Domnule profesor ION COJA, circulă pe Internet o sumedenie de texte care propun un portret moral deprimant al poporului român, texte extrem de critice și, cel puțin aparent, extrem de lucide, de realiste. Socotiți, probabil, că aceste acuzații, căci acuzații sunt, ar fi nedrepte!

Nu credeți că domnii autori sunt perfect conștienți de această primejdie și consideră că nu-i putem face față decât prin efortul nostru intern, intim? Prin încordarea puterilor noastre? Iar intransigența dumnealor ar avea menirea să trezească din letargie poporul român?! Să ne dea un brânci cu care să ne pună din nou pe picioare?Să ne ițească, dacă pot spune așa!

Noroc că poporul român nu umblă pe Internet! Ce vreți să spuneți!

Exact ce am spus: poporul român nu umblă pe Internet, nu citește ziarele, nu se uită la televizor!... Nu citește texte filosofice ori moralizatoare... N-are cum să reacționeze la acuzațiile domnilor cărturari!

...Adică este riscant să faci propoziții în care să apară substantivul popor. Conceptul denumit prin acest cuvînt este deosebit de complex, iar când încerci să stabilești referentul, adică în mod concret la ce, la cine te referi când spui poporul, descoperi că nu e deloc simplu și că riști, folosind acest cuvînt, să te afunzi într-o sporovăială fără conținut. Poți să spui Domnul Popescu a ieșit să se plimbe în parc, dar nu poți să spui Poporul român a ieșit să se plimbe în parc! Nu cumva e la fel și cu propoziția Domnul Popescu este fricos și lipsit de cuvînt? Adică, este din nou greșit dacă vom face o propoziție înlocuind subiectul Domnul Popescu cu Poporul român, zicând Poporul român este fricos și lipsit de cuvînt. Amândouă subiectele sunt substantive, dar sunt substantive diferite din punct de vedere logic, filosofic. Să-ți mai dau un exemplu? Cunoști poezia lui Păunescu prin care el a lansat o întrebare care circulă și ea pe Internet: „Unde erau românii când Mihai Viteazu a fost ucis de mercenarii lui Basta?!" Mi se pare că a pus-o și pe muzică, sperând s-o facă șlagăr!

Nu-i un text rău!

Ai zis bine. Este un text, nu e poezie, este probabil cel mai prost text scris de Păunescu! Petre Țuțea a scris un text de câteva sute de pagini întitulat CARTEA ÎNTREBĂRILOR! În manuscris se numea Cartea problemelor. Cum eu m-am ocupat de dactilografierea manuscrisului, mi-am permis să-i sugerez modificarea titlului, iar bătrânul diafan a acceptat cu încântare.

Bătrânul „diafan"?!

Deseori, în gând, așa îmi vine să-i spun. O fac acum prima oară cu glas tare... Atunci am discutat cu Țuțea despre necesitatea unei teorii care să ne ajute să nu mai punem întrebări greșite. Am ajuns la concluzia că multe dintre întrebările cu care se frământă mintea omului sunt întrebări greșite la care nu ai cum să găsești un răspuns corect! Ar trebui creată această ramură a epistemologiei! Aceasta, pe urmele semaseologiei, ar trebui să cerceteze și cuvintele greșite!... Dar ne depărtăm de subiect! Deci, întreb și eu: unde erau americanii când John Kennedy era ucis la Dallas? Unde să fie?! Fiecare pe la casa cui îl are, pe la treburile lui! Ca și românii atunci când turcii l-au ridicat pe Brâncoveanu sau când Ceaușescu a fost omorît la Târgoviște!... Cu alte cuvinte, nu ne putem juca cu conceptul/cuvîntul popor, nu-i putem atașa orice predicat sau atribut! Mulți autori de texte critice se pripesc și folosesc cuvîntul popor ca pe orice alt substantiv!... Și devin ridiculi, caraghioși, după regula bergsoniană: du mécanique plaquée sur le vivant... Cred că am scris corect!

Interesantă obiecție!

Hai să vedem mai departe, cu ce s-a ocupat poporul român după revoluția lui Pește! Ce a urmat? Au urmat alegerile din 20 mai 1990! Te rog să fii atent acum! Cu ce a greșit poporul român dacă a votat masiv cu Frontul Salvării Naționale?! Poate că nu i-ar fi votat, dar de peste tot ni se spunea atunci că FSN este de fapt PCR! Că feseniștii sunt tot comuniști!... Și poporul român i-a crezut și pe Ioan Rațiu și pe Radu Câmpeanu când aceștia clamau pe toate lungimile de undă despre pericolul ca FSN să mențină România în comunism, adică în regimul social și economic de care avuseserăm parte în ultimii douăzeci și ceva de ani! Cum să nu-i creadă?! Erau amândoi bine informați, oameni subțiri, bine educați, veniți din Occident, recomandați de tot Apusul!

