Puncte de vedere

Presa, unul dintre marii dușmani ai României

  Spre sfîrșitul mileniului trecut Adrian Severin, ministru de externe la acel moment,  a declarat (declarație televizată) că avem în […]

 

Spre sfîrșitul mileniului trecut Adrian Severin, ministru de externe la acel moment,  a declarat (declarație televizată) că avem în țară 1-2 președinți de partid agenți străini și 2-3 directori de ziare agenți străini. Se pare că această declarație l-a costat postul, fiind înlocuit cu (aproape) eternul Petre Roman. Într-adevăr, la acel moment cele mai importante și mai vîndute ziare din România erau conduse de trei agenți străni. Apoi, aceștia s-au înmulțit.

La începutul anului 1990, partidele „curate”, înființate de patrioți sinceri, au scos ziarele lor proprii. Dar acestea au fost ucise repede de către stat, prin două instituții, Fabrica de hîrtie Letea, singura producătoare de hîrtie de ziar (de altfel de foarte proastă calitate) din țară, care adesea nu onora comenzile opoziției și Rodipet, care boicota distribuirea acestor publicații.

Pot să dau un exemplu concret, pe care l-am trăit. „Deșteptarea”, publicația partidului meu, era dată la Rodipet pentru a fi fistribuită în țară (în București era vîndută stradal, dar și acești distribuitori s-au dovedit a fi escroci, nu au depus nici o încasare și s-a constatat că adresele declarate erau false). Rodipet nu ne-a virat nici el nici o sumă, iar oamenii noștri din țară ne spuneau ca nicăieri nu se găsește la chioșcuri bilunarul nostru. Nefiind atribuția mea, nu mai rețin după aproape 28 de ani dacă directorul s-a adresat Rodipetului sau Rodipetul ne-a trimis o adresă, dar este sigur că am fost anunțați de Rodipet că publicația noastră nu s-a vîndut, astfel că trebuie să le plătim cheltuieli de depozitare. De abia atunci am citit și eu contractul și am constatat că exista o clauză conform căreia Rodipet se obliga să restituie periodic numerele nevîndute. Ori ei, nu ne viraseră nici un leu și nu făcuseră nici un retur. Le-am făcut o adresă de răspuns solicitînd returul întregului stoc rămas și plata (mai puțin comisionul pentru numerele vîndute) pentru diferență. Nu au mai dat nici un răspuns. Ar fi trebuit chemați în judecată, dar la cite aveam de făcut pe atunci, numai de asta nu am stat.

Începuse „democrația originală” a lui Ion Iliescu.

Întreaga presă scria despre eroismul românilor în lupta împotriva tiraniei. Aproape toți, încă victime pe atunci ale manipulării și dezinformării, chiar credeam în asta. Alții însă, ca de pildă KGB-iștii Dumitru Tinu  („Adevărul”)  și Petre Mihai Băcanu („România Liberă”) știau adevărul, dar perpetuau minciuna. Își împărțițiseră sferele de audiență, Tinu era cu FSN-ul (și îi promova pe conspiratorii KGB și GRU din decembrie) iar Băcanu (care se pare că deja schimbase tabăra) cu opoziția (și îi promova pe dizidenții racolați de serviciile occidentale, promovați la rîndul său de CIA prin postul său de radio „Europa Liberă”).. Pentru ei, românii patrioți nu existau. Numele meu de pildă (am aflat cu întîrziere) era interzis în cele două mari ziare.

Probabil că cel mai mediatizat, discurs al meu a fost cînd am cerut schimbarea din fruntea CDR a lui Emil Constantinescu. Prezente la conferința de presă, cele două mijloace de dezinformare nu au pomenit nici un cuvînt despre aceasta (de altfel, reporterii lor au fost prezenți la toate cele cca. 100 de conferințe de presă pe care le-am organizat în calitate de secretar general al PNL-CD, dar niciodată nu au scris nimic din ceea ce declaram eu).

