Observator

Profeţiile autolichidării UE

      În timp ce Europa „doarme“, temeliile ei tradiţionale sunt erodate. Încetul cu încetul, ea se adânceşte într-un […]

 

 

 

În timp ce Europa „doarme“, temeliile ei tradiţionale sunt erodate. Încetul cu încetul, ea se adânceşte într-un proces al transformărilor demografice şi identitare cu un final greu de prognozat. Dar unele profeţii deja au fost făcute. Acum, este cât se poate de clar că Europa nu mai e cum a fost. Iar în viitor nici măcar nu va mai fi cum este acum.

Continentul european se schimbă la faţă în plan etno-rasial şi religios, iar una dintre consecinţe (nu cea mai alarmantă) va fi destrămarea Uniunii Europene. Am abordat aceste subiecte mai pe larg în articolele precedente, cum ar fi „Revoltele identitare din Europa” şi „Europa de mâine a lui Mahomed”. În pofida transformărilor demografice şi identitare evidente care se produc în ţările europene în ultimele decenii, oficialii UE evită deocamdată, din motive lesne de înţeles, să recunoască deschis gravitatea problemei. În timp ce oficialii UE tac, se aud vocile celor care nu sunt împovăraţi în prezent de funcţii de înaltă răspundere şi care îşi pot permite să spună ceea ce gândesc. Lor le este mai uşor să pună „degetul pe rană”.

Astfel, în 2004, Helmut Schmidt, cancelar al Germaniei în perioada anilor 1974-1982, a declarat că acceptarea în anii 1960 a imigranţilor ca forţă de muncă a fost o greşeală, iar ţările europene au ignorat atunci problemele de viitor, generate de imigraţia masivă. Schmidt a mai adăugat că multiculturalismul, ca strategie de coabitare, poate funcţiona doar sub un regim autoritar; sub un regim democratic însă, cum e în ţările UE, eficienţa multiculturalismului este nulă [1]. De altfel, cel care l-a succedat pe Schmidt în funcţia de cancelar – Helmut Kohl, conştientizase încă în anii 1980 pericolul care survine din partea comunităţii turceşti neasimilate şi, potrivit unor documente desecretizate, i s-ar fi destăinuit la 28 octombrie 1982 premierului britanic, Margaret Tatcher, că turcii „vin dintr-o cultură foarte distinctă şi nu se integrează cum trebuie” şi ar fi cazul să se purceadă la înjumătăţirea numărului turcilor în termen de patru ani. Politicianul înţelegea că „acest lucru nu poate fi spus public” şi, de fapt, nici nu a reuşit să-şi pună planul în funcţie [2]. Dacă atunci acel plan era dificil de realizat (mai mult din considerente politice), astăzi realizarea lui este practic imposibilă, fiindcă lucrurile s-au complicat inconmensurabil de mult; cu toate că există o mai mare libertate de exprimare în acest sens.

În 2010, politicianul german Thillo Sarazin produce senzaţie prin editarea cărţii sale, întitulată „Germania se autolichidează” („Deutschland schafft sich ab”), în care demonstrează prin argumente, grafice şi diagrame trei teze: 1. ţara se islamizează; 2. populaţia băştinaşă se împuţinează numeric; 3. societatea per ansamblu degradează intelectual.

În consecinţă, potrivit lui Sarazin, din cauza politicii migraţioniste vicioase, peste patru generaţii urmaşii imigranţilor musulmani vor constitui majoritatea populaţiei în Germania şi vor distruge din interior cultura şi societatea germană. În ciuda criticilor dure din partea oficialilor, cartea lui Sarrazin a devenit imediat după apariţie best-seller-ul nr.1 în Germania, iar ideile autorului, potrivit sondajelor, s-au bucurat de susţinerea a circa 70% din germani, ele coraportându-se cu opinia tacită şi inhibată a majorităţii germanilor. Într-o anumită măsură, această carte şi susţinerea neaşteptat de mare din partea publicului au contribuit la modelarea atitudinii şi retoricii autorităţilor statului faţă de politicile imigraţioniste şi faţă de proiectul multiculturalismului ca atare, şi în Germania, şi în Europa [3].