V-ați întrebat, domnilor critici, de ce la 20 mai 1990 românii, adică poporul român, făcea cozi interminabile la secția de vot ca să voteze masiv cu feseniștii, adică cu comuniștii? N-a fost atunci nicio fraudă! Dar a fost atunci o ocazie pentru acest popor de neisprăviți să-și spună părerea. Și au votat cu FSN-ul, despre care adversarii spuneau că sunt un partid de comuniști, care nu vor să facă reforma! Și românii tocmai de aceea au votat cu ei, au votat să nu se facă reforma! Acesta a fost sensul votului din mai 1990! S-au înșelat încă o dată, crezând că în FSN erau tot comuniștii ăia care pe vremea lui Ceaușescu, de bine de rău, fuseseră în fruntea efortului național de a ridica Casa Poporului, de a construi Metroul și nenumăratele centrale electrice, miile de blocuri ale Epocii de Aur!... La 20 mai 1990 românii au votat împotriva reformei, împotriva unor schimbări prea mari în viața pe care o duseseră până atunci. Căci ce lipsise pe vremea lui Ceaușescu acum aveau deja: pașaport în buzunar și benzină pentru mașină. Mai multă schimbare nu le trebuia!... Românii la 20 mai 1990 au reacționat corect și au votat pentru continuitate, au votat împotriva schimbării!

Azi, la 20 de ani de la alegerile din mai 1990, sondajele descoperă că 83% dintre români o duceau mai bine pe vremea lui Ceaușescu, și declară că regimul acela -  impropriu numit comunist, nu le-a făcut niciun rău!

Cifrele sunt cam aceleași! Coincid cu cei 85% care l-au votat pe Ion Iliescu cu FSN-ul său... Deci nu este vorba de mintea cea de pe urmă a românului! Nu putem spune că în 2010 le-a venit mintea la cap românilor și acum regretă ce au făcut! Mintea pe care o au acum au avut-o și atunci, numai că poporul, în așa zisa democrație, nu are ocazia să-și folosească mintea decât două minute, o dată la patru ani, în cabina de vot! Vi se pare normal?!

Care ar fi câteva puncte în care diferă viața de după 1990 de cea dinainte?

Bunăoară, lunar, la facultate aveam adunare generală de partid, profesori și studenți la un loc! Și discutam lucruri serioase despre bunul mers al facultății, al învățământului românesc, al Țării. La noi, la Litere, înainte de 1990 s-a criticat demolarea satelor, faptul că ne sunt ascultate convorbirile telefonice și multe altele, și nimeni nu a fost arestat sau sancționat pentru asta! Era exclus ca un profesor să lipsească de la ore și să nu i se atragă atenția în plenul adunării!

Azi mai ține cineva socoteala orelor, dacă se fac sau nu și cum? Era exclus înainte de 1990 să ajungă ministru un impostor caraghioz ca actualul mizerabil! Era exclus să ne pomenim cu un decan ca Paul Cornea, chiar dacă sau tocmai pentru că se prea ilustrase în anii obsedantului deceniu prin participarea la represaliile anti-studențești!... Se ajunsese în anii '80 la o normalitate de care eu unul nu mi-am dat seama decât atunci când am pierdut-o! Dar poporul, în ipostaza sa sumară numită electorat, a avut instinct sau intuiție și a votat corect în 1990, a votat împotriva reformei! Împotriva schimbării! Căci nu era mult de schimbat ca să fie bine! Lipsea puțin ca să fie bine! Ce ne lipsea în Decembrie 1989? Ne lipsea un pașaport, posibilitatea de a cumpăra o casă la munte, dreptul de a circula cu mașina duminica, dreptul de scoate o revistă, o carte... În rest, nu era o problemă pentru nimeni să capete o locuință de la stat cu o chirie simbolică sau să o cumpere la un preț azi incredibil de mic, să aibă un servici sigur, să înjghebeze o familie și să crească fără mari griji câțiva copii, cu siguranța pensiei, a alocațiilor, cu învățămînt gratuit, asigurarea medicală la fel... Când mă gândesc cum au votat românii la 20 mai 1990, mă umilesc și mă simt mic și nerod dinaintea simțului istoric, de popor vechi, greu de păcălit, pe care l-au arătat atunci românii!...

Și totuși...

Da! Nu i-a păcălit pe români propaganda anti-comunistă a domnilor Rațiu și Câmpeanu, dar i-a păcălit însuși Ion Iliescu și gașca sa!

Căci, din păcate FSN nu era PCR, nu erau comuniști, nici măcar bolșevici, nu aveau nici urmă de simțămînt al solidarității proletare, al fraternității și egalității etc., etc., ci FSN era o adunătură de activiști și securiști oportuniști și jepcari, puși pe pricopseală, pe jegmăneală! Adunătură condusă de urmașii cominterniștilor veniți de la Moscova după 23 august 1944. Dispuși să ucidă pentru a nu-și pierde privilegiile. Și chiar au ucis! Erau - și sunt mai departe, aripa nemernică, coruptă și bișnițară a securității, aripa declasată a PCR! Așa cum însuși Ion Iliescu nu era nici măcar cât umbra lui Nicolae Ceaușescu! Fusese secretarul județean PCR cu cele mai slabe performanțe! Mult chiar și sub tovarășa Găinușă, de exemplu!.. Pe unde a fost, n-a rămas nimic de pe urma lui Ion Iliescu! Numai zâmbetul ca un rictus!...

