Puncte de vedere

Polemici pe teme patriotice (II)

  Eu nu știu ca poporul român să fi declanșat vreodată războaie de agresiune. Unii poate critică implicarea noastră în […]

 

Eu nu știu ca poporul român să fi declanșat vreodată războaie de agresiune. Unii poate critică implicarea noastră în al doilea război balcanic, dar această implicare, ca și ocuparea Budapestei, ca și trecerea Nistrului, nu urmărea cotropirea și anexarea Bulgariei, Ungariei ori a URSS.

De asemenea, nu știu ca vreodată oștile române să fi avut superioritate numerică față de invadatori  iar armamentul nostru, ca și azi, era depășit. Ni se induce  ideea că în prezent marele pericol vine de la ruși. Mă îndoiesc dar, admițînd așa ceva, față de formidabilul potențial militar al Moscovei, noi cu ce ne apărăm? Cu două fregate ruginite cumpărate de la britanici (pentru care demnitarii români implicați în tranzacție au primit o șpagă de 10 mil. lire sterline)? Cu avioane F 16 cumpărate la mîna a doua de la portughezi? Cu baterii de rachete (nu mă refer la cele de la Deveselu) achiziționate de la americani, deja depășite? Cu acele Piranha pe care încă nu le avem, întrucît americanii au încălcat termenele contractuale? Și cîți militari mai are armata română? Dacă ne-ar ataca rușii, pînă să ne ajute partenerii strategici din OTAN, am fi de mult cuceriți.

În aceste condiții, nu este de mirare și nici nu este de rușine că în decursul istoriei noi am avut mai puține victorii decît înfrîngeri, dar despre înfrîngeri nu se vorbește.

Cu o oaste redusă numeric, nepregătită, cu armament depășit, am avut victorii memorabile, datorită unor strategii pot spune geniale, în primul rind prin alegerea locului în care am atras inamicul – Basarab la Posada, Ștefan la Vaslui, Mihai la Călugăreni. Luptam pe pămîntul nostru, pe care îl apăram, așa că ne-au ajutat „rîul, ramul” (tot la Eminescu ajungem!).

Pagini de epopee a scris și Vlad Țepeș cînd cu un curaj vecin cu nebunia a declanșat „Atacul de noapte” (pus pe pînză de Theodor Aman, despre care a scris un poem Victor Hugo și cu care începe – nu se putea altfel! – filmul „Dracula”).

Dar am avut și înfrîngeri rușinoase, în general ocolite de istorici.

La Stănilești în 1711, unde armatele moldo-ruse s-au predat turcilor întrucît nemîncați de zile întregi, nu mai aveau putere să lupte. „Sfîntul” Constantin Brîncoveanu trimisese turcilor hrana plătită în avans de țarul Pentru cel Mare cu saci de aur.

La Turtucaia în 1916, luptă pierdută întrucît conform unui obicei care cîștigă tot mai mult teren, comandanții trupelor noastre au fost numiți pe criteria politice, adică pe pile, nu pe competență. Cînd se profila dezastrul, comandantul cetății, gen. Teodorescu, a fugit.

                                                       *

Haideți să facem o scurtă trecere în revistă a celor mai importante cazuri în care armata și jandarmeria au tras în români. La răscoalele din 1888 si 1907 (cînd țăranii s-au ridicat împotriva arendașilor evrei), la grevele din 1918 (tipografii), 1929 (minerii), 1933 (petroliștii si ceferiștii de la Grivița, ridicați împotriva patronilor evrei). Au mai tras în români în dec.1989, în iunie 1990, în sept. 1991.

Sînt două momente de acum 80-90 de ani pe care nu le înțeleg, mă nedumeresc, găsesc unele posibile explicații, dar nu am nici o probă.

În primul rind, ordinul dat de regele Carol al II-lea pentru uciderea legionarilor. Codreanu nu reprezenta nici un pericol pentru rege iar legionarii erau credincioși monarhiei. De ce a dat acel ordin? Bănuiala mea este că regale a fost convins să ordone crimele întrucît așa i-a cerut camarila, partenerii de poker, oameni de afaceri prea puțini de religie creștină.

Așa au pierit cca. 400 de mari patrioți români, unele dintre mințile strălucitoare ale neamului și ale vremii.