Îngrijorările privind sporirea numărului de musulmani în Europa transpar şi din editorialele publicaţiilor cotidiene europene, şi din studii ştiinţifice, eseuri sau beletristică. Putem constata că se formează o masă critică intelectuală generală, reprezentată inclusiv de politicieni notorii şi de experţi influenţi, care, încurajaţi de ultimele evenimente din Europa, au trecut bariera autocenzurii şi se exprimă în cheia denunţării pericolului islamizării. Potrivit istoricului italian Andrea Riccardi, tot mai mulţi lideri politici naţionalişti, dar şi reprezentanţi ai societăţii civile sau ai comunităţilor religioase creştine îi denunţă pe imigranţii musulmani ca fiind „a cincea coloană” a expansiunii islamice în Europa [Riccardi, 2008, p. 15]. În acest sens, un exemplu îl oferă cazul jurnalistei italiene de o notorietate remarcabilă, Oriana Fallaci, care a abordat o poziţie fermă de contrapunere faţă de Islam, în numele valorilor civilizaţiei creştine. Tezele ei susţin că baza violenţei se află în Coran, iar Islamul este un fel de nazism îmbrăcat în togă religioasă [ibid., p. 177]. La fel de categorică este şi soluţia ei: expulzarea musulmanilor din ţările europene, sau cel puţin o politică drastică anti-imigraţionistă. „Europa se transformă din ce în ce mai mult într-o provincie a Islamului, într-o colonie a Islamului. Şi Italia este un avanpost al acestei provincii, un bastion al coloniei… În fiecare din oraşele noastre există un al doilea oraş: un oraş musulman…”, susţinea Fallaci în una din publicaţiile sale [4]. În ciuda criticilor şi învinuirilor de rasism (ea a fost nevoită să părăsească Italia), poziţia Orianei Fallaci a găsit sprijin larg în rândul europenilor.

În aceeaşi cheie apreciază lucrurile scriitorul american Bruce Bawer, care publică în 2006 cartea întitulată „În timp ce Europa doarme: cum Islamul radical distruge Occidentul din interior” („While Europe slept: How Radical Islam is Destroying the West From Within”). Bawer consideră că, în timp ce ţările europene se aliază împotriva terorismului internaţional, adevăratul pericol pentru securitatea lor se află în interior – în ghetourile din marile oraşe europene, unde numărul migranţilor şi al musulmanilor creşte pe zi ce trece. În opinia autorului, naivitatea elitelor europene permite formarea unui nucleu dur islamic în metropolele europene, ceea ce va avea drept consecinţă o explozie a nemulţumirilor din partea ambelor tabere, atât a europenilor nativi, cât şi a grupurilor de imigranţi, cu riscul de generare a unor revolte sângeroase de proporţii [Bawer, 2006]. Dintre producţiile beletristice privind fenomenele demografice din Europa, e de menţionat cartea scriitoarei ruse Elena Ciudinova, editată în 2005 şi întitulată „Moscheea Notre Dame din Paris” („Мечеть Парижской Богоматери”) –, un roman-antiutopic, care descrie Parisul anului 2048, dominat totalmente de imigranţii musulmani, în care lăcaşurile creştine sunt dărâmate, iar creştinii care nu s-au convertit la Islam sunt deţinuţi în ghetouri. Uniunea Europeană se numeşte Islamul European. Romanul a stârnit un val de aprecieri, dar şi de critici, autoarea fiind acuzată că este „politically incorrect” [5].

Un alt jurnalist american, Christopher Caldwell, a publicat în 2009 lucrarea „Reflecţii despre revoluţia din Europa: imigraţia, Islamul şi occidentul” („Reflections on the Revolution In Europe: Immigration, Islam, and the West”), în care analizează critic efectele migraţiei în ţările europene, care la ziua de astăzi reprezintă o adevărată revoluţie identitară şi culturală. În opinia lui Caldwell, a venit sfârşitul liniştii şi abundenţei speficife statelor europene din a doua jumătate a secoluuli XX. Efectele benefice de scurtă durată ale imigraţiei de acum câteva decenii s-au transformat acum în efecte distructive. Nimeni dintre liderii europeni nu luase în calcul ce se va întâmpla atunci când imigranţii vor deveni atât de mulţi; orice avertizare părea atunci o erezie şi o naivitate. Şi nimeni nu prognozase că o bună parte dintre imigranţi vor rămâne şomeri, împovărând şi mai mult ţările-gazdă, iar cheltuielile economice pentru întreţinerea imigranţilor vor depăşi substanţial veniturile din activitatea de muncă a acestora. Toate aceste fenomele s-au înrădăcinat pe fundalul „complexului de vină” al europenilor pe de o parte şi al autoafirmării identitare hipertofiate a imigranţilor pe de altă parte. Nu e de mirare deci că acum Europa este nepregătită şi neputincioasă în faţa acestei crize interne. Iar acesta e doar începutul [Caldwell, 2009].

