Abuzuri

Prin recunoașterea succesiunii Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) după organizația nazistă Grupul Etnic German din România (Deutsche Volksgruppe in Rumänien) s-a încălcat dreptul internațional!

  Domnului economist dr. Radu-Eugen Golban: Aviz / evaluare drept internațional Evaluarea încălcării generale a dreptului internațional prin recunoașterea succesiunii legale organizației […]

 

Domnului economist dr. Radu-Eugen Golban: Aviz / evaluare drept internațional

Evaluarea încălcării generale a dreptului internațional prin recunoașterea succesiunii legale organizației „Forumul Democrat German din România”

                                                   Stimate domnule Dr. Golban

Prin prezenta, revin la cererea dumneavoastră și îmi exprim punctul de vedere cu privire la întrebările dumneavoastră:

                                                                     I.

Cel mai important mi se pare ca cineva dintr-un stat terț neimplicat să-și spună punctul de vedere referitor la problematică. Aici sunt de acord cu dumneavoastră: Cel mai potrivit ar fi o persoană din Elveția neutră.

Eu nu sunt numai jurist, ci și economist. Ambele studii le-am încheiat integral la Universitatea Zürich (cu diploma de jurist lic. iur. (1978) precum și cu diploma de economist lic. oec. (1984)).

După finalizarea ambelor studii am fost ales președintele Judecătoriei din districtul meu natal Baden (ca cel mai tânăr președinte administrator al Tribunalului (cu cca. 25 angajați)). Baden este cel mai mare district al cantonului Aargau (unul din cele 23 cantoane din Elveția). Districtul Baden are circa 150.000 locuitori, cantonul Aargau având 650.000 locuitori. Până la finele anilor 80 am fost președinte atât în domeniul penal, cât și cel civil. Pe această funcție am avut competență, printre altele, în problemele de moștenire/ succesiune.

A urmat o scurtă perioadă ca vice-președinte al orașului Baden, precum și ca membru al Guvernului cantonului Aargau („marele consiliu” cu 200 membri).

În 1991 am fost ales în Parlamentul elvețian, în care sunt membru al consiliului național de 26 ani (consiliul național corespunde ”House of Representatives” din America; avem din punct de vedere formal un parlament foarte asemănător structurat cu cel al americanilor). În consiliul național am fost membru de peste 20 ani, în așa numita comisie juridică, în care se prelucrează legile. De peste 20 ani activez și în comisia de politică externă. În ambele comisii (comisia juridică, cât și comisia de politică externă) am activat parțial ca Președinte.

Din 2003 până în 2007 am mai fost membru al Consiliului European din Strassburg – ca delegat al Elveției. În această fază am tratat intens probleme multiple de drept internațional.

Elveția este una din puținele țări din lumea întreagă, la care membri parlamentului sunt obligați să urmeze (și) o activitate privată. Drept urmare, de aproximativ 30 ani sunt activ ca avocat privat. Combinația avocat pe de o parte și politician pe cealaltă mi se pare, într-o oarecare măsură, ca fiind o combinație perfectă. Pașii politici pot fi totodată – să spunem „din motive profesionale” –  verificați dacă sunt corecți din punct de vedere juridic.

                                                                  II.

Ați apelat la mine cu următoarele întrebări:

  • „Forumul Democrat al Germanilor din România” (DFDR) a fost recunoscut în 2007 de instanța din Sibiu ca succesor legal al organizației interzise în 1945 „Grupul Etnic German“. În plus, DFDR este conform Art. 6 din constituția sa, singurul succesor al tuturor organizațiilor interzise cu forța. Se pune problema dacă un astfel de succesor legal încalcă Tratatul de Pace de la Paris 1947, valabil pentru România, care a fost semnat între Aliați și Asociați?
  • Există în cazul organizațiilor politice o succesiune legală parțială, care să facă o diferențiere între raporturile de proprietate și idei sau o succesiune legală implică în cazul organizațiilor o succesiune integrală?
  • Se pune întrebarea, în particular, dacă DVG (Nota redacției „Justițiarul”: DVG = Deutsche Volksgruppe, denumirea germană a Grupului Etnic German), care a reprezentat o organizație publico-legală, dizolvată prin interdicția din 1945, poate avea un succesor economic în sensul actualei DFDR?

