Editorial

RAZBOI CIVIL ÎN ROMÂNIA, DOAR ÎNTRE GENERALI

A trecut și moțiunea, mai bine spus, a căzut și moțiunea; cu discursuri, abțineri, proteste, etc. Asta, în Parlament; afară, lumea protesta, animată de liderii sindicali și (mai ales) de liderii opoziției. Ziua depunerii moțiunii a fost aleasă și datorită faptului că în acea zi, fiind o sărbătoare religioasă importantă, cetățenii adunați pe dealul patriarhiei (ca să pupe moaște) ar fi putut să se alăture zecilor de mii de manifestanți din centrul Bucureștiului. Nu s-a întîmplat așa; credincioșii au plecat liniștiți acasă, după ce au efectuat, cuminți, ritualul religios.

În aceeași ordine de idei, opoziția pesedisto-penelistă spera ca bucureștenii să fie „luați de val” și să iasă din casă, întru susținerea moțiunii (așa cum l-am auzit declarînd pe Crin Antonescu). Nici scenariul acesta n-a funcționat. Opoziția, singura „luată de val” în această ecuație, a sperat, foarte probabil, într-o mișcare populară care, prin amploare, numărul participanților și energia degajată de aceștia, să declanșeze o revoltă spontană care să aibă ca punct terminus căderea guvernului și a președintelui. Victor Ponta se plimba printre manifestanți (ce căuta el acolo ?!, locul lui era în parlament, nu avea voie să încerce „a confisca” manifestația populară), dădea declarații efervescente televiziunilor, așteptînd, poate, un moment „magic”, în care masele să coaguleze asemenea minerilor și, unite într-o singură voce, să-i ceară urmașului cuplului Năstase/Iliescu – să preia puterea. Ponta ar fi urcat atunci la tribună și ar fi făcut o „Declarație către țară”, care ar fi fost începutul unei noi ere de bunăstare, fericire, prosperitate, pace, egalitate, fraternitate, etc.
Nu s-a întîmplat așa. Cetățenii protestatari au înțeles regia showului neașteptat de bine și de repede: au strigat, au protestat, și-au jucat rolul impecabil, apoi au urcat cuminți în autocare, și-au primit „diurna” (se vorbea despre circa 100 Ron/persoană, dacă a fost doar un zvon, nu știu), după care s-au dus la casele lor, într-o surprinzătoare ordine și lipsă de incidente. De ce spun că cetățenii greviști au intrat în joc, adică au făcut un miting obișnuit, după care, asemenea unor actori profesioniști, au revenit „instant” la viața lor cotidiană ? Pentru că ei au înțeles mai bine decît se așteptau liderii politichiei noastre dîmbovițene care este „jocul”. Trecerea moțiunii ar fi adus căderea guvernului și, ipotetic, instalarea unui nou guvern, pesedisto-penelist. Miza era mare, dar pentru cine ? Pentru partidele politice, nu pentru popor. Românul a înțeles că schimbarea guvernelor și a parlamentelor NU ADUCE NICI UN BENEFICIU CETĂȚEANULUI SIMPLU ȘI ONEST, nici pe termen scurt, nici pe termen lung. Și atunci, de ce să se fi lăsat manipulat (pentru a cîta oară?), și să cauționeze preluarea puterii de către opoziție ?
Dacă ar fi să comparăm „războiul” actual putere – opoziție (spun război pentru că s-a ajuns la un nivel critic al competiției politice românești) cu un RĂZBOI CIVIL, ne-am aștepta să vedem cum apărătorii fiecăreia dintre cele două părți beligerante să facă manifestații zgomotoase și (doamne ferește!) sîngeroase. Dar nu, (din fericire) nu se întîmplă deloc așa. „Războiul” se poartă numai între „GENERALI”, adică între vîrfurile partidelor, ceea ce generează o situație aproape comică pentru respectivii „generali”. Vizualizați scena: „Generalii”, în fața trupelor aliniate față în față „pe cîmpul de luptă”, rostesc discursuri sforăitoare, după care, emițînd semnalul „-La luptă, oștenii mei !”, se întorc și pornesc, în galop, către inamic. Și acum, intervine surpriza: Generalii constată că trupele nu s-au mișcat nici măcar cu un milimetru, ei rămînînd, astfel, singurii combatanți.
