Puncte de vedere

Să nu dea Dumnezeu omului mai mult decît poate să ducă

  De fapt, vorba românească este „să nu dea Dumnezeu omului cît poate să ducă”, însă eu spun că să […]

 

De fapt, vorba românească este „să nu dea Dumnezeu omului cît poate să ducă”, însă eu spun că să îi dea cît poate să ducă, dar nu mai mult. Anul acesta, ajunsesem să cred că Dumnezeu îmi pune în cîrcă mai mult decît pot duce.

În viața mea am scăpat de la moarte de nenumărate ori (cele mai multe în situații generate de imbecila dependență din tinerețe de adrenalină), am scăpat de încercările corupților (înainte de 1989) și ale trădătorilor (după 1989) de a mă aresta, am reușit să supraviețuiesc și atunci cînd mi s-a interzis să mai profesez, crezîndu-se că pentru a putea trăi voi încălca legea. De fiecare dată am zis că am avut noroc, dar a venit momentul în care mi-am dat seama că de fapt mă ajutase Dumnezeu.

Privind viața mea din ultimii ani, îmi pare că de fapt eu sînt un teren de tenis pe care se confruntă Dumnezeu (care joacă pentru mine, pentru ca eu să pot să continui să scriu adevărul) și satana (care s-a săturat de ceea ce scriu și vrea să mă oprească definitiv).

Dumnezeu a mai cîștigat un set, azi am reușit să mă dau singur jos din pat, fără baston și fără să mă agăț de clanța ușii.

Cele nici 100 de zile ale noului am au fost pentru mine încercări cum alții nu au avut într-o viață întreagă.

Vineri 4 ian. mi-a fost atît de rău încît credeam că mă duc – simțeam cum sufletul pleacă din mine. Eram perfect lucid, știam că trebuie să îi telefonez prietenului care avea cheia de la intrare la mine și să-i spun că dacă a doua zi nu răspund la telefon, să vină mine. Dar, poate nu vă vine să credeți, nu am avut putere să telefonez! Și atunci am spus „Doamne, facă-se voia ta!”. Era după amiaza, m-am simțit dintr-o dată liniștit și am adormit. Cind m-am trezit mă simțeam altfel, eram flamînd, am putut să mă dau jos din pat, am mîncat (nu pot să uit ce) o bucățică de telemea și două linguri de ciorbă. Apoi mi-am revenit cu totul.

Aveam un prieten care mă suna zilnic de 3-5-7 ori. Bănuiesc că mă suna să vadă ce mai fac, dacă mi s-a mai întîmplat ceva, dacă am vreo nevoie. Știa că am zile proaste în care nu aveam putere să cobor să îmi cumpăr mîncare și atunci îmi aducea el mîncare gătită în casă, știa că uneori mă lase genunchii și mă prăbușesc, știa că produsesem două incendii incipiente (fumatul poate să te omoare, dar tot fumatul te poate scăpa de la moarte! asta este o altă temă).

Prietenul de mai sus era desemnat de mine prin testament să înființeze o fundație care să îmi continue activitatea, dar la sfîrșitul anului trecut m-a anunțat că după Anul Nou nu se mai ocupă decît de el și de familia lui.

Ultimul telefon mi l-a dat în seara de 3 ian. A doua zi, cînd simțeam că mă sting și nu m-a sunat nimeni, mi-am dat seama cît de singur sînt, că nu pot conta pe nimeni, că pot muri liniștit în casa mea fiind găsit după săptămîni sau mai rău.

Cînd mi-am revenit, a fost primul pe care l-am sunat. Nu mi-a răspuns, însă mai tîrziu mi-a trimis un SMS prin care mă anunța că nu are semnal, că mama lui a fost internată la București iar el a plecat la țară, să aibe grijă de păsări. După care îmi trimite un alt SMS prin care mă anunță că dacă atunci cînd eu credeam că mor nu l-am sunat, am picat „testul de fidelitate”! A rupt definitiv legătura cu mine.

