Observator

Poveste cu indieni… sau cu români?

  Cei doi indieni stăteau şi priveau apusul soarelui. – Nu-i bine ceea ce se întâmplă, spuse primul. Ne vindem […]

 

Cei doi indieni stăteau şi priveau apusul soarelui.
– Nu-i bine ceea ce se întâmplă, spuse primul. Ne vindem pământul pe nimic. Oamenii albi sosesc aici şi ne împing din ce în ce mai în pădure. Când credem că s-a terminat, ei îşi reîncep expansiunea şi ne împing mai încolo. Nu e deloc bine. Ne-au deranjat strămoşii, ne-au dărâmat oraşele noastre şi ne fură pe faţă.
– N-ai dreptate, spuse calm cel de-al doilea.
– Cum aşa? Tu eşti orb? Nu vezi că de-aici de unde stăm şi până la Ocean pământul e al lor? Noi nu mai avem voie să mergem nici să pescuim. Femeile noastre dacă ajung în mâinile lor sunt batjocorite. Copiii ne sunt răpiţi şi învăţaţi să urască traiul nostru din strămoşi. Mulţi dintre copiii pe care femeile noastre îi poartă în pântece sunt copiii lor, care ajung să tânjească spre casele oamenilor albi şi-apoi să se întoarcă la noi, dar niciodată simţindu-se bine într-un loc. Sunt oameni fără rădăcină pe care nu putem pune baza.
– Vezi lucrurile prea în negru, îl contră celălalt cu calm.
– Dar tu n-ai ochi să vezi? Câţi dintre ai noştri au fost omorâţi? Câţi sunt sclavi în casele lor? Tu nu vezi că ei nici măcar nu ne consideră oameni? Urlă strămoşii din pământ văzându-ne atât de neajutoraţi. Cum putem să stăm aşa? Mă uit la tine şi nu-mi vine să cred. Erai războinic, cel mai viteaz dintre noi. Când ne-au trimis să stăm singuri în pădure eu am tremurat de frică. Am crezut că voi fi mâncat de sălbăticiuni. Dimineaţa, când au venit să ne ia, tu râdeai şi, în plus, vânaseşi şi-un iepure. Nouă ne era frică. Unde e războinicul de-atunci? Unde ai fugit tu, cel adevărat?
– Nu te înţeleg, dragul meu, de unde vine supărarea ta?
– Tu chiar ai orbit? Nu vezi că suntem destrămaţi, că obiceiurile noastre se pierd la fel ca pământurile? Vorbesc cu tine, de ce nu mă înţelegi? Şi de ce accepţi să fii sclav la ei cu atâta uşurinţă?
– N-ai înţeles nimic, fratele meu! Uită-te în jur şi vezi că lumea s-a schimbat. Nu mai e nevoie să fugim după mâncare. Muncim la ei şi ei ne dau de mâncare. Vezi tu, mâncăm mai bine decât mâncam până acum. Avem haine de la ei. Mai ţii minte ce munceau femeile noastre pentru haine? Acum nu mai e nevoie, ei ne dau hainele. Şi uită-te la gâtul tău! Ce ai acolo? Mărgele frumoase care lucesc în lumină? Păi până acum strângeam aur care nu lucea atât de frumos şi în atâtea culori? Unde ai mai văzut tu de când suntem o asemenea libertate şi bogăţie? Ce-ţi trebuie mai mult? În loc să mergem la vânătoare muncim la ei. Şi ei ne dau de toate. De ce te plângi că se mai culcă cu femeile noastre? Şi noi le împărţeam între noi, aşa că le împărţim şi cu ei. Ce-i rău în asta? Şi dacă se fac stăpâni peste pământul nostru ce? Oricum nu era al nostru. Gândeşte-te bine: mâncăm de la ei, ne îmbrăcăm de la ei, avem mărgele, avem de toate. Niciodată nu s-a trăit atât de bine aici!
– N-ai înţeles nimic, frate – spuse indianul cu tristeţe. Tu nu vezi că ne omoară? Tu chiar nu mai simţi ca noi? Eşti asemenea copiilor corciţi care nu mai pricep nimic?
– Cred că tu nu înţelegi!
– Plec, nu mai am ce vorbi cu tine – spuse el dezamăgit şi luând calea pădurii dese.
Celălalt rămase să admire cerul roşiatic. Din depărtare se apropiau doi albi. Mergeau cam pe trei cărări. „Ştiu cum să vorbesc cu ăştia ameţiţi. Hai că-mi ies şi câţiva biştari.”, îşi spuse el cu încredere. Şi-apoi ridică mâna ca un salut:
– Salutăm măreţii oameni albi! – spuse, supă care se aplecă până la pământ.
– Întoarce-te cu spatele, indian netrebnic! – îngăimă unul dintre ei. Noi suntem albi, tu n-ai voie să ne priveşti în faţă.
– Fac ceea ce doreşte înălţimea voastră, spuse el slugarnic şi încrezător că va primi ceva.
– Uite un indian cuminte, spuse celălalt. Merită ceva pentru cuminţenia lui, nu-i aşa?
– Aşa e, spuse celălalt apăsând pe trăgaci.
Sunetul sec l-a auzit abia atunci când a văzut cum îi sare un pumn de sânge amestecat cu creier şi cu os din frunte.
„Avea dreptate fratele meu”, îşi spuse în timp ce cădea inert, în râsetele celor doi bucuroşi că, în ciuda alcoolului băut, au ochit amândoi în acelaşi loc.

                                                                                           Pentru conformitate Dan DIACONU

1 Comment

  1. alex

    Cam asa va fi si soarta noastra daca nu facem nimic! Foarte edificatoare povestirea pentru romani! Ma intreb ce mai asteptam!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*