                                                           III.

 Vă mulțumesc pentru discuțiile avute, respectiv pentru informațiile suplimentare verbale primite de la dumneavoastră. Prin urmare, nu detaliez o parte din întrebările suplimentare care apar evident. Astfel de exemplu, cazul prezentat de dumneavoastră are o parte clară de „drept civil”: Se pune întrebarea legală, cine se va bucura de fostele drepturi patrimoniale, care aparțin organizației interzise la finele celui de-al doilea război mondial.

Nu există nici o îndoială că nu numai persoanelor private, ci și „persoanelor juridice” de drept privat și de drept public li se aplică clauzele generale de drept succesoral. În acest sens este important, dreptul cărui stat se aplică – dacă există/ au existat oarecari legături internaționale – (aceasta este întrebarea centrală de „drept privat internațional”). Ca urmare a discuției noastre de bază, evident că se pune problema iminentă în viitorul apropiat, dacă, cu privire la succesiune (și/ sau despăgubire) trebuie aplicat dreptul român (sau chiar și cel german?).

Aceste întrebări au însă în momentul de față, o importanță secundară. Deoarece, în toate „țările civilizate” (ca de ex. România, Germania, Elveția) este evident aspectul că orice persoană juridică („entitate legală”) trebuie să aibă un succesor/ urmaș, care să se bucure de patrimoniul predecesorului său legal. Se aplică în general: Datorită faptului că „Grupul etnic german” îniințat în 1940 a fost fără dubii o persoană juridică română de drept public (art. 1) și prin urmare consecințele legale sunt clare: Oricine este succesorul legal (și trebuie să existe unul), acesta deține pretențiile de drept patrimonial care existau la vremea respectivă.

                                                                 IV.

Încă o observație intermediară referitoare la întrebarea ivită în decursul discuției și anume dacă în cadrul discuțiilor care au apărut evident în ultimele săptămâni și luni în România/ Germania, s-au putut săvârși anumite încălcări ale onoarei:

Independent de faptul că eu personal nu consider exprimările dumneavoastră constituind o denigrare a Germaniei, cu certitudine se aplică următoarele: O organizație, cum este „Forumul Democrat al Germanilor din România” nu poate să se prezinte niciodată în numele Republicii Federale Germania, să ceară bani și/ sau să depună plângeri. Pentru a prezenta un exemplu ipotetic din Elveția: Chiar dacă un elvețian ar jigni, respectiv ar fi jignit grosolan Turcia, nu se poate întâmpla niciodată ca o uniune turcă să solicite Elveției Fr. 25‘000.00 „în numele Turciei“. Acest lucru este evident, așa că nici măcar nu merită luat în considerare.

De asemenea, din punct de vedere juridic este evident că, de ex. politicienii germani, care își simt onoarea jignită, să se apere personal, din punct de vedere juridic. Implicarea unei organizații care să acționeze în numele lor ar fi posibilă doar dacă ea a primit în cazul concret, o procură personală din partea persoanei respective. Acest lucru se aplică cel puțin într-o țară civilizată ca Elveția.

Acum asociat situației dumneavoastră personale: Dacă cineva ar putea „demonstra”  pretinsa „ură” a dumneavoastră împotriva Germaniei, acest lucru ar fi irelevant din punctul de vedere al statului de drept, resp. nu este durabil. Așa cum am subliniat deja, ar trebui – dacă chiar se și întâmplă așa ceva – ca reprezentanții oficiali ai Republicii Federale Germania să se apere, dar în nici un caz o organizație de drept privat din România. Se pune problema că – așa cum ați afirmat în discuția avută cu mine – o parte din afirmațiile care se spun că le-ați fi făcut, nici măcar nu provin de la dumneavoastră și prin urmare situația este cu atât mai clară. Cine vrea să tragă la răspundere pe cineva ca urmare a încălcării onoarei, evident că trebuie să demonstreze în primul rând că pretinsa afirmație care încalcă onoarea chiar provine de la pretinsul autor.

