Atitudini

Război în douăsprezece ţări ale lumii şi un război al sexualităţii decadente

Ucraina, Gaza, Siria, Libia, Irak, Afganistan, Mali, Republica Centrafricană, Nigeria, Guinea, Liberia, Sierra Leone, în total douăsprezece ţări din Europa, […]

Ucraina, Gaza, Siria, Libia, Irak, Afganistan, Mali, Republica Centrafricană, Nigeria, Guinea, Liberia, Sierra Leone, în total douăsprezece ţări din Europa, Africa Centrală şi Orientul Mijlociu trec prin momente dramatice care zguduie din temelii pacea şi securitatea mondială. Pentru moment las deoparte războaiele americane de ocupaţie, conflictele armate şi epidemiile mortale, precum Ebola (aruncate în lume de pe lamela microscopului, cu scopul decimării populaţiei lumii), pentru un alt război perfid, războiul sexualităţii decadente, care se face tot mai văzut, bazîndu-se pe aţipirea noastră, şi anume, homosexualitatea. Domnul A.C., român stabilit în S.U.A., care mi-a declarat cu mîndrie proletară că  el ştia de la vîrsta de şase ani că este homosexual, mă numeşte din nou homofobă. Potrivit afirmaţiei domnului A.C. rezultă că în S.U.A. „homofobii” sînt expuşi, omiţînd să precizeze unde: la circ, la muzeu sau la stîlpul infamiei. Să cercetăm dicţionarul etimologic: HÓMOs.m. (Liv.) Denumirea știinţifică a omului. [< lat. homo]. FOBÍEfobii, s. f. Stare patologică de nelinişte şi de frică obsedantă, lipsită de o cauză obiectivă sau precisă. Din fr. phobie. Incorect şi regretabil, cuvîntului „homofobie” i s-a mai adăugat şi semnificaţia de repulsie, antipatie pentru ceva, nu de alta, dar să poată fi interpretat şi folosit în consens cu intenţiile celor care scornesc tot felul de enormităţi. Iată, în acest mod respectul pentru adevăr şi ştiinţă este împachetat în interpretări amatoriste şi condamnabile. Păi, domnule A.C., deşi nu este cazul, mărturisesc public: nu sunt homofobă, în general, nu-mi este teamă de oameni, poate doar de răufăcători, hoţi, agresori, violatori, criminali…

 

Numărul legilor care condamnau homosexualitatea la greci şi latini era mai mare decît numărul de ordonanţe de urgenţă din România postdecembristă

 

Pentru că revine cu o întreagă teorie a chibritului cu privire la homosexualitate, n-am cum să-l las fără replică pe domnul AC. Presupun că dînsul nu ştie că propaganda, în general, este pentru consumatorii casnici, iar adevărul se spală foarte uşor atunci cînd teoreticienii de doi bani tipăresc şi amendează după ureche sau potrivit deciziilor de impunere cărţi şi tratate. Faptul că sînteţi cercetător domnule AC, impune, sine die, o gîndire critică, deschisă, care să caute permanent adevărul şi relaţiile deterministe din natura fizică sau psihică. Argumentele pe care mi le prezentaţi în scrisoarea dumneavoastră nu par să respecte condiţia enunţată, ceea ce mă îndreptăţeşte să vă arăt de ce, comentîndu-vă afirmaţiile. Într-o primă ordine de idei: susţineţi că în societatea greco-romană nu exista homofobie, (aşa cum am menţionat, exprimare discutabilă, la fel ca şi scrierea cu „î” din „a”). Dar iată cum stau lucrurile: Aproape toţi istoricii şi filosofii consideră că acea societate era decadentă din punct de vedere al moralei laice!, consecinţa firească fiind, pînă la urmă, dispariţia ei. Numărul legilor care condamnau homosexualitatea la greci şi latini era mai mare decît numărul de ordonanţe de urgenţă din România postdecembristă. E un fapt istoric, confirmat de istoricii dreptului. În acte, homosexualitatea era condamnată, faptul că decăzuseră de la morala lor laică este alt lucru. Deci, argumentul dumneavoastră cade. Nu cunoaşteţi o distincţie fundamentală de natură raţională. Nu ştiu în ce domeniu întreprindeţi cercetări, dar pare că în mintea dumneavoastră persoana şi fapta sînt echivalente. Greşeală fatală! Persoana, ontologic vorbind, are valoare incomparabil mai mare decît faptele ei. Asta, de la Aristotel încoace, pînă mai ieri. Persoana poate fi recuperată, faptele nu. Homosexualul se poate vindeca şi sînt multe mărturii, vă sfătuiesc să le căutaţi pe net în spiritul open-mindedness-ului american, ca să vedeţi felul cum persoana prevalează asupra faptei. Iată de ce afirm că eu condamn fapta – homosexualitatea şi nu urăsc omul – homosexualul, care, deşi dificil, poate fi reparat, aşa cum ai repara o maşinărie stricată.

 

                                 Sînt oameni, dar şi pacienţi în acelaşi timp!

