Observator

României i-a trecut glonțul unei lovituri de stat pe lângă tâmplă. Iohannis și SRI doar se fac că nu știu sau chiar ei au fost scenariștii din umbră?

                   Ciudățeniile de după proteste De cînd s-a înființat miliția, românii au […]

                   Ciudățeniile de după proteste

De cînd s-a înființat miliția, românii au făcut bășcălie de ea. Cinci-șase decenii au spus bancuri cu Bulă și cu milițieni și i-au înjurat, indiferent dacă erau vinovați sau nu. În ciuda acestui curent eminamente românesc, la Poliție și Jandarmerie se produce o înghesuială de mama focului.

Tot românul vrea să-și vadă copilul polițist sau jandarm. Școală pe sărite, carte puțină, leafă zdravănă plus supliment de hrană și de haine! Din acest punct de vedere, chiar înțeleg curentul amplificat în aceste zile. Adică, nu ajunge că au salariu bun, că le cumpărăm echipamente, că au pensii babane, ne mai și bat! Ba mai sunt acuzați că au folosit arme chimice interzise, că nu au anunțat evacuarea Pieței Victoriei cu megafoane puternice, rezumîndu-se la un chițăit într-o portavoce care se auzea numai în primele rînduri.

Acuzele sunt multiple, fanteziste, isterice, devenind o problemă națională. Că au lovit și deasupra zonei permise (la box este invers, sub centură), că au spart telefoane, că au un comandant interimar, că își cumpără măști de gaze superscumpe, pregătindu-se, probabil, pentru încă o tură, că au fost conduși sau nu au fost conduși sau supravegheați de un procuror, că au pregătit cu mult timp înainte intervenția violentă de vineri, că n-au adus rahatul cu care au fost împroșcați drept probă a ultrajului comis de demonstranți, că au fost tălîmbi și nu i-au extras pe cei violenți sau suspecți din rîndul demonstranților, că așa mai departe.

Evident, totul a fost comis sub controlul și cu avizul lui Liviu Dragnea, numai de oameni puși de el, prieteni, neamuri, teleormăneni, bipezi. Dacă doriți, puteți continua singuri această ploaie de acuze, puteți cînta fericiți în acest cor al terfelirii jandarmilor, mai ales că veți ajunge foarte repede la șeful acestora, la ministrul de Interne și, mai departe, la Liviu Dragnea, iar de la acesta mai departe, la Putin și apoi la Diavolul însuși.

Profesia mea și luciditatea mă împiedică să sporesc mulțimea celor care nu se îndoiesc de nimic. Eu unul mă simt obligat să mă întreb, de ce a dispărut principalul scop al protestului din 10 august, anunțat de compatrioții noștri din diaspora? Fusese anunțat cu mai bine de o lună înainte și viza dărîmarea guvernului și provocarea de alegeri anticipate, nicidecum promovarea unui program politic, economic și social. Toți vorbeau cum ajungem, trecem la fapte, intrăm în guvern, foc și sînge etc.

Dumneavoastră puteți să spuneți că un asemenea scop este justificat, că pesediștii merită mult mai multe, inclusiv sare pe răni și prăjit pe un jar făcut din cărbune de fag. Treaba domniilor voastre! Dar dărîmarea guvernului prin mijloace violente nu este legală. Ține de Africa, de America de Sud și de Ion Iliescu și Silviu Brucan. Se pare că intră discret și în bagajul lui Klaus Iohannis. Nici dizolvarea parlamentului cu tehnici violente ambalate în comportament de revoluție nu este în ordine. Cum Dumnezeu că aceste două amenințări grosolane au dispărut de pe agendă și ne-am aruncat cu toții pe rolul jandarmeriei în societatea românească, după cum zicea o gîscă bățoasă.

Și președintele Iohannis, și procurorii, și ONG-urile și jurnaliștii au sărit peste amenințarea fățișă la adresa instituțiilor statului român. Pe străini îi înțeleg. Ei n-au prea înțeles bolboroselile românești ale înfuriaților veniți de la muncă să dărîme guvernul. Dar eu am auzit cîțiva diasporeni plini de elan veniți să dărîme guvernul. Am văzut o cucoană care mai și mărturisea că n-a mai fost în țară de 15 ani, că România este(n-am notat calificativele), că vrea să contribuie și ea la dărîmarea guvernului și la declanșarea alegerilor anticipate.

Și ea, și Grosu, și atîția alții au vorbit despre operațiunea care nu venea doar din scăfîrliile unor zăltați, ci și din dorința unor politicieni și generali din aceeași tabără. A zis Klaus Iohannis ceva legat de aceste enormități? Le-a pus la punct? S-o fi jurat în gînd și o fi făcut cruce cu limba să reușească, dar de poziționat public, el n-a zis nimic, de parcă ar fi fost un trădător sau un uneltitor în spatele acestora. A zis SRI-ul (cel care vînează orice pîrlit de arab și se umflă în pene că a prins un filo-ISS și l-a expulzat) ceva despre aceste amenințări și despre cei care le-au proferat, și mai apoi, chiar au încercat să le pună în practică, pe la orele 15.00 – 16.00 ale zilei de 10 august?

