Colimator

Salvați Planeta sau salvați-o pe Greta?

  A 74-a Adunare Generală a ONU ce are loc la New York va lăsa să se întrezărească noua ordine […]

 

A 74-a Adunare Generală a ONU ce are loc la New York va lăsa să se întrezărească noua ordine mondială ce stă să se formeze, scrie pentru The Independent un diplomat ONU, care a preferat să rămână anonim. Nu discursurile marilor lideri vor fi cele care anunță noua ordine mondială, ci evenimentele care au loc „sub radar”. Care sunt acestea?

Discuțiile dintre diplomați privind dezvoltarea globală și eradicarea sărăciei (definită de ONU ca traiul cu mai puțin de 2 euro pe zi, fără acces la educație, servicii medicale și alimente de bază).

Urmează problemele create de schimbările climatice, care fac și mai complexe problemele dezvoltarii. Spre exemplu, statele puțin dezvoltate se opun planurilor ambițioase și costisitoare ale Germaniei sau Franței de combatere a schimbărilor climei. În plus, statele BRICS (Brazilia, Rusia, India, China) se văd obligate de națiunile dezvoltate, care și-au construit cu decenii în urmă marile industrii poluante, să-și încetinească dezvoltarea economică pentru a ”salva planeta”. Președintele Braziliei, atât de criticat în ultimele luni, nu este singurul care suspectează că în spatele acestui apel pentru Planetă stau ambiții neocolonialiste.

Urmează apoi foametea. În anii 1980, combaterea foametei era simpla, căci era provocată de războaie. Reglementarea conflictului garanta revenirea la normal. Acum, foametea este provocată și de fenomene climatice. „Mai sunt doar câțiva ani până ca lumea să aibă primii refugiati nu de razboi, ci din calea stihiilor.”, scrie diplomatul ONU amintit.

                        Greta Thunberg vs. Donald Trump

Iar apoi o avem pe Greta Thunberg, militantă ecologista de 16 ani din Suedia, care a vorbit la ONU despre spaimele ei și ale unei generații. Va putea viziunea ei apocaliptică să salveze Planeta? Trebuie să salvăm Planeta sau, înainte, ar trebui să o salvăm pe Greta?

De peste 30 de ani, știința ne-a arătat negru pe alb. Cum îndrăzniți să ignorați avertismentele și să veniți aici să spuneți că faceți destul când politicile și soluțiile necesare nici măcar nu se întrevăd? Cum îndrăzniți? Mi-ați răpit visurile și copilăria cu vorbe goale. Și totuși, eu mă număr printre norocoși. Oamenii suferă. Oamenii mor, ecosisteme întregi se prăbușesc. Suntem la începutul unei distrugeri în masă și vorbim numai despre bani și fantezia unei eterne creșteri economice. Cum îndrăzniți?” și-a lansat diatriba către liderii lumii, de la tribuna ONU, Greta Thunberg, tânăra activistă pentru mediu.

Greta Thunberg avea lacrimi în ochi, era furioasă și speriată. Președintele Donald Trump a postat pe Twitter un mesaj considerat sarcastic: „Pare o tânără foarte fericită care se uită către un viitor luminos și minunat. Foarte plăcut să văd asta”.

                Către o gândire captivă și panicată

Mai toată presa lumii a lăudat-o pe Greta Thunberg și l-a criticat pe președintele SUA.

Dacă doi inși se ceartă și unul are exact 55% dreptate, atunci e foarte bine și nu mai are rost să ne ciondănim. Dar ce putem spune de 75% dreptate? Oamenii înțelepți spun că acest lucru stârnește serioase bănuieli. Ei, dar despre 100%? Cel ce spune ca are 100% dreptate este un impulsiv oribil, un tâlhar îngrozitor, cel mai mare derbedeu.

Cu aceste vorbe ale unui evreu bătrân din Galiția începe volumul „Gândirea captivă” al lui Czeslaw Milosz. A fost scris în 1951, este un eseu despre „logocrațiile populare” din Europa de Est. Cu acestea în minte, să vedem ce au de spus și cei care, fără a nega impactul schimbărilor climatice, o consideră pe tânăra suedeză suferind de o formă de autism drept „un scut uman” pentru interesele politice ale adulților ce promovează o altă „logocrație” și o nouă „gândire captivă”.

              Scuturi umane pentru potențatii vremii

Ăsta este de-a dreptul abuz asupra unui copil. Sper că stânga este mândră de cum se folosește de toți și de toate ca de niște pioni în jocul lor pentru puterea politică.”, spune strategul republican Chris Barron. „Sunt oare un om rău dacă consider că acești copii nu trebuie folosiți în scopuri politice, precum Greta?”, spune editorul Ian Miles Cheong. „Nu-mi puteam imagina în 1981, când aveam 16 ani, că le pot da lecții părinților mei, profesorilor, administrației Reagan, majorității din Congres, Adunării Generale ONU, altor lideri străini sau oricărui adult. Iar asta dintr-un singur motiv – «Încă nu esti suficient de matur».”, a scris analistul CNN, James Cagliano.