… Tragi-comic, nu ? Cam așa s-a întîmplat și în „Ziua Z”, ziua moțiunii. „Generalii” au urlat plini de patetism, au promis (din nou) că „vom face…”, iar „soldații” au pus arma la picior și au așteptat, cuminți, să se termine tot spectacolul, și să plece către casele lor, unde îi așteptau aceleași lipsuri, datorii, credite în euro la bănci, care sunt adevăratele și cumplit de realele probleme de fiecare zi ale fiecăruia dintre noi, ale mele și ale dv, cei care suntem doar un număr pentru „generali”, adică un vot în plus/în minus…
Un adevărat război civil în România ar fi un cataclism care nu știu cum s-ar termina. Dar, urmărind evenimentele politice actuale, avem toate motivele să credem că cineva chiar își dorește să fie declanșat un război civil real. Acel cineva poate fi un partid politic, o forță externă (vizibilă sau camuflată), care are tot interesul să ajungem în colaps economic, pentru ca apoi masele populare să iasă în stradă și „să ardă tot”. Observăm că se încurajează organizarea de greve, manifestații, și știm că opoziția susține din umbră sau pe față aceste acțiuni. O întrebare se desprinde : cine are interes ca în România să fie mișcări de stradă și mase tot mai mari de oameni să facă manifestații în București ?
De asta am intitulat aceste rînduri „Război civil în România, doar între generali”. Toată lupta politică este, din fericire, tot mai neinteresantă pentru cetățeanul de rînd. Am repetat mai sus cuvîntul „cuminte”; ziua moțiunii a fost salvată de către CUMINȚENIA românului, care nu a percutat în fața apelurilor la dezordine, haos, etc. Altfel, nu se știe cum s-ar fi terminat un asemenea scenariu în care parlamentul este dezbinat, mulțimea este la doi pași, parcă seamănă a încercare de mineriadă…
Am fost de curînd în București și am luat parte la discuții pe diverse niveluri, ziariști, oameni de afaceri, dar și tineri care merg cu metroul; tonul general era unul fundamentalist, profund anti – Băsescu, și la fel de profund anti – PDL. Așa că am privit ziua moțiunii ca o posibilă zi a răsturnării lucrurilor, gîndindu-mă chiar la posibilitatea unor lupte de stradă. Dar nu a fost așa: CUMINȚENIA românului ne-a salvat încă o dată, dovedindu-se că elitele politice (elite ?!) au fost cuprinse de o febră periculoasă, în timp ce poporul a judecat cu mintea „rece”, luînd o decizie rezonabilă.
În concluzie, partidele politice din România și-au demonstrat, parcă mai clar ca niciodată, lipsa de viziune, „încremenirea în proiect” și nivelul precar de moralitate.
România are nevoie de un PROIECT NOU !
Un proiect care să învețe din greșelile post – decembriste, și să cupleze la NEVOILE REALE ale țării. Clasa politică existentă a colapsat lamentabil, nu mai prezintă nici o credibilitate.
Acest PROIECT NOU trebuie să nu aibă nici o legătură cu politicienii actuali !
Acest PROIECT NOU trebuie să aibă curajul de a reforma fără milă instituțiile statului, dar și să fie în stare să creeze premisele unei bunăstări sociale nu neapărat rapide, dar care să fie reflectată în CREȘTEREA NIVELULUI DE TRAI, pe termen lung. Această creștere trebuie să se petreacă în viața ROMÂNULUI DE RÎND, și nu a „generalilor” și a camarilei lor !

Justiţiarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*