2 Comments

  1. rabi

    foarte bun articolul

  2. Intr-o tara normala la cap era analizat si-n dunga autorul denuntului, relatia lui cu anchetatorii, credibilitatea sa, implicarea sa in alte dosare, ceea ce il face santajabil si-i anuleaza credibilitatea. Numai pentru asta, fara nicio alta aparare si procesul era anulat. La noi, acest „denuntator”, in fapt informator al securitatii de azi si de ieri, un om de afaceri „controversat”, bidon evident al afacerilor sereiste, e invalidat in dosarul lui Orban, unde avea si inregistrari si supercreditat in dosarul oponentului politic unde nu are decat denunt si ala dupa multi ani. Reteta stalinista e clara, in mod normal, dupa asa o „motivatie” se autosesiza ICCJ si anula sentinta, totusi nu suntem in anii ’50, dar ICCJ are si ea probleme cu devoalarea practicii protocolare sereisto-staliniste si tace ca proasta-n papusoi. Toata nebunia asta cu dezvaluirile protocoalelor neconstitutionale n-ar trebui sa lase neanalizat rolul „colaboratorului” in aceste practici de politie politica. Ce statut are acest ipochimen, ce i se asigura si ce obligatii are, ce credibilitate are intr-o instanta, ce, naiba, suntem ultimele gaini din aprozar, de nu putem avea si noi niste institutii si drepturi garantate de Constitutie?! Ce, dracu’ cauta informatorul, cel mai jegos produs al comunismului securist, intr-un proces democratic?! Ce articole de lege le permite acestor scursuri sociale existenta?! Daca va amintiti, procesul profesorului Lucan a inceput cu denuntul unui „colaborator” al DIICOT, acum parlamentar (oare alegatorii stiau de calitatea lui de „colaborator”, n-ar trebui date si niste declaratii pe proprie raspundere in acest sens pentru functiile de demnitate publica?!), fost brancardier (!!!!), deci subordonat al profesorului…..Astia n-au auzit de conflict de interese, de credibilitate, de martor interesat, de lege, de caracter!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*