Este Greta Thunberg suficient de matură? „«Mi-ați furat copilaria!», a spus Greta. Cum răspunzi la așa ceva. Adevărul este că nu poți răspunde, iar asta e toată ideea. Când folosești copii pentru a revendica puterea, copiii devin un scut uman. Te ascunzi în spatele lor. Cine ar face asa ceva? Oricine este dispus să facă orice pentru a obține controlul, iar asta este exact ceea ce fac.”, spune jurnalistul FoxNews, Tucker Carlson.

        În numele căror copii și de unde vorbește Thunberg?

După discursul de la ONU, Greta Thunberg și alți 15 copii au semnat o plângere împotriva a 15 țări, despre care spun că nu şi-au respectat obligaţiile în temeiul Convenţiei privind Drepturile Copilului, un tratat privind drepturile omului vechi de 30 de ani, care este cel mai ratificat din istorie. Care sunt țările pârâte de copii: Germania, Franţa, Brazilia, Argentina şi Turcia. Nimic despre China, despre India, nimic despre SUA. În schimb Germania și Franța sunt vinovate, deși au printre cele mai avansate politice verzi și de îngrijire a copiilor. Ale cui interese sunt reprezentate de Thunberg?

Dacă tot trebuia să fie adus un copil al AG ONU, de ce nu a fost un copil din Africa, unul pentru care „creșterea economică” nu este o fantezie, ca în cazul Gretei Thunberg din prospera Suedie, ci este un element esențial pentru eliberarea din sărăcie?

                           Eliberați-o pe Greta!

Adulților care au aplaudat-o pe Greta Thunberg la ONU ar trebui să le fie rușine. Discursul sau a fost un spectacol deranjant.”, scrie Brendan O’Neill, pentru publicația Spiked. „Nu există dovadă mai bună că ideologia verde distruge noua generație, pompând în ea spaimă și panică, alături de ideea că sfârșitul lumii e aproape. Nu planeta are nevoie să fie salvată, ci Greta. Trebuie să fie salvată de cultul eco-alarmismului.

Cine a transformat o elevă de 16 ani într-un profet al ororii, într-o femeie care se simte terorizată și crede că Pământul e în flăcări. Adulții au transformat-o. Elitele politice și culturale. Oamenii care îi hrănesc pe copii cu spaimele ecologiste de ani de zile. (…) Toate astea au convins mulți tineri că viitorul este întunecat, că omenirea este condamnată, că nu mai are rost să meargă la școală, nici să-și facă planuri de viață, pentru că totul va dispărea în curând. Adulții i-au făcut asta Gretei și altora, iar asta este de neiertat.”, scrie Spiked.

Modul în care adulții i-au îndoctrinat pe copii transpare și din discursul secretarului general ONU, Antonio Guterres. „Natura este furioasă.”, a spus el. „Ce este cu aceasta superstiție? Este una premodernă. Personificarea naturii este un element central în ideologia eco-alarmistă. În vremurile biblice, vremea nemiloasă, molimele și lăcustele erau văzute ca o pedeapsa de la Dumnezeu pentru păcatele oamenilor; acum auzim despre «distrugerile în masă cauzate de vreme», despre fenomenele meteo «furioase» prin care Gaia ne pedepsește pentru păcatul creșterii economice. Cuvintele s-au schimbat, însă isteria retrogradă este identică.

A fost transformată într-o purtătoare de cuvânt a apocalispei, o portavoce a eco-mizantropiei. (…) Acești copii sunt folosiți ca scuturi umane de adulții care apără de orice întrebari sau critici tot mai bizara politică a ecologismului. Este cinic. Si distructiv. Distructiv pentru dezbaterea publică, pentru discuțiile critice, pentru copiii care sunt târâți în această viziune apocaliptică asupra lumii, pentru a juca rolul unei armate în fața pierderii încrederii adulților în creșterea economică și în omenire. Destul. Eliberați-o pe Greta!

                    Cum va arăta noua „democrație”?

Spectacolul oferit de Greta Thunberg și adulții de la ONU arată că lumea devine un spectacol „de operetă religioasă între negaționiștii schimbărilor climatice și anticapitaliștii apocaliptici. Unii sunt indiferenți sau fataliști în fața schimbărilor climei, văzute ca o pedeapsă de la Dumnezeu. Ceilalți spun pur și simplu nu inovației și progresului, spun nu trenurilor și avioanelor, nu plantelor rezistente la dăunători și ne propun în schimb o contracție economica «fericită», piste pentru biciclete si burgeri vegani.”, scrie publicația italiană Linkiesta.

