Puncte de vedere

Precizări și clarificări necesare despre Piața Universității a anului 1990

  Zilele trecute, în „Incorect politic” a apărut articolul de mai jos. https://www.incorectpolitic.com/indiferenta-parintilor-nostri-a-infundat-romania/ Nu am nici copiii și nici nepoți […]

 

Zilele trecute, în „Incorect politic” a apărut articolul de mai jos.

https://www.incorectpolitic.com/indiferenta-parintilor-nostri-a-infundat-romania/

Nu am nici copiii și nici nepoți (de fiu sau fiică) dar datorită vîrstei, m-am simțit printre cei vizați. Articolul este tributar unor legende, care cîteodată au un sîmbure adevăr, altădată nici unul.

Legenda cu cei uciși în Piața Universității este falsă, este o minciună. Mai este deformată și postarea lui Mihai Gheorghiu (la acel moment, cred că nu greșesc, vicepreședinte al Ligii Studenților, adică adjunctul lui Marian Munteanu). În articol se menționează ca Mihai Gheorghiu a scris despre morții din Piața Universității – fals! Textul lui Mihai Gheorghiu invocat se referă la morții din noaptea de 13/14 iunie 1990. În Piața Universității nu a fost ucis nimeni! Dacă nu m-am senilizat în ultimele luni, cei morți în după amiaza/seara/noaptea aceea, au fost trei împușcați în fața Ministerului de Interne, unul împușcat la Romarta Copiilor, unul înjunghiat la televiziune și unul mort în urma unui atac cardiac.

Am trăit pe viu zilele și nopțile revoluției, apoi am făcut propria mea anchetă și am scris mult despre aceasta. Am trăit din plin Piața Universității (din care am lipsit, motivat, doar trei zile) și Marea Mineriadă, am făcut din nou propria mea anchetă și am scris mult și despre aceasta. Despre aceste evenimente, știu mai mult decît procurorii militari – îmi permit să spun asta întrucît sînt lucruri pe care eu le știu, în timp ce ei se fac că nu le știu.

Și atunci, am trimis următorul comentariu:

„Aceste concluzii au putut fi trase intrucit nici nu se cunosc multe adevaruri. Degeaba scriu eu de aproape 30 de ani, daca niciodata ziarele importante (cu milioane de cititori) nu au publicat textele mele – intr-un tirziu, am aflat ca pentru „Adevarul” si „Romania Libera” numele meu era damnat, nu trebuia sa apara.

a) Revolutia nu a fost a intregului popor. Ne-am dus la revolutie, dupa calculele mele, cam 3 % dintre romani (cca. 600.000). Ceilalti, stateau la televizor, mincau pomana porcului, beau zaibar sau molan.

b) Noi nu ne-am dus la revolutie intrucit crapam de foame. Pe vremea aceea exista o solidaritate si un sistem de troc datorita carora nu era nimeni flamind. Un mecanic auto, un instalator, un electrician, etc. rezolva o problema de specialitate unui doctor, unui avocat, etc. fara bani primind in schimb consultatii gratuite. O vinzatoare de la Alimentara, in schimbul unei pungi cu carne, ficatei, salam sau brinza ori a unei legaturi de banane (da, aveam banane si atunci!), care erau trecute la scazaminte (mult mai mari decit cele reale), isi rezolva alte probleme, Nu era voie sa fie taiati vitei, dar orice doctor veterinar, contra unei bucati de carne, atesta ca vitelul si-a rupt piciorul si trebuie sacrificat. Si tot asa.

c) Noi am plecat sa-l dam jos pe Ceausescu din lipsa de informatii. Noi nu stiam ca revolutia a fost provocata de serviciile secrete straine cu ajutorul unor tradatori interni, in special din cadrul M.Ap.N. racolati de KGB si GRU precum si de CIA si AVO, cu ajutorul sub diferite forme al Mossad, DST, serviciilor vest-germane si iugoslave, cu participarea indirecta a MI 6, care se pare ca a fost cureaua de transmisie intre unii tradatori romani (Silviu Brucan, V. A. Stanculescu) si CIA. Noi nu stiam ca daca ne era mai greu ca inainte, aceasta era din cauza faptului ca Ceausescu se hotarise sa achite inainte de termen datoria externa (contractata pentru a ridica industria noastra performanta, distrusa dupa 1990) pentru a nu mai plati dobinzile exorbitante pretinse de FMI (unii spun ca de aici i s-a tras moartea). Noi nu stiam ca cei 60.000 de morti ai Timisoarei sint o minciuna raspindita pe filiera serviciilor din Iugoslavia, Germania, SUA.

d) Apoi, ne-am trezit cu unii raniti in revolutie care de fapt fusesera loviti in timpul luptelor ulterioare, pentru scaunul de primar din diferite localitati. Cind a inceput cu adevarat sa ne fie greu, solidaritatea a  disparut, au disparut chiar si legaturile de rudenie, principalul ajutor inainte de 1989. Restiturile de imobile, de terenuri agricole, de paduri au facut ca in loc sa se ajute, rudele sa se omoare intre ele (mi s-a intimplat si mie sa fiu nevoit sa parasesc casa de la munte in care doream sa imi petrec batrinetea dupa mai multe incercari ale unor rude sa ma omoare).