În viața lui, Ion Iliescu n-a pus două cărămizi una peste alta!... N-a pus nimic în funcțiune! N-a inaugurat nimic! Și și-a început domnia prin sistarea lucrărilor la canalul București-Dunăre, lucrări deja executate în proporție de peste 80%! Un gest criminal! Pentru care trebuia pus la zid, căci săvârșea astfel infracțiunea de subminare a economiei naționale! Dar prima lor grijă, a noilor guvernanți, pentru că știau ce golănii și crime urmează să facă, știi care a fost! Au abrogat condamnarea la moarte!... Știau bine că o vor merita de zeci de ori!

Repet, în 1989 lipsea puțin ca să ne fie bine! Nu mai intru în detalii! Lumea nu este proastă când regretă ce e de regretat!

O să dezamăgiți multă lume cu aceste aprecieri!

Da, știu! Vreo 5% dintre români. Oricum, subiectul nu mai poate fi ocolit sau discutat în fraze șablon. E timpul să facem un bilanț corect și nuanțat a tot ce a fost înainte de 1990 și ce a urmat!... Am cugetat mult asupra acestui subiect! ...Ce a urmat după alegerile din mai 1990?

Guvernarea Petre Roman.

Adică o serie de reforme economice radicale, care au răscolit și dat peste cap Țara, fără ca poporul român să fie întrebat ce părere are! S-a găsit un academician, mai pe puncte făcut, dar care și-a spălat toate păcatele atunci când s-a ridicat, de la înălțimea funcției de președinte al Senatului, pentru a potoli zelul demolator al impostorului devenit peste noapte din nimic prim ministru. Un om de curaj, bietul Alexandru Bârlădeanu! A încercat de unul singur să se opună acțiunii de demolare a României! I-a sărit în cap toată presa, în frunte cu falsul dizident Petre Băcanu. Singur, profesorul N.N.Constantinescu, a încercat să fie alături de Bârlădeanu! Dar unde au fost ceilalți academicieni specialiști în economie politică, în sociologie? Unde au fost specialiștii de la Academia de Științe Economice? Cum de nu au intervenit împotriva impostorului din fruntea guvernului?! Trebuia s-o facă poporul român? Cum? Practic ce trebuia să facă poporul român când a devenit clar că suntem conduși de un dușman al poporului român, un dușman din tată-n fiu al României?!

Și totuși, poporul român s-a mișcat!

După mintea mea, mineriadele nu trebuie amestecate și puse toate la un loc, sub aceeași etichetă! Cele din 1990 au fost într-adevăr niște diversiuni criminale și cad în răspunderea lui Petre Roman și echipa sa. Mineriada din septembrie 1991 însă, nu a mai fost o mineriadă manipulată de Roman & Iliescu, nu a mai fost o diversiune mizerabilă, ci a fost o reacție firească, susținută de toți bucureștenii, iscată din instinctul de apărare al acestui popor! La fel cum a fost și următoarea, de pe vremea lui Emil Constantinescu! Sunt convins că mineriadele de după 1990, inclusiv cea din septembrie 1991, trebuie contabilizate în dreptul poporului român, ca expresii ale neputinței sale de a demisiona, de a se resemna! La fel cum și Piața Universității, cel mai lung miting din istoria lumii, trebuie trecut tot la activul capacității românilor de a reacționa energic și tenace la provocările istoriei. Marian Munteanu și Miron Cozma, împreună cu miile de români care i-au urmat, fac parte din bilanțul neputinței românești de a demisiona, de a ne resemna! Și, nota bene, aceste mișcări nu au avut pereche în celelalte țări fost comuniste!...

Îți mai ofer un motiv să fii mândru sau măcar mulțumit de concetățenii noștri: în martie 1990 bucureștenii au dat jos statuia lui Lenin, în huiduielile și ovațiile asistenței. La data aceea erau în lume sute, poate mii de statui ale nemernicului, în care încă mai credeau sute de milioane de naivi. Românii nu au crezut niciodată și probabil de aceea le-a fost așa de ușor să-l dea jos de pe soclul nemeritat! A fost atunci pentru prima oară în istorie, repet pentru Guiness Book, era prima oară când o statuie a marelui criminal Vladimir Ilici Lenin a fost demolată și batojocorită, după cum se și cuvenea! O premieră mondială, de care istoricii români întârzie să facă caz! Nu se pricep să facă din acest eveniment un moment românesc de referință, de excelență, de grație! Atunci, în Piața Scânteii, varianta criminală a ideii comuniste a fost scoasă în șuturi de pe scena istoriei și aruncată la lada cu gunoi a istoriei!