Din aceeaşi serie, în 2012, politicianul belgian de origine flamandă, Filip Dewinter, publică lucrarea „Inch’Allah? Islamizarea Europei” („Inch’Allah? The Islamization of Europe”), în care face o trecere în revistă a manifestaţiilor islamiste din ţările UE. Ca şi analiştii menţionaţi mai sus, Dewinter atenţionează că în timp ce europenii se mai leagănă în iluzia efectelor benefice ale multiculturalismului şi sunt îndoctrinaţi în spiritul toleranţei, imigraţia musulmană se strecoară ca un „cal troian” în inima civilizaţiei occidentale.

Autorul face o descriere a invaziilor musulmane de-a lungul istoriei şi constată că în prezent Europa se confruntă cu „o a treia invazie”, de natură demografică, a musulmanilor, care cuceresc spaţiul fără bătălii, ci în mod aparent paşnic, prin imigraţie, prin natalitate înaltă, prin enclavizare şi prin convertire la Islam a localnicilor; în consecinţă, Europa trăieşte în prezent una din cele mai accelerate transformări din istoria sa. Anual, circa 1,5 milioane de musulmani imigrează în ţările UE, iar şi mai mulţi vin pe căi ilegale şi trendul e în creştere; de exemplu, 97% dintre tinerii marocani intenţionează să se stabilească cu traiul în Uniunea Europeană. În Germania către anul 2012 erau peste 2.600 de moschei, în Marea Britanie – peste 1.600, acestea fiind interpretate de musulmani ca simboluri ale cuceririi teritoriale. Totodată, declară Dewinter, Islamul nu va tolera diversitatea tradiţională europeană, deoarece este o religie a supunerii necondiţionate, iar cartea de temelie a islamului, Coranul, „este nu atât o carte religioasă, cât un manual de cucerire a altor ţări şi popoare”. Aşa citate din Coran precum „luptă şi omoară-i pe păgâni oriunde îi vei întâlni” şi „când întâlneşti un necredincios, loveşte-l în gât” sunt aduse ca dovezi ale spiritului agresiv şi exclusivist al islamului. De aceea, într-un final, tenacitatea acţiunilor musulmanilor, coeziunea lor religioasă uimitoare şi expansiunea neîngrădită ar putea duce peste câteva decenii la transformarea Uniunii Europene în Eurabia [6].

                                                                                                    Dorian FURTUNĂ 

 

 

Surse bibliografice:

1. Turkish workers a mistake, claims Schmidt // by Hannah Cleaver in Berlin, The Telegraph. 25 Nov 2004 / http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/turkey/1477496/Turkish-workers-a-mistake-claims-Schmidt.html

2. Helmut Kohl dorea in 1982 expulzarea a jumatate din turcii care locuiau in Germania // FrontPress. 10.08.2013 / http://www.frontpress.ro/2013/08/helmut-kohl-dorea-in-1982-expulzarea-a-jumatate-din-turcii-care-locuiau-in-germania.html

3. Опрос: 70 процентов немцев одобряют высказывания Тило Саррацина // Автор: Сергей Ромашенко. 08.09.2010 / http://www.dw-world.de/dw/article/0,,5986162,00.html

4. Oriana Fallaci // http://en.wikiquote.org/wiki/Oriana_Fallaci

5. «Мечеть Парижской Богоматери»: антиутопия? скандал? предупреждение? // Интервью с автором книги, Еленой Чудиновой. Беседовала Алиса Орлова. 16 / 11 / 2005 / http://www.pravoslavie.ru/guest/051116141737.htm

6.  The Islamic Threat // by Thomas Jackson. American Renaissance, March 2, 2012 / http://amren.com/features/2012/02/the-islamic-threat/ ·

Bawer B. While Europe slept: How Radical Islam is Destroying the West From Within. Doubleday, Westminster, MD. 2006. 237 p. ·

Caldwell  Ch. Reflections on the Revolution In Europe: Immigration, Islam, and the West. Doubleday. 2009. 432 p.  ·

Riccardi A. Despre civilizaţia convieţuirii. Humanitas. Bucureşti. 194 p.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*