Pamflet

Scuzațî, pardon, bonsoar, aufuterzen și la toamnă-i cald…. la Miami!

  Tăntălăul Sibiului nu se dezminte. Cum să faci nene conferință de presă și să uiți subiectul? Cum să uiți […]

 

Tăntălăul Sibiului nu se dezminte. Cum să faci nene conferință de presă și să uiți subiectul? Cum să uiți întrebările referendumului sufletului? Dacă ar fi făcut gafa asta, Dăncilă ori Dragnea era în spume, toată luna, presa pe unitate ori useruștii națiunii. Așa, dacă a făcut-o Tăntălăul, pare că CTP-ul, când l-a văzut, a făcut brusc anevrism și tace adânc curgându-i balele din gură, lui Rareș Bogdan îi vine să strige că i-a furat Ciuma Roșie inspirația, iar Orban căută un pesedist să pună parul pe el.

Dacă nu ai scuza că ai fost lovit de fulger în momentul în care încercai să dezvolți public tema referendumului vieții, dacă nu te scuză faptul că ți-a pleznit o venă la cap, dar cu diagnostic confirmat de doctorul de pe salvarea SMURD-ului, dacă nu ți-a murit fulgerător ultimul neuron, ori nu te-a lăsat bateria și ai intrat brusc în stand by, nimic, bă, da nimic, nu te poate scuza pentru o asemenea gafă.

Nici dacă îți arăta unul din sală, în timp ce vorbeai, fotografii cu consoarta la antrenamentul de tenis și cu antrenorul la bustul gol, servind cu efect și revers, traspirat forțat la doamna în teren numai ași și tot nu aveai voie să gafezi în halul ăsta, după cât ne-ai rupt creierii cu mizeria numită referendum. Nici măcar dacă te amenința justiția că te pune să mai dai înapoi o casă! Cu ăștia o mai mejmeleai tu, dar așa prost și în direct și în reluari, cine crezi că a mai văzut?! Așa ceva?

Că tot vrea caricatura să se compare cu președintele jucător Băse… Bă robotule, ăla, cât nu îl înghit eu, și agesmuit două luni neântrerupte în larg, ori chiar și după ce lovea Biruința de cheu în Portul Constanța și tot nu făcea gafa asta. Nici măcar după ce îi administra celebrul cap în gură arabului, nici atunci nu uita ce are de spus, băi scurt circuit prost ce ești!

                                                                                                         Gogu Orlando

4 Comments

  1. Petrea

    Superb pamflet.

  2. bravo

    genial! bravo

  3. gigimutu

    Inseamna ca asta e si valoarea referendumului,

    0 barat, ca si valoarea sasalaului care ocupa, imi place sa cred, ca numai vremelnic si pina in noiembrie 2019 functia de presedinte al Romaniei.

  4. gigimutu

    chiolhanis,

    vai si amar de copii carora le-ai fost profesor!!! erai mai potrivit la vaci, bre, ca acolo nu tre sa parlesti, acolo merge si numai cu interjectii, hi, hais, cea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*