Ca martor, vă pot spune că erau mii de bucureșteni adunați să dea greutate gestului, iar demolarea nu s-a consumat în câteva minute, ci a durat două zile, căci autoritățile, intrate deja sub ascultarea celuilalt Ilici, nu s-au arătat dispuse să ofere utilajele necesare de-construcției! Dimpotrivă, s-au pus de-a curmezișul elanului popular. Dar în zadar perora la TV finul lui Lenin, tovarășul Ilici Iliescu, încercând să stăvilească elanul justițiar și eliberator al bucureștenilor! Al poporului român, pot spune!  Nu s-au lăsat românii până n-au dat de pământ cu Anti-Cristul! Coincidență miraculoasă: demolarea lui Ilici s-a produs în ziua de 6 Martie! Așa au aniversat românii instalarea prin furt și minciună a primului guvern comunist, cel din 6 martie 1946! N-a fost cu intenție! Așa s-a nimerit! Demolarea a început pe 5 martie, și părea că va dura un ceas-două, dar Dumnezeu a aranjat să nu se poată finaliza decât a doua zi! Ca semn că a început demolarea leninismului, exact în ziua în care s-a instalat la guvernare în 1946! Alt detaliu: cel mai activ dintre demolatorii lui Lenin era un preot tînăr! Se pare că a lui a fost inițiativa! Ar merita pomenit în cărțile de istorie! Hainele sale preoțești au impus respect celor trimiși de Ion Iliescu să oprească istoricul gest! Așadar, demolarea leninismului, a bolșevismului, a început în România! Pe 6 martie 1990! Moment de istorie universală!

Toate cele de mai sus sunt întâmplări petrecute numai în România, fără pereche în celelalte țări așa zis comuniste!... Sunt convins că nu le putem aprecia ca pe niște semne ale resemnării, ale demisiei de la datoria cu care istoria încarcă fiecare popor! Ci dimpotrivă, ca pe semne de mare vitalitate națională, semne ale unui instinct istoric deosebit de corect!

Unde și când și în ce condiții au mai fost demolate sau demontate alte statui ale marelui criminal Vladimir Ilici Lenin, fie-i numele uitat?!

Și atunci situația de dezastru național, după unii ireparabil, nu cade nicicum în vina poporului român?

În principiu, zi-mi, te rog, ce putea să facă poporul român și n-a făcut în acești ani? Ce i se reproșează în mod concret?

Că nu a tras la răspundere clasa politică și nu i-a temperat lăcomia nesimțită...

Concret, cum putea acționa Măria Sa poporul în acest scop?

Prin mitinguri și alte manifestări de protest, prin memorii și reclamații... Și mai ales prin vot! Firește, asta în teorie! În practică...

În practică, în realitate, democrația oferă puține posibilități poporului să tragă pe cineva la răspundere! M-aș fi așteptat ca domnii autori, care fac judecăți de valoare asupra poporului român, să consemneze eșecul sau măcar neajunsurile democrației, atât în România, cât și pe plan mondial! Falsa democrație în care trăim este principala cauză a răului de care suferim! Iar democrația - să nu uităm o clipă!, a fost instalată în România sub controlul și monitorizarea Occidentului! O falsă democrație, care a primit validarea instanțelor occidentale! Aceleași instanțe care, înainte de 1990, ne țineau în șah acuzându-l pe Ceaușescu de felurite încălcări ale regulilor democrației, acum, după 1990 închid ochii la nenumărate crime, la disprețul total față de regulile democrației arătat de guvernanți! Din păcate, asta se întâmplă nu numai în România, ci și pe plan mondial! Inclusiv în Occident!

În Occident?

Sunt o sumedenie de exemple și dovezi, începând cu democrația americană - un veritabil fals, care a zăpăcit multă lume, și terminând cu democrația din orice altă țară. Inclusiv Uniunea Europeană. Sunt țări occidentale unde referendumul a consemnat refuzul poporului de a intra în UE. Și nu s-a ținut seama de acest refuz. Reacția autorităților: au decis să renunțe la organizarea de alte referendumuri... Poporul, ca subiect, nu face analize de subtilitate. Ci se manifestă instinctual sau după tradiție. Poporul, națiunea care este capabilă să edifice o statalitate proprie, își creează anumite instituții publice reprezentative, cărora le delegă dreptul de a trage la răspundere pe oricine din interiorul statului național. Prin alte instituții își satisface nevoia de adevăr! Sau nevoia de dreptate, de justiție! Și așa mai departe. Academia este una dintre aceste instituții! I-aș sugera domnului academician Constantiniu, fiind singurul academician cu o prezență vie în viața Țării, să facă o analiză critică a felului în care Academia Română a corespuns așteptărilor pe care poporul român este în drept să le aibă de la academicii săi! Nu cumva are și Academia partea ei de vină pentru situația catastrofală a Țării?

Sunt convins că domnul academician Constantiniu ar avea multe de spus pe acest subiect.

Important este să vorbească public, în auzul poporului român, așa cum a făcut deunăzi prin Formula AS. A vorbit? A vorbit ceva mai mult decât alți academicieni, dar n-a abordat propriu zis subiectul! Frontal! Repet întrebarea: Nu cumva are și Academia Română o parte importantă din vina pe care o punem pe umerii „poporului român"?

Întrebarea dumneavoastră este o acuzație în toată legea! Fiți mai explicit!...