În Elveția mai există, de altfel, cu privire la încălcarea onoarei, subgrupe ca „înjurături”, „bârfe răutăcioase” și „calomnie”. Vă scutesc să îmi detaliați aspectele, deoarece evident că termenul juridic de „încălcare a onoarei” trebuie evaluat în fiecare țară corespunzător legislației de acolo și conform uzanțelor țării respective.

  1. Acum, să trecem la evaluarea detaliată a problemei principale de drept internațional, care rezultă evident.

                                                                     V.1.

 Conform Convenției de Armistițiu din 12 septembrie 1944 dintre România și Aliați, guvernul român s-a obligat să interzică toate organizațiile fasciste pro-Hitler, care se află pe teritoriul suveran al României (atât organizații politice, cât și paramilitare) și să împiedice și în viitor existența unor astfel de organizații (art. 15 din Convenția de armistițiu).

Apoi, prin Tratatul de Pace de la Paris, din 10 februarie 1947 încheiat între România și Aliați, precum și Asociați, s-a stabilit ca să se facă imposibilă existența și activitatea organizațiilor de acest fel, în măsura în care obiectivul acestora îl constituie reprimarea drepturilor democratice ale poporului. (Art. 5 din Tratatul de Pace).

                                                             V.2.

 Prin prevederile de aplicare a respectivelor clauze ale Convenției/ Tratatului, România a interzis organizația „Grupul Etnic German”, care era clasificată în procesele de la Nürnberg, ca fiind fascistă.

                                                            V.3.

 Din punct de vedere juridic, „Grupul Etnic German“ a avut o structură complexă: Era o organizație politică (înființată în 1940) înființată ca urmare a celui de-al doilea arbitraj de la Viena și a prevederilor Imperiului German, care deținea pe de o parte o „aripă paramilitară pro-Hitler” și avea pe de altă parte o structură extrateritorială a Germaniei lui Hitler (pe baza acestora, Germania își exercita drepturile ei de suveranitate).

„Grupul Etnic German“ are o personalitate juridică română. Era – așa cum s-a sugerat deja– o organizație de drept public român, reprezentând totodată, ca urmare a situației de la vremea respectivă, o parte a Imperiului German.

                                                       V.4.

„Grupului Etnic German“ i s-au subordonat proprietăți. O astfel de construcție juridică sui-generis era la vremea respectivă, expresia evidentă a doctrinei oficiale a Germaniei Hitleriste, care rezulta evident din sloganul „Un popor, un imperiu, un conducător”. Din acest punct de vedere, comunitățile etno-culturale, vorbitoare de limbă germană din afara Germaniei erau alături de toate calitățile lor, parte integrantă a Națiunii Germane. Din aceste motive, nici conducătorul „Grupului Etnic German” nu era, printre altele, cetățean legal român, ci „doar” un cetățean al Imperiului German, numit de conducerea Imperiului.

                                                      V.5.

Indubitabil, chiar și orientarea politică a „Grupului Etnic German”  era pro-Hitleristă. Întrucât „Grupul Etnic German” funcționa ca un stat în stat pe teritoriul României și era susținut de un regim dictatorial, acesta se putea considera ca fiind o „organizație al cărui obiectiv îl constituie reprimarea drepturilor democratice ale poporului” (citat din art. 5 al Tratatului de Pace menționat).

                                                     V.6.

Dizolvarea „Grupului Etnic German“ a însemnat conform clauzelor Convenției de Armistițiu menționate cu România și faptul că patrimoniul unei organizații de drept public revine statului. Văzut din această perspectivă, în împrejurările existente, respectiv prin clauzele promulgate, sunt puțin probabili, conform normelor existente de drept internațional, atât succesorii „Grupului Etnic German”, cât și o nouă înființare a respectivei organizații.

