Cadran international

Raul Castro la Conferința Americilor, Panama (10-11 aprilie 2015)

      DISCURSUL PREȘEDINTELUI RAUL CASTRO RUZ  LA CONFERINȚA LA NIVEL ÎNALT A AMERICILOR Panama, 10-11 aprilie 2015   […]

 

Întâlnire istorică între Barack Obama şi Raul Castro, cu ocazia Summitului Americii, în Panama.

Întâlnire istorică între Raul Castro și Barack Obama, cu ocazia Summitului Americii, în Panama.

 

 

DISCURSUL PREȘEDINTELUI RAUL CASTRO RUZ  LA CONFERINȚA LA NIVEL ÎNALT A AMERICILOR

Panama, 10-11 aprilie 2015

 

Excelență domnule Juan Carlos Varela, Președinte al Republicii Panama,

Doamnelor și domnilor Președinți, Premiere și premieri,

Distinși invitați,

 

Mulțumesc pentru solidaritatea tuturor țărilor din America Latină și Caraibe care au făcut posibil ca Cuba să participe pe picior de egalitate la acest for emisferic, și Președintelui Republicii Panama pentru invitația pe care ne-a transmis-o cu atâta amabilitate. Aduc o îmbrățișare frățească pentru poporul panamez și tuturor celorlalte  națiuni reprezentate aici.

Când în zilele de 2 și 3 decembrie 2011 a fost înființată Comunitatea Statelor Latinoamericane și Caraibiene (CELAC), la Caracas, s-a inaugurat o nouă etapă în istoria Americii Noastre, care a și-a câștigat  pe drept cuvânt dreptul de a trăi în pace și să se dezvolte cum vor decide în mod liber popoarele de aici și s-a trasat pentru viitor un drum de dezvoltare și integrare, bazată pe cooperare, solidaritate și voința comună de a  prezerva independența, suveranitatea și identitatea.

Idealul lui Simon Bolivar de a crea o „mare Patrie Americană” a inspirat adevărate epopei de independență.

La 1800, s-a gândit adăugarea Cubei la Uniunea nordului ca limita de sud a vastului imperiu. În secolul XIX, au apărut Doctrina Destinului  Evident cu scopul de a domina Americile și lumea, și ideea  Fructului Copt care prin gravitație inevitabilă Cuba cădea spre Uniunea nordamericană care disprețuia nașterea și dezvoltarea unei gândiri proprii și emancipatoare.

Apoi, prin războaie, cuceriri și intervenții, această forță expansionistă și hegemonică a acaparat teritorii din America Noastră și s-a extins până  la Rio Bravo.

După lupte îndelungate frustrate, Jose Marti a organizat „războiul necesar” și a creat partidul Revoluționar Cubanez pentru  a conduce și fonda o Republică „cu toți  și pentru binele tuturor” prin care și-a propus să atingă „demnitatea deplină a omului”.

Definind cu certitudine și anticipare trăsăturile epocii sale, Marti s-a dedicat datoriei de a „împiedica la timp , cu obținerea independenței Cubei,  să se extindă în Antile Statele Unite și căpătând forțe sporite, să se repeadă apoi cu aceste forțe asupra pământurilor noastre din America”

America Noastră înseamnă pentru el acel continent  al creolului, al indianului, al negrului și mulatrului, America metisă și muncitoare care trebuia să facă cauză comună cu cei oprimați și jefuiți. Acum, dincolo de geografie,  acesta este idealul care începe să devină realitate.

Acum 117 ani, la 11 aprilie 1898, cel pe atunci Președinte al Statelor Unite a cerut Congresului să autorizeze intervenția militară în războiul de independență, deja câștigat cu râuri de sânge cubanez, și acesta a emis acea înșelătoare Rezoluție Comună care recunoștea independența Insulei „de fapt și de drept”. Au intrat ca aliați și au pus stăpânire pe țară ca ocupanți.

I s-a impus Cubei un apendice la Constituție, Amendamentul Platt, care i-a răpit suveranitatea, îl autoriza pe prepotentul vecin să intervină în treburile interne și  să stabilească Baza Navală de la Guantanamo, care  și acum uzurpează parte din teritoriul nostru. În acea perioadă, a crescut invazia capitalului  nordic, au avut loc două intervenții militare și sprijinul  dictaturilor pline de cruzime.

S-a extins spre America Latină „politica tunurilor” și apoi a „Bunului Vecin”. Intervenții succesive au răsturnat  guverne democratice și au instalat teribile dictaturi în 20 de țări,  12 dintre ele simultan, mai ales în America de Sud, dictaturi care au asasinat  sute de mii de persoane. Președintele Salvador Allende ne-a rămas ca un exemplu nepieritor.

