Atitudini

RATEURI … PREMIATE!

    Lifte furioase de pigmei păgâni, iscate din cele patru zări, s-au năzărit să spurce România neîntinată, în râvna […]

 

 

Lifte furioase de pigmei păgâni, iscate din cele patru zări, s-au năzărit să spurce România neîntinată, în râvna lor de a ne fura comorile naturale pe care ni le-a dăruit Dumnezeu, cu năzuinţa ocultă că doar aşa ne-or văduvi şi de nepreţuitele noastre valori spirituale naţionale. Destul de uşor le-a fost să găsească pe la noi nişte „cozi de topor” care, gata să facă figuraţie într-o „scenetă” sub genericul „ridicaţi-vă, să ne aşezăm noi”, s-au îmbulzit să îşi vândă ultimul strop de demnitate pentru o lingură de ciorbă. Da! Şi au fost… premiaţi! Însă, fie şi la decernarea premiilor Nobel, se ştiu deja cine sunt „regizorii” din culise. Ar mai rămâne deci, ca unii ce nu vrem să ne „îmbătăm” cu apă chioară, să ne fie milă de acei neoactivişti obscuri care, în filme şi piese de teatru ieftine, proferează blasfemii şi ne prezintă în lume ca pe un popor de troglodiţi (hoţi, tâlhari, criminali, uşurateci etc).

Mai întâi, expresia civilă a neruşinării a început în „artele frumoase”, ca „ofrandă” adusă unor cercuri externe antiromâneşti şi anticreştine, în anul 1992, la Iaşi, când a fost pusă în scenă piesa obscenă „Evangheliştii”, în regia Alinei Mungiu-Pippidi, ale cărei vulgarităţi anticreştine nu au împiedicat juriul Galei Uniter să o desemneze „cea mai bună piesă românească”! În loc să îi fie ruşine ca una ce s-a „prins” repede că a-ţi bate joc de credinţa naţională este o „afacere profitabilă”, alina Mungiu a pus mâna pe telefon şi, după cum singură a recunoscut într-o carte de interviuri, a făcut trafic de influenţă ca să ne „procopsească” pe toţi cu fratele ei, Cristian Mungiu, orientat şi el spre anticreştinism („După 1990, am avut cui să dau acel telefon care i-a deschis fratelui meu drumul spre Academia de Teatru şi Film”). Şi astfel, ţinând cont că nu toţi părinţii candidaţilor la actorie au avut posibilitatea unor interpuşi, a intrat în cinematografia  noastră un regizor care, ducând mai departe blasfemiile sorei sale, s-a gândit să ecranizeze filmul antibisericesc „După dealuri”, inspirat de nişte romane (semnate de Tatiana Niculescu-Bran) prin care s-a făcut un afront Bisericii Ortodoxe Române pe baza unui eveniment mortal, răstălmăcit de presă, la Mănăstirea Tanacu! Rezultatul ? Pentru că a hulit practicile bisericeşti, dar şi fiindcă a indus străinilor sugestia că am fi un popor de înapoiaţi la cheremul unor preoţi „primitivi”, filmul a primit „Premiul pentru cel mai bun scenariu” la Festivalul de Film de la Cannes (2012), iar Tatiana Niculescu-Bran a fost recompensată de preşedintele Iohannis cu funcţia de purtător de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale! La scurt timp, tot în nota prezentării noastre ca făcând parte dintr-un neam de neisprăviţi, avea să fie premiat cu „Ursul de argint” în 2015, la Festivalul de la Berlin, filmul regizat de Radu Jude, „Aferim”, în care telespectatorii iau cunoştinţă despre tratamentul „brutal” la care i-au supus românii în istorie pe rromi şi sunt incitaţi să ia în râs „delirul şovin” al unui … preot! Ce mai, românii sunt aşadar numai buni de blamat în plan internaţional, iar efectul manipulării conştiinţelor este atins fără să mai conteze că însuşi regizorul premiat declara ulterior: „Din punctul meu de vedere, filmul ăsta este un rateu”!

Ei, dar acest aspect nu este o noutate pentru cinefili avizaţi: trăim doar în vremea rateurilor! Că trăim deci într-o eră indiferentă la adevăratele valori, în filosofia artei audio-vizuale, o dovedeşte şi iresponsabilitatea instituţională de a asista cu nepăsare cum ne pierdem ca ţară memoria vizuală! Aşa s-ar explica de ce, atunci când Fundaţia de recondiţionare a filmelor aparţinând lui Scorsese a dorit să refacă „Pădurea spânzuraţilor” (în regia lui Liviu Ciulei) a fost pusă în situaţia incredibilă de a nu găsi negativul filmului în arhivele din România şi au reconstituit filmul după o copie pozitivă. Creaţia artistică autentică, după cum se vede, este „liberă” să piară pe veci din memoria colectivă! De ce? Pentru că este, doar, vremea rateurilor

 

                                                                                                      Costel NEACȘU

 

1 Comment

  1. Adrian Grigoriu

    Ambii Mungiu mentionati sunt evrei asadar, creatiile lor nu sunt romanesti, sunt evreisti. Identitatea de romanesca este falsa si prin acest mecanism perfid, evreii induc oprobiul publicului international asupra Neamului Romanesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*