Suntem cu ochii pe voi!

Reciclarea dinozaurilor feseniști și „penali” pe deasupra

                          Pensionarii FSN, redivivus! Este o vîrstă pentru […]

 

                        Pensionarii FSN, redivivus!

Este o vîrstă pentru toate, o vîrstă la care muncești, alta la care te bucuri de pensie și te duci să joci șah în Cișmigiu. Dar unii din feseniști de marcă dintru începuturi, în loc să se bucure de pensie și să joace șah, sînt vioi ca acum aproape trei decenii. Unii îmi vor reproșa că nici eu nu mă duc să joc șah în Cișmigiu și să mă bucur de pensie ci, dimpotrivă, mă agit în continuare. Așa este, dar între mine și cei de mai jos sînt trei diferența mari:

– eu nu mai am putere să mă duc în Cișmigiu;

– eu nu mă agit ca să cumulez o pensie de mii de lei cu un salariu (sau indemnizație) de mii de lei, ci ca să încerc să deschid ochii românilor;

– eu nu sînt „penal”, vorba padișahului de la Cotroceni.

Dar haideți să vedem despre cine este vorba.

                                              VICTOR BABIUC (născut 3 aprilie 1938)

Deputat FSN (1990-1992), deputat PD (1992-2000), deputat PNL (2000-2004).

Ministru al justiției (1990-1991, sub Petre Roman), ministru de interne (1991-1992, sub Theodor Stolojan), ministru al apărării naționale (1996-2000, sub Victor Ciorbea, Radu Vasile și Mugur Isărescu).

Unul dintre cei 7 membri ai comisiei de privatizare a Romtelecom, comisie care a încasat mita de 75 mil. $ pe care Laura Codruța Kovesi nu a vrut să o cerceteze.

Acum 4 decenii, pe cînd eram procuror, din neglijența unui ofițer de miliție, am aflat un lucru interesant. Cînd miliția cerea cazierul judiciar al unui cercetat, acesta era însoțit cînd era cazul și de un fluturaș de la evidența operativă în care erau menționate pe de-o parte condamnările amnistiate ori pentru care cel în cauză fusese reabilitat, iar pe de altă parte dacă se află în atenția UM 0960. Cînd apărea această mențiune însemna că persoana era ori în atenția securității ori informatorul acesteia (nu se putea ști ce exact) astfel încît se cerea aprobare de cercetare. Fluturașul trebuia să rămînă la urma dosarului de la miliție, dar un ofițer a uitat să îl scoata de la dosar, a ajuns la mine și așa am aflat și eu de existența acestei UM. După 1990, fiind pe atunci curios de felul meu și avînd relații pe care nu le mai am de mult, am solicitat amical să fie verificați unii dintre cei ieșiți în frunte. Am aflat că Victor Babiuc figura în această evidență. Tîrziu, am aflat că era supravegheat fiind mason.

La 20 mai 2013 a fost condamnat la închisoare pentru schimbul ilegal de terenuri între M.Ap.N. și Gheorghe Becali. La vîrsta lui, a fost eliberat repede.

În ziua de 29 ian. a.c. (la vîrsta de 80 de ani) a fost uns președintele Curții de Arbitraj de pe lîngă Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București.

                                                    GELU VOICAN VOICULESCU (născut 8 febr. 1941)

Viceprim-ministru între 1989-1990 (se spune ca dormea și noaptea cu AKM-ul la piept), senator FSN între 1990-1992, apoi ambasador în Tunisia și Maroc. Mason și el.

De la înființarea Institutului Român al Revoluției din Decembrie 1989 (IRRD), membru în Colegiul Național al Institutului.

La data de 13 iunie 2017 trimis în judecată în dosarul Mineriadei pentru infracțiuni contra umanității.

În ziua de 29 martie a.c. Claudiu Iordache (directorul general al IRRD) trimite la Cotroceni o cerere solitînd verificarea mai multor nereguli petrecute la IRRD. Nu o să vă plictisesc cu ea, astfel încît puteți să o citiți integral pe blogul lui Claudiu.

https://claudiuiordache.wordpress.com/

A doua zi, se întrunește Colegiul Național și, Claudiu, al cărui mandat expira în 2019, este înlocuit cu Gelu Voican Voiculescu. În locul unui revoluționar autentic, unul care a trăit zilele de foc în balconul Operei din Timișoara, este pus un complotist din decembrie.

Și acum, hai să vedem cum funcționează democrația la Institutul Român al Revoluției din Decembrie 1989 (IRRD).