Acum exact 13 ani, s-a produs lovitura de stat contra  prietenului apropiat Președintele Hugo Chavez Frias, lovitură dejucată de popor. Apoi a venit lovitura petrolieră.

La 1 ianuarie 1959, la 60 de ani de la intrarea soldaților americani în Havana, a triumfat Revoluțiacubaneză și Armata  Insurecțională comandată de Fidel Castro Ruz a intrat în capitală.

La 6 aprilie 1960, la numai un an de la triumf, subsecretarul de stat Lester Mallory scria într-un memorandum pervers, declasificat zeci de ani mai târziu, că „majoritatea cubanezilor îl sprijină pe Castro…Nu există o opoziție politică efectivă. Singurul mijloc previzibil pentru a-i tăia sprijinul intern este prin provocarea de dezamăgire și disperare  pe baza nemulțumirii și penuriei economice (…), slăbirea vieții economice (…) și privarea Cubei de bani șiaprovizionare cu scopul de a reduce salariile nominale și reale, provocarea de foamete, disperare și răsturnarea guvernului”.

Am suportat mari lipsuri. 77% din populația cubaneză s-a născut sub rigorile impuse de blocadă. Dar convingerile noastre patriotice au prevalat. Agresiunea a  făcut să crească rezistența și să accelereze procesul revoluționar.  Suntem aici cu fruntea sus și demnitatea neștirbită.

Când deja proclamasem socialismul și poporul luptase la Playa Giron ca să-l apere, Președintele Kennedy a fost asasinat tocmai în momentul în care liderul Revoluției cubaneze Fidel Castro primea un mesaj de la acesta în căutarea unui dialog.

După Alianța pentru Progres și după ce  am plătit de câteva ori datoria externă fără a putea evita ca aceasta să continue să crească, ni s-a impus un neoliberalism sălbatic și globalizator, ca expresie a imperialismului din această epocă, care a lăsat un deceniu pierdut în regiune.

Propunerea de atunci  pentru o „asociație emisferică matură” a fost o încercare de a ni se impune Zona de Comerț Liber a Americilor (ALCA), asociată cu apariția acestor Conferințe, care ar fi distrus economia, suveranitatea și destinul comun al națiunilor noastre, dacă nu ar fi naufragiat în 2005, la Mar del Plata, sub conducerea Președinților Chavez, Kirchner și Lula. Cu un an înainte, Chavez și Fidel  făcuseră să se nască Alternativa Bolivariană, astăzi Alianța Bolivariană Pentru Popoarele Americii Noastre.

Excelențele Voastre,

Am spus și reiterez aici Președintelui Barack Obama disponibilitatea noastră pentru un dialog respectuos și o conviețuire civilizată între acele două state ale noastre cu diferențele noastre profunde.

Apreciez ca un pas pozitiv recenta sa declarație că se va decide rapid în legătură cu prezența Cubei pe o listă de țări care patronează terorismul, listă pe care Cuba n-ar fi trebuit să se afle niciodată.

Până astăzi, blocada economică, comercială și financiară  se aplică cu intensitate contra Insulei, provocând daune și carențe poporului  și este obstacolul esențial în calea dezvoltării economiei noastre.  Aceasta constituie o încălcare a Dreptului Internațional și extinderea extrateritorială afectează interesele tuturor statelor.

Am exprimat public Președintelui Obama, care  și el s-a născut sub politica de blocadă contra Cubei și fiind ales a moștenit-o de la 10 Președinți, recunoștința noastră pentru decizia  curajoasă de a se implica într-o dezbatere cu Congresul țării sale pentru a-i pune capăt.

Acesta și alte elemente ar trebui să fie rezolvate în procesul spre o viitoare normalizare a relațiilor bilaterale.

La rândul nostru, vom continua  procesul de actualizare a modelului economic cubanez cu scopul de a perfecționa socialismul nostru, de a avansa pe calea dezvoltării și consolidării   cuceririlor unei Revoluții care și-a propus „să cucerească toată dreptatea”.

Stimați colegi,

Venezuela nu este și nici nu poate fi o amenințare la siguranța națională a unei super-puteri cum sunt Statele Unite. Este un lucru pozitiv faptul că Președintele nordamerican  a recunoscut-o.

