Puncte de vedere

Rufele murdare se spală în familie

                 Este o veche vorbă românească din cauza căreia multe murdării rămîn ascunse, […]

                

Este o veche vorbă românească din cauza căreia multe murdării rămîn ascunse, trădători, criminali sau tîlhari pozează în sfinți, curve pozeaza în fecioare. Eu nu sînt de acord cu această vorbă veche, oamenii trebuie să știe cu cine au de-a face.

Constat că adesea chiar prieteni ai mei nu înțeleg de ce scriu anumite articole, mă critică și astfel mă obligă să le răspund și să le explic – iar unii, nu acceptă explicațiile mele.

În urma ultimului articol, cel mai vechi prieten al meu (de peste 55 de ani prieten!), plecat de aproape două decenii în Țara tuturor posibilităților îmi scrie „…Rufele murdare se spală in familie, nu in văzul public. Du-ți crucea cu demnitate…” și „E dreptul tău sa lași averea ta cui vrei, nu e treaba rudelor, prietenilor sau vecinilor de bloc. Pe de alta parte, e omenește să speri ca vei capăta ceva pe de-a moaca. Nu-ți mai face păcate cu rudele care spera, ce rost are sa le expui public.

Sper că el nu crede că am scris acele rînduri cu o satisfacție perversă (îi cunoaște pe toți cei nominalizați cu numele mic). Nu, am scris cu multă durere, cu multă tristețe. Este foarte trist la bătrînețe să constați că oameni în care ai avut încredere toată viața, au ajuns după 1990 să te mintă, să te trădeze, să urmărească exclusiv meschine interese materiale. Nu m-am gîndit pînă acum niciodată la asta, dar acum mă gîndesc, oare cîți m-au vîndut în cursul vieții?

După 1990 românii s-au stricat rău de tot, a intrat în ei boala diavolească a îmbogățirii. Cazul meu nu este singular, știu multe alte cazuri în care între rude au intervenit conflicte pe probleme de moștenire, unele terminate prin crime. Dar în cazul meu s-a țesut o întreagă plasă de mîrșăvii pe care nu am stat să o prezint în detaliu. Nu am scris nici cum acum un sfert de veac, profitînd de faptul ca tata terminase de făcut magiunul și se întinsese la soare pe patul de pe prispă, nepoții lui Filip au aruncat în ceaunul din bucătăria de vară atîtea cioburi de sticlă, încît a trebuit să dăm la gunoi toate borcanele. Bine că ne-am dat seama înainte să începem să mîncăm. Ne-a ajutat din nou Dumnezeu.

Cînd m-am trezit din această naivitate, m-am sințit dator să atrag atenția și altora că în această societate perversă în care am ajuns, este bine să stai cu ochii deschiși și cu atenția mărită asupra tuturor, inclusiv asupra rudelor, oricine se poate confrunta cu pericole nebănuite pînă acum.

Mai am și în prezent rude lăsate moștenitori, dar din partea acestora nu vine nici un ajutor. Tot ajutorul, acum cînd am nevoie mai mult ca oricînd, îl primesc exclusiv de la prieteni.

                                                                 *

În ziua în care am publicat articolul România nu mai are nici o șansă, a fost publicat și articolul domnului Paul Ghițiu Unde este partidul pentru ROEXIT care să câştige alegerile şi să scoată România din ghearele imperiului?

În cuprinsul articolului, dl. Ghițiu scrie la un moment dat:

De-a valma, o mulţime de specialişti în fotbal, femei şi politică, bine intenţionaţi sau bine-manevraţi, ne asigură că nu se poate face nimic, că meciul e pierdut, că nu avem şanse, că o astfel de direcţie nu are succes aici, unde oamenii sunt încă vrăjiţi de mirajul îmbogăţirii cu orice preţ …”.

Este adevărat că în decursul timpului eu am scris articole și despre fotbal, și despre femei, și despre politică, dar nu în această ordine. Am scris despre fotbal întrucît am citit (aproape) toate cărțile despre fotbalul românesc, am scris despre femei întrucît chiar dacă nu cunosc „Femeia”, pe care probabil nu a cunoscut-o nimeni, am cunoscut destule femei pe care, pozitive sau negative, le pot comenta și am scris despre politică întrucît pretend că o cunosc.