La un nivel ceva mai profund, spectacolul de la Adunarea Generală ONU din acest an ne relevă noul mod de a face politică atunci când democrația nu-i mai încape pe liderii actuali: este politica ce nu suportă critică, politica spaimei (a spaimei ecologiste, a spaimei de celălalt – rus, chinez, american, „ciuma roșie”, corupt, „penal”), politica care exclude prezumpția de nevinovăție, politica în alb și negru, fără nuanțe, politica demonizării și bazată pe „character assassination”. Cine se arată critic față de această direcție (fie ea ecologistă, anticoruptie, neoliberală) va fi arătat cu degetul și pus la zid pentru că îndrăznește să contrazică și, mai rău, că ia în derâdere un copil de 16 ani. Lupta pentru putere bazată pe argumente și dezbatere tinde să dispară, iar în locul ei apare misionarismul (ecologist, anticorupție, liberal și antiliberal, european și antieuropean).

Totul este pentru putere. Inventezi o criză și apoi ceri populației să se supună voinței tale. Dacă reușești, nu mai trebuie să lupți corect și să te supui regulii democratice, nici măcar nu trebuie să fii rațional. Faci orice. Folosești până și copii, dacă te ajută cu ceva.”, spune jurnalistul FoxNews Tucker Carlson.

                                                                                                                 Călin MARCHIEVICI

Sursa: Cotidianul

                        Klaus Iohannis l-a întrecut pe Macron

Klaus Iohannis l-a întrecut pe Macron. Măcar din punct de vedere al costurilor pe care le presupune cazarea sa la New Yorkstiripesurse.ro scrie că la New York, preşedintele Iohannis este cazat la Hotelul Mandarin Oriental din Manhattan, situat lângă celebrul Central Park. „Preţurile pentru o noapte în acest hotel pornesc de la aproximativ 1500 de dolari. Pentru un apartament cu vedere la Central Park se plăteşte în jur de 3500 de dolari pe noapte. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, este cazat pe cealaltă parte a Central Park, la Hotel The Pierre A Taj. Un apartament în acest hotel costă aproximativ 1000 de dolari pe noapte“.

Site-ul menţionat mai scrie că preşedintele român a plecat de la Bucureşti spre New York cu un avion privat închiriat. Spre deosebire de preşedinte, premierul şi câţiva miniştri au plecat spre New York cu un avion Turkish Airlines.

Potrivit agendei oficiale, șeful statului participă, marți, de la 16.00, ora României, la deschiderea segmentului la nivel înalt al celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

De asemenea, Klaus Iohannis va fi prezent, de la 1.00, ora României, la recepţia oferită de UE în onoarea șefilor de delegații, iar de la 1.40, ora României, va participa la recepţia tradiţională oferită de preşedintele SUA Donald Trump şi Prima Doamnă în onoarea șefilor de delegaţii.

                                                                                                                         Cotidianul

 

2 Comments

  1. Augusta

    Avand in vedere ca in cursa electorala nu a intrat niciun patriot si sunt numai tradatori, eu nu merg la nici un vot , caci e iluzie ca noi alegem. Daca romanii ar intelege asta, ar sta acasa si nu s-ar trece pragul electoral. O data si inca o data si de cate ori vor, ca sa rasturnam aceasta situatie fara iesire in care a ajuns tara si noi. Suntem pe un drum infundat, care nu duce nicaieri, decat si la mai multa tradare.
    Romanii in zilele de votare ar trebui sa iasa toti pe strazi in semn de protest si sa nu intre sa voteze. Dar cine sa-i faca sa inteleaga, pt ca deja sunt programati, cu creierele spalate de o clica de tradatori, de 30 de ani incoace. Sunt 30 de ani de pacaleala, cum ca noi alegem cat de bine sa ne fie!!! 30 de ani oameni buni si toti discuta de semnaturi, ca tradatorii au semnaturi si patriotii nu!

    Cine are suficienta putere de convingere a populatiei sa inceapa campania boicotarii totale a „alegerilor” caci astea nu sunt decat alegerile altora. Votul nostru nu conteaza! Cand vor intelege românii asta? Peste inca 30 de ani? Acum e timpul sa nu le mai dam voturi tradatorilor!!!

  2. Tux

    Si eu care credeam ca Hitlerjugend a dost desfintat in ’45. Se pare ca prea mult bine tampeste.
    Pe mine m-a ingrozit privirea, vorba si comportamentul de psihopata, fatuca e clar dereglata la cap. Seamana cu tefeleii de pe la noi: aceasi privire dementa, vorbitul scrasnit, amenintari etc.
    Si de la cine? O putoaica ipocrita de 16 ani.
    Ca sa intelegeti si mai bine ipocrizia specimenului asta: a traversat Atlanticul intr-un velier cjipurile e verde. Dar ca sa faca asta a avut o echipa de cel putin 20 de oameni de asistenta care inapoi zboara :))
    Cat despre copii adusi la onu, filmul asta a mai rulat. https://en.wikipedia.org/wiki/Nayirah_testimony Alta mincinoasa care ne povestea cu lacrimi in ochi cum manca Saddam copii kuveitieni din incubatoare.
    Clar e facatura.
    Da lasa-i in prostia lor. Asa or sa ajunga si ei la factura romaneasca de curent, unde iti trebuie un doctorat ca sa intelegi ce naiba scriu sacalii acolo cu rahaturile lor de certificate verzi samd.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.