Colegiul Național are un număr de 25 de membri inamovibili, plus președintele său (Ion Iliescu) Claudiu scrie că dintre aceștia au murit 5 (de trei dintre ei știu – Dan Iosif, Lorin Fortuna și Sergiu Nicolaescu, ceilalți doi nu știu care sînt). Rămîn deci 20, dintre care 3 din Timișoara, doi din Cluj, cîte unul din Iași, Sibiu, Arad, Brașov și Lugoj, care (avînd în vedere și vărsta) nu puteau veni  cu toții din toate colțurile țării pentru ședința convocată de pe o zi pe alta.

Și atunci, cine a votat înlocuirea?  Nu știu participarea, dar îi știu pe cei care locuiau în București, și anume Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Cazimir Ionescu, Emil (Cico) Dumitrescu, cu toții trimiși în judecată anul trecut pentru infracțiuni contra umanității, Vasile Emilian Cutean, fostul șef al SSPR, condamnat la 5 ani de închisoare pentru fraude cu fondurile secretariatului (în urma unei hotărîri a CEDO care a constatat unele încălcări de procedură, în 2016 s-a hotărît rejudecarea, dar de atunci nu știu ce s-a mai întîmplat), Răzvan Theodorescu, cel care trebuia să se afle și el pe banca acuzaților pentru diversiunea produsă în 13 iunie 1990 de TVR, care a condus la escaladarea violențelor. Deci penalii, au votat ca unul dintre ei să îi ia locul lui Claudiu Iordache!

                                           CAZIMIR IONESCU (născut 14 martie 1946)

Fost  vicepreședinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale, fost vicepreședinte al Consiliului Provizoriu pentru Unitate Națională, fost deputat FSN (1990-1992) și PD (1996-2000), membru în boardul IRRD, membru din 2006 în conducerea CNSAS. Acum, Benedict Cazimir  Ionescu, pe numele său complet, a fost nominalizat pentru un nou mandat în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

Trimis în judecată anul trecut pentru infracțiuni contra umanității. În decursul timpului i s-au adus multe acuzații cu privire la jocuri murdare pe care le face la CNSAS dar cu toate acestea și cu toate că a fost trimis în judecată pentru una dintre cele mai grave infracțiuni, în aceste zile PSD l-a propus pentru un nou mandat. „În calitate de vicepreședinte C.P.U.N., în 13-15 iunie 1990 Cazimir Ionescu a aderat la atacul generalizat și sistematic lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității și a altor persoane din municipiul București.” (Rechizitoriul din „Dosarul Mineriada”)

Duminică 7 ianuarie 1990 în marea sală de la parterul rectoratului de la Politehnică a avut loc un miting studențesc. M-am dus și eu, curios să iau pulsul tinerei generații (am plecat dezamăgit, studenții cereau toate drepturile posibile și imposibile, dar nici o obligație, nici măcar să vină la cursuri).

La un moment, la microfon vine Marian Mierlă, portar la un muzeu și student la fără frecvență, membru CFSN ca reprezentant al studenților. Studenții strînși acolo, au tăbărît pe el, întrebîndu-l cine l-a împuternicit să fie reprezebtatul lor. Timorat, Mierlă a vrut să explice cum s-a constituit CFSN. În acel moment, în mare viteză și apărut de nu știu unde, un bărbat brunet s-a năpustit, l-a împins de la microfon și s-a prezentat: „Sînt Cazimir Ionescu, vicepreședintele CFSN!”, după care a început să îndruge verzi și uscate..

După două zile am publicat în „Studențimea Democrată” o scrisoare deschisă adresată lui Cazimir Ionescu, întrebîndu-l de ce l-a împiedicat pe Mierlă să spună cum s-a constituit CFSN. Evident, nu am primit nici un răspuns.

Iată că la început de 2018, România merge spre viitor scoțînd din nou în față fantomele negre, urîte, ale trecutului.  Iată că în România de azi, să fii „penal” este un atu pentru promovare.

                                                                                                                             Dan Cristian IONESCU

Nota redacției, actualizare: Colegul nostru, domnul Dan Cristian Ionescu, pare să fie un adevărat oracol, din moment ce a scris acest articol înainte ca procurorul general să solicite avizul președintelui pentru începerea urmăririi penale faţă de Ion Iliescu (președintele  Institutului Român al Revoluției din Decembrie 1989), Petre Roman (membru pe viață în board-ul Institutului Român al Revoluției din Decembrie 1989) şi Gelu Voican Voiculescu (proaspătul director general al  Institutului Român al Revoluției din Decembrie 1989), în dosarul Revoluţiei, pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii.

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*