… creştinii aşteaptă marea trecere pe data de 21.12.2012” (I, pg.180)! Este fals! Niciodată, în istorie, ortodocşii nu au profeţit că A Doua Preaslăvită Venire a Mântuitorului Hristos se va produce într-o zi anume, aşteptându-L în aceasta!

d). P.C. : „Religioşii îl acuză pe Dumnezeu de toate necazurile vieţii lor, spunând că aşa a fost voia Domnului” (II, pg.618)! Este fals! Ortodocşii nu îL acuză pe Dumnezeu în nici o împrejurare, ci Îi mulţumesc pentru necazurile pe care le îngăduie să vină peste noi, din cauza păcatelor pe care le-am făcut! Tocmai de aceea, ca unii ce ştim că voia lui Dumnezeu lucrează spre binele nostru, inclusiv în suferinţe mângâietoare, noi şi spunem: facă-se voia Ta!

e). P.C. : „Suntem cu toţii nişte mari mincinoşi. Da, aşa suntem” (III, pg.36)! Este fals! A-i aduce pe oameni la acelaşi numitor comun, ştiind că nu toţi suntem la fel, este o generalizare pe care mintea întreagă nu o poate face: dacă P.C. este un mare mincinos, nu înseamnă că toţi oamenii sunt aşa! Mai există şi oameni sinceri, care evită să mintă…

f). P.C. : „Dacă religia… creştină exprimă voinţa lui Dumnezeu, cum susţin paraziţii mistici, de ce efectele ei sunt atât de negative în naţiunea noastră ? ” (I, pg.55) Este fals! Cauza greutăţilor prin care trecem nu este generată de „răutatea” lui Dumnezeu, ci de păcatele puţinei noastre credinţe! Voinţa lui Dumnezeu nu poate fi susceptibilă, chiar şi când ne „cerne” prin „foc”, pentru că Dumnezeu voieşte ca toţi cei ce vor crede în Hristos să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică!

g). P.C. : „Nici o religie nu a primit de la Cer puterea de a ierta” ! (III, pg.13) Este fals! Puterea de iertare a păcatelor a fost dată haric de către Hristos apostolilor Săi, iar aceştia au transmis-o mai departe urmaşilor lor, peste veacuri, în Ortodoxie!

                                                          Inepţii

1). „Fenomenul” extraterestru (despre care P.C. spune că există, conform „probelor sigure” deţinute de „ştiinţă”, într-un Univers cu „infinităţi de civilizaţii raţionale… majoritatea de tip humanoid” – I, pg.16), nu este altceva decât o lucrare demonică în ale cărei „capcane” cad acele minţi unde imaginaţia o ia înaintea realităţii!

2.). Nu ar fi lipsit de interes ca, în virtutea „dovezilor ştiinţifice” despre care ne vorbeşte P.C.,  să ne arate şi nouă, celor care ştim să diavolul poate lua chipuri chiar şi de îngeri, măcar un „reptilian” (I, pg.39) „capturat” din „universurile paralele”!

 

                                              „Guru” – vânzătorul de iluzii

 