Am dat deja un exemplu, cu nespălatul care răspunde la numele Ellie Wiesel! Cum au putut să ofere fotoliul de academician unui individ care face propagandă celui mai deșucheat și mai dezgustător antiromânism?!... Dar pot să dau un exemplu și mai grav. Mă refer la una din principalele probleme și cauze de care se leagă criza în care ne-am înfundat de vreo doi-trei ani... Problema băncilor. S-a petrecut un fenomen absurd, de necrezut, pe care eu unul cu greu l-am priceput că este real și chiar se petrece: România a împrumutat câteva zeci de miliarde de euro de la FMI, de la Banca Mondială, bani din care s-au plătit ceva pensii și salarii, dar cei mai mulți bani din acest împrumut au mers la băncile din România, pentru a le ajuta să nu intre în faliment. Numai că băncile din România sunt, toate, sucursale ale unor bănci străine. Astfel că banii noștri se duc să sprijine banca mamă, din altă țară, să nu dea faliment. Lucrul cel mai grav, pe care îl știm cu toții, este că nu mai există bănci românești în România! Câteva au mers prost și au dat faliment, iar altele, care mergeau bine, au fost falimentate cu program de falimentare. În mod planificat! Mă refer astfel la Banca Religiilor, la Banca Dacia Felix... Vinovatul principal pentru dezastrul din sistemul bancar românesc este un domn, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale! Neschimbat în funcție de 20 de ani! A fost răsplătit pentru aceste frumoase rezultate și prin laurii de academician care i-au fost puși pe nobila frunte! Am avut ocazia să-l întreb pe un coleg al domnului Constantiniu, pentru care merite științifice a fost Mugur Isărescu făcut academician. Mi s-a răspuns că înfotolierea lui Mugur Isărescu s-a făcut cu gândul la banii cu care acesta ar putea să sprijine Academia.

Și ce este chiar așa de grav?!

Păi nu este nimic grav, dar ajungi astfel să te întrebi care mai este deosebirea între un academician și amărîtul care își dă votul unor infractori pentru un kil de făină și un pui schilod?!

Sunteți prea aspru!

Întreb mai departe: dacă tovarășii academicieni s-au gândit la banii pe care îi va aduce Isărescu la Academie, de ce nu s-a gândit nimeni sub cupola Academiei la banii, mult, mult mai mulți, cu care Mugur Isărescu păgubește România?! Bani luați din pensiile cele mai sărace, din sistemul educației, al sănătății, și externalizați, adică fraudați în beneficiul finanței mondiale, cea care i-a luat capul și lui Ceaușescu! Și care este principala furnizoare de mizerie și disperare în România post-decembristă!

Eu nu mă pricep, dar specialiștii pe care îi cunosc, toți îi atribuie lui Mugur Isărescu un rol esențial în producerea dezastrului pe care îl trăim! La Academia Română sunt mari specialiști în economie și finanțe. Sunt mulțumiți domnii academicieni de starea în care se află România? Nu văd, ignoră sau trec cu vederea răul făcut României de finanța mondială prin Mugur Isărescu?!... Ah, România este altceva! Să nu amestecăm lucrurile! Pereat Romania, vivat Academia!... Pe domnii academicieni, din presupusul lor turn de fildeș, nu i-au interesat decât donațiile făcute de Banca Națională a României! Aripa nouă a Bibliotecii Academiei și manuscrisele lui Eminescu, vestitele Caiete, au beneficiat din plin de sponsorizările primite de la Banca lui Mugur Isărescu.

Păi acest domn Isărescu, academician de complezență, a făcut țării și poporului român atâta rău cât n-au făcut la un loc toți academicienii de conjunctură de după 1944, un Mihail Roller sau o Elena Ceaușescu, un A.Toma sau Manea Mănescu! Au fost copii mici pe lângă dezastrul din sistemul bancar românesc produs după 1990! Domnul Mugur Isărescu nu are nicio răspundere pentru asta?

Are, dar nu văd vinovăția domnului academician Constantiniu! Domnia sa a fost ales în Academie mulți ani după Mugur Isărescu!

Dar eu, dragul meu, nu de domnul Constantiniu mă plâng! Doamne, ferește! Este singurul academician luptător! ...Mă rog, plec de la spusele domniei sale, profit de ocazie, exagerez puțin și ajung acolo unde nu credeam c-o să ajung: vinovăția, căci de vinovăție este vorba, a celor mai serioși oameni din Țara asta: academicienii!... Te rog să mă mai îngădui cu o întrebare.

Nu am cum să vă împiedic! Este pe răspunderea dumneavoastră!

Da, îmi iau răspunderea și pentru următoarea nedumerire: A mai fost un referendum, mai important decât toate celelalte la un loc. Nu mai țin minte exact cum se numea emisiunea, parcă Zece pentru România, la Televiziunea națională. O idee cam tembelă, preluată de la alte televiziuni naționale. Telespectatorii au fost invitați să voteze pentru una dintre marile personalități, pentru a se desemna personalitatea cea mai importantă, cea mai respectată de români. Țineți minte, nu?

Și a fost desemnat Ion Antonescu!

