Colimator

Salutul masonic al klausului, GHINION pentru naționala de fotbal care nu mai învinge decât Malta și Insulele Feroe!

  Răzvan Burleanu, președintele FRF, le-a impus tuturor echipele naționale de fotbal, începând cu Campionatul European de Fotbal 2016 din […]

 

Răzvan Burleanu, președintele FRF, le-a impus tuturor echipele naționale de fotbal, începând cu Campionatul European de Fotbal 2016 din Franța, ca fotbaliștii să-și țină mâna pe piept la imnul național, conform gestului masonic lansat de Klaus Werner Iohannis în România, după ce l-au înscăunat stăpânii lui din străinătate ca Gauleiter peste colonie. Probabil că și Burleanu e mason, pe lângă evidența rezultată din gest că-i pupenklaus, adică pupincurist al împăiatului de la Cotroceni, după ce a fost „omul lui Băsescu”. Așa s-ar explica cum a ajuns șeful FRF parvenitul acesta mediocru.

O dovadă fotbalistică a urmărilor nefaste ale cosmopolitismului, xenofiliei și germanofiliei imbecile duse la extrem este insistența impostorului Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, de a aduce neapărat un antrenor neamț la naționala de fotbal pe bani foarte mulți, că doar nu dădea de la el! Așa ne-am pricopsit în anul 2016 cu un alt impostor: germanul catastrofă Christoph Daum, plătit în România mai ceva decât un antrenor de top în Germania sau un director general de la „Mercedes-Benz”. Ca să fie pe placul neamțului de la Cotroceni, același Burleanu a avut ideea stupidă de a imita salutul masonic de obediență al lui Iohannis și a obligat jucătorii naționalei să-și pună mâna dreaptă pe piept la intonarea imnului național, gest care nu are nimic comun cu patriotismul, nici măcar cu cel de operetă. Este copiat de la americani, care-și imită președinții lor, convinși fiind că-și arată astfel iubirea față de patrie.

SUA fiind fondate de masoni, toate simbolurile acestora se regăsesc peste tot, începând cu bancnotele americane, continuând cu arhitectura masonică de la construirea capitalei Washington  și terminând cu gestica politicienilor americani. Tot antiromânul Burleanu l-a adus și pe grecul Kiros Vassaras la șefia arbitrilor, fiindcă, în viziunea fătălăului ochelarist și xenofil, românii nu sunt buni de nimic! Interesant este că tuturor acestor străinii le plac enorm banii mulți și câștigați ușor, cu eforturi minime, în corupta Românie: Străinilor le plac banii obținuți în „mlaștina” corupției din România

Stafiditul Christoph Daum – primul din stânga, în costum și cu cravată –, catastrofalul antrenor german adus pe bani grei la naționala de fotbal de către impostorul Răzvan Burleanu, cu mâna pe inimă la intonarea imnului national al României.

Mai mult, Burleanu l-a transformat și pe germanul acesta, care a scufundat și mai adânc naționala de fotbal în groapa eșecurilor, într-un „patriot român” cu mâna pe piept la imnul national al țării noastre, cu care nu avea altă legătură decât faptul că o mulgea de bani ca să ne facă de râs pe plan international, naționala de fotbal a României devenind ciuca bătăilor. Daum a fost cel mai bine plătit antrenor din istoria echipei naționale a României, primind suma de 500.000 de euro pe an pentru frecatul mentei la poalele Carpaților. Neamțul a fost plătit cu 500.000 de euro pe an ca să compromită naționala de fotbal a României!

Reamintesc că în 2009, când cu „Geoană președinte și Iohannis premier”, impostorul sas – băgat pe gâtul românilor din exterior prin intermediul serviciilor secrete trădătoare – nu-și punea lăbăul la „chept”, doar Prostănacul avea dezlegare de la „frați”.

România normală”: papagalii „liberali” nu puteau să fie mai prejos ca fotbaliștii, doar au același grad de cultură, așa că îl imită slugarnic pe Klaus Werner Iohannis, șeful lor suprem. Traseista politică cu sex incert Raluca Turcan are inima pe la claviculă.

                                                                                                 Marius Albin MARINESCU

3 Comments

  1. un mizantrop

    Cand li se mai umple unora gura la rostirea cuvantului „mason”, poate-si amintesc de factiunea masonica infiintata de Fulgerica Bragadel, aia care a puit Ministerul de Interne, de nu mai stiu instelatii ce cururi sa pupe mai vartos, alea ierarhice, ori alea fratesti superioare…desi, mai inainte de toate e pulpana securista, tot masonica si ea…molima asta a prins la snobilimea romana, ramasa fara poala de pupat dupa deranjul sangeros din 89 si n-a preocupat pe nimeni ca juramantul mason anuleaza toate celelalte juraminte, de-aia e incompatibila masoneria cu armata, magistratura, preotia…dar, cui ii pasa?! Traim in tzara in care un colaborator cu acte al DIICOT (deci SRI, implicit) este parlamentar ales pe liste de partid si face denunturi pe barfe auzite pe vremea cand era brancardier…democratie, de!

  2. IQ100

    Dl securist fiu de securist pus in locul lui Gica Popescu, bagat la inchisoare cu tat mort de inima rea in timpul detentiei fiului.
    Nu stiu daac e suficient ca e cum e , sau e mai altfel decat pare si o face constient, dar de cand cu el si fotbalul romanesc a fost distrus asa cum TOTUL este distrus, pas cu pas./

  3. gigimutu

    pai domnu Marinescu,

    poate Turcanei i-a fost rusine sa-si puna mina mai jos, pe tite, si de aia o tinea pe la clavicula!

    oare mai ajungem noi vremurile alea, sa fie scoasa masoneria in afara legii? intreb si eu, ca tot omul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*