 

În altă ordine de idei, „Gget your facts straight”: tratamentele-torturi, la care faceţi referire, nu erau cu dedicaţie pentru homosexuali, multe boli psihice (schizofrenia, psihoza etc.) se tratau în mod similar atunci. Cunoştinţele despre tratament erau limitate într-adevăr, dar faptul că o boală era tratată greşit nu-i anulează statutul de boală. În plus, omiteţi psihoterapia. Am spicuit şi eu cărţi de psihiatrie din perioada interbelică şi din deceniile de pînă la abolirea politică a bolii homosexualităţii, cărţi ale unor autori americani şi francezi, tratate de mii de pagini scanate de copişti, şi nicăieri nu scria de lobotomii şi şocuri electrice la capitolele de tratament al homosexualităţii (nu neg că s-ar fi  făcut), ci de psihoterapie, consiliere, hipnoză, relocare etc. Din cîte ştiu, un cercetător este meticulos şi onest: nu se poate să vă scape aceste lucruri sau, dacă nu v-au scăpat, nu se poate să le prezentaţi tendenţios şi unilateral aşa cum aţi făcut-o. Faptul că doi medici nu au diagnosticat corect o boală nu înseamnă că ea nu există!

Aţi văzut eroarea de logică ştiinţifică din decizia americanilor? Eşecul diagnosticului a antrenat negaţia entităţii nosologice. Aceasta este o imensă eroare pentru un cercetător cinstit. E ca şi cum orice eroare diagnostică medicală anulează boala de fond.  A.P.A. are dreptate că homosexualii nu trebuie stigmatizaţi. E normal să fie aşa. Sînt oameni, dar şi pacienţi în acelaşi timp. În plus, nu e recomandabil ca psihologii, care în loc să colaboreze la stabilirea unei căi de rezolvare a problemei, să-i atace neprofesional pe psihiatrii care practică o ştiinţă mult mai bine fundamentată.

 

      Curentul pro-gay decadent transformă ştiinţa în ideologie gen „teoria chibritului”

 

Argumentele A.P.A. prin care justifică normalitatea homosexualităţii duc lipsa unuia esenţial: demonstraţia cauzalităţii – care în cercetare este obligatorie. Făcînd caz de stigmatele puse pe aceşti oameni (pe bună dreptate greşite), A.P.A. şi tot curentul modern pro-gay decadent transformă ştiinţa în ideologie extrem de dăunătoare umanităţii. Convingerea ca homosexualitatea este normală este o simplă părere nu o constatare. Argumentele A.P.A. pentru normalitatea homosexualităţii pot fi folosite foarte bine şi pentru pedofilie, care este cea mai nouă candidată la normalitate dintre deviaţiile patologice ale sexualităţii umane. De altfel, lucrul acesta se vede limpede în istoria modernă: în fiecare ţară care a legalizat căsătoriile gay, în mod tacit şi fără mare tam-tam mediatic a scăzut şi vîrsta consimţămîntului sexual, care probabil o să ajungă în scurt timp la 6-7 ani, ca să satisfacă «cererea» (!). În final, va mai dau un concept ca să nu credeţi că mi-aţi închis mintea şi gura cu existenţa homosexualităţii animale. Conceptul este «finalitate». Natura nu tolerează nimic fără finalitate şi nu există nimic în natură, fiinţă, fenomen sau comportament fără finalitate. Fapt biologic incontestabil. Homosexualitatea nu are finalitate biologică. Berbecii dumneavoastră homosexuali mor excluşi de la reproducere, pentru ca specia să supravieţuiască, aşa cum moare orice animal bolnav. Însăşi biologia acuză homosexualitatea, care nu deţine argumente solide prin care să se apere.

 

                      Cînd omul este lucrător întru Dumnezeu

 

Închei aici şi vă doresc o trezire la adevăr în spiritul moralei creştine. Citîndu-vă, din nou: „Creştinismul şi Islamul sunt principalele cauze ale urii dvs fata de «homosexualitate»vă răspund: Sîntem cu toţii creaţii ale Tatălui Ceresc, eu creştin ortodox, dumneavoastră ateu prin presupunere sau cu alte opţiuni, iar cînd omul este lucrător întru Dumnezeu, faptele şi opera lui devin funcţii ce contribuie la împlinirea sacerdoţiului divin. Astfel, cînd, prin ştiinţă, gîndire, artă, activitate profesională şi socială, cercetătorul, muncitorul, savantul, ţăranul, medicul, filosoful, dascălul, poetul, pictorul creator de valori pămîntene sau conducătorii lumii vor accesa harismele misiunii creştine, fiecare va deveni în profesia sa un „preot” şi, implicit, activitatea sa, un loc epifanic în comuniune cu epifania cosmică.

 

Maria Diana POPESCU  

Sursa:  www.agero-stuttgart.de

1 Comment

  1. georgeta dulgheriu

    Felicitari pentru argumentatia deosebit de clara si inteligenta a distinsei doamne Maria Diana Popescu! dumnezeu sa va binecuvanteze!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*