Păi cine l-a desemnat? Nu poporul român?! Eu cred că putem spune că poporul român l-a ales atunci pe Ion Antonescu președinte în eternitate al României!... Cum ar fi de comentat acest rezultat altfel decât ca un semn că poporul român nu este ușor de prostit și nici de intimidat?! Nemernicii i-au demolat lui Ion Antonescu statuile, au interzis prin lege să spui ceva de bine despre mareșal, iar la concursul cu pricina i-au pus lui Ion Antonescu un prezentator, un laudator, un apologet - căci așa prevedea regulamentul emisiunii, care s-a purtat exact ca și avocatul soților Ceaușescu la Târgoviște: în loc să-l apere și să-l laude pe mareșal pentru meritele pe care le are în eternitate, avocatul vândut știe el cui inventa pe seama mareșalului acuzații despre care românii știu demult că sunt false, mincinoase. Nu s-au lăsat românii prostiți de un pițifelnic! ...Așa se  zice? Pițifelnic?

Cine a fost avocatul, cumva Adrian Cioroianu?

Da, nefericitul!... Așadar, în ciuda unei vaste și susținute manipulări, poporul român nu s-a lăsat prostit și s-a rostit clar în favoarea mareșalului Ion Antonescu, a unui criminal de război! În felul acesta se cască o prăpastie cât hăul între poporul român și Academia Română! Nu știu să mai fie o țară în care Academia să funcționeze într-o divergență atât de mare cu propriul popor pe un subiect atât de important! La Academia Română, din august 1944 și până azi, se tace ori se minte cu tenacitate despre mareșal. Secția de istorie a Academiei, din care face parte și domnul Florin Constantiniu, nu se încumetă să spună adevărul despre mareșal și alte subiecte. Această abținere de la rostirea adevărului, deseori surmontată de afirmații de-a dreptul mincinoase cu privire la mareșal și supușii săi români, este mai rea și mai vinovată decât spiritul de demisie invocat. Cuvîntul demisie este un termen prea blând pentru a califica vina istoricilor academicieni de a falsifica istoria României, capitolul Ion Antonescu! Îl las pe domnul profesor Constantiniu să propună termenul potrivit!

Ba mai mult: un mare istoric cum este domnul Gheorghe Buzatu nu are nicio șansă de a fi primit în Academia Română pentru că a spus mereu adevărul despre Ion Antonescu!...

Și mai pun o întrebare: faptul că poporul român l-a votat pe Ion Antonescu ca fiind cel mai mare dintre marii români a avut și un sens polemic, o ocazie nesperată și prompt speculată de publicul românesc, de „poporul român", pentru a-i trage la răspundere pe netrebnicii care au scornit ordonanța de urgență nr.31 din 2002 și pe toți, inclusiv academicienii, cei aserviți puterii politice, care nu au mișcat în front și au acceptat umilințele impuse poporului român prin acea ordonanță nenorocită! Cine a demisionat de la datoria sa? Poporul român sau reprezentanții săi cei mai laureați, cei mai înzestrați de Dumnezeu cu toate darurile erudiției, ale atotștiinței?!

În concluzie?

În concluzie aș comenta și afirmația cum că poporul român și clasa politică își împart în mod egal vinovăția pentru situația de dezastru în care ne aflăm... Dă-mi voie să-i iau apărarea și clasei noastre politice, atât de nemernicită cum e: cum adică? Alți vinovați nu există? Decembrie 1989, ca eșec, ca minciună, nu are nicio legătură cu KGB și CIA, cu trocul dintre Gorbaciov (lăsat să-și facă de cap în România) și Bush (liber și el să intervină anti-democratic în Nicaragua), cu intrigile lui Mitterand? Nu mai zic ale Budapestei și Belgradului! Costurile intrării noastre în NATO și Uniunea Europeană noi le-am fixat? Clauzele secrete care ne-au fost impuse, dictate de partenerii internaționali, și consecințele lor, nu fac parte din dezastrul post-decembrist? Doar este evident că lucrurile se desfășoară după un scenariu anti-românesc pe care l-au conceput alții, în cancelarii care ne poartă sâmbetele nu de ieri, de azi, ci de secole! Așadar, mi se pare evidentă funcționarea încă dinainte de decembrie 1989 a unor strategii anti-românești, profesionist concepute și executate, fără de care nu se putea produce dezastrul generalizat de după 1990! A nu ține seama de aceste strategii anti-romnești atunci când comentezi cele petrecute după 21 decembrie 1989 este semn de neseriozitate, de aflare în afara subiectului...

Este atât de evident că asupra noastră se aplică un program anti-românesc apocaliptic, urmărind depopularea (de-românizarea) României, declinul demografic și economic, și strămutarea în România a unor străini, evrei în primul rând! Nu pot accepta ideea că domnii academicieni nu sesizează desfășurarea acestui scenariu criminal și perfid. Academia Română este datoare să pună în discuție acest scenariu și să se pronunțe asupra lui, pentru a cere socoteală clasei politice, guvernanților, complici la acest genocid. Avem nevoie de expertiza academică pentru a lumina poporul român și clasa politică asupra stării reale a Națiunii române! Actualul președinte și echipa sa de consilieri nu sunt capabili să prezinte Țării un raport corect, cinstit și avizat, aspra problemelor cu care ne confruntăm. Actualul președinte și guvernanții, în fapt întreaga clasă politică, se fac vinovați de trădare națională. Nu putem imagina nicio soluție de redresare națională alături de acești iresponsabili.