Este adevărat, în 1938, maiorul Scarlat Roșianu, comandantul legiunii de jandarmi din Rm. Sărat, de unde au fost ridicați legionarii, era evreu – dar jandarmii care au strangulat cele 14 căpetenii legionare erau români.

A doua mea nedumerire este legată de conflictul din Mareșalul Ion Antonescu și legionari – pentru mine este greu de înțeles. Îmi trece prin cap ideea că acest conflict a fost provocat de Eugen Cristescu, șeful SSI, rămas în relații cu fosta camarilă alogenă a regelui Carol al II-lea.

În 1946, fiindcă așa au vrut bolșevicii evrei, s-a ordonat moartea Mareșalului. Dar din cîte știu, a fost condamnat la moarte de judecători români și executat de soldați români (unii susțin că soldații români au refuzat să tragă și atunci unii evrei au îmbrăcat uniforme ale armatei române – îmi pare rău, dar nu am nici o dovadă pentru asta).

Au fost anii rezistenței din munți, unică în Europa. Oameni bravi, patrioți cu credință în Dumnezeu și cu mult curaj, care și-au lăsat gospodăriile și familiile pentru a-și petrece viața în păduri și peșteri, luptînd cu arma în mînă împotriva  ocupantului. În timp ce unii îi aprovizionau cu alimente, alții îi trădau. TOȚI luptătorii din munți au căzut (uciși sau arestați) fiindcă au fost trădați de rude, vecini, prieteni. Și dacă șefii securității erau alogeni, cei care îi vînau prin munți, erau români, de-ai lor, de-ai noștri.

                                                       *

Eu nu vorbesc din cărți sau broșuri, vorbesc din experiențe triste.

Cînd am început împreună cu prieteni buni, mari patrioți, procesul prin care încercam să apăr nivelul de trai ai românilor, am vrut să atrag cît mai multe forțe. O să fac o enumerare, chiar dacă nu mai țin minte toate drumurile bătute degeaba luni de zile.

Au refuzat să intre în proces următoarele partide de opoziție (era 1999): PRM, PUNR, ApR, PSM, UFD (părăsise CDR și se declara de opoziție).

Toate marile centrale sindicale au refuzat propunerea: CNSRL-Frăția, Cartel Alfa, CSDR. Au refuzat și sindicaliștii de la Metrou și cei de la Alma Mater.

Au mai refuzat Uniunea Națională a Pensionarilor din România, Liga Studenților, Liga Apărării Drepturilor Omului, Grupul pentru Dialog Social (nu vă mirați, fiind prieten cu Radu Filipescu, am încercat să îi atrag și pe ei).

Am dus copii ale acțiunii la redacțiile „Adevărul”, „România Liberă”, „Jurnalul Național”, la „Associated Press” și la „Europa Liberă”, am anunțat toate posturile TV existente atunci. Nu a pomenit nimeni nimic despre această acțiune, sprijinită de 50.000 de români, nu a venit nimeni la proces. Dacă în loc de 50.000 ar fi fost sprijinită de 5 milioane, era altceva!

Toate inițiativele mele au fost blocate fie din lașitate, fie prin trădare. Așa că știu foarte bine despre ce vorbesc. Am luptat zeci de ani să ajut românii, dar românii nu au vrut să fie ajutați

În anul 2015 dl. Ioan Roșca a lansat pe internet o listă de strîngere de semnături pentru sesizarea Avocatului Poporului în privința legii nr. 217/2015. S-au strîns putin mai mult de 2.000 de susținători, dintre care 40 % erau anonimi.

În septembrie 2015, pentru susținerea acestei petții, a avut loc un miting în fața sediului. Au fost cam 50 de români! Nici măcar cîți ar fi trebuit ca să îl trezească din somn pe Victor Ciorbea!

                                                       *

Despre lenea românilor, eu nu mă refer, din propria experiență, decît la faptul că la munte (fie în Vîlcea, fie în Argeș) eu nu mai găseam oameni care să îmi lucreze în grădină (dar cîrciumile erau pline) iar în București, atît eu cît și alți prieteni, așteptăm ca la ora asupra căreia ne-am înțeles, să vină meseriașul – dar meseriașul nu mai vine, și nici nu anunță!

                                                                                                    Dan Cristian IONESCU

3 Comments

  1. Cornel-Dan Niculae

    In nefericirea dvs, probabil nici nu va puteti inchipui cum este nefericirea de a nu fi singur, cum ar fi aceea de a avea o ticaloasa drept „partenera de viata”, care te vrea mort, adesea.