Aproape instantaneu, când văd zbuciumul zadarnic al unor pătimaşi în a se desfăta cu orice preţ în lumea senzorială (omul exterior), fără să le pese că sufletele lor tânjesc după satisfacţiile incomparabile oferite pe veci de Dumnezeu (omul interior), îmi revine în memorie scena în care, în pustia Carantaniei, Hristos a refuzat să i se închine celui rău şi, implicit, nu a vrut să se lase amăgit cu promisiunea deşartă că, în schimb, va fi „recompensat” cu strălucirile aparente ale acestei lumi trecătoare. Câţi sunt însă dintre noi cei care, urmându-L pe Hristos, întoarcem spatele deşertăciunilor lumii pentru a ne bucura de slava negrăită a Împărăţiei lui Dumnezeu? Puţini! Restul, îmbulzindu-se într-o goană nebună după vânare de vânt, cu amar ajung şi ei cândva să realizeze că „succesul” la care au visat, după „reţete marca Coruţ”, a fost de fapt o înşelătorie prin care nişte şarlatani i-au atras în cursa eşuantă a unei fericiri iluzorii, unde nici bogăţia, nici prestigiul, nici succesul, cu ajutor demonic, nu fac laolaltă măcar cât o ceapă degerată, comparativ cu surâsul omului al cărui suflet este împăcat cu sine, cu Dumnezeu şi cu cei din jur. Speculând astfel dorinţa de înavuţire peste noapte a unei societăţi traumatizate de lipsurile regimului comunist, stimulate până la dezgust de telenovele care fac apologia unei prosperităţi pentru care din nefericire mulţi prea mulţi naivi şi-au pierdut minţile, Pavel Coruţ a început să scrie carte după carte, într-un ritm ameţitor, sub masca unui „binefăcător” care îşi imploră pur şi simplu cititorii să fie „fericiţi”, doar dacă bineînţeles vor urma să îi cumpere cărţile cu „reţetele” lui … luciferice: „Vreţi să ajungeţi liber, bogat, faimos, şi fericit ? Vreţi să aveţi întotdeauna succes în tot ce faceţi, începând cu viaţa sentimentală şi terminând cu afacerile ? … Citiţi cu atenţie această carte (…) Această carte vă scoate din multe nevoi, vă poate feri de mari primejdii, de mari necazuri (…) Trebuie să reuşiţi în viaţă … Vă rog …” (III, pg.4-5)! Invocându-le „arta sugestiei” şi autosugestiei, din postura de om atotştiutor, P.C. debitează verzi şi uscate în serii de cărţi de al căror „bine” să ne ferească Dumnezeu: „Către culmile succeselor (Formula fericirii)”, „Cartea Creatorilor – sute de reţete pentru făcut bani”, „Farmecul feminin – reguli pentru succesul feminin”, „ghidul pensionarilor fericiţi”, „Clanul învingătorilor – Frăţia  creatorilor paranormali” etc. Nimeni, indiferent de vârstă şi de profesiune, nu „scapă” învăţăturilor lui P.C. despre cum anume să aibă un „destin fericit” (II, pg.609), să trăiască o „viaţă mai lungă de 100 de ani” (II, pg.693) şi, normal, cum să… întinerească (II, pg.589), prin „secretarea hormonului tinereţii” (II, pg.17), până la vârsta „la care vreţi să întineriţi” (II, pg.598)!

Desigur că , judecând după numărul mare de cărţi care i s-au cumpărat lui Pavel Coruţ, s-au găsit destui cititori români care să îi accepte elucubraţiile, perorate după „modelul” inaugurat de un alt „guru”, în S.U.A. („Cum să ai 100 de ani şi să te bucuri de ei a făcut vâlvă prin America anilor „70. Nu mai ştim ce s-a întâmplat cu eroul ei de după vârsta de 90 de ani (el calculase că va trăi 250 de ani” (II, pg.594)! Da, stimaţi cititori, nu este o glumă: să îţi „calculezi” că ajungi la 250 de ani sau să scrii o carte despre cum este viaţa la 100 de ani, când tu abia ai 90, ne lămureşte definitiv în ce hal a ajuns cu luciditatea şi el şi cei care cred în el!

