Abuzuri

PRIMĂRIA TÂRGU-MUREŞ… NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE!

Sunt sigură că mulţi dintre români au auzit despre situaţia dramatică a lui Max, câinele-erou  al MApN folosit în teatrele […]

Sunt sigură că mulţi dintre români au auzit despre situaţia dramatică a lui Max, câinele-erou  al MApN folosit în teatrele de război din Afganistan. Un superb exemplar canin de cinci ani, dresat special pentru a descoperi bombe, căruia mulţi semeni de-ai noştri îi datorează viaţa.

Din păcate acesta s-a îmbolnăvit grav în timpul unei misiuni. Nemaiputând fi folosit, a fost repatriat, fiind propus pentru… casare, operaţiune contabilă aplicată de mai marii armatei române ca semn de recunoştinţă, o nu unui obiect de inventar, ci unei fiinţe care şi-a pus în pericol  viaţa în scopul salvării vieţilor omeneşti!

În urma reportajelor televizate şi a sensibilizării opiniei publice, românii s-au mobilizat în reţelele de socializare: au strâns rîndurile, au semnat petiţii, s-au solidarizat şi au început să contribuie cu bani pentru tratamentul scump de care Max are nevoie pentru a se însănătoşi. Au demonstrat că sunt sensibili şi că le pasă de suferinţa lui Max şi că, dacă se unesc, pot schimba mentalităţi şi lucruri negative care domină viaţa cotidiană din România.

O astfel de solidaritate a răsturnat o stare de fapt ilegală existentă şi la Târgu-Mureş. Cred că cititorii “Justiţiarului” îşi amintesc de ancheta jurnalistică “Primăria Târgu-Mureş este mai presus de lege” în care am demascat abuzurile, hărţuielile şi amenzile aplicate de agenţi ai Poliţiei Locale iubitorilor de animale în baza art.13 lit.a, b şi e din HCL 265/2010 republicată(n.a: care restricţiona la 2 numărul de cîini/pisici pe care le puteau deţine în apartamente, condiţiona deţinerea animalelor de companie de acordul scris al vecinilor de bloc şi interzicea plimbarea căţeilor în parcuri, zonele de agrement, săli de cinema).

Dar Târgu-Mureş-ul nu a fost unicul oraş din România în care iubitorii de animale au fost persecutaţi. Hotărâri asemănătoare,  neconstituţionale, au fost luate de edilii din Cluj, Constanţa, Arad, Satu-Mare, Braşov, Timişoara, Oradea ş.a. Scandalizaţi, oamenii au făcut front comun şi, prin instanţă, au obţinut anularea unor articole din aceste hotărîri, dându-le cu firma în cap consilierilor locali.

Nici noi, iubitorii animalelor din Târgu-Mureş, nu am stat cu mâinile încrucişate. Exasperaţi de hărţuielile  unor agenţi ai miliţiei locale asmuţiţi asupra noastră, sătui să ne pierdem timpul în sălile de judecată şi să ne cheltuim banii pe taxe de timbru- 20 de lei pentru pentru fiecare plângere contravenţională, am apelat la reprezentanţii FNPA. Solidarizându-ne pe plan local şi cu Asociaţiile Love& Life for Animals şi Rescue Me, am început contraofensiva împotriva consilierilor locali, a primarului Dorin Florea şi a directorului Poliţiei Locale, Valentin Bretfelean.

Dacă la Tribunalul Mureş, în primă instanţă, acţiunea FNPA a fost admisă în parte, prin anularea literei e) a art.13, lupta a continuat, acerbă, în recurs. Deşi procesul era în plină derulare, în decursul unui an calendaristic subsemnata am acumulat 5 procese având ca obiect plângere contravenţională, în timp ce domnul Csutor Arpad, omul cu 25 de câini de pe  strada Arany Janos, a ajuns la un total de 7! Să nu mai vorbim de o sumedenie de alte procese-verbale, afişate la poarta casei sale de madam Monica Suciu, agenta devenită celebră prin răutatea şi ura faţă de animalele străzii…

 Arpad Csutor, avocata Carmen Valean și Liliana Morariu.

Arpad Csutor, avocata Carmen Vălean și Liliana Morariu.