Am căutat un alt patriot care să se ocupe de fundația care vroiam să fie înființată după ce mă duc – unii mi-au explicat că față de proiectele lor nu își pot permite alte angajamente, dar cei mai mulți nici nu mi-au răspuns. O altă inițiativă patriotică eșuată. Nu-mi rămîne decît să revoc acea dispoziție testamentară.

Pe 20 februarie am avut o altă zi în care am crezut că mă sting, dar mi-a ajutat Dumnezeu să îmi revin. Trebuie să menționez că de fiecare dată înaintea zilelor menționate, îmi petrecusem noaptea scriind articole.

22 februarie a fost o zi foarte importantă în viața mea. Escrocii autorizați de stat au venit să îmi instaleze senzorii de gaze. Un abuz, o acțiune de îmbogățire a mafioților. Dar într-o “Țară de vite”, în care poporul nu are curajul să spună: „Ho! Ajunge!”, ce puteam să fac eu? Dacă mă opuneam, am fost șantajat că se opresc gazele la tot blocul și atunci locatarii din „blocul de vite” m-ar fi înjurat. După o viață de luptă împotriva mafiei, nu puteam la bătrînețe să cedez și să accept să fiu sluga lor. Și atunci, din demnitate, din onoare sau din prostie (cum ar putea spune unii) am hotărît să mă debranșez de la gaze. Eu nu mai am aragaz funcțional.

La jumătatea lunii martie, așa cum am scris la momentul potrivit, mi-au căzut dinții. Nemaiavînd măsele, nu nu mai pot să mănînc carne decît tocată. Nu am avut putere să ajung la dentist.

Tot în martie am constatat o altă enormă escrocherie (patronată și aceasta de stat) în favoarea Enel. Cind să mă documentez și să acționez, a venit ziua de 4 aprilie și m-am prăbușit. Dacă mafia italiană îmi va tăia și curentul, da, va fi o lovitură puternică împotriva mea.

Acum aproape 30 de ani s-a scandat “iată că și mămăliga explodează!”. Da, mămăliga explodează, dar doar dacă îi pui detonator de import.

În ce priveste genunchii mei, rămîne de văzut.