În sfârşit, ca să vedem mai exact până unde pot credulii să se avânte, în labirintul absurd al amăgirii, vă prezint „exerciţiul lui Coruţ de întinerire – o „formulă” care „combină autosugestia mentală cu pase energetice folosite în yoga” (II, pg.594), cu menţiunea ilară că totuşi „exerciţiul este destinat oamenilor din civilizaţia raţională… nu al universului imaginat de yoghini” (II, pg.596). Halal „civilizaţie raţională”, dacă promotorii ei pretind că învăţătura lor este preluată din yoga, dar nu sunt yoghini, deşi cred în „înţelepciunea reîncarnării” (III, pg.115)! Este treaba lor, dacă ţin morţiş să creadă bazaconia că provin din nu ştiu ce reptile sau pomi sau fructe, însă problema gravă este că „ritualul” promovat de „gurul” P.C. îi duce direct în iad pe mulţi neavizaţi care devin „cursanţi” pentru „mai mult de un an”… Acolo, ei „învaţă” că nu au „nevoie de lumânări” (II, pg.596), ci doar de „un sfert de oră… de autosugestie (ca o rugăciune)” (III, pg.77), în fiecare dimineaţă şi seară, „singurul mijloc tehnic” necesar fiind „un banal şirag de 20 de mărgele (sau o sfoară cu 20 de noduri) care ne vor ajuta să repetăm formula” (III, pg.76), dar şi de „o fotografie reuşită din perioada la care vreţi să întineriţi (să nu fi suferit necazuri mari)” (II, pg.598)! Privind numai la fotografie, „cursantul” repetă „formula de autosugestie”, ca şi „cum ar fi împlinită” cererea: „organismul meu, numele şi prenumele, s-a regenerat şi a întinerit atingând capacităţile psihice şi fizice de la vârsta de 30 de ani” (II, pg.600)! Sau altă formulă: „Eu, numele şi prenumele, voi trăi sănătos, activ şi fericit mai mult de 100 de ani, îndeplinind toate scopurile din această agendă” (II, pg.244)! Ca adepţii lui P.C. să înţeleagă şi mai bine cât sunt de manipulaţi, ar trebui să mediteze cum de este posibil ca acesta să ofere „reţete de succes” celor ce vor să vorbească electoratului (III, pg.331) şi „să organizeze campanii electorale” (III, pg.353), când el şi-a înfiinţat un partid politic care a ieşit şifonat din alegerile anului 2000, ulterior fiind desfiinţat! Oameni buni, treziţi-vă la realitate!

 

                                  Constructor de himere „teologice”

 

Prin insistenţa lui de a nega Cuvântul lui Dumnezeu revelat în textul sfânt, cu o ignoranţă bazată pe idei fixe şi răutăcioase, Pavel Coruţ combate, trunchiază, răstălmăceşte, minte, speculează, ignoră adevărul evident al Teologiei şi ajunge chiar să le propună cititorilor săi adoptarea himerelor dintr-o „teologie” inspirată de păgânismul cel mai haotic! Marile lui carenţe deformatoare, descalificante intelectual, se ţin lanţ: pe şarpele ispititor îl consideră identificat „abia în Noul Testament” (I, pg.60), deşi prezenţa lui Satan o semnalează concludent Vechiul Testament; pe creştini îi acuză că „au inventat diavolii” (I, pg.60), deşi acţiunile antiumane ale demonilor sunt subliniate explicit în Vechiul Testament: spune că Sf. Scriptură „nu conţine nici o referire la cultul moaştelor, oaselor” (I, pg.439), dar puterea sfintelor oseminte este redată în Vechiul Testament prin minunea învierii unui mort care fusese atins de moaştele proorocului Elisei (4 Regi 13, 21); atribuie lui Hristos în chip mincinos faptul că „şi-a anunţat ucenicii că el… va fi sacrificat pentru mântuirea neamului său… Nu a întregului neam omenesc” (I, pg.272), însă în realitate Hristos le-a spus „că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească… Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile” (Lc.24, 46-47); dezinformează când spune că „Misticii n-au pus niciodată problema cunoaşterii raţionale a Divinităţii reale” (I, pg.76), întrucât creştinilor li s-a spus cu claritate: „Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat” (In. 17, 3); greşeşte când spune că „divinul nu coboară în  uman niciodată” (II, pg.301), pentru că scris este : „Cel ce păzeşte poruncile Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el” (1In. 3, 24); consideră credinţa în icoane şi cruci ca fiind o „practică contrară dogmei creştine” (I, pg.29), dar aşa ceva este fals etc. Exemplificările de mai sus sunt suficiente pentru a ne da seama că P.C. nu cunoaşte Biblia, nici legile şi învăţătura Bisericii, iar de aici şi până la cele mai excentrice aiureli nu mai este decât un pas…