Iată un comentariu pe care am reușit să îl scanez pe atunci, apărut în „Jurnalul Național”, articolul „Dihonia în CDR este produsă, în special, de dl Emil Constantinescu”, dreapta jos în pagină. Dați click pe imagine pentru mărire!

Picture 015

Presa din România nu a scris  nimic, nimeni, atunci cînd am declarat că nu îmi trădez țara pentru un loc în parlament și am părăsit CDR deși aveam loc eligibil. Nimeni nu m-a întrebat ce am vrut să spun cu acele cuvinte.

Despre răposatul Dumitru Tinu, încă două amănunte.

Într-un articol mai vechi în care depănam amintiri din trecut, pomeneam că după ce Valeriu Stoica a dezincrimnat bancruta frauduloasă declarînd apoi că a greșit și o va reîncrimina, am scris un text în care arătam că nu aceasta era soluția, întrucît toți autorii de bancrută frauduloasă de pînă la momentul reîncriminării vor scăpa de răspunderea penală. Soluția era ca parlamentul să respingă ordonanța de dezincriminare. Am trimis textul prin fax la „Adevărul”, avînd grijă să îl semnez simplu, „D. Ionescu, București”. Punctul meu de vedere a apărut în ziar și, după cum mi s-a spus, în acea seară a fost susținut de C. T. Popescu la o televiziune. Parlamentul a respins dezincriminarea. La sfîrșitul anului, la balul organizat de  „Academia Cațavencu” (pe vremea aceea, eram invitat la toate balurile, dar în anul următor rubrica mi-a fost desființată iar invitație la bal nu am mai primit niciodată) îl întîlnesc pe Dumitru Tinu. Îi spun că eu sînt anonimul autor al textului pe care l-a publicat și că mai este de făcut un pas, pe care nu eu îl pot face, și anume trebuie sesizată Curtea Constituțională pentru a declara prevederea guvernamentală respinsă de parlament ca neconstituțională. Credeți-mă că nu mai țin minte dacă a dat vreun răspuns sau dacă a băiguit ceva, dar știu că nu a fost interesat să ducă treaba la bun sfîrșit. Și astfel, autorii de bancrută frauduloasă au scăpat de pedeapsă în baza unei ordonanțe respinse de forul legislativ.

Al doilea amănunt. Dumitru Tinu a murit (în împrejurări încă incerte) în ziua de 1 ian. 2003. Anul 2002 a fost primul an pentru care s-a făcut topul celor mai bogați români, în care intrau cei cu o avere mai mare de 5 mil. $. Dumitru Tinu nu apărea. După moartea sa, a ieșit la iveală faptul că numai acțiunile deținute la ziar valorau 6 mil. $, la care se adaugă proprietățile imobiliare (vila de la Breaza și mai multe apartamente în București – dintre care unul, mi se pare pe str. Bibescu Vodă, primit ilegal de la stat), mașina Volvo, banii din bancă, etc. Într-un articol publicat pe 16 ian. 2003 în „Libertatea”, averea lui Tinu era estimată la 7,5 mil.$. Întrebarea mea este de ce, în aceste condiții, nu a intrat în top? Nu a declarat averea fiindcă nu o putea justifica?

                                                                        *

Cu mai mult timp în urmă am publicat în  „Justițiarul Sibian” două articole despre mari patrioți români de a căror prietenie m-am bucurat, dar despre care presa de la noi ori nu a pomenit, ori a pomenit doar ca să îi calomniezel

Români despre care nu scrie nimeni

Români despre care nu scrie nimeni (II)

O să mă refer la doi dintre aceștia. Cei care acum aproape trei decenii urmăeau noaptea la televizor dezbaterile din CPUN își aduc aminte fără îndoială că cei mai aprigi critici ai lui Ion Iliescu erau Niculae Ceveni și Nica Leon

Într-un mod total lipsit de coordonare de la centru, unele ziare feseniste scriau că Cerveni a fost legionar (ceea ce nu ar fi fost de rușine, dar cînd a fost desființată Mișcarea legionară, nu avea nici 15 ani), iar altele că a fost comunist. Da, Cerveni a fost comunist, comunist adevărat, comunist cinstit, motiv pentru care bolșevicii l-au arestat după ce un coleg de an, evreu, l-a denunțat că la un seminar de socialism științific, l-a comparat pe Stalin cu Hitler. Exmatriculat, arestat, condamnat la 5 ani de închisoare, a putut să își termine facultatea de abia pe la 45 de ani.