                                                  V.7.

România a promulgat în 1999 Ordonanța Nr. 83 privind proprietățile sechestrate ale minorităților naționale din țară. Ordonanța transformată ulterior – după câteva completări – într-o lege (Legea Nr. 247/ 2005) reglementează, definește proprietățile care au aparținut minorităților naționale, după cum urmează „Proprietățile (…) care au fost confiscate ilegal de statul român (…) în perioada dintre 6 septembrie 1944 și 22 decembrie 1989, cu sau fără titlu legal  …“. La Art. 3 din lege se prevede:

„Prin minoritate națională se înțelege personalitatea juridică de drept privat,

–  care a fost înființată și organizată pe baza legilor române și


–  care reprezintă interesele cetățenilor care au aparținut unei etnii și au deținut proprietăți ce au fost preluate ilegal de stat și


–  care poate demonstra că este succesor legal recunoscut al personalității juridice de la care statul a preluat proprietățile.

Recunoașterea succesiunii legale a unei personalități juridice de drept privat care afirmă că este succesoarea unei proprietăți anterioare, se face de instanța judecătorească, care a aprobat funcționarea organizației.“ (sfârșitul citatului).

                                                                V.8.

„Forumul Democrat al Germanilor din România“ s-a înființat în 1989. În actele de înființare s-a prevăzut că această organizație intenționează promovarea intereselor cetățenilor români de etnie germană, în cadrul unui sistem democrat, după lunga stăpânire comunistă zdrobitoare (vezi formularea statutelor). De asemenea, prin statut se prevede (la art. 6) că „Forumul Democrat al Germanilor din România” este „succesorul legal al tuturor organizațiilor comunității germane interzise anterior cu forța“.

                                                             V.9.

În 2007 „Forumul Democrat al Germanilor din România“ s-a adresat instanței (către „Judecatoria Sibiu“ din România). Conform Legii amintite, 247/2005 era inevitabilă confirmarea de către instanță a faptului că este succesor legal al organizației (anterior expropriate).

Instanța a ajuns la concluzia (prin hotărârea din 28 mai 2007) că „Forumul Democrat al Germanilor din România“ ar fi succesorul legal al organizației (interzise la vremea respectivă) „Grupul Etnic German”  (text original: „constată calitatea de succesor in drepturi al reclamantului fata de Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe).”

Pe baza acestei sentințe „Forumul Democrat al Germanilor din România” și-a pus în vigoare un drept asupra proprietăților confiscate ale comunităților germane din România. În acest sens, el a argumentat faptul că, confiscarea ar fi fost ilegală; drept urmare, ar exista pretenții de restituire din partea statului român. Cu alte cuvinte, „Forumul Democrat al Germanilor din România“ nu numai că a pus în vigoare aspectul că este un reprezentant al intereselor cetățenilor români – care aparțin etniei germane -, ci a pus în vigoare din punct de vedere faptic și aspectul că ar fi o scindare extrateritorială a Republicii Federale Germania – formată din cetățeni români de etnie germană, care își atribuie elemente fundamentale ale organizației „Grupul Etnic German”, prin aceia că își exprimă explicit orientarea populară și pretențiile față de proprietatea anterioară.

                                                           V.10.

Prin procedurile de după 2007, din punctul de vedere faptic, s-a readus la viață „Grupul Etnic German” și s-au reacceptat raporturile anterioare de proprietate Ba chiar mai mult: Prin faptul că instanțele românești au permis înființarea și cererea succesorului legal, s-a emis indirect/ faptic aprobarea unei noi înființări a organizației odată interzise, „Grupul Etnic German”. Asta, deși, pe baza Convenției de Armistițiu din 1944 și Tratatului de Pace de la Paris din 1947, la vremea respectivă, s-a impus obligatoriu dizolvarea „Grupului Etnic German” și s-a confiscat proprietatea acestuia.