„Pasul” cu pricina este făcut de P.C. atunci când, aşa, din „pur” extremism negaţionist, îşi permite să-şi dea cu părerea, după principiul dacă un om nu a văzut America, înseamnă că aceasta nu există, despre persoane biblice şi aspecte teologice pe care le consideră controversate, inventate, inexistente… Bunăoară, el şi-ar dori plăsmuirea unei lumi, imaginată de … imaginaţia sa, unde falsul ar deveni „realitate” astfel: heruvimii „nu sunt îngerii lui Dumnezeu” (I, pg.137); Adam şi Eva „n-au existat niciodată în realitatea vieţii pământene” (I, pg.186); Hristos „n-a mântuit şi nu va mântui niciodată pe nimeni” (I, pg.282); Ortodoxia „n-a fost niciodată o credinţă dreaptă” (I, pg.382); Hristos „n-a fost fiul Divinităţii” (I, pg.409); diavolii „nu există şi nu acţionează pe această planetă” (II, pg.98); sensul vieţii omului stă în „bucuriile pământene”(II, pg.406), nu în dobândirea  Împărăţiei lui Dumnezeu; agheasma şi pomenile sunt nişte „superstiţii” (II, pg.398) etc. Cât de ignorant poate să fie P.C., ne-o spune chiar el: „Trebuie să ne recunoaştem ignoranţa: nu ştim exact unde este lumea spirituală în care pleacă sufletele” (II,pg.28)! Nu s-ar cuveni însă, stimaţi cititori, ca P.C. să se exprime la singular, nu la plural? Mai ales că o mulţime de oameni ştiu că sufletele repausaţilor merg în Rai sau în iad ? Mă rog, autodeclarata ignoranţă recunoscută de P.C. este de înţeles cumva, câtă vreme afirmă atât că „soarta există” (III, pg.32), prin însuşirea devizei „Ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus” (III, pg.16), cât şi „adevărul” despre reîncarnare („La naştere, spiritul ce se reîncarnează în prunc primeşte programul pentru întreaga viaţă” – III, pg.18)! Cu astfel de concepţii, anticreştine, toată „învăţătura” lui P.C. despre cum să aibă „succes” cei care îşi pierd timpul ascultându-l, nu mai are chiar nici un rost…

Cu aceeaşi insistenţă ca şi a unui ofiţer năucit de traume, care îşi continuă lupta pe „front” fără să îşi mai dea seama că de fapt războiul s-a terminat, Pavel Coruţ vrea cu tot dinadinsul să îşi transpună forţat imaginaţia lui SF în planul realităţii noastre cotidiene! Pentru a reuşi să substituie creştinismul, „adversarul” a cărui esenţă seducătoare îi va rămâne necunoscută pe vecie, „marele cunoscător” se întoarce în timp la mentalitatea unor triburi din zorii umanităţii şi, aşa cum aceştia îşi imaginau că putea exista o comuniune duhovnicească între fiinţele lor şi soare, pietre sau animale, „recomandă” (I, pg.428-430) tuturor ieşiţilor din minţi să înlocuiască lucrarea mântuitoare a Tainelor Bisericii cu o parodică „legătură telepatică” prin care oamenii pot vorbi cu… arborii! Ideea lui nu mică, în această lume în care destul de mulţi dintre noi au schimbat comuniunea cu Dumnezeu şi cu oamenii, pentru că deja au ajuns – în nebunia minţii lor – să le „vorbească” animalelor sau păsărilor precum oamenilor, nelăsându-le în legea lor … Şi acum, stimaţi cititori, citiţi şi vă cruciţi şi dumneavoastră ce anume vă propune P.C. :

Părinţii, în loc să îşi boteze copilul la Biserică, să îşi ducă pruncul în faţa … arborelui! Ei pot „cere” astfel arborelui să îl „ocrotească” pe copil, fiind „convinşi” că , în tot restul vieţii, între prunc şi arbore s-a „stabilit” o „legătură telepatică” : „Eu vă recomand să vă botezaţi pruncii în cel mai sănătos stil cu putinţă (…) ridicaţi-vă pruncul cu ambele mâini şi rostiţi… Ulterior, mergeţi cu pruncul în faţa unui arbore sau pom cu viaţă lungă, atingeţi copilul de scoarţa acestuia şi rugaţi-vă simplu: Fratele nostru verde, acesta este fiul (fiica) nostru (noastră)…( numele). Te rugăm să-l (s-o) iei sub ocrotirea ta! Din acel moment, între prunc şi vânjosul arbore se dezvoltă o legătură telepatică, de care copilul va beneficia întreaga viaţă. Atât este suficient. Spectacolul … creştin de botez este absolut inutil” (I, pg.428)!