În 1995 (după o serie de excluderi din partid) presa a primit un material anonim în care se spunea că Cerveni a înființat o rețea de prostituate de lux pe care le punea la dispoziția parlamentarilor în Hotelul București, iar eu țin contabilitatea! Și se mai susținea că înainte de 1989  a fost turnător la securitate, aratîndu-se și copia unui pretins act al securității. Un post de televiziune a luat treaba în serios (am videocaseta, dar nu mai am aparat video, așa că luîndu-mă după memorie spun ca a fost „Tele7abc”) a constatat că pretinsul document al securității, care ar fi fost anterior anului 1989, conținea exprimări și termeni care pe atunci nu existau. După care s-au dus acasă la col. Vasile Gheorghe, fostul șef al Direcției a VI-a, pe care l-au întrebat dacă Cerveni i-a fost informator. Colonelul a izbucnit în rîs. Cum să îl ia informator pe Cerveni, care avea o gură atît de mare! În ce privește prostituția, anonimul nu dădese nici un fel de date concrete.

,           Cerveni a fost un mare patriot și un om cu un curaj ieșit din comun. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească. Pagina lui de wikipedia este plină de greșeli, de tîmpenii. Dar nu stau să o rectific. În 1990, Cerveni a fost conducătorul de facto al Grupării Democratice de Centru, care reunea 10 partide de opoziție.

După o întîlnire organizată la Sinaia cu ocazia împlinirii unui număr de ani de la absolvirea facultății, m-am întors cu trenul împreună cu un fost coleg de grupă plecat de foarte mulți ani în California. M-a întrebat dacă îl cunosc pe Nica Leon, i-am răspuns că da. Și atunci m-a întrebat dacă este adevărat ce scria presa de limbă română de peste ocean, că și-a construit o vilă pe o insulă, în mijlocul unui lac. Săracul Leon! Stătea într-un apartament de bloc lîngă Gara Obor, înconjurat de țigani care îi tăiau noaptea cauciucurile la Dacie, și lumea îl știa proprietar de vilă pe o insulă!

Nimeni nu a publicat în presa română scrisorile lui deschise către Ceaușescu apărute înainte de revoluție în ziarele din străinătate. Imediat după revoluție, aflat în sediul CC, constatînd că Ion Iliescu strînge lîngă el oamenii vechiului regim, a cerut celor care îl însoțeau să îl aresteze pe Iliescu. Dar Iliescu avea mai mulți oameni, astfel încît în final Leon a fost arestat ca terorist! În iunie 1990 bătut de mineri în fața sediului partidului, apoi arestat de „organe” în baza declarațiilor mincinoase ale unor handicapați mintal.  A încercat să se ocupe de agricultură și a luat pămînt în arendă, Dar utilajele îi erau furate, recolta, la fel, întrucît nu avea bani să plătească pază. Poliția nu găsea niciodată autorii. Nu i-a găsit nici măcar atunci cînd Leon, umblînd prin sat, a dat de utilajele furate în curtea unui săteani și a dus poliția acolo!

Singura dată cînd Leon a fost băgat în seamă de televiziuni, a fost la acea întîlnire ocazionată de aniversarea înființării CPUN, cînd s-a înjurat cu Iliescu, refuzînd să dea mîna cu criminalii (acum, parchetul militar i-a dat dreptate, Iliescu este un criminal).

Aceasta este soarta tristă a patrioților români care nu s-au lăsat cumpărați sau intimidați.

                                                                                                                 Dan Cristian IONESCU

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*