Istorie

Să afle și secesioniștii: Cum erau goniți românii din orașele Transilvaniei!

            ORAŞELE SUNT ARTIFICIAL MAGHIARIZATE În articolul de faţă vom avea în vedere un alt […]

 

          ORAŞELE SUNT ARTIFICIAL MAGHIARIZATE

În articolul de faţă vom avea în vedere un alt aspect al procesului de maghiarizare a Ardealului, aplicat într-un mod dur de autorităţile maghiare timp de mai bine de două secole şi care a devenit de-a dreptul furibund după 1867, în urma instituirii dualismului austro-ungar. Este vorba de „purificarea etnică” a centrelor orăşeneşti, practic de interdicţia pentru români, în special, de a-şi stabili reşedinţa în mediul urban. Era şi acesta un mijloc de a menţine naţiunea majoritară a Transilvaniei departe de bunăstarea economică, de avantajele unui mediu cultural şi educaţional adecvat şi de posibilitatea de a avea un standard de civilizaţie corespunzător acelor momente istorice.

Această stare de fapt, biseculară, şi care dusese la un raport nefiresc din punct de vedere etnic al componenţei mediului urban ardelenesc, a fost menţionată şi în discursul de instalare de către primarul patriot Emil A. Dandea, în cea dintâi legislatură în care s-a aflat în fruntea oraşului Târgu-Mureş (1922-1926). Acest lucru a dus la o reacţie ostilă a politicienilor maghiari şi a presei maghiare locale.

Spre evidenţierea justeţei respectivei afirmaţii, Gazeta Oficială a Oraşului Târgu-Mureş, „ORAŞUL”, Anul I, Nr. 18, din 29 Sept. 1923, sub genericul Răspunsuri, la p. 170-171, nuanţează chestiunea şi o argumentează pe baza unui ordin emis de conducerea oraşului Turda. Redăm în extenso acest articol nesemnat:

Cu ocazia instalării sale, primarul — între altele — a afirmat că oraşele, şi aşa şi Tg.-Mureşul a fost maghiarizat şi menţinut unguresc în mod artificial. Pentru această afirmaţiune însă a fost atacat fără scrupul. Ne fiind aici locul pentru a trata mai pe larg chestiunea aceasta, întru dovedirea afirmaţiei primarului, deocamdată reproducem numai o hotărâre adusă relativ nu de mult de congregaţia oraşului Turda [1]; asemenea dispoziţiuni,sau similare, sigur că s-au luat mai în toate oraşele situate în «marea valahă», adică în Ardeal, deci de sigur şi în Tg.-Mureş. La măsurile locale o să revenim, acum să vedem documentul. [2]

                        «Anno 1711, die 19. mensis Iulii.

                                                         In congregatione Totius, Universitatis Nobilium Oppidi Thorda.

                                                                  Conclusum [3]

Aflăm că românii se înmulţesc foarte tare între noi, spre dauna noastră…Oraşele şi satele vechi şi frumoase locuite înainte de maghiari şi saşi, într’atâta sunt pustiite de locuitori, prin înmulţirea românilor, că acum nici de veste nu le mai putem auzi. Pentru motivul amintit mai sus, hotărâm în comun că fiecare cetăţean sau văduvă din oraş este îndatorat a alunga, în curs de 8 zile, din casele şi pământurile lor pe toţi Românii, aflători la casa sau pe pământurile lor, iar dacă nu voiesc să meargă, să fie alungaţi. Dacă se va afla vre-un cetăţăn ori văduvă atât de neajutorată, cât nu-l poate alunga cu forţa sa, ofiţerul oraşului este obligat a-i dea ajutor. Dacă se va afla vre-un cetăţăn sau văduvă care nu va duce la îndeplinire ordinul să fie pedepsit, în mod irevocabil, până la 12 fl. [orini] şi ofiţerul oraşului, luând cu sine destule forţe, este dator să alunge pe astfel de valahi refractari şi să le alunge vitele de pe teritoriul oraşului.

Tot în această adunare se hotărăşte ca nimeni […] dintre locuitorii din Turda Nouă şi Veche să nu dea românului nici casă, nici loc de casă, nici loc extern; să nu-i vândă şi să nu-i dea loc de locuit aici; care loc, dacă va fi vândut cu drept de moştenire, sub orice titlu, se va confisca pentru oraş şi executorul îl va alunga (pe român) din oraş […] Dacă însă se va afla cineva dintre noi, care nu va observa una sau alta din condiţiile susnumitului ordin, se va pedepsi, mox et de facto [4], cu 24 fl.[orini] şi dacă va fi refractar şi mai departe să fie un om descalificat.»” (Urmează 135 de semnături)

                                                          Selecţia textului şi comentariu, note, prof. Alexandru CIUBÎCĂ

[1] Blasiu Orbán: Oraşul Turda şi jurul, B[uda]pesta, 1889. (nota redacţiei)

[2] Asupra documentului ne-a atras atenţia neobositul cercetător al archivelor dl T. Popa, prof. la Liceul „Gh. Bariţiu” din loc.[alitate] (nota redacţiei)

[3] „În anul 1711, în ziua a 9-a a lunii iulie. În adunarea tuturor, a unanimităţii nobililor cetăţii Turda. Hotărâre” (traducerea noastră)

[4] Imediat de pus în practică (traducerea noastră)

Notă: Prescurtările din document aparţin redacţiei bilunarului „Oraşul”.

Sursa articolului: Cuvântul liber

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*