Şi ritualul Cununiei se poate face, aşa cum este „convins” P.C., aproape ca şi … „botezul” de mai sus: mirii nu ar trebui decât să planteze un arbore în faţa căruia, „convinşi” că acesta îi va ajuta să rămână „uniţi”, să rostească pe rând un legământ de credinţă: „Eu vă recomand să renunţaţi la cheltuielile extravagante şi la ritualul dezonorant din religia … creştină, atunci când vă hotărâţi să vă uniţi destinele. E mult mai simplu să vă îmbrăcaţi în haine curate, să ieşiţi afară, sub Cerul înstelat şi să rostiţi … Mai apoi, puteţi merge împreună să plantaţi un arbore sau pom cu viaţă lungă şi să rostiţi, pe rând, un legământ de credinţă după obiceiul arian: Fratele nostru verde, te rugăm să fii martor al iubirii noastre… Te rugăm să ne ajuţi să rămânem uniţi mereu (…) Ulterior cununiei de acest tip, tinerii soţi vor trece des pe la arborele sau pomul iubirii, îngrijindu-l sau privindu-l cu dragoste. Între ei se va dezvolta o legătură telepatică strânsă, aşa cum nu poate lega nici un fel de preot” (I, pg.430)!

„Teoriile” lui P.C. , ca unul ce afirmă că „ne încarnăm pe pământ pentru a ispăşi o vină ancestrală… pentru a învăţa şi a evolua mereu către marele spirit superior” (III, pg.116), confirmă (ca şi în „teoria” anticreştină despre rolul înmormântării şi milosteniei) că el nu crede în învierea trupurilor şi în Judecata lui Dumnezeu: „Trupul muritor e dat viermilor, se descompune lent (…) De ce să faci parastase, pomeni etc unei bucăţi de carne aflate în putrefacţie, când luminoasa parte din om, sufletul, e vie, dar în altă lume universală ?” (I, pg.433)! Tocmai în aceasta constă marele mister al rânduielii  divine: că vine o vreme când trupul descompus al omului, prin  minune, se va ridica din mormânt şi se va reuni etern cu sufletul (formându-se un om spiritualizat) fie în Împărăţia lui Dumnezeu, fie în … iezerul de foc

 

 

                                 Exaltatul „luminat” al lui Lucifer

 

Spre bucuria noastră, a românilor, nenumărate „faruri” din clasa socială intelectuală au împlinit, de-a lungul vremii, voinţa divină de a ne călăuzi ca neam la credinţa în viaţa veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu. Inclusiv astăzi, ca o confirmare a faptului că seva gândirii sănătoase româneşti excelează comparativ cu a altor neamuri, elita tăcută şi anonimă a României a înţeles că nimic nu este mai important decât cunoaşterea lui Hristos, prin Duhul Sfânt, în Biserica Sa. Împotriva credinţei lor, a celor cu „diplome de studii superioare” (I, pg.460), Pavel Coruţ îşi revarsă tot dispreţul şi, considerând că nu au „nici o scuză pentru infantilism, iraţionalitate şi religiozitate” (I, pg.5), îi numeşte cu neruşinare drept „trădători pseudo-intelectuali” (I, pg.460), „infantili în gândire” (I, pg.468) – nişte oameni „periculoşi” (I, pg.472) care „fabrică şi răspândesc cele mai aberante probe” (I, pg.473) etc. Printr-o astfel de viziune îngustă, P.C. îşi arată neputinţa raţiunii de a admite că pe lume mai sunt şi oameni care gândesc altfel decât el, în speţă creştinii, care îşi mărturisesc credinţa, nu o justifică… Iar pentru această mărturisire în libertate a credinţei noastre naţionale, împotriva unui sistem securistic pe care l-a apărat instituţional P.C., şi-au dat viaţa atâţia martiri în Revoluţia din Decembrie 1989. O parte dintre ei au fost ucişi în timp ce scandau „Există Dumnezeu!” şi „Dumnezeu e cu noi!”, purtând în inimile lor nădejdea că prin credinţă România va deveni o ţară frumoasă şi demnă, unde dreptul la o opinie să nu se mai constituie într-un delict –  suntem nicidecum, cum deformat înţelege P.C., „o naţiune … imbecilizată” (I, pg.376)!