                                                    Concluzie:

Prin funcția mea de expert legal/ politic (cu experiența personală amintită la începutul prezentului aviz) pot să confirm prin prezenta faptul că procedura din România de după 1999  este ilegală după toate probabilitățile și că ea contravine tuturor prevederilor existente în Tratatul de Pace de la Paris și Convenția de Armistițiu. Dacă la vremea respectivă, partea integrantă obligatorie a contractelor o constituia dizolvarea („Grupului Etnic German“), care prevedea și interdicția unei reînființări sau noi înființări ulterioare eventuale, procedura aleasă după 1999 nu este valabilă din punct de vedere al dreptului internațional.

                                                        VI.

După toate cele afirmate – văzut din exterior – rezultă evident că modul de acționare al statului român, începând cu 1989 este identic cu o încălcare a Tratatului de Pace de la Paris din 1947. Totodată, deciziile judecătorești din 1989 (Hotărârea referitoare la acceptarea statutului) respectiv din 2007 (conformarea succesiunii legale) cu privire la „Forumul Democrat al Germanilor din România” constituie din punct de vedere faptic abrogarea Tratatului de Pace de la Paris.

                                                    VII.

Îmi permit să fac încă o observație cu privire la posibilele motive financiare:  Nu prea este plauzibil aspectul că România îndeplinește arbitrar (fără bază legală), pe de o parte pe costurile contribuabilului (și anume a forumului) diferite creanțe (prin acceptarea încălcării unui tratat internațional) și pe de altă parte, ignoră totodată, respectiv nu colectează creanțele față de Germania documentate în același contract.

Tratatul de Pace de la Paris, amintit, reglementează la art. 28, par. 4 și creditul României la fosta Casă de conturi a Imperiului German, prin care se evidențiază clar că România nu a renunțat la creanțe ca urmare a Convenției, încheiate la 1.9.1939. Prin urmare, pentru mine este evident faptul că România are pretenții față de acele credite care se ridicau la finele celui de-al doilea război mondial la câteva miliarde de mărci imperiale.

Dacă această sumă se ridică după calculele actuale, la 20 miliarde Euro sau la oricare altă sumă, acest aspect nu se poate stabili. Întâmplarea face că eu în anii 90 (când Elveția a fost atacată ca urmare a conturilor bancare presupuse a se afla încă în Elveția, ale victimelor socialismului naționalist, care au dispărut la vremea respectivă sub regimul Hitler) m-am implicat în problema cum și în ce mod trebuie aplicată dobânda la creanțele care erau actuale în 1945, corespunzător dezvoltării valorii banilor de atunci. Eram la vremea aceia membru al „sub-comisiei” Parlamentului Elvețian când a trebuit verificat factorul cu care trebuie înmulțite pretențiile de la vremea respectivă până astăzi. La astfel de întrebări ar trebui să se dea răspuns și în România, dacă întrebarea ar fi actuală și anume cât de mari sunt pretențiile concrete ale Românieii, ca urmare a comportamentului greșit al Germaniei din timpul celui de-al doilea război mondial.

                                                    VIII.

În fine, un ultim punct de vedere de-al meu: Mă mira faptul că într-adevăr ați fost atacat personal, pentru faptul că ați solicitat public în urmă cu câțiva ani, ca Republica Federală Germania să plătească României sume de miliarde. Atunci plângerea care a fost înaintată împotriva dumneavoastră, ar reprezenta o măsură punitivă.

                                                                            Parlamentar, Avocat, Economist
                                                                                           Luzi Stamm

Subsemnata traducătoare, Ramona Mihaela MUŢIU – autorizaţia nr. 1354/ 25.10.2001, certific exactitatea traducerii cu textul documentului din limba germană în limba română, care a fost vizat de mine.

                                                                             Dr. Ing. Ramona Mihaela MUŢIU

Nota redacției „Justițiarul”: Sublinierile prin bold (îngroșarea literelor) și culoare roșie aparțin redacției noastre.

1 Comment

  1. Dinu

    Deutchland, uber ales !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*