Sper, îmi doresc, acest articol să fi apărut ca o coincidență după articolul meu și să nu aibe legătură cu acesta. Altfel, aș fi deranjat de afirmația că sînt bine-manevrat.

Dacă însă articolul în cauză a apărut ca o reacție la articolul meu, atunci ar trebui să îi aduc la cunoștință d-lui Ghițiu următoarele:

– experiența mea în politică cred că este superioară celui avute de dl. Ghițiu, eu am condus „de facto” un partid parlamentar, chiar dacă nu am fost senator;

– în anul 1996 eu am părăsit Convenția Democrată acuzînd-o că va trăda țara – în același an, dl. Ghițiu a intrat cu UDF-ul în CDR și a ajuns senator, iar în anul următor a votat tratatul trădător de țară încheiat cu Ucraina, prin care Emil Constantinescu a renunțat la drepturile asupra teritoriilor românești răpite samavolnic (are oare mustrări de contiință pentru acel vot? Singurul senator CDR care a votat contra tratatului a fost Niculae Cerveni);

– în „Codul lui Lucifer” am proorocit vreo 20 de evenimente care s-au petrecut în țară și în străinătate la scurt după terminarea cărții (există postată sinteza lor).

Cred că am dovedit nu numai că mă pricep la politică, ci și că gîndind asupra viitorului, îl pot prevedea. Dar pentru asta, trebuie să știi și să gîndești. Eu nu dau poporului acadele, le prezint șansele actuale, triste și amare, care însă poate vor trezi românii, nu îi vor lăsa să doarmă liniștiți, ca pe vremea FNI-ului.

Dl. Ghițiu propune soluția, și anume înființarea unui partid ca de pildă Brexit Party, care într-un timp foarte scurt de la înființare a avut o ascensiune formidabilă. Susține că și la noi se poate. Nu, d-le Ghițiu, nu se poate, din mai multe motive.

În primul rînd, în Regatul Unit, Franța, Spania, Italia, Germania, Austria, Grecia, Suedia, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia și altele, există partide naționaliste – în România nu există (nu-mi iese din cap întrebarea cum a reușit la ultimele alegeri partidul lui Nicușor Dan să obțină de vreo 20 de ori mai multe voturi decît partidul lui Marian Munteanu?).

În al doilea rînd, în toate țările de mai sus există presă și posturi TV independente. În România, nu mai există așa ceva de prin 1992.

În al treilea rînd, în acest stat-slugă, patrioții nu au nici o șansă de afirmare, de promovare, de a fi cunoscuți.

În al patrulea rînd, repet, în marea sa majoritate poporul român s-a vîndut. Vota în anii trecuți în schimbul unei pungi cu ulei și zahăr, votează acum pentru ajutoarele sociale pe care le primesc de la primărie adesea nemeritat (ca să iau doar două exemple de cointeresare electorală).

Este frumos să dați speranțe românilor, dar nu le dați speranțe deșarte. Singura speranță reală ar fi deșteptarea și mobilizarea românilor, dar aici eu nu am nici o putere.

                                                                  *

În rest, viața merge înainte, cu bune și cu rele. La mine, merge ca de obicei. Azi dimineață mi-am făcut bagajul pregătit pentru două zile de spital (așa speram eu) și am fost dus de un prieten să mă internez. Am avut șansa să fiu primit de o șefă de secție foarte amabilă, foarte răbdătoare, foarte meticuloasă și, așa cum bănuiesc, foarte pricepută în meserie. La sfîrșit mi-a spus că problemele mele pot avea multe cauze care nu pot fi stabilite în lipsa multor analize (ceea ce mi s-a părut foarte firesc).

Am aflat că trebuie să stau internat 4-5 zile. Eram resemnat cu două zile, dar 4-5 zile fără leptop și fără țigări? Pînă și criminalii din penitenciar au dreptul să fumeze.

Oricum, internarea mea s-a amînat cu 8 zile. Pe de-o parte secția era în renovare și capacitate de internare era mult redusă iar pe de altă parte, după ultima mea prăbușire care m-a ținut prea mult timp imobilizat la pat, biletul de internare expirase.

                                                                                                   Dan Cristian IONESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*