Dar P.C. nu este „supărat” doar pe idealurile revoluţionarilor! Este „supărat” şi pe intelectualii creştini, numindu-i „exaltaţi… în sălbăticia religiei”: „O profesoară de biologie intoxicată mistic a elaborat un manual de biologie creaţionistă… şi a încercat să o impună în programa şcolară din ţara noastră. Fiecare celulă din organismul meu strigă după Dumnezeu, afirma exaltata mistică (…) Genele respectivei bioloage strigau după sălbăticia religiei, cu care fusese intoxicată prin creierele strămoşilor” (I, pg.11)!  Caracterizarea pe care exaltatul „luminat” al lui Lucifer o face mai sus „dovedeşte”, stimaţi cititori, că a fi om de ştiinţă şi creştin este echivalent cu o „exaltare în sălbăticie”! Dintr-o astfel de perspectivă eronată, înseamnă că şi chimistul şi bacteriologul francez Louis Pasteur (1822-1895) „dovedea” „exaltare religioasă” când spunea: „Sunt atâtea specii, câte a făcut Dumnezeu. Cu cât studiez mai mult natura, cu atât mai adânc mă cuprinde o uimire evlavioasă faţă de lucrurile Creatorului” … Şi mai sunt încă atâţia psihologi şi geneticieni, din două domenii invocate atât de tendenţios de P.C. (I, pg.8), care şi ei „arată cu degetul” spre Atotţiitorul Dumnezeu şi Biserica Sa

 

 

                                         „Inchiziţia” lui Coruţ

 

În avântul lui de a „desfiinţa” toate religiile, fără să aibă măcar habar de distincţia doctrinară dintre Ortodoxie şi catolicism, Pavel Coruţ le tratează pe acestea „la grămadă”, de-a valma, erijându-se într-un „super-lider” gata să intervină pentru „salvarea” umanităţii neştiutoare de „invazia” unor forţe spirituale ce ne-ar ţine „captivi”: aproape cu toţii, fără să conştientizăm că „religiile îmbolnăvesc şi ucid … miliarde de oameni” (I; pg.11), suntem „închişi în sfere mistico-religioase create de fabulaţii” (I, pg.17)! Ceea ce nu înţelege P.C., ca şi un doctor sfătos incapabil să se vindece pe sine, constă tocmai în aceea că este prizonierul unei conştiinţe răvăşite … în abisul „întunericului cel mai dinafară”! În propria lui conştiinţă, zbuciumată, zdruncinată şi atrofiată de percepţii false, „salvatorul” nostru nu mai poate să discearnă faptul că este victima unor imagini răsturnate şi trăieşte cu iluzia că ne „eliberează” ca un „supraom” din efortul urcuşului nostru la Rai! Să ne ferească însă Dumnezeu de un aşa „ajutor” … infernal!

P.C. nu îşi pune însă „umărul” pentru a se reuşi distrugerea religiilor, cum îşi închipuie, ci pentru ca omenirea întreagă să „beneficieze” de o Religie Universală sub conducerea lui Antihrist. În acest proces, cu secrete bine păzite de „superiori” în „grade” din cele mai mari, P.C. nu este decât o „plevuşcă”… Vă întrebaţi, poate, cine este acesta Antihristul ? Este „Adevărata Divinitate”, cum o numeşte P.C., adică o falsă divinitate care va pretinde întregii lumi, din Templul de la Ierusalim, să i se închine ca lui Dumnezeu însuşi! Este omul satanizat, conducătorul întregii lumi! Pentru întronarea lui lucrează de zor şi „fraţii” noştri rătăciţi, catolicii, identificaţi de P.C. cu nişte „abominabili mafioţi” (I, pg.24)… Chiar dacă P.C. este întemeiat atunci când le atribuie catolicilor săvârşirea unor fărădelegi prin care au discreditat creştinismul, cum ar fi rolul nefast al Inchiziţiei (I, pg.190), al „vinderii de indulgenţe pentru iertarea păcatelor” (II, pg.627) sau al numărului colosal de „beatificări” (I, pg.36), el însuşi adoptă „în numele ştiinţei” practicile asasinărilor spirituale fără discernământ ale inchiziţiei catolice! Cu menţiunea că „Inchiziţia” lui Coruţ nu vizează afectarea doar a vreo doi oameni de ştiinţă, ci a vreo două milioane de creştini!