După lupte crâncene, în care interesele consilierilor locali s-au ciocnit cu cele ale iubitorilor de animale şi, în fond, cu normalitatea, FNPA şi noi, susţinătorii, am obţinut o victorie deplină la Curtea de Apel Mureş. Cu alte cuvinte, la un singur termen, i-am făcut KO tehnic pe acei mizerabili! Prin s.c. 6124/03.12.2014 emisă în dos.4438/102/2013, instanţa de recurs a admis acţiunea, anulând literele a),b) şi e) din HCL 265, pe care le-a considerat ilegale.

Faţă de această victorie, consider că ar fi absolut necesară iniţierea unei petiţii generale prin care să fie eliminate, în mod unitar, prevederile ilegale existente din HCL-urile de acest gen din întrega ţară. Mai mult, ar trebui şi sunt convinsă că dacă ne unim vom reuşi, să îi punem la treabă pe consilieri ăn sensul elaborării unor acte normative prin care ţiganii care scotocesc prin gonoaie şi care reprezintă vectori ai transmiterii bolilor infecţioase, să presteze munci în favoarea comunităţii.

La finalul războiului şi al anului, doresc să dau publicităţii comunicatul de presă al FNPA semnat de d-na preşedintă Carmen Arsene.

 

Liliana-Delia MORARIU

2 Comments

  1. Liliana Morariu

    Netrebnicii care imi umbla prin pc nu ma lasa sa distribui articolul pe FB!

  2. Rusu Radu

    Eu nu înţeleg un lucru: cum se face că un Consiliu Local, care are jurişti de profesie în schema de personal, a putut să emită nişte hotărîri „şubrede juridic” – i.e., atacabile chiar la o instanţă de rang inferior. Vine un căţelar fanatic, sau un ins nemulţumit că primăria nu-i dă voie să-şi facă un balcon cu stucaturi, dă în judecată instituţia, şi obţine cîştig de cauză. Numai în România este cu putinţă aşa ceva.

    Cît îi priveşte pe „marii iubitori de animale de companie”, aceştia ar trebui să ţină seama de cîteva aspecte legate de „bunăstarea animalului”. Iată care ar fi acestea, în opinia mea:

    1. Cîinii, pisicile, caprele, crocodilii, ţestoasele, şi alte creaturi din regnul animal, cel mai bine se dezvoltă într-o curte de casă – cu o suprafaţă de minimum cîteva zeci de metri pătraţi. A ţine un cîine într-un apartament de bloc – care are camere de 2,5 x 3 metri -, înseamnă să chinui animalul. Cîinele meu – un lup alsacian -, şade la curte, fain-frumos, are adăpostul lui (construit după standardele în vigoare), şi, chiar cînd stă legat, se poate deplasa pe o lungime de cca. 15 metri, în perimetrul curţii (lesa glisează pe o coardă de oţel). Cum să laşi un cîine în balcon, sau în baie, ori în debara, sau cine mai ştie pe unde, într-un apartament de bloc?!

    2. A locui la bloc e nesănătos, e anormal, e stresant. Cîinele „simte” anomalia. Simte „dereglarea” din organismul stăpînului. Şi, pînă la urmă, începe la rîndul să se deregleze: fie devine apatic, fie latră continuu, fie devine deprimat. Locul cîinilor nu e în casa omului; ci în afara casei.

    3. Animalele au paraziţi. Sînt purtătoare de germeni care pot da naştere la zoonoze. Cîinii şi pisicile, chiar deparazitaţi periodic, chiar protejaţi cu felurite dispozitive „anti-purici”, tot reuşesc să adune, în blănurile lor, o grămadă de micro-organisme potenţial periculoase. Nu toţi oamenii sînt imuni la atare paraziţi. Foarte mulţi copii, hiper-ataşaţi de căţeii lor, au viermi intestinali.

    4. Există destule persoane care suferă de alergie la perii din blana animalelor de companie. Persoane care trebuie menajate de iubitorii de patrupede. Motiv pentru care deţinătorii lor sînt obligaţi să respecte nişte restricţii la accesul în spaţiile publice. Domeniul public se află în administrarea primăriilor.

    5. Unde se va ajunge dacă românii nu vor mai conteni să se dea în judecată unii pe alţii? Căţelarii dau în judecată autorităţile, vecinii dau în judecată alţi vecini – pentru că lătrăturile cîinilor lăsaţi de izbelişte / chinuiţi îi împiedică să se odihnească; şi tot aşa. În ce ţară trăim noi?

