Remember

Reflecții de Rusalii: Deportarea în Bărăgan și monumentul de la Siculeni

  Rusalii 1951 – Rusalii 2019: 68 de ani în care memoria noastră istorică se recuperează cu greu Drama familiilor […]

 

Rusalii 1951 – Rusalii 2019: 68 de ani în care memoria noastră istorică se recuperează cu greu

Drama familiilor deportate din Banat în Bărăgan în iunie 1951, familii însumând peste 40 de mii de suflete, este cu atât mai greu de înțeles și de asumat, cu cât, dintre aceștia, aproape 8 500 de bărbați și femei de toate vârstele erau basarabeni.

Evreii noștri”, cum îi numește Paul Goma, fuseseră marcați de război și de refugierea în România, cu frontul înaintând pe urmele lor, sestabiliseră, în sfârșit, și prinseseră cheag, pentru că erau foarte muncitori și de nădejde, iar acum se vedeau forțați la altă dislocare. Drama lor a fost mai complexă (nu există un grad de comparație!) decât a altor categorii (etnici diferiți din zona cu granița iugoslavă, olteni, alții) deoarece erau „venetici”, după ridicarea restricțiilor domiciliare nu aveau unde să se mai întoarcă.

A apucat fiecare încotro a văzut cu ochii, unii fiind nevoiți să mai rămână câțiva ani în satele-noi de deportați, pe care cu „mânurile” lor le ridicaseră în Câmpia aspră a Bărăganului, în dreptul țărușului alocat fiecărei familii.

Este cazul Paulinei Ciobanu, care a avut o viaţă zbuciumată: a trăit drama războiului în Basarabia şi a fost nevoită să se refugieze, adolescentă fiind, cu întreaga familie în România, unde s-a căsătorit tot cu un basarabean refugiat, care a primit pământ şi casă în Banat, de unde, în iunie 1951 au fost deportați: soţ, soție, o fetiţă de trei ani şi un băieţel de 11 luni, plus sora mai mică a Paulinei, aflată în vizită la ei. Acolo au ridicat din pământ, apă și paie satul Răchitoasa, alături de ceilalți deportați.

Până-n şaptezeci dac-auzeam o maşină pe stradă nu să mai lipea somnu’ de mine până ziua, nu mai puteam să dorm dac-auzeam o maşină pe stradă uruind, aşa mai tare, nu mai adormeam, iar seara dacă mă culcam în pat şi, aşa între somn şi…, săream din pat aşa, din instinct … ” (interviu cu Paulina Ciobanu, Buftea, 19 ianuarie 1999). Paulina și familia ei au mai rămas în Răchitoasa încă cinci ani, după ridicarea restricțiilor, pentru că nu aveau unde să plece.

                                                                                                            Flori Bălănescu

                               Monumentul de la Siculeni

La Siculeni (Madefalva) există un monument, care comemorează jertfa a peste 400 de secui, luat în posesie de catolicismul maghiar, deși acolo zac români ortodocși uciși de tunurile lui Bukow în miez de noapte geroasă sosiți în localitate pentru a respinge înrolările în regimentele de graniță, unde erau trecuți prin ordin la greco-catolicism.

În Ungaria, crucile de lemn de pe mormintele românilor au fost înlocuite cu cruci de piatră, pe care, de asemenea, numele românilor au fost rescrise, dar numai după ce au fost traduse în maghiară. Trebuie demascat procedeul.

Pe granița noastră de vest, au apărut biserici catolice numai fiindcă cineva ar fi spus că acolo ar fi murit la vânătoare câte un grof.

Maghiarii, ațâțați de preoții lor catolici, deturnează adevărul uzând de proverbul nostru: „Ce te bagi, nu-i mortul tău.” Tocmai că e al nostru!

Mai e și poezia lui Coșbuc:

„Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce vă pasă! Voi ne-aţi scos
Din case goi, în ger şi-n vânt, 
Ne-aţi scos şi morţii din mormânt; –
O, pentru morţi şi-al lor prinos
Noi vrem pământ! 

Şi-am vrea şi noi, şi noi să ştim
Că ni-or sta oasele-ntr-un loc, 
Că nu-şi vor bate-ai voştri joc
De noi, dacă murim.”

                                                                                                   George Liviu Teleoacă

1 Comment

  1. adria

    În legătură cu ‘Siculeni’ (județul Harghita) aș vrea să fac o mențiune:
    În perioada interbelică și din 1944 până în 2005 ‘Siculeni’ s-a numit Ciceu și a fost/este un important nod de cale ferată.

    În 2005, la inițiativa consiliului local și fără ca autoritățile române să se impună, a devenit Siculeni, denumire pe care a avut-o în perioada dominației ungare (1940-1944).

    Și o altă ‘curiozitate’:
    Potrivit site-ului https://mytrain.ro/ro/sosiri/siculeni/ , un total de 41 trenuri au sosit în gara ‘Siculeni’ (adică pe românește Ciceu) pe data de 10 iunie anul curent.

    Aceste trenuri au mers în NUMAI 4 direcții în Moldova și Muntenia (București, Mărășești, Mangalia, Comănești) DAR în 12 direcții în Ardeal (una din ele este Biharkeresztes, localitate aflată în Ungaria aproape de granița cu România).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*