                                                                                                              Dan Cristian IONESCU

2 Comments

  1. Anca Ferro

    Abia acum îmi dau seama, și cu mare cutremurare sufletească, cât suntem de singuri noi, românii obișnuiți. Dacă un om ca dumneavoastră trece prin ceea ce trece, după ce ați luptat cu atâta vitejie și perseverență ani în șir, în fond pentru noi toți, dacă nu suntem în stare de minima solidaritate și râvnă de a duce mai departe o fundație de care am avea nevoie poate mai mult ca oricând în primul rând NOI, nu dumneavoastră, atunci…. chiar, de unde să ne mai vină o rază de speranță, cum să nu simțim, cum simt eu acum, că într-adevăr, ca nație, suntem mai aproape ca oricând de ultima gură de aer înainte să ne scufundăm definitiv în mocirla mișcătoare? Și atunci de unde îmi vine oare nesimțirea sau poate cinismul sau inconștiența sau nerușinarea de a vă striga din fundul sufletului: REZISTAȚI, NU NE LĂSAȚI?! Cum să fii atât …. spuneți dvs cum, atât de … încât să-i spui tocmai luptătorului atât de încercat și de singur că NOI avem nevoie de el, că îl rugăm pe Dumnezeu mai fierbinte ca oricând să-i dea VIAȚĂ și PUTERE, așa ciuruit de gloanțe cum este și să mai reziste….?! Îmi cer iertare că nu pot face în clipa asta mai mult decât să scriu ceea ce simt și vă rog din suflet să-mi spuneți ce aș putea face ca să vă ajut cât de cât în mod concret, fie și numai dând telefoane, făcând muncă de secretariat sau orice altceva mic și pe puterile cuiva care nu are nici o putere oficială, nici un titlu, nici o funcție, ci se zbate cum poate, unde și-a înțărcat mutut iapa, la Lisabona, ca să mai facă una-alta înainte să se lase dus de cancer? Probabil nevoia de companie este deocamdată cea mai stringentă. Unde să caut o mână de oameni care măcar să vă fie pe aproape în izolarea fizică? Unde să-i caut sau să încep măcar să-i caut??? Doamne, îndrumă-mă Tu! Tare multă credință trebuie să caut și să găsesc în mine, mai multă ca oricând, pentru ca rugăciunea mea să se apropie de marginea cea mai îngustă și mai umilă a veșmântului dragostei lui Dumnezeu! Nu-s eu vrednică, dar nici nu o să mă dau în lături. Dumnezeu să vă aibă în pază, să ne aibă în pază pe NOI, bieți ticăloși nevrednici! Dacă ați avea nevoie de serviciile unei secretare, nu cine știe ce de capul ei, doar cu ceva experiență practică(puțină), însă gata, chiar aprig dornică să facă orice efort e nevoie ca să se dezvolte și să poată fi de folos, spuneți-mi, vă rog! Eu am fost vreo 2 ani secretară la ambasada Portugaliei în București și acolo am prins mult gust pentru această îndeletnicire, treabă, muncă. De fapt, mi-am dat seama acolo că nu fac decât să fructific (în scopuri mărunte, desigur) ceva ce de multe ori am simțit, și anume că aș putea oarece vocație pentru sta în umbră și a sprijini, organiza (după puterile mele) sau fie și numai asista din umbră la munca altcuiva, mult mai important. Când spun toate astea acum, am senzația că mă laud și că sunt arogantă, dar poate că veți simți și firișorul firav de admirație, de afecțiune și de devotament pe care îl vi-l port. În brațe v-aș ține dacă asta v-ar putea ajuta! V-aș găti și v-aș îngriji ca pe un tată, dacă n-aș fi atât de departe! Dar… cine știe ce planuri are Dumnezeu pentru noi? Nu putem decât să ne rugăm cu umilință ca să ni le arate și să ne dea și nouă puterea de a urma calea aleasă de El. Vă îmbrățișez cu toată recunoștința, admirația, respectul și dragostea mea de furnică neputincioasă, atât mai pot spune!

  2. Dan Cristian Ionescu

    Multumesc si pentru cuvintele frumoase, si pentru incurajari, si pentru dorinta de a ma ajuta. As avea nevoie nu de un ajutor, ci de mai multe, ceea ce este foarte greu (de fapt, imposibil).
    M-am referit in articol la alti trei pensionari, tradatorii Iliescu, Constantinescu si Basescu. In calitatea lor de fosti presedinti de tara ar fi fost dusi si „reparati”: imediat la Elias, au masina la dispozitie, beneficiaza de o indemnizatie de fosti presedinti de citeva ori mai mare decit pensia mea, statul le plateste un consilier si o secretara.
    Da, am nevoie de o secretara, dar nu s-ar putea descurca nimeni in nebunia de la mine. Acum vreo 15 ani m-am lansat in prea multe domenii in care sa scriu carti, mult mai multe decit as fi putut face fata. Acum, am ajuns sa ma pierd printre mii de documente salvate pe multe stick-uri, mii de printuri, sute de ciorne si notite raspindite peste tot prin casa. Daca eu nu ma mai descurc cu ele, o secretara are si mai putine sanse.
    As avea nevoie si de un consilier pe probleme juridice, fiindca in prezent eu sint depasit de modificarile legislative..Acum vreau sa pornesc un razboi cu ENEL si pentru asta as avea multe de citit. Dar ochii ma lasa tot mai mult si nu mai am rabdarea de a citi zeci de pagini de acte normative tot mai proaste, mai confuze, mai contradictorii.
    Fundatia de care scriam are o tematica foarte specifica, nu ar putea fi condusa decit de cineva care, independent de mine, s-a specializat in aceste domenii asupra carora s-au aplecat foarte putini.
    Da, mai am nevoie de o bucatareasa si de o menajera. Dupa cum se vede am nevoie de multe ajutoare, prea multe ca sa le pot gasi.
    Multumesc inca o data pentru dorinta dvs. de a ma ajuta, dar nu aveti cum. Va urez multa sanatate si toate cele bune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*