Abuzuri

Protocolul Parchetul General – S.R.I., abuzuri mai mari ca pe vremea Securității

    Protocolul din 2009 dintre Parchetul General și SRI încalcă normele constituționale și internaționale de bază privind statul de […]

 

 

Protocolul din 2009 dintre Parchetul General și SRI încalcă normele constituționale și internaționale de bază privind statul de drept, democrația, separația puterilor, independența justiției și respectarea drepturilor omului. Aceasta e concluzia la care ajungi citind cu atenție Protocolul din 2009 semnat între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înaltă Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații.

protocolul-secret-518326

Gravitatea prevederilor din acest Protocol este cutremurătoare pentru orice persoană, chiar cu minime studii juridice și noțiuni elementare despre statul de drept.

  1. Protocolul a extins competențele de cercetare penală ale SRI-ului chiar dincolo de cele pe care le avea fosta Securitate comunistă.

Reiterz faptul că în perioadă comunistă Securitatea avea o direcție specială de anchete penale, care însă avea competență de anchetă doar la infracțiunile ce, la acea vreme, țineau de siguranță națională (pe lângă spionaj, trădare, sabotaj etc. era inclusă și trecerea frontierei și altele asemenea, care se considerau că subminau regimul). Așadar, până și în comunism competență Securității de a face anchetă penală era limitată.

Chiar dacă limitată ca sferă de acțiune, această direcție a Securității a comis cele mai atroce abuzuri în perioadă comunistă. Securiștii făceau cercetarea penală, după care dădeau dosarul la procurori doar să-l „confirme” și să-l trimită în instanță. Dacă era cazul, securiștii le mai dădeau și o „mână” de ajutor procurorilor.

Ca urmare a acestor abuzuri din perioadă comunistă, atunci când s-a înființat SRI-ul, prin Legea 14/1992, s-a interzis EXPRES Serviciului Român de Informații să efectueze acte de urmărire penală.

Acest Protocol ne dezvăluie acum că, ceea ce SRI-ului avea interzis expres prin lege să facă încă din 1992, i s-a permis să facă printr-un protocol secret din 2009, iar „permisiunea” i s-a dat tocmai de Ministerul Public, care e autoritatea constituțională din stat responsabilă cu „apărarea ordinii de drept”.

Mai grav, dacă în comunism Securitatea avea o arie limitativa de infracțiuni prevăzute în lege și legate de siguranță națională pe care le putea cercetă, prin acest Protocol secret aria SRI-ului de anchetă penală a devenit practic nelimitată.

Astfel, art. 2 din Protocol prevede că „părțile cooperează, potrivit competențelor și atribuțiilor prevăzute de lege, în activitatea de valorificare a informațiilor din domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor împotrivă securității naționale, a actelor de terorism, infracțiunilor ce au corespondent în amenințările la adresă siguranței naționale și a altor infracțiuni grave, potrivit legii”.

În Codul penal există un capitol cu infracțiuni la adresă siguranței naționale, precis delimitate.

Noțiunile însă de „infractiuni ce au corespondent în amenințările la adresă siguranței nationale” și „infractiuni grave” sunt atât de lărgi încât includ orice tip de infracțiune.

Dacă în perioadă comunistă Securitatea avea un segment limitativ de infracțiuni, stabilite prin lege (care era publică), pe care le putea investiga, după 2009, printr-un act secret, aria de anchetă penală a SRI-ului a devenit nelimitată.

florian_coldea_laura_kovesi_luju_34904300

  1. Parchetele erau obligate să dea rapoarte SRI-ului.

Protocolul obligă procurorii să trimită informări și să dea rapoarte SRI-ului despre dosare în curs, în condițiile în care urmărirea penală este nepublică.

Astfel, art. 6 alin. (1) din Protocol prevede că procurorii „comunică, în mod operativ, dar nu mai târziu de 60 de zile, modul de valorificare a informațiilor și sesizărilor primite de la serviciu, referitoare la infracțiunile prevăzute în art. 2…”.

Cu alte cuvinte, un magistrat, așa cum legea prevede că sunt procurorii, ajungea să dea raportul unui ofițer SRI de legătură ce făcea el cu informația primită.

Puterile pe care acest Protocol le arogă SRI-ului asupra procurorilor în activitatea de cercetare penală implică o intruziune pe caz mai mare chiar decât cea permisă procurorului superior ierarhic asupra procurorului din subordine.

Constituția spune că procurorii își desfășoară activitatea conform principiului subordonării ierarhice, iar această se manifestă practic prin aceea că procurorul superior ierarhic poate confirm/infirma soluții, însă în nici un caz nu poate interveni peste un procuror în anchetă.