Trebuie să reafirm întregul nostru sprijin, hotărât și loial,  surorii noastre Republica Bolivariană Venezuela, guvernului legitim și  uniunii civice-militare în frunte cu Președintele Nicolas Maduro, poporului bolivarian și chavist care luptă pentru a-și urma drumul propriu și se confruntă cu încercările de destabilizare și sancțiunile unilaterale pe care cerem să fie ridicate,  ca Ordinul Executiv să fie derogat, ceea ce ar fi apreciat de Comunitatea noastră ca o contribuție la dialog și înțelegere în emisfera noastră.

Vom susține în continuare eforturile făcute de Republica Argentina pentru recuperarea Insulelor Malvine,  Georgiile de Sud și Sandwich de Sud, și vom continua să sprijinim lupta  legitimă în apărarea suveranității  financiare.

Vom continua să sprijinim acțiunile Republicii Ecuador față de companiile transnaționale care provoacă daune e4cologice teritoriului său și vor să impună condiții abuzive.

Vreau să recunosc contribuția Braziliei și a Președintei Dilma Rousseff, la consolidarea integrării regionale și dezvoltării politicilor sociale care au adus progrese și beneficii unor sectoare ample de populație care, prin ofensiva contra  diferitelor guverne de stânga din regiune, vor să fie anihilate. Va rămâne neschimbat sprijinul nostru pentru poporul latinoaemrican și caraibian  al Puerto Rico în  dorința sa de a  obține autodeterminarea și independența,  așa cum a proclamat de zeci de ori Comitetul de Decolonizare al Națiunilor Unite.

De asemenea, vom continua să contribuim la procesul de pace  din Columbia.

Ar trebui toți să ne multiplicăm  ajutorul  pentru Haiti, nu numai  cu asistență umanitară, ci și cu resurse care să-i permită  dezvoltarea,  și să sprijinim ca țările din Caraibe  să primească un tratament just și diferențiat în relațiile lor economice, și reparații pentru daunele provocare de sclavie și colonialism.

Trăim sub amenințarea unor enorme arsenale nucleare care ar trebui eliminate și a schimbărilor climatice care   ne scurtează timpul. Cresc amenințările la adresa păcii și proliferează conflictele.

Așa cum s-a exprimat  la timpul resazpectiv Președintele Fidel Castro, „cauzele fundamentale  se află în sărăcie și subdezvoltare, și distribuirea inegală a bogățiilor și a cunoștințelor care domnește în lume. Nu se poate uita că subdezvoltarea și sărăcia de astăzi sunt consecința cuceririlor, colonizării, sclaviei și jafului  celei mai mari  părți de pe Terra de către puterile coloniale,  apariția imperialismului și războaiele sângeroase  pentru reîmpărțiri ale lumii. Omenirea trebuie să ia cunoștință de ceea ce am fost și  de ceea ce nu mai putem continua să fim. Astăzi specia noastră a  dobândit cunoștințe,  valori etice și resurse științifice suficiente pentru a merge spre o etapă istorică de adevărată justiție și umanism.  Nimic din ceea ce există astăzi în ordinea economică și politică nu slujește interesele omenirii. Nu se poate susține.  Trebuie schimbată”, a conchis Fidel.

Cuba va continua să apere ideile  pentru care poporul nostru  a făcut cele mai mari sacrificii  și a înfruntat  primejdii și a luptat, împreună cu cei săraci, bolnavi fără asistență medicală, șomeri, copii și fetițe abandonați în voia sorții sau obligați să muncească sau să se prostitueze, înfometați, discriminați, oprimați și exploatați care constituie imensa majoritate a populației lumii.

Speculațiile financiare, privilegiile de la Bretton Woods și eliminarea unilaterală a convertibilității în aur a dolarului sunt tot mai asfixiante. Avem nevoie de un sistem financiar transparent și echitabil.

Nu poate fi acceptat ca mai puțin de  o duzină de centre, în majoritate nordamericane, să hotărască ce să se citească, vadă sau auzi pe planetă. Internetul trebuie să aibă o conducere internațională, democratică și participativă, în special în generarea de conținut. Este inacceptabilă militarizarea  spațiului cibernetic și utilizarea sub acoperire și ilegală a sistemelor informatice  pentru a agresa alte state.  Nu ne vom lăsa orbiți și nici colonizați din nou.

Domnule Președinte,

Relațiile emisferice, după părerea mea, s-au schimbat profund, în special în domeniul politic, economic și cultural;  pentru ca, bazate pe Dreptul Internațional și pe exercitarea  dreptului la autodeterminare și egalitate suverană, să se  concentreze pe dezvoltarea legăturilor  reciproc avantajoase și de cooperare pentru a servi  interesele tuturor națiunilor noastre și  obiectivelor care se proclamă.