„Şarjele” antiromâneşti ale lui Pavel Coruţ, care de fapt vizează compromiterea imaginii publice a ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române, sunt un amestec haotic de analogii nepotrivite, generalizări forţate şi afronturi neruşinate faţă de întreg poporul nostru: „neamul românesc nu are nici o religie, nici credinţă, ci numai un amalgam de superstiţii exploatate de preoţi” (I, pg.122); „Noi, românii, nu avem nici o scuză pentru creştinare, deoarece străbunii daci aveau o religie mult mai curată decât creştinismul” (I, pg.227) etc! De fapt, fără nici un dubiu, tocmai această încreştinare a neamului nostru „deranjează” şi este motivul pentru care, după „89, s-a declanşat o acerbă campanie de denigrare şi calomniere a Ortodoxiei şi a ortodocşilor! În rest, de oricâte pretexte s-ar prevala P.C., atacul lui la adresa Bisericii şi a reprezentanţilor ei se desfăşoară într-un context în care se ştie prea bine că nu B.O.R. este cea care generează decăderea morală şi materială a poporului nostru, ci tocmai acele forţe interne care execută planul destabilizator al Ocultei mondiale! Iar interacţiunea concepţiilor lui P.C. cu mondialismul ocult, indiferent că este conştient sau nu, dar „pliată” pe nişte frustrări abil provocate şi amplificate, se produce în punctul în care este în joc ştergerea identităţii noastre ortodoxe! Ştergerea presupune „argumentul” că noi, majoritatea românilor, am fi de fapt nişte „formalişti” (I, pg.49), conduşi de o „mafie religioasă” (I, pg.49) total coruptă („de la patriarh şi până la ultimul clopotar” – I, pg.51), aflată la cheremul mondialismului ocult („Propagandiştii religioşi de orice fel şi rang, de la popă şi Patriarh … sunt simple unelte ale Ocultei mondiale şi retrograde” – I, pg.55) ! Scopul real al acţiunilor lui P.C. este acela de a semăna printre românii credincioşi o psihoză de neîncredere, discordie, suspiciune şi confuzie faţă de o instituţie cu mare priză la public: B.O.R. ! Slăbirea coeziunii sentimentului naţional, în atare situaţie, ar avea efecte catastrofale ce ar culmina cu disoluţia statului naţional unitar român!

Neînţelegând deci că a fi român înseamnă implicit a fi creştin, iubitor de neam şi de Dumnezeu, P.C. foloseşte toată gama de clişee culpabile ca să îi scoată pe români din Biserică şi pe Dumnezeu din inimile lor: vorbeşte de o „biserică infracţională” (I, pg.372), formată din „paraziţi şi infractori” (I, pg.377), care acţionează în „stil mafiot”cu girul şi acoperirea naşului patriarh” (I, pg.374)! Ca luarea în desconsiderare să fie dusă de P.C. până la capăt, prin exagerarea consecinţelor subvenţiilor acordate ierarhilor de către Stat (invocate de el ca să „justifice” de fapt… inutilitatea existenţei Bisericii!), debitează supoziţia conform căreia „sinodalii B.O.R. ar vota că regina porno din România este fecioară, dacă ar fi ameninţaţi că li se vor anula subvenţiile statale” (I, pg.24)! Este şi aceasta o „mostră”, dacă mai era cumva nevoie, a unui limbaj care nu are nimic de-a face cu decenţa intelectuală a unui pretins „om de ştiinţă”…

                                                                 (Va urma)

                                                                             Prof. Costel NEACŞU

1 Comment

  1. gabi

    Primele aparitii editoriale ale lui Corut au fost „altceva” decat stiam si le-am urmarit cu atentie si oarecare entuziasm. Dar in nu-stiu-care mini-roman cu bubuli si extraterestri, in care devenea tot mai clara deraierea de la bunul simt, Corut si-a exprimat sentimentele violent anti-monarhiste prin expresii extrem de injositoare la adresa fiicelor Regelui, de parca le-ar fi cunoscut personal pe centura Bucurestilor. Nici un barbat normal nu s-ar exprima atat de grobian la adresa unor femei, oricate pacate ar avea ele! Omul asta n-are mama?! Din acea clipa am aruncat cartea respectiva si nici n-am mai cumparat alta semnata de el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*