Istorie

Regina Maria și spitalul de la Coțofenești

                Colonia sanitară de la Coţofeneşti S-a scris mult despre colonia sanitară franco-română […]

 

              Colonia sanitară de la Coţofeneşti

S-a scris mult despre colonia sanitară franco-română de pe Valea Trotuşului, de la Coţofeneşti. Şi despre doamnele care, aici fiind, şi-au cam făcut de cap. La 27 martie 1917 a apărut şi un manifest, „Doamnele române care au petrecut”. Erau doamne care, se scria în Manifest, petrecuseră şi cu duşmanul mai înainte. Ele erau: Maria M. Catargi, Eva Strat, M. Cesianu, Mitilineu, Valentina Lahovari, Martha Bibescu, Louisa C. Arion, dnele Lupu Kostaki, Nicolae Darvari, Mimi Cristopol, G. Scărlătescu, Didica Racoviţă.

Argetoianu, cu limba lui ascuţită, scrie că, spre sfârşitul lui 1917, circulau la Iaşi tot felul de ştiri despre orgiile care s-ar fi petrecut la Coţofeneşti. „Se vorbea de adevărate orgii petrecute între medicii francezi şi doamne şi domnişoare bine cunoscute – totul sub înalta oblăduire a Majestăţii Sale regina. Multe din eroinele acestor jocuri, în care hazardul era mai mult amestecat decât amorul, ar fi fost, după spusele lumii, persoane din cel mai apropiat anturaj al Palatului regal.” Se făcea şi haz de necaz. În ziarul „România”, editat cu sprijinul financiar al guvernului, urma să apară articolul „Regina Maria dă pildă la soldaţi”. Zeţarul înlocuieşte litera l cu z din cuvântul pildă. Ziarul e retras, dar regina însăşi face haz de voita greşeală de tipar. Avea, o dovedise de multe ori, simţul umorului. Ca oricare om inteligent.

Atunci când vine la guvern, Averescu îl însărcinează pe generalul Văitoianu să facă o anchetă la Coţofeneşti. E întocmit un dosar foarte mare, cu tot felul de interogatorii şi mărturii. Rezultatul e negativ. Fuseseră petreceri la venirea sau plecarea câte unui medic, încercări de răzbunare ale unora contra altora. Fireşte, nici poveştile publicate de Vasiliu Barnovschi, autorul articolului, nu erau decât elucubraţii.

Regina Maria, principesa Ileana şi Joe Boyle la Coţofeneşti

Regina scrie adesea despre căsuţa ei de lemn de la Coţofeneşti, „căsuţa unde se întâlnesc cele patru vânturi”, cum o botează, despre libertatea de care se bucura în acea căsuţă, despre oamenii pe care i-a cunoscut aici: contele Rochefort, doctorii francezi Devaux, Championniere, Veuillet, Vaudescale, pe englezul Locker Lampson, căpitanul Evans, colonelul Anderson (mai ales pe acesta din urmă). „Am cunoscut oameni de diferite neamuri şi mulţi dintre ei au ajuns să-mi fie adevăraţi prieteni.” Aici umblă fără odihnă peste tot; „încerc să aduc pretutindeni puţină alinare, câte o vorbă bună, câte un surâs blând. Aş putea descrie multe scene înduioşătoare şi unele chiar dureroase. Toţi primesc cu drag vizita mea şi dacă din întâmplare aş uita una din cele 10 barăci, ar fi pentru ei o mare dezamăgire. Unde-i Mama Regină?”. Fireşte, regina nu face vreo referire la petrecerile deocheate care ar fi avut loc aici. Dacă au fost, fără nicio îndoială nu sunt decât exagerări. Încă o legendă născută într-un război în care se putea întâmpla orice. După cum se şi întâmpla. Acelaşi Argetoianu spune: „Fiindcă vorbim de Iaşi, regina şi-a îndeplinit cu prisosinţă îndatoririle sale. A fost cât a putut mai mult în mijlocul celor care aveau nevoie de o mângâiere, de o îmbunătăţire a soartei sau a traiului. O găsim în tranşee printre combatanţi, în rândurile înaintate; o găsim în spitale şi în toate punctele sanitare; printre răniţi, printre bolnavi; o găsim de faţă la toate adunările care încercau să facă puţin bine. N-a cunoscut frica de gloanţe şi de bombe, cum n-a cunoscut teama şi scârba de molimă sau nerăbdarea faţă de eforurile aşa de des inutile provocate de dorinţa ei de mai bine. Regina Maria şi-a îndeplinit îndatoririle pe toate fronturile multiplei sale activităţi, dar înainte de toate pe acela al îmbărbătării şi al ridicării morale a celor ce trăiau în jurul ei şi aveau să hotărască în cele mai tragice clipe de soarta ţării şi a neamului. Se poate afirma că, în timpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat, şi a întrupat frumos, aspiraţiunile cele mai înalte ale conştiinţei româneşti.

I.G. Duca e şi mai ferm în memoriile sale: „În convorbiri şi în presă se vorbea de scandalurile de la Coţofeneşti şi în opinia publică din teritoriul ocupat ca şi din Moldova, Coţofeneştii deveniseră simbolul imoralităţii războiului şi al celor ce îl ceruseră şi îl purtaseră.” De fapt, consideră Duca, totul nu era decât o nouă calomnie. „După părerea unanimă a autorităţilor noastre sanitare, acest spital era nu numai dintre cele mai bine organizate, dar unul din cele în care se muncea cu mai multă râvnă şi cu mai mult devotament. Că pe lângă aceasta vor fi avut loc acolo şi câteva aventuri amoroase, se poate, dar desigur nici mai multe nici mai puţine decât în celelalte spitale de la noi sau de pe celelalte fronturi. Înverşunarea specială cu care era onorat Coţofeneştii se datora faptului că acest spital era considerat ca al reginei. Toţi germanofilii, toţi cei care nu iertau reginei simţămintele ei pentru Antanta, toţi cei care o făceau răspunzătoare de intrarea noastră în război, toţi aceştia găsiseră în Coţofeneşti un minunat pretext ca să lovească într-ânsa, ca s-o insulte indirect.

                                                                                                                         Ion BULEI

Sursa: Ziarul financiar

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*