Aprobarea, în ianuarie 2014,  la a doua conferință la nivel înalt a CELAC, de la Havana,  a Proclamației Americii Latine și Caraibelor ca Zonă  de Pace, a constituit  o contribuție  extrem de importantă la acest obiectiv, marcat de unitatea latinoaemricană și caraibiană în diversitate.

O demonstrează faptul că avansăm spre procese de integrare  pur latinoamericane și caraibiene prin CELAC, UNASUR, CARICOM, MERCOSUR, ALBA-TCP, SICA și AEC, care subliniază crescânda conștientizare a necesității de a ne uni pentru a  ne asigura dezvoltarea.

Proclamația ne angajează  ca ”diferendele dintre țări să se rezolve în mod pașnic, pe calea dialogului și negocierii sau alte forme de soluționare, și în deplină consonanță cu Dreptul Internațional”.

A trăi în pace, cooperând unii cu alții pentru a face față provocărilor și  soluționa problemele care, în definitiv, ne afectează și  vor afecta pe toată lumea, este astăzi o necesitate imperioasă.

Trebuie să fie respectat, cum arată Proclamația Americii latine și Caraibelor ca Zonă de Pace, „dreptul inalienabil  al oricărui stat  să-și aleagă sistemul politic, economic, social și cultural, ca o condiție esențială pentru a asigura conviețuirea pașnică între națiuni.”

Cu aceasta, ne angajăm să ne îndeplinim „obligația de a nu interveni direct sau indirect, în treburile interne ale  altui stat și să respectăm principiile de suveranitate națională, egalitate în drepturi și libera determinare a popoarelor”, și să respectăm ”principiile și normele Dreptului Internațional (…) și principiile și obiectivele  Cartei Națiunilor Unite”.

Acest document istoric îndeamnă „toate statele membre ale Comunității Internaționale să respecte  această declarație în relațiile cu statele membre ale CELAC”.

Acum avem ocazia  ca toți care suntem aici să învățăm, așa cum o exprimă și Proclamația, „să practicăm toleranța și să conviețuim  în pace ca buni vecini”.

Există discrepanțe substanțiale, da, dar și puncte  în comun unde putem să cooperăm pentru ca să fie posibil  să trăim în această lume plină de amenințări la adresa păcii și a supraviețuirii umane.

Ce ne împiedică, la nivel de emisferă, să cooperăm ca să facen față schimbării climatice?

De ce să nu putem, țările din cele două Americi să luptăm împreună contra terorismului, traficului de droguri sau crimei organizate,  fără să renunțăm la poziții opuse politic?

De ce să nu căutăm, împreună, resursele necesare pentru a dota emisfera cu școli, spitale,  locuri de muncă, să avansăm în eradicarea sărăciei?

Nu s-ar putea  reduce  inechitatea în distribuirea bogățiilor,  reducerea mortalității infantile, eliminarea foametei, eradicarea bolilor prevenibile, să terminăm cu analfabetismul?

Anul trecut, am stabilit cooperarea emisferică în lupta și prevenirea Ebola și țările din cele două Americi  lucrăm  în comun, ceea ce trebuie să ne servească de imbold pentru acțiuni  mai mari.

Cuba, o țară mică și lipsită de resurse naturale, care s-a dezvoltat într-un context extrem de ostil, a putu să atingă deplina participare a cetățenilor săi la viața politică și socială a țării; o acoperire  cu educație și sănătate unviersale,  în mod gratuit; un sistem de protecție socială care asigură că nici un cubanez  nu  este fără un adăpost; progrese semnificative în asigurarea egalității de șanse și  eliminarea oricărei forme de discriminare; exercitarea deplină a drepturilor copilului și femeilor; accesul la sport și cultură; dreptul la viață și la siguranță al cetățeanului.

În ciuda carențelor și dificultăților, continuăm să oferim și altora din ceea ce avem. În prezent 65 000 de cubanezi cooperează în 89 de țări, în special în domeniile medicinei și educației. În țara noastră  s-au format 68 000 de cadre profesionale  tehnice, din care 30 000 în sănătate, din 157 de țări.

Dacă cu resurse foarte  scăzute, Cuba a putut,  ce n-ar putea face  emisfera cu voința politică de a-și uni eforturile pentru a contribui în țările  cele mai nevoiașe?

Grație lui Fidel și eroicului popor cubanez, am venit la această Conferință, îndeplinind mandatul lui Marti cu libertatea cucerită cu mâinile proprii, „mândri de America noastră, pentru a o servi și a o onora…cu  determinarea și capacitatea de a contribui  să fie stimată pentru meritele ei și să fie respectată pentru sacrificiile ei.”

Vă mulțumesc.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*