Celor care comentează fenomenul românesc post-decembrist le ofer un reper pentru înțelegerea corectă a situației în care ne aflăm. Le ofer în acest sens răspunsul unui demnitar chinez care ne-a vizitat țara și care, întrebat de ce nu au făcut și în China o revoluție anti-comunistă ca în România și în celelalte țări comuniste din Europa, dixit: În China nu s-a făcut revoluție anti-comunistă pentru că în Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez nu există nici un evreu!...

Mda, nici lui Cicero nu-i venea ușor să-i vorbească de rău pe evrei! Așa că nu mă mir de cei care se fac că nu au auzit vocile care de ani de zile clamează, e drept - într-un mod neacademic, pericolul palestinizării României! Voci care, cu riscuri deloc neglijabile, avertizează suflarea românească asupra pericolului pe care îl reprezintă încetățenirea în secret a un milion de evrei! Nu vor academicii noștri să afle nici de strategia diasporistă din Israel, care preconizează deschis, în dezbateri publice, revenirea evreilor în țările din Estul Europei, proces istoric intrat deja în faza de desfășurare și care privește în modul cel mai direct viitorul statului și al poporului român! Numai lăcomia clasei politice trebuie temperată? Nu cumva această clasă politică a trădat, a vândut Țara străinilor, unor străini anume? Chiar nu se știe la Academia Română și în mediile universitare adiacente nimic despre această trădare? Nu se știe în beneficiul cui ne-au trădat guvernanții, clasa politică?!... Sau, cumva, este prea periculos să vorbim despre trădare în aula spânzuratului?!...

O precizare: cele spuse mai sus despre elita academică se potrivesc încă și mai bine pentru elita universitară, adiacentă celei academice. Comunitatea rectorilor, când se întrunește, discută numai tehnici de alegeri în consiliile științifice, scheme de accesare a fondurilor europene, formule de prelungire sau chiar eternizare în funcțiile de conducere! Problemele Țării?! Păi nu avem Parlament? Guvern? Președinte?...

Mă întreb, ce va avea de spus cine va citi peste o sută de ani textele critice la adresa poporului român cu care în zilele noastre își exersează stilul și profunzimea de idei fel și fel de neica nimeni! Se va mira, probabil, bietul strănepot, că din peisajul dezastrului românesc descris de domnul X sau Y lipsesc principalii autori, persoanele și instituțiile care ne-au călcat Țara în numele democrației occidentale, de la care noi am așteptat, ca proștii, un sprijin dezinteresat, în numele interesului comun și impersonal de a se lărgi aria democrației pe planeta noastră!, iar în realitate ne-am confruntat dur cu mercantilismul și egoismul cel mai dezgustător! Lipsit de orice urmă de scrupul moral! Ehe, păi erau pionieri nevinovați rușii, cu vestitele lor sovromuri, față de jaful și distrugerile din economia românească post-decembristă!...

Noi, în 1990, ne-am racordat la o lume în care credeam, cu naivitatea vițelului dus la abator! Eram convinși că principiile democratice, ale legalității și legitimității, ale competenței va fi să ordoneze întreaga societate, întreaga planetă. Am intrat în NATO și în Uniunea Europeană convinși că intrăm într-un club de gentlemani! Și, Doamne, ce mult ne-am înșelat! Nici azi cei maimulți dintre noi nu ne-am dumirit bine în ce cloacă am intrat! Iar poporul român nu se poate dumiri ca lumea fără ajutorul elitei intelectuale, universitare și academice! Iar această elită tace, tace și dă din coate să prindă care o bursă, care o sponsorizare, care un grant sau mai știu eu ce șpagă, ca preț al tăcerii! Al trădării! Primii care se gândesc la sine și nu la binele comun sunt înșiși învățații Neamului, cei care, după rânduiala lăsată de Dumnezeu, ar trebui să se afle în fruntea românilor capabili să se gândească la binele comunitar, național! Căci sunt destui români capabili și dispuși la acest sacrificiu...

Suntem o țară ocupată, domnilor judecători neîndurați, domnilor academicieni, domnilor rectori, domnilor profesori! O țară ocupată nu bărbătește, cu trupe militare, căci Ion și Gheorghe nu ar fi îngăduit asta!, ci ne-au ocupat prin forța perfidă a contractelor economice și financiare jegmănitoare, semnate de președinți și prim-miniștri trădători de Țară! Au semnat în mare secret, nu au întrebat pe nimeni, nu au informat pe nimeni! Au semnat deseori sub presiunea unui șantaj! Căci gentlemanii din Occident recurg și la șantaj, ba chiar și la crimă, la orice recurg dacă le-o cere imperativul profitului material cu orice preț moral!... Au căzut cu toții la înțelegere: politica și morala sunt două linii paralele care se întâlnesc la infinit...