M-am saturat cit am scris in decursul timpului despre cacialmaua numita revolutie.

a) Evenimentele din 13-15 iunie 1990 au fost premeditate de cei care pusesera fraudulos mina pe putere in 22 dec. 1989. Au fost indreptate nu atit impotriva partidelor de opozitie, care la nivel de conducere erau déjà infiltrate, ci impotriva societatii civile care atunci chiar exista si cuprindea multe personalitati de marca.

b) A existat “lista lui Magureanu” cu cei care trebuiau arestati pentru “linistea lui Iliescu”. Pe aceasta lista figuram si eu – oameni care nu ma vazusera niciodata, au declarat ca in seara de 12 iunie 1990 Nica Leon si cu mine am venit in Piata Universitatii pentru a-i organiza in grupe de comando care a doua zi sa atace Ministerul de Interne, Politia Capitalei si TVR – intimplator, nici Leon si nici eu nu am fost in seara de 12 iunie in Piata.

M-am saturat si de cit am scris despre mineriada mare. In anii 1990-1991 am publicat in presa scrisa 4 articole. Tot in 1991, am publicat in saptaminalul “Cuvintul” raportul meu asupra acestui eveniment – era cel de-al patrulea raport facut public: erau cele doua rapoarte parlamentare (putere si opozitie), raportul GDS si raportul redactat de “Societatea pentru Adevar” pe care o conduceam. Apoi, dupa 2015, am publicat on-line multe alte articole despre mineriada din iunie 1990.

Lupta noastra a continuat, dar romanii nu stiu. Sub Emil Constantinescu, a inceput desfiintarea partidelor patriotice, si a inceput cu partidul meu, PNL-CD, cind acesta scapase de uscaturile care trecusera de partea noului presedinte al tarii. Cronologia desfiintarii acestora ar merita un articol separat.

Cine acuza membrii de partid, ii acuza degeaba, este rupt de realitate. La revolutie, am fost (cu adevarat) foarte multi membri de partid. Eu am fost membru de partid si, mai mult decit atit, pina aproape de 30 de ani am fost comunist (nu bolșevic! – confuzie creată și susținută cu multă grijă de bolsevici, de sionisti, de Vladimir Tismaneanu!). Un filozof francez, regret ca dupa atitea decenii nu mai tin minte cine, spunea: “cine la 20 de ani nu este comunist, nu are inima, cine la 40 de ani mai este comunist, nu are minte”. Am incetat sa fiu comunist in momentul in care mi-am dat seama ca din pacate, comunismul, asa cum il vedeam eu, Che Guevara si multi altii, nu poate exista.

Nu am copii, dar daca as avea, in nici un caz acestia nu m-ar putea acuza ca indiferenta mea a infundat Romania.  Mai mult decit atit: unul dintre cei mai celebri si mai eroici revolutionari ai Timisoarei, devenind la o virsta avansata de mai multe ori tata, pentru binele copiilor sai si-a pierdut elanul si spiritul revolutionar. As putea spune ca din cauza copiilor nou nascuti, din teama pentru ei, s-a infundat Romania!”

Din păcate, comentariul meu nu a fost postat.

Îl trimit acum, cu cîteva precizări în plus, pe care tinerii nu au de unde să le cunoască.

În Piața Universității, unul dintre cele mai minunate momente din viața mea, cei mai mulți erau luptători în revoluție (desigur, au fost și infiltrați, au fost și oportuniști). După mineriadă, mulți dintre foștii luptători și-au pierdut speranța că România se va putea face bine vreodată și au preferat să plece din țară. Atunci și din cauza aceasta, am pierdut mulți oameni pe care se putea conta în acțiunile stradale.

Cei care am rămas, am continuat lupta – dar asta nu se știe întrucît principalele ziare, citite de milioane de români, conduse de foști agenți KGB (Tinu și Băcanu), nu au pomenit nimic.

Partidele patriotice au fost rind pe rind desființate (unele, abuziv).

Și totuși, unii dintre noi,  luptăm, așa cum putem, și azi. Și nu avem ce ne reproșa, și nu au ce ne reproșa nici alții.

                                                                                                                       Dan Cristian IONESCU

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*