În loc să discutăm despre pericolul pe lîngă care a trecut statul român și despre cine l-a pus la cale, facem tărăboi în legătură cu jandarmii și Jandarmeria care a rămas o instituție ceaușistă”.

Tuturor vă doresc succes în operațiunea de terfelire a unei insituții care a apărat România de o situație de haos. Poate izbutiți să ștergeți urmele unei tentative de lovitură de stat, ca să nu mai vorbim niciodată despre cei care au pus-o la cale.

Spre supărarea multora, eu rămîn cu ochii pe Klaus Iohannis și pe SRI și pe cei care îi sprijină din exterior. Căci la PNL n-am de ce să mă uit!

                                                                                                Cornel NISTORESCU

Sursa: COTIDIANUL

3 Comments

  1. Titi Vanga...

    După cum se vede `statul paralel` lucrează cu turația la maxim. Pentru cei cu `mansarda` sănătoasă comportamentul jandarmilor a fost unul prea indulgent… doar un mic exemplu, priviți imaginile cu tunurile de apă care (ce să vezi) erau îndreptate în sus, chestie care transforma jetul de apă într-o ploaie. Practic îi uda cu apă iar pe căldura asta gestul chiar era o joacă, singurul deranj fiind usturimea ochilor provocată de gaz… Dar, pungile cu materie fecală și urină, bordurile sparte, bilele de rulment și alte obiecte ce au devenit instant adevărate arme albe de ce nu fac obiectul sesizării din oficiu? Întreb ca să mă aflu în treabă… Trist este altceva, jocul periculos pe care-l fac procurorii astăzi împotriva jandarmilor va fi cu subiect și predicat un îndemn pentru cei de la ANTIFA, care cu prima ocazie se vor căca și pișa la propriu pe instituțiile statului, căci doar nebuni să fie jandarmii să își mai riște pielea pentru un stat care îi cercetează pentru că la apărat. Doar filmulețul difuzat de antena3 cu marele reprezentant GROSU, ăla cu foc și sânge, justifica orice acțiune a jandarmilor ca răspuns la atacuri. Pentru toți cei pașnici care au mers în Piața Victoriei aș avea o întrebare de bun simț, cred eu… ați luat în calcul vreodată ipoteza că și voi ați devenit o masă de manevră precum noi în 1989? Trist, dar asta e.

  2. Robert Alexandru

    Adăugați și „minunea” cu reprezentantul sindicatului polițiștilor, care de pe 10 august atacă sonor, vehement și continuu jandarmii (că au intervenit) și guvernul (pentru că într-o halucinantă ipoteză a lui, repetată ca mitraliera, continuu, evident fără nici o urmă de dovadă, „elementele turbulente” ar fi fost „aduse de guvern”).

    De când acuză Poliția Jandarmeria c-a făcut ordine?

    „În 24 de ore să prezinte jandarmii pe acei o sută de turbulenți” urla individul la Realitatea TV, de parcă identificarea infractorilor n-ar fi treaba Poliției…

    • un mizantrop

      Politia romana, intre Godina si Coarna…trist! Cand te gandesti la adevaratii specialisti, oameni dedicati cu trup si suflet unei cariere, care au parasit aceasta institutie ca pe o casa pustie, parca-i intelegi, de ce nu vor sa mai vorbeasca despre cariera lor. Daca politia rutiera e perfect ilustrata de Godina, tupeu, smecherie de smenar, analfabetism functional, tantenie proasta, pe Coarna il regasim in vesnicul militian, sef de post (ofiter dupa pensionare, cam ce merite l-or fi recomandat?), sluga la al de-l pune la masa, gura mare, jignitor si gata oricand sa muste pe oricine nu-i de acord cu el. As fi foarte curios de ce nu-l intreaba nimeni pe acest Coarna despre implicarea in politica, el lider de sindicat al unor oameni care n-au voie sa faca politica, prin statut, ca tot se bate el cu caramida-n piept ca e „jurist”. Curioasa atitudinea lui fata de jandarmi, avand in vedere cati fosti jandarmi are ca membri de sindicat, oricum Coarna nu mai e de mult politist (daca a fost vreodata…), el e sluga de partid, ca asa se intorc unii la copilaria meseriei lor, i-a cumparat Oprea pe toti liderii de sindicat din Politie, nu stiu de ce nu iau atitudine politistii, n-ar trebui sa mai plateasca niciunul cotizatie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*