Ne-am pierdut suveranitatea de stat într-un mod cu totul atipic, nemaiexersat în istorie! Poporul român, poporul!, nu are cum să-și dea seama de subtilitățile și dedesubturile acestor contracte ale înrobirii financiare, nu are poporul român cum să găsească soluții la această inovație perversă a istoriei. Intelighenția românească, în primul rând Academia și Universitatea, ne-au fost lăsate de la Dumnezeu ca să acționeze în asemenea situații! Să-și asume ieșirea la rampă, în ring, în arenă, la tribună, în numele Adevărului și al Datoriei față de Neam!

Nu suntem, încă nu suntem un popor de oi, popor demisionar, popor vegetal etc. etc... Suntem mânați însă în această direcție. Ne-ar prinde bine un cuvînt lămuritor și de încurajare, un ajutor, un punct de sprijin ca să putem ieși din mlaștina în care am fost împinși de liderii noștri, de aliații noștri, de prietenii în care am crezut și i-am așteptat să ne izbăvească!... Cine să rostească cuvîntul de îmbărbătare și de iluminare dacă nu fiii cei mai învățați și mai doxați ai acestui neam românesc?!

Suntem o țară ocupată... Din păcate - sau din fericire, întreaga planetă este ocupată de o conjurație mondială a unor politicieni fără Dumnezeu, fără nicio sensibilitate față de ființa umană. În însăși țara care se pregătește să pună șaua pe planetă, s-a produs „acapararea guvernării în mâna unei mici grupări de inițiați, care au folosit banii publici pentru a controla alegerile, pentru a influența și slăbi în mod sistematic orice control financiar". (Matt Taibbi, citat de Greg Gordon în articolul Cum a cumpărat Wall Street-ul Congresul SUA.) Evident, este vorba de aceleași structuri oculte care, în urmă cu 50 de ani, erau descrise de președintele John Kennedy ca „o conspirație monolitică și cruntă care se bazează pe infiltrare în loc de invadare (s.n.), pe intimidare în loc de libera alegere.(...) Operațiunile sale sunt ascunse, nu publice, greșelile sale sunt îngropate, nu puse pe prima pagină a ziarelor, criticii săi sunt reduși la tăcere(...)." Aceasta este lumea în care trăim, o lume ale cărei mecanisme secrete nu au cum să fie cunoscute și înțelese de „popor", oricare ar fi acesta, român sau american ori francez! O lume în care aproape nimic din ce se vede și se aude în viața publică nu este adevărat! Cum să se orienteze poporul român în această butaforie a minciunilor și diversiunilor, cum altfel decât prin mințile cele mai luminate cu care Dumnezeu a înzestrat poporul român?! Adică prin academicieni și profesorii universitari, în primul rând! Cu o condiție: aceștia să țină cu poporul, cu Neamul! Să nu se rușineze a-l mărturisi nici pe Domnul Iisus, nici pe Eminescu ori Avram Iancu sau Tudor din Vladimirești!...

Cu alte cuvinte, în 1990 noi am intrat în lumea democrației occidentale, o lume în care demult popoarele au fost transformate în turme de oi! Începând cu poporul cel mai democratizat, firește. Vezi neputința americanilor de a se trezi din coșmarul atât de bine înscenat la World Trade Center. Moment de rușine planetară! ...Păi, domnilor criticaștri, niciodată în istoria lor românii nu au fost atât de oi ca americanii în septembrie 2001.

...Sunt multe de spus! Închei - deocamdată!, afirmând cu toată seninătatea, dar și cu obidă, că suntem un popor cu o istorie de care nu avem motive să ne rușinăm! Inclusiv istoria ultimelor decenii, de după 23 august 1944 sau de după 21 decembrie 1989. Din păcate, istoriografia românească este mult sub nivelul istoriei românilor! Adică istoricii noștri, istoriografii, cronicarii evenimentelor ce se petrec în lumea românească, sunt departe de a se putea spune despre ei că și-au făcut datoria față de adevăr, față de neam! Istoricii noștri, ca și ceilalți componenți ai intelighentziei românești, nu suntem la înălțimea celor care au făurit această istorie! Învățații neamului au amestecat prea multă viață personală în rostirea adevărului! Prea mult condiționează rostirea adevărului de interesele carierei lor, de confortul familiei lor sau de alte repere reale, valabile pentru orice individ de rând, dar penibile și jenante de la un nivel socio-cultural în sus! Firește, există nenumărate excepții, dar prea puține printre academicienii noștri, în mediul academic, universitar!... O spun fără nicio satisfacție! Dimpotrivă...

Dar dacă intri pe Internet, dai peste sute, mii de români, tineri mai ales, din Țară sau din străinătate, care caută adevărul cu tenacitate și cu credință în Dumnezeu, în Neamul românesc! O spun cu toată satisfacția! Sunt nemaipomeniți! Veritabili Făt Frumoși! Se pare că se vor descurca și fără modelele din aulă, de la catedră!

Doamne, ajută-i, Doamne!

București, 5 ianuarie 2011

A consemnat Nichita Vancea

< Anterior		Următor >