  2. Alexandru Balcu

    Despre „lenea” românilor puteti sa-i intrebati de exemplu pe belgienii de la TECHNUM N.V, pe olandezii de la Royal Haskoning, pe irakienii de la Termocentrala din Al-Mussaib de pe malul stang al Eufratului, etc. E vorba de români ingineri proiectanti constructii portuare si români muncitori calificati ai grupului româno – irakian BlackSea Group SRL. si e vorba despre proiecte de la noi din tara (Dunarea si portul Constanta), sau lucrari in strainatate cu muncitori angajati in România, deci nu e vorba de români emigrati. Eu vorbesc din proprie experienta. Si va mai spun, ca inginer proiectant, cu 25 de ani de meserie, cu mana pe inima: nu exista constructori mai buni decat românii – vorbesc pentru proiectele din tara. Si e vorba de lucrari de constructii diverse, de la ecluze si noduri hidrotehnice la blocuri de locuinte S+P+11 sau constructii la statiile de alimentare cu apa sau de epurare. Explicatia e simpla pentru mine, românul mai pune si suflet in ceea ce face si-ti mai face si-o cruce si mai spune un Doamne-ajuta!. In timp ce pe „specialistul” din Occident l-am vazut (prea) adesea nu numai comod, dar si cam incompetent.

  3. Militaru Vasilică

    Domnule Dan Cristian Ionescu, vă pot confirma „părerea” pe care o aveți în legătură cu intervenția lui Eugen Cristescu asupra deciziilor lui Ion Antonescu. Am citit cu atenție documentele emise de Eugen Cristescu precum și declarațiile acestuia la procesul intentat de comuniști. Vă redau un fragment din cartea Credința Neamului Românesc.
    «În timpul anchetelor comuniştilor desfăşurate în anul 1946, Eugen Cristescu, fostul şef al Serviciului Special de Informaţii declara: “în calitate de director al Poliţiei de Siguranţă, timp de 14 ani am activat împotriva Mişcării Legionare şi am efectuat dizolvările Gărzii de Fier din 1931 şi 1933” şi “se ştie că subsemnatul am avut rolul hotărâtor şi determinant în răsturnarea regimului legionar”.
    Este adevărat şi faptul că Armand Călinescu s-a folosit de informaţiile produse de către Eugen Cristescu, pe vremea când acesta era doar şeful Siguranţei.
    În apărarea, la procesul intentat lui de autorităţile comuniste, afirmă: “Regret că actul de acuzare m-a pus pe acelaşi plan cu Horia Sima, prea ştiut fiind că eu, 24 de ani, am fost şi activat ca hotărât antilegionar, după cum a confirmat şi Constantin Angelescu la interogator. Descoperirea planurilor rebeliunii, cum şi arestarea Comandamentelor legionare, preot Boldeanu şi Ovidiu Comşa, sunt opera mea personală. Salvarea oamenilor politici arestaţi a doua zi după Jilava, s-a făcut de Rioşanu pe baza informaţiei mele.”
    Venirea la putere a generalului Ion Antonescu a dus la numirea lui Eugen Cristescu ca şef al Serviciului Special de Informaţii (S.S.I.) în data de 15 noiembrie 1940. Generalul Ion Antonescu dorea instalarea unui advesar al legionarilor la conducerea serviciului de informaţii. Intenţia lui Antonescu o deducem din declaraţia lui Cristescu în anchetele din 1946: pentru cine ştie să facă politică în ţara aceasta…această formulă politică (Mişcarea Legionară-n.n.) trebuia să fie epuizată de o manieră oarecare. Ori o iei şi o suprimi total…ori o aduci la guvern şi de o manieră oarecare, după o vreme foarte scurtă, o suprimi. Iată dovada că aducerea legionarilor la putere în septembrie 1940 şi apoi rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941 au fost provocate intenţionat de şeful S.S.I. cu acordul lui Ion Antonescu. Într-adevăr că mai puţin de cinci luni de guvernare legionară este o vreme foarte scurtă.
    Se pare chiar că Eugen Cristescu a speculat teama lui Antonescu de legionari, strecurându-i informaţii false despre aceştia, astfel încât Antonescu să renunţe la colaborarea cu ei.»

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*