Or, faptul că prin acest Protocol se impune procurorului de caz să raporteze ofițerului de la SRI ce face cu informația primită, implică intervenția unei autorități externe peste procurorul de caz.

Nicăieri în legile publice din România nu există obligația pentru procurori ca să dea socoteală ofițerilor SRI ce fac cu informația primită.

hellvig-coldea-620x350

  1. Echipe mixte operative și plan de acțiune comun procurori-agenți SRI.

Protocolul mai scoate în evidența nu doar existența unor „echipe mixte operative”, dar și faptul că activitatea procurorilor era coordonată cu cea a agenților SRI în bază unor „planuri comune de actiune” făcute, de la caz la caz, de șefii parchetelor împreună cu șefii SRI.

Astfel, printre obiectivele Protocolului era și „constituirea de echipe operative comune care să acționeze în bază unor planuri de acțiune pentru exercitarea competențelor specifice ale părților, în vederea documentării faptelor prevăzute Ia art.2”, se prevedea la art. 3 lit. g).

De asemenea, la art. 22 se prevedea că „în cauze complexe, cooperarea efectivă se realizează pe bază unor planuri comune, aprobate de conducerile celor două instituții, cu precizarea sarcinilor ce revin fiecărei părți”.

eduard_hellvig_SRI-614x350

  1. Probe/informații erau depuse selectiv la dosar.

Dacă Codul de procedura penală spune că procurorii – deoarece sunt considerați magistrați, și nu agenți ai statului! – strâng probe atât în acuzare cât și în apărare, Protocolul scoate la iveală că nu toate informațiile furnizate de SRI erau puse în dosar, ci doar cele pentru care procurorul cerea desecretizarea și SRI o aprobă.

„În situațiile în care anumite informații, documente sau materiale clasificate au o utilitate probatorie determinantă pentru soluționarea unor cauze, fiind necesară introducerea lor în dosarele penale, Parchetul va solicita în scris și în mod argumentat declasificarea acestora, urmând că, Ia nivelul conducerii Serviciului să se adopte decizii în sprijinul acestor solicitari”, prevedea art. 24.

Procurorii, așadar, trebuiau să ceară voie de la SRI și să-și justifice „în mod argumentat” ce doreau să introducă în dosare.

Această înseamnă că informații sau probe care puteau să exonereze o persoană sau să folosească apărării sale puteau rămâne ascunse persoanei acuzate, fapt ce afecta în mod grav dreptul la apărare și la un proces echitabil al acestuia.

Pe scurt, prevederile din acest Protocol confirmă ceea ce transpărea de mult din alte acte oficiale sau declarații publice, și anume că Codul de procedura penală a fost dublat de norme secrete, la care părțile din dosare nu au avut acces, fapt ce contravine flagrant regulilor de bază ale statului de drept.

Voi reveni cu o analiză mai în detaliu asupra cuprinsului Protocolului, pentru că, în ciudă mesajelor transmise de unii reprezentanți ai mass-media că nu e nimic grav în Protocol, gravitatea prevederilor acestuia vis a vis de administrarea și independența justiției este de domeniul evidenței.

                                                                                   Dana GÎRBOVAN

                                                   Președinte  Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR)

P.S. Vreau să mulțumesc pe această cale tuturor celor care au susținut acțiunile UNJR prin care am solicitat publicarea acestui Protocol și a hotărârilor CSAT ce au stat la baza acestuia. Am spus mereu că nu se poate vorbi despre o justiție independentă atâta timp cât administrarea ei se face pe prevederi secrete, iar actualul Protocol o demonstrează. UNJR va continuă toate demersurile atât pentru a fi publicate și hotărârile CSAT, cât și pentru a promova și susține modificări legislative, astfel încât asemenea intruziuni în actul de justiție să nu mai fie permise în viitor.

3 Comments

  1. Vulpe dumitru

    Semnatari acestui protocol TREBUIESC trași la răspundere, inclusiv cei ce au permis încălcarea legii. Dacă nu se procedează de urgenta la înlaturarea tuturora care au permis, degeaba s-a făcut aceasta DESECRETIZARE.

    • alex

      Corect! Subscriu la cele spuse de d-l Vulpe! Degeaba atata tevatura, daca nu se lasa si cu tragerea la raspundere!

  2. Rena

    sa precizam si cine era ministrul justitiei in acea perioada:

    Cătălin Predoiu – 29 februarie 2008 – 3 octombrie 2009
    Cătălin Predoiu – 3 octombrie 2009 – 23 decembrie 2009 (interimar)
    Cătălin Predoiu – 23 decembrie 2009 – 7 mai 2012
    care nu putea fi strain de o asa boroboata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*