    6. Fiecare posesor de animale de companie, pe lîngă că ar trebui obligat să-şi ducă animalul la un centru de dresaj (canin / felin), ar trebui totodată obligat să urmeze nişte cursuri de specialitate (de „puericultură”). La fel ca acelea de conducere a autovehiculului, sau a calculatorului. Cine nu absolvă cursul respectiv, să nu-i fie îngăduit să ţină animale de companie! Cursurile trebuie să cuprindă noţiuni elementare de psihologia animalelor, de fiziologie, de nutriţie, etc. (evident, nu la nivel de facultate de medicină veterinară).

    7. În cazul multor oameni, prezenţa animalelor de companie este benefică. Pe mine, cel puţin, cîinele meu lup, deseori mă amuză. Dar nu trebuie uitat un lucru: omul nu trebuie să devină dependent de animal, pentru buna lui stare psihică. Ci trebuie să fie „independent”, ca să zic aşa – în sensul că să nu recurgă la „stimulente externe”, la „ajutoare din lumea celor care nu cuvîntă”. Omul trebuie să devine puternic şi stabil în el însuşi. Rolul animalului ar trebui să fie unul mai mult utilitar; şi mai puţin de „obiect de distracţie”. Ne paşte pericolul animalizării speciei umane. Cam prea de tot mulţi cîini şi multe mîţe îşi fac veacul prin habitatul nostru. Animalele astea doar consumă. Ce, şi cît produc util, e discutabil. Fapt este că întreţinerea lor costă. Am renunţat la fumat, iar acum cheltuiesc de trei ori mai mulţi bani, pe săptămînă, cu alsacianul.

    8. Sînt zeci de mii de copii abandonaţi în maternităţi. Oamenii, în loc să crească pui de om, preferă să crească pui de animale. Şi au şi o sumedenie de justificări pentru opţiunea lor. Eu zic că ar fi cazul să se maturizeze. Să treacă de la dragostea de animal – copilărească, în esenţa ei -, la dragostea de fiinţe umane. Un pui de om, dacă e bine educat, poate aduce satisfacţii mult mai mari decît un animal. Chit că şi riscul „surprizelor” e mai ridicat.

    9. Timpul petrecut în compania animalelor e timp mai mult sau mai puţin pierdut. E timp răpit altor îndeletniciri – nu neapărat mai productiv-instructive, cît în folosul înălţării interioare. Cu un sigur cîine se pierde, în medie, o oră pe zi. Darămite cu 25 de cîini… Ce-i oferă omul Dumnezeului său: doar propria satisfacţie egoistă rezultată din interacţiunea cotidiană cu animalul favorit?! Oare este de-ajuns? Omul trebuie să aibă simţul măsurii; să-i dea animalului ce e al animalului şi lui Dumnezeu ce este al Lui. Or, din acest punct de vedere, urmărind grozăviile relatate de mass- media, constat că divinitatea a devenit ceva care veşnic „poate să mai aştepte”, ceva de care te poţi ocupa doar en-passant, şi doar la sărbătorile religioase. Ceea ce, în opinia mea, constituie o atitudine greşită. Un animal care nu te impulsionează să te gîndeşti zilnic la Dumnezeu, care te distrage constant de la preocupările spirituale, în favoarea celor materiale, lumeşti, nu este o binecuvîntare la casa omului, ci e o pacoste.

    10. Şi încă ceva: animalele de companie sînt vieţuitoare mai mult sau mai puţin periculoase. Chiar şi indirect (în sensul că, un cîine, aflat în pădure fiind, poate provoca atacurile unor mamifere sălbatice asupra stăpînului).

    Ar fi de folos dacă autoarea articolul de faţă s-ar documenta niţel, şi ar publica o statistică referitoare la cazurile de oameni agresaţi de animalele de companie (inclusiv agresiuni mortale), plus costurile aferente tratamentului acestora.

    Începeţi documentarea de aici:

    http://www.dogsbite.org/dog-bite-statistics-fatalities-2014.php

    Nu credeţi că este îngrijorător cîţi copii americani au murit, doar anul acesta, sfîşiaţi de propriii lor cîini? Dar dacă părinţii lor sînt iresponsabili… (bineînţeles că_căţeii „îngeraşi